agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2490 .



Un mod de integrare în absolut IV
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [marius niþov ]

2010-06-27  |     | 



Cât mai conta această înțelegere a corupției sistemului federal, faptul că s-a ajuns la o dictatură financiară și un control pus pe seama măsurilor de securitate necesare? Nu conta că aceste măsuri făceau mii de victime, populația era împărțită în privilegiați din anturajul puterii și teroriști sau disperați. Lupta împotriva terorismului era o găselniță pentru acapararea resurselor, controlul absolut, motivarea crimelor sub acoperirea legilor. Mai mult decât o viziune sumbră împlinită, Europa arăta în 2020 ca un imens ghetou împărțit așa de meticulos, încât cartierele sărace să nu se învecineze cu cele ale privilegiaților, între erau amplasate parcări și fâșii de parcuri.
- Mai ceva, se tot vorbește de măsuri de austeritate în criza asta fără sfârșit pentru ajutorarea coloniilor și nu se are în vedere un lucru simplu, pierderile financiare însemnate au două cauze: distribuirea proastă a fondurilor și incompetența celor ce le utilizează. Se invocă resursele, lipsa lor, o minciună! Nu e vorba de resurse, ci de controlul lor. Economia globală funcționează după aceleași reguli de bază, reglarea producției în funcție de cerere, consum. Încurajarea consumului duce la mărirea producției și invers, regresul acestuia duce la ajustarea cheltuielilor de producție. E o strictă interdependență între acești factori de stabilitate economică. Când se produce peste consum sau cerere, apare criza de supraproducție, iar în celălalt caz, lipsa producției în funcție de cerere duce tot la criză, imposibilitatea dezvoltării în ambele cazuri. Ori în colonii costul de producție e mult sub cel al Federației, rentabil, piața are o capacitate de absorție suficientă. Nimic nu e atât de complicat! ținu să facă un ultim adaos explicațiilor date această misterioasă instructoare de legătură.
- Înțeleg că e o dezinformare la scară mondială, minciună fără limite, dar ce realizăm cu această conștientizare, cum oprim regia dezastrului? E adevărat, am lucrat în finanțe, nu mă judeca după cum arăt acum, și nu trebuie să-mi spună cineva cât de prost se folosesc banii publici, fondurile instituțiilor, ce sume uriașe intră în circuitul economiei subterane cu bună știință, aprobarea celor mari, însă corupția asta n-are cum să fie oprită, va ruina întreaga comunitate! Până la urmă, sărăcia duce la controlul celor ce trag sforile, la umilirea și folosirea unei populații într-un fel de sclavagism cu aura democrației. Am văzut prea multe, nu mai cred în nicio redresare, ne ducem cu căruța federației pe banda principală spre groapa comună.
- Controlul financiar riguros înseamnă de fapt un jaf deghizat al guvernului federal, așa justifică fondurile de solidaritate cu populația săracă din colonii, limitarea veniturilor, explozia prețurilor la un nivel greu de suportat. Cu alte cuvinte, prin sărăcia generală se urmărește cumpărarea conștiințelor. Ori cei aflați la putere nu vor decât masă pauperă de manevră, așa își asigură continuitatea, perpetuarea sistemului de exploatare științifică! și instructoarea făcu semn că holul era liber, apoi dispăru ca o hologramă la încheierea mesajului.
Mark căută să părăsească repede hotelul, cu teama de a nu fi urmărit de un agent federal. S-a dus la vânzătoarea de lalele al cărui fiu, Karl, i-a lăsat datele spre legătură și primi un loc sigur, un depozit de materiale pentru sere, să studieze informațiile din laptop. Fu emoționat la vizionarea anchetei în cazul fratelui, Erwin, l-a impresionat demnitatea cu care s-a prezentat la interogatoriu. Recunoștea consilierul religios care și-a terminat misiunea pe scări, după ce-l împușcase pe fratele lui, figura prietenei care s-a străduit să-l aducă pe calea cea bună. Ce spuneau informațiile primite? Toate structurile sistemului federal erau conduse de nucleul Partidului Noua Europă. Până la urmă orice formă a democrației duce la dictatură voalată, prin concentrarea puterii decizionale unui grup restrâns de politicieni și bancheri. Ce se mai spera? Darea pe față a informațiilor despre metodele de control financiar a majorității erau deja tardive și puterea de reacție nu prezenta niciun pericol pentru cei ce aveau forțele de ordine sub comandă. Multe din manifestările de nemulțumire din întreaga Europă au fost reprimate brutal, instituțiile erau apărate cu străjnicie de însemnate forțe de ordine și de fapt asta se înțelegea prin democrație: triumful instituțiilor asupra cetățeanului și problemelor lui! Instituțiile erau departe de a reprezenta interesele celor ce mai credeau în rostul lor, într-atât de puternică ajunsese corupția. Și imaginea Europei unite semăna tot mai mult cu sfârșitul Imperiului Roman, grupuri de populații nomade de la periferie atentau la ordinea instituită cu forța armelor. Nimeni n-ar fi crezut în euforia aderării la U.E. a statelor din zona fostă comunistă într-un astfel de epilog și atât de rapid. Nicio formă artificială de unitate economico-politică nu avea să dea rezultate într-o lume atât de divizată, controlul financiar riguros al centrului spre colonii era un eșec. Urmele lui se simțeau în scăderea drastică a nivelului de trai și în țările considerate bogate din Federația Europei Unite. Mai rămânea o cale de conducere totalitară, în lungul șir al catastrofelor naturale, financiare, se încerca atingerea altei corzi sensibile, religia, vocația mesianică a liderilor corupți avea să fie încă o zvâcnire de supremație…
Nici n-a ajuns în apropierea garsonierei lui prăpădite din Haarlem, Wanda l-a abordat când se pregătea să urce în taxi, după ce se îndepărtase de depozit.
- Te găsesc tare ocupat, poți să-mi acorzi o clipă? Ce ai de gând?
- Cum, ce am de gând?! era surprins de prezența agentei și nu știa încă să-și joace rolul. Mark era un specialist în finanțe, dar lipsa caracterului slugarnic l-a făcut incompatibil cu locurile de muncă primite la Banca Vega, cu capital federal. Căderea în alcoolism avea explicații pertinente, nu-și mai găsise loc de muncă de trei ani și ceva, era disperat, mai încercase câteva servicii de ocazie, vânzător de ziare de exemplu, dar devenit indezirabil sistemului, la fiecare pas urmărit, traiul îi devenise un calvar.
- Pot să-ți ofer o șansă, un serviciu în rândurile lumii bune!
- Și ce trebuie să urmez în cazul ăsta? îi era de-a dreptul scârbă de această ființă, o văzuse cum încerca să-l convingă pe Erwin la anchetă. De aceea vorbele ei le înregistră absent și concluzionă propunerea. Intrarea în structurile sistemului însemna un devotament dus până la limitele absurdului. Aderarea era posibilă printr-o rețea de “încredere”, trebuia să-ți dovedești fidelitatea față de sistem în multe probe de umilință. Cea mai grea încercare era renunțarea la orice legătură pe timpul a șase luni pentru instruire, informare specială. După această perioadă se aducea la cunoștința inițiatului cine sunt dușmanii, teroriștii. Nu de puține ori, frații, părinții, prietenii intrau în rândurile persoanelor periculoase. Nimeni din exterior nu mai prezenta încredere.








.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!