agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-29 | |
*
Era o noapte adîncă de februarie, atît de întunecată, încît însuși diavolul și-ar fi vîrît degetele în ochi. Mihail Mihailovici Burikceacov, Burik, pentru tovarăși, se furișa tăcut printre rezervoarele uriașe de oțel de la combinatul industrial de prelucrare a stufului, mamuți neguroși ridicați pe eșafodaje de beznă, în pustietatea stepei Bugeacului. Ce făcea oare la ora aceea înaintată din noapte, un cetățean obișnuit din Cișmichioi, regiunea Ceamîrdlova, maistru instructor la școala profesională de mecanizarea agriculturii, dintr-o comună al Republicii Autonome Găgăuze? Avea o aventură extraconjugală cu vreo cetățeancă găgăuză văduvă sau celibatară, se întorcea de la vreo beție cu prietenii sau pur și simplu conspira la sabotarea nou născutului stat, Gagauz-Yeri-stan, vînjoasă mlădiță panslavă altoită pe un butuc turco-cumano-khazar, răsărită în coasta perfidei Moldavii, ca un buboi în noada unei stripteuze? Ați ghicit !Ziua, Burik era o persoană onestă, oarecare, chiar ștearsă, care-i învăța pe tinerii ucenici cum să depaneze o batoză, sau să schimbe rulmenții vreunui tractor, seara se metamorfoza într-un conspirator fioros, care submina ordinea statală autonomă. Acum de pildă se ducea la întîlnire cu membri locali ai organizației „Coasa însîngerată”, urmași demni și activi ai secerei înbîrligate de-un ciocan; se apropiau alegerile, iar situația pe eșichierul politic găgăuz era foarte tărcată: pro-pravoslavnici, agrarieni, tradiționaliști ortodocși, naționaliști uzo-bulgari, pro-moldavi, sovromiști, nihiliști, talibani, segregaționiști nistrieni, toți se luptau cu înverșunare pentru scaunul și topuzul de bașkhan de la Comrat. După ce nimeri în niște gropi cu nămol și sări peste niște țevi vechi, ruginite, de alimentare cu abur, stîrnind zborul speriat al unei ciuvici, Burik, ajunse, plin de noroi, cu hainele mirosind a motorină și mînjit cu ulei ars de motor pe față, ca să nu fie recunoscut, lîngă o șandrama de tablă. Printre foile de azbociment scîrțîia melancolic vîntișorul, stîrnit ca din senin dinspre mlaștinile Kahulului. Bătu de trei ori cu pumnul în ușa de metal și spuse în șoaptă parola: „Stima noastră și mîndria, Stopionov și Rossia!” Cine nu-l știa pe Samir Burgudjîi Stopionov, fost brancardier la spitalul regional din Comrat, distins în încăierările de stradă de pe ulițele Cișmichioiului, cînd condusese grupul haidamacilor colhoznici împotriva milițienilor snegurieni! Din tată rus și mamă cealpacă, acest lider crăcănat, carismatic și logoreic, atunci cînd concentrația de vodkă per kilogram-corp depășea limita maximă legală admisă, visa la crearea unei patrii, care să înglobeze regiunea Bugeacului, Transnistria, raionul Odessei și stanițele zaporojene străvechi. Îi deschise un haidamac în haine de camuflaj, înarmat cu nagaică din cauciuc, care după ce îi aținti fascicolul unei lanterne în ochi, orbindu-l, îl împinse înăuntru, zicînd: „ Valabil” Încăperea era sumar mobilată, cu butoaie de tablă și scaune metalice desperecheate.Pe o estradă clădită din lăzi de bere și scînduri negeluite se lăfăia o masă de melamină scorojită acoperit cu o pînză roșie; deasupra flamura roșie decorată cu o coasă încrucișată cu un pickmamer, stindardul noilor cazaci liberi roșii, încadrată de portretele lui Lenin și Bogdan Hmielnîțki . La acea tribună, cu borcane de magiun goale în mîini, în jurul unei damigene cu samagon din zeamă de sfeclă și barabule de import, stătea tot sovietul stahanovo-găgăuzo-zaporojean, asudat, roșu-n obraji, cu mustețile năclăite de trascău, afundat în discuții tactice și dispute doctrinare. Atamanul Stopionov cînd îl zări, răcni plin de veselie: „Zdrazite Burik! Iacătă-l și pe ideologul nostru... Trăiască Frontul roșu al Găgăuziei libere !” răspunse acesta. Mai erau acolo: Raduvan Labov zis și „ vodka ciornîi” student la zootehnie, esaul al trupelor de agitație și asalt, Trohin Eximtov, ziarist la gazeta „ Birlic”, șeful campaniei electorale a atamanului, Krstinka Malahovka, vivandieră , responsabil cu dezinformarea și Petea Ciobanghelean, crescător de ovine din raionul Kahul. ** Krstenka, fată bună la toate, scoase dintr-o sacoșă de plastic, pîine neagră, cutii cu sardele, batog, zacuski și începură să mănînce toți, udînd fiecare-mbucătură cu înghițituri zdravene de vodkă; o vreme, în încăpere, se auziră doar chelfăituri lacome, întrerupte de rîgîieli adînci. Cînd în damigeană samagonul ajunse doar la o palmă de fund, atamanul Stopionov se ridică greoi în picioare, tuși ca să-și dreagă glasul și zise: „Tavarișci, a venit vremea să ne arătăm puterea ... Nu mai e răgaz de tocmeală și de tertipuri mărunte cu lacheii și javrele care sug sîngele nației noastre! Să aruncăm în aer orînduirea cea crudă și nedreaptă, să le-arătăm șacalilor că Rossia pravoslavnică în veci nu piere! „ În loc de urale, fiind o adunare conspirativă, bătură toți cu paharele în masă, iar Stopionov cuvîntă mai departe: „ Hidra societății de consum și-arătă și pe meleagurile noastre sacre capetele hidoase! Să le retezăm fără zăbavă...și cine oare e mai potrivit pentru a începe astă misie sfîntă, altul decît cel care ne-a îndrumat în toată această vreme, înțeleptul nostru Mihail Mihailovici! Trohin Trifonovici ,daragoi moi, explică-i matale lui tavariș Burik, ce trebuie să facă..” Eximtov se apropie cu o hîrtie și cu două cutiuțe neagre în mînă: „ Ai aici adresa de unde poți lua vreo 100 de kile de azotat; motorină găsești dumneata prin preajmă. Le pui în două butoaie de plastic, împreună cu amorsele, ce-s aici în cutia asta ; portarul de la Gazprom e cumpărat, s-a ocupat tavarișca Krstinka de el. După ce ai pus toate astea unde trebuie, sub un container, te duci binișor la adăpost și formezi la telefon 666. Harașo ?” Atamanul mai închină odată: „ Tavarișci, să bem în cinstea eroului nostru Mihail Mihailovici Burikceacov, care ne va da o pildă măreață de cum se aruncă putredul capitalism în aer...Huuuuraaa!” Trebșoara părea destul de ușoară. Peste trei nopți, Burikceacov se furișă pe lîngă un gard înalt de sîrmă, pînă găsi locul în care fusese croită, cu o unealtă potrivită o bortă destul de lată, cît să încapă un om zdravăn. Butoaiele erau la adăpost sub un șopron, le puseseră cu o seară înainte doi acoliți; le împinse gîfîind pînă la locul potrivit, turnă două canistre cu motorină peste sacii cu îngrășămînt, așeză amorsele și se furișă înapoi către gardul de sîrmă. Fluierînd încetișor Internaționala, se căută prin buzunare după telefonul mobil, dar nu știu cum se făcu, i se prinse vîrful bocancului într-o gropșoară din iarbă și căzu pe brînci. N-apucă să zică nici cîrc, pentru că în secunda următoare o bubuitură năprasnică îl aruncă peste gard și din beznă țîșni o pălălaie grozavă, ce se înălță într-o clipită pînă-n tării. Înainte de a-și pierde complet facultățile mental-senzoriale, Burik mai apucă să zărească toată curtea depozitului de gaz cuprinsă de foc. *** O vreme simți că plutește, fără să-și simtă trupul, pe-o undă pufoasă ca un culcuș de fîn cald și înmiresmat, strecurîndu-se prin tuneluri luminate mai abitir decît Krasnaia Ploșcead, seara; apoi deodată, pică neașteptat și greoi în abis. Deschise speriat ochii; era culcat pe un pat imaculat, cu perne și cearșafuri bleu, mirosind proaspăt a lavandă. O devocika blondă, cu ochi adînci, albaștri ca Baikalul, cu trupul zvelt, mulat într-un hălătuț alb, cu o bonețică apretată pe creștet, se aplecă deasupra lui, ciripind: „ Commment-ça va monsieur? Vous-avez bien dormi...vous-avez faim? Desirez-vous quelque chose?” „ Ce dracu, gîndi buimac Burik, unde am nimerit?” Își simțea capul ca după o beție cu spirt denaturat; se ridică amețit, o îmbrînci în lături pe asistentă și se urni pînă la fereastră. Dincolo de draperii, silueta inconfundabilă, traforată-n oțel a turnului Eiffel se fîțîia pe-un cer bleu, primăvăratic. Simți că i se moaie picioarele și, ajutat de blonda cea drăguță se tîrî înapoi în pat. Clar, puseseră laba pe el, era prizonierul hidosului capitalism; îl sechestraseră ca să-i smulgă toate tainele și curînd va veni un nacealnic de-al lor ca să-l ancheteze. Poate îi vor injecta un ser al adevărului, dar el, Burikceacov, era decis să reziste și să nu divulge o iotă. După vreo jumătate de ceas, în care stătu încremenit, strîngîndu-și cu încordare pînă și fesele, nu veni decît o infirmieră, alta de data asta, brună, mai bătrîioară și posacă, care îi aduse prînzul într-o caserolă de plastic,închisă etanș, ca și haleala de pe liniile aeriene luxoase, nu ca la Aeroflot, unde primeai o jumate de vodkă și o conservă unsuroasă de hamsii. Îi era foame, așa că înfulecă lupește; dacă ar fi vrut să-l otrăvească, ar fi făcut-o probabil pînă atunci. După ce se sătură, îl vizită un doctor; îl auscultă cu stetoscopul, îi verifică reflexele și-i băgă o luminiță-n ochi; cînd termină fandoseala, îl bătu prietenește pe spate: „ Trés bien ,mon vieux... trés bien!” „Bienu’ lu’ măta !” bombăni contrariat că nu-l supune vreunei torturi rafinate, occidentale. Se liniști totuși, dacă ar fi avut de gînd să-l tortureze, ar fi făcut-o pe stomacul gol. Aproape mulțumit, ațipi în zumzetul călduț al aparatului de ionizare a aerului. Cînd se trezi, la capătul patului ședea Eximtov, rînjind enigmatic cu un buchet de garoafe roșii și o gazetă în mînă: „ Hopa-șa Mihail Mihailovici...ai făcut ochi? Ești bine, sănătos?” „ Ce dracu’ caut aici?” „Te-am adus fuguța de la Cișmichioi, cu aeroplanu’, am pile la o echipă de la Médecins sans frontières, zăceai lat, fără suflare de-o săptămînă !” „ Și...treaba noastră? ” „ Stai liniștit, s-a rezolvat... citește ce scrie aici: Dezastrul care a afectat depozitul Gazprom de pe raza comunei Ceamîrdlova, s-a datorat, conform organelor de anchetă, nu vreunei mîini criminale, ci neglijenței personalului de pază, care a aruncat un chiștoc aprins pe o grămadă de cîlți îmbibată cu motorină...” „ Ș-acu’, ce-i de făcut Trohin Trofinovici?” Întrebarea clasică, stereotipă, care chinuia mințile intelighenției, de la Buharin încoace, îi stîrni lui Eximtov un chicotit sardonic: „ Eiii...te pui mătăluță binișor pe picioare, te-mbraci și vii cu mine; avem bilete la o cursă lowcost Paris-Chișinău...după aia om mai vedea !” După ce se ciondăni un pic, într-un idiom franco-ruso-moldav , cu medicii și semnă niște documente, chipurile pe propria-i răspundere, Trohin îl scoase pe Burikceacov din spital și plecară să prindă avionul. În metrou se răzgîndi: „ E păcat, zău, Mihail Mihailovici, să fim la Paris și să nu vedem oleacă decadența capitalismului putred!” Și unde s-ar putea afla un loc mai potrivit pentru un astfel de spectacol, decît la Moulin Rouge! Iluzia le fu spulberată din două motive: balul french-cancanului nu se ținea decît în anumite zile, iar biletele pentru următorul spectacol se epuizaseră cu două săptămîni înainte. Neavînd de ales, părăsiră bulevardul Clichy și intrară într-un bar cu program de striptease, la intersecția străzii Lépic cu Trois Frères . Pătrunzînd printr-un tunel îngust, decorat cu poze indecente, se treziră într-o sală cu plafonul jos, vopsită în roșu pompeian, în mijlocul căreia pe o estradă rotundă, rotitoare se fîțîia o duduie, al cărui singur veșmînt era o sumară frunză de atlaz sclipitor, prinsă cu șnururi mititele în jurul șoldurilor. Lumina difuză, care-i scălda trupul gol, zvelt dar musculos într-o aură artificială, în timp ce se mișca în ritmul unei muzici lascive, o făcea să semene cu o uriașă păpușă Barbie dezarticulată. Eximtov vru să ceară vodkă și icre negre, dar chelnerul nu-l înțelese și le aduse wisky și alune. Burik privea fata despuiată printre gene și gîndea: „ Cu o duzină de muieruști d’astea fără rușine, am pune-n bot toată conducerea raională a partidului, bașca secretarul pe republică !” Trohin sorbi cu sete primul pahar, mai ceru unul și încă unul, dar cînd își luă avînt să trîntească paharul gol de dușumea și să-l facă zob, în consonanță cu buna cutumă slavă, un negru gigantic, cu bicepși enormi îl prinse de încheietura mîinii, silindu-l să-și retragă gestul. Muzica se opri, dansatoarea, răsplătită cu firave aplauze de către rarii consumatori din local, își culese țoalele lepădate pe dușumea și vru să se strecoare-n culise; trecînd pe lîngă masa celor doi, bombăni răspicat: „ Fireaț ai dreacului di franțuji zgîrcomani și puchinoși!” Eximtov sări ca opărit și o prinse de brațul gol, oprind-o: „ Și vrai brie, bețîvan prapadit, ai chief d’o hîrjoanî?” „ Lydia....Lidiocika, nu mă mai cunoști ? Mihail Mihailovici, dă-mi voie să-ți prezint pe tavarișka Zaeețeva, o fostă colegă de la Lomonosov!” Zaeețeva îl lăsă pe Burikceacov să-i pupe mîna, sclifosindu-se, de parcă erau la o recepție de la Palatul de iarnă, se îmbrăcă repede și se așeză la masa lor. Trohin comandă șampanie și încet-încetișor, se încinse un chef ca-n terasele guleai din rîpele Chișinăului. Burikceacov trecu pe rînd din beția leului în cea a maimuței, chelnerii alergau aducînd frapiere, gheață, pahare cu licori nemaivăzute, cupe flamboaiante cuprinse de flăcări. La un moment dat se trezi cu două stripteuze pe genunchi ,care îl îmbiau să bea Veuve Queliquot din pantofii lor cu toc cui. Eximtov spărgea acum pahare-n rafale, zbiera să-i aducă cineva o balalaică, pînă la urmă patronul recrută din stradă doi țigani români, care începură să cînte opintit și fals,” Kalinka” apoi Burik se simți aspirat de-un vortex de senzații, amețeală, greață, focuri bengale-n retină, se tîrî în patru labe spre scenă, unde adormi încovrigat. Peste trei zile, zorii îi găsiră pe aeroportul din Chișinău, năuci, mahmuri, dar fericiți că dăduseră piept cu decadența occidentală. Cînd au raportat atamanului isprava lor, acesta îi firitisi c-o labă pe spinare,hohotind gros: "Maladeț, bre tavariși, dac-aș avea o sotnie de pierde-vară ca voi, degrabă aș răsturna ordinea geopolitică..." N.B.: Acest text este o ficțiune, pastișată după „ Tînăra gardă”, „Taras Bulba”, „ Așa s-a călit oțelul” și filmul documentaro-artistic „ Lenin despre creșterea găinilor” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate