agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-17 | | A doua zi plină de fericire. O să mă viziteze cea pe care o iubesc. Ce diferență ar fi dacă aș fi dezamăgit și nu ar veni ea. Eu sunt aici închis în cușca asta de spital și ea este afară, în lume, de acolo de unde am venit eu. Și știu cum este acolo, știu că toți de acolo sunt nebuni...și în plus, poate chiar are un iubit sau soț. Cine știe? Cum pot eu să o întreb? Cuvinte peste cuvinte, în straturi groase de două sau trei voci îi apăsau mintea, care, și așa fusese aglomerată de vicii și idei strâmbe. A apărut soarele de mult timp în realitate, dar doar de un minut în ochii lui. Fata îmbracată în alb, brunetă și cu ochii negrii de noapte, intrase în cameră. Avea grijă de fiecare pacient în parte și își plutea trupul printre paturi cu o delicatețe ireală. Ajunse lângă el și aproape ca simțea mirosul trupului ei feminin. Ar fi vrut să își poată opri inima din valurile care le crea. Ar fi fost frumos să se fi întâlnit afară, acolo unde sunt toți nebunii. Acolo ar fi avut mai multe șanse să o cucerească. Îl privi în ochi, era soarele atât de frumos pe cer... Buzele ei se mișcau și îl întrebau ceva...oare ce spunea? Clipe de ezitare trecură. Mâinile ei îi întinseră o pastilă. O luă fără să discute. Era atât de calm și în același timp atât de furtunos deranjat de bătăile propriei sale inimi. Știa ea oare de ce sunt aici? Ce sunt eu? Doar un alt nebun pe tabla asta de șah, care se mișcă în diagonală și doboară lumea. Acum ceva timp eram și eu sănătos, cu cantitatea de nebunie sub control, cu locul meu în colțul de Rai cu nebunii ceilalți de afară. Nu mai îmi aduc aminte de ce am ajuns aici, când am pierdut firul, când am trecut în partea asta oare? Un doctor cu părul cărunt se apropie de el. Îl întrebă câte ceva, dar lucruri banale, simple la care răspunse repede. Putea oricând să facă apel la informațiile liniștite din partea de jos a lumii lui. Câteodată putea fi propriul său doctor, dar cel din fața lu era cu adevărat doctor. Câteva zile, asistenta cu frumuseți magice și cu pastila , îl vizita și îl liniștea. Zile transformate în saptămâni de visare și liniște. Se gândea la ea mai mult decât la el. O vedea zilnic și îi simțea parfumul. Era singurul element din viața lui care îi mai creea curiozitatea de a trăi încă o zi. Doctorul cărunt era din ce în ce mai mult timp cu el. Într-o zi doctorul nu mai veni la capătul patului lui și nici femeia din visul lui nu îi mai dădu pastila liniștitoare. El trăi cu aceeași neliniște fericirea de a o vedea. Nu se întrebă deloc de ce nu îi mai dă nici o pastilă, pentru că oricum vorbea cu el, oricum zâmbea la fel de frumos, oricum îi simțea parfumul ei de femeie, oricum inima lui alerga liberă pe câmpii de vise cu ea...Totul era ca și înainte. În ziua respectivă a fost chemat în camera de lângă. Doctorul cărunt îl întreabă despre ...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate