agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1590 .



Un mod de integrare în absolut III
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marius niþov ]

2010-06-24  |     | 



Oricât l-ar fi impresionat Wanda cu aerul ei important, era convins că văzuse bine cadavrul consilierului, nu era nicio halucinație, probabil s-a făcut repede curat. Monica ajunsese târziu, n-avea de unde să știe de cele întâmplate sau era și ea, Dumnezeu știe, implicată în treaba asta murdară. Nu mai putea fi vorba de încredere nici în cea mai apropiată persoană, turnătoria era plătită bine în sărăcia timpului.
Întâmplarea cu moartea consilierului îl înspăimântă pe Mark, se temea că din umbră este filat, cineva îi călca urmele. Nu a trecut ziua următoare pe la recepția hotelului, liftul era aglomerat, a urcat scările din marmură neagră în care își putea vedea chipul schimonosit de frică, cu gândul la instrucțiunile din plic. La apartamentul 310 ușa era deschisă, spre surprindere găsi un bătrân simpatic, guraliv, care repara oglinda din antreu.
- Aseară a fost un balamuc aici, echipa de handbal din Utrecht, știți dvs. cum sunt sportivii!
- Sper că nu au distrus prea mult și mai e ceva din apartament! legă discuția Mark, ca o interesare formală și roti privirea prin camera spațioasă în căutarea diplomatului sau a unui laptop în care s-ar afla instrucțiunile. Nu a găsit decât un bilet pe care era scris: “așteaptă-mă!”. S-a întins pe patul dublu așa încălțat, îmbrăcat în costumul negru destul de uzat pentru o întâlnire la Hotel Amadeus.
- Am terminat reparațiile, domnule Mark, vă doresc o ședere plăcută și o doamnă pe măsură! spuse bătrânul de la întreținere și făcu o reverență înainte de a-i apropia ușa.
- Mulțumesc, cele bune! De unde îmi cunoașteți numele? fu surprins de acest amănunt important.
- Ehe, ce nu știe Gustav? De la recepție mi s-a spus. Și mai făcu iar o reverență bătrânul închizând ușa încet.
- Și eu credeam că se păstrează discreția! spuse Mark cu o ușoară ironie, după ce plecă reparatorul. Răsfoi cele câteva reviste de pe măsuța de sticlă, încercă să găsească un program interesant la tv, dar fu dezamăgit, în afară de știrile despre creșterea economică în coloniile din Europa, care era o minciună obișnuită, arestările opozanților, filme cu lupta împotriva teroriștilor și apărarea președintelui comunității federale, reclame tâmpite la produse care erau inaccesibile majorității, nu aveai ce să vezi. Așteptarea era încercarea cea mai grea, simțea cât de greu se scurg secundele, când privea ceasul de pe perete avea impresia că limbile se învârt în ulei. Soarele închidea încet cerul mohorât printr-o țesătură de raze. O plimbare pe terasa spațioasă străjuită de doi îngeri violoniști era soluția antiplictiseală. Din hol bătăile în ușă erau destul de sonore, când crezu că uitase în ce scop era acolo. În ușă apăru o tânără brunetă, ascuțită de ziceai că mănâncă o dată pe săptămână, în ținuta pe care o avea personalul hotelului.
- Nu te mira ca prostu’, m-am îmbrăcat cum e rolul! În diplomatul ăsta ai tot ce-ți trebuie: înregistrările anchetelor, documentele incriminatorii cu privire la planul serviciilor speciale de exterminare a opozanților regimului, toate pe laptop și stickul cu propaganda dezinformării. Ai de văzut înregistrarea interogării lui Erwin și pe consilierul religios care l-a împușcat, sfaturile date de Wanda, cum încerca să-l lămurească de calea greșită pe care apucase. Se urmărește arestarea celor ce s-au opus implementării sistemului de verificare în locuințe, măsurilor de control financiar. Niciun card de transfer bancar nu va mai fi valabil până când cetățenii nu vor adera la politica de solidaritate a guvernului față de coloniile federației. O minciună, desigur, se știe că falimentul băncilor principale, Vega, Kuntz, Kleisters a fost ordonat și sărăcia asta e în program. Vezi ce constrângere ingenioasă poți realiza prin politică financiară! Dai omului iluzia libertăților democratice și îi bagi mâna în buzunar “pentru solidaritate” cu coloniile sărăcite artificial, cât să nu poată face decât ce vrei. O plimbare prin curtea îngustă a închisorii sociale.
- Totuși, nu înțeleg până unde se merge? Ce se vrea de la populația asta rarefiată?!
- Mark, mâna “providenței” e lungă, trebuie să fim conștienți de cauza nobilă a guvernului! Și guvernul e de la Domnul, nu spune să dai Cezarului… trebuie să respecți instrucțiunile și să difuzezi pe toate căile posibile aceste documente draconice. Ai grijă de Wanda, un agent periculos al sistemului!
- Ce pași trebuie să urmez acum?
- Þi-am spus deja prea mult, din camera asta au fost scoase camerele de luat vederi și distrusă aparatura de înregistrare. Echipa noastră de “sportivi”! S-ar putea să le fi scăpat ceva, așa că urmează în altă parte cele necesare.
- Ce încredere aveți voi într-un alcoolic prăpădit? Cine sunteți? fu uluit Mark de cele primite.
- Decât spălat pe creier și supus sistemului, mai treaz te găsim în cea mai cruntă beție! Noi suntem cei care am deschis ochii la timp!






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!