Printre norii destrămați am zărit pământul. Era aceeași zi de vineri în care plecasem din Europa, era ca și când avionul ar fi rămas atârnat pe timp, așteptând mișcarea spațiului și atât. George, cu mașina, m-a așteptat la aeroport. Urmau încă trecerea a câteva ore de drum și aveam s-o revăd pe Ioana. Îmi era tare dor de fiica mea, ajunsă mamă de acum. Păienjenișul de autostrăzi, ici și colo suspendate, se desena clar în peisaj de parcă erau realizate pe computer. La un momentdat George a redus viteza pentrucă urma să ieșim de pe autostrada pe care rulasem. Pe lângă noi, în mare viteză, a trecut unul dintre simbolurile Americii, Ogarul Cenușiu..
Pe dreapta, o mașină de poliție era oprită cu girofarul pornit iar în fața ei, la câțiva metri, un polițist de culoare, solid, cu ochelari de soare cu ramă metalică, pusese un șofer indisciplinat cu fața în jos pe capota mașinii. Aerul condiționat din interiorul mașinii îmi dădea o stare de confort, de echilibru, cu toate că îmi părea cam rece. Am parcurs o buclă largă și am intrat pe o altă autostradă. Casele, pomii, un motel cochet, rămâneau cuminți înaăpoia noastră, pe marginea drumului ca niște machete de carton și plastic, frumos colorate. George a oprit, cuminte, la unul din motelurile cochete, să putem mânca ceva. Engleza pe care o auzeam vorbită în jurul meu era o engleză aproximativă, colorată cu tot felul de prescurtări și cuvinte aproape neînțelese provenite probabil din alte limbi. Liniștea zâmbitoare a oamenilor era relaxantă. Ospătarul, echipat cu un șorț alb și lung, prins în brâu, ne-a oferit o listă impresionantă, de la mâncare chinezească, indiană, mexicană până la vestitele spaghete italiene. Ca răcoritoare ne-a oferit, evident, CocaCola, eram în țara CocaCola!
Chipul lui George trăda o oarecare îngrijorare dar se străduia să mascheze acest lucru, afișând un zâmbet de reclamă la gumă de mestecat sau la pastă de dinți. Am mâncat fără grabă și după încă o oră de drum am intrat într-o localitate micuță, cu o singură stradă principală din care se lăsau, pe stânga și pe dreapta, câte o alee, la capătul căreia se ițea câte o casă printre grupurile bogate de arbori. George a redus viteza în dreptul cutiei poștale ce le purta numele, a virat pe aleea străjuită de un gard viu, bine tuns și cu peluzele de iarbă, cu verdele uniform. Aspersoare automate udau gazonul la nivelul solului. Casa era o clădire tipic americană: parter cu etaj, placată pe exterior cu scânduri suprapuse ca niște solzi, ca să lase apa să se scurgă cu ușurință. Bănuind pereții de rigips, am zâmbit amintindu-mi scenele din filmele americane, de acțiune, în care protagoniștii se împușcă prin pereți sau sunt aruncați prin ferestre. Casa mea era o casă solidă, cu pereți de BCA, cu tencuieli și armături solide, cu oțel din belșug la planșeu dar... așa este în America... La parter erau două dormitoare, un birou de lucru, și o baie, toate dispuse de jurîmprejurul unui living generos.
La etaj erau încă două dormitoare, o cameră de gimnastică, o baie cu jacuzi. Sistemul de ureche electronică era prezent și aici. Senzația că timpul stă în loc mi-a fost adâncită de pătratul roșu ce marca ziua de azi, pe calendarul de perete...Vineri am plecat, vineri am ajuns.
Pentru mâine mă aștepta o petrcere de bun venit. Ioana, îmbrăcată lejer, puțin agitată, m-a îmbrășișat atât de tare de parcă trecuseră ani de când nu ne văzuserăm.
Aici urma să-mi petrec viața până la sfârșitu zilelor mele?
Toate bagajele noastre erau strânse în două valize și trei genți. Adam mișuna pe lângă Ioana în timp ce Baloo părăsise închisoarea provizorie și-și dezmortțea oasele. După ce s-a scuturat îndelung, cățelușul a dat o tură perimetrului proprietății marcându-și teritoriul, a mirosit ce era de mirosit și a băut apă de la o gură de apă ce uda gazonul.
Am adormit cu greu și eu și Adam chiar dacă eram obosiți. Schimbarea fusului orar ne făcea probleme dar în cele din urmă am adormit.
Sâmbătă, pe la prânz, au început să apară invitații, toți tineri, prieteni și colegi ai Ioanei și a lui George. Am încercat să o ajut pe Ioana la preparative dar m-a îndepărtat cu delicatețe:"astăzi ești, încă, musafir!"
Ca de fiecare dată când vedeam servindu-se la masă uriașul curcan american, mă întrebam cât de mare trebuie să fie cuptorul.
Surpriza cea mare a fost când Ioana ne-a servit sarmăluțe cu mămăligă.
Muzica era cam zgomotoasă, pentru gustul meu. Tinerii americani au privit plini de curiozitate sarmalele și după ce au gustat "noutatea" au decretat:"sarmale O.K"
Printre invitați erau și Tavi , și Toni, prieteni de-ai lui Mihai. În timp ce tineretul dansa sau privea la televizor un meci de baschet, eu cu prietenii lui Mihai am depănat amintiri. Băieții au invocat copilăria și adolescența, consumate în cartierul Grivița C.F.R.,cu Parcul Copilului, cu jocurile de barbut și rișca, cu iaurturile luate în zori din lazile de la alimentara, în locul cărora lăsau , în borcanul alăturat, cei șaizeci de bani pentru iaurt. Și-au amintit de o escapadă și la Þăndărei, satul în care Mihai petrecea vacanțele de vară. Toată populația de țigani, așezați la casele lor, muncitori la fabrica de cărămidă sau la CAP. Comportasmentul lor, plin de bun simț, era comparat cu țiganii de oraș, țiganii de București. Locuitorii Þăndăreiului spuneau, cu dispreț, despre țiganii din București cp sunt niște ursari jegoși și nesimțiți. Când au început să rememoreze marea dragoste a lui mihai, din liceu, am simțit parcă un ghimpe în piept.
Mihai a fost romantic de mic. Ca să poată oferi flori iubitei lui, din timiditate, a oferit tuturor fetelor cunoscute, în aceeași dimineață, stând la ușa școlii. Prădase toate curțile cartierului, dar o făcuse.
-Îți aduci aminte cum mergeam la el să ne scrie poezii pentru gagici? a întrebat Toni.
-Da, băi, ăsta scria de mic... Tot liceul știa de iubita aia a lui.
Tăceam ascultându-i cum depănau amintiri vechi, într-un ritm alert, parcă temători că ar putea uita ceva.
Au urmat amintirile despre Parcul Copilului, unde se plimbau cu fete și unde mergeau la antrenament la ruibi la clubul Locomotiva, plecarea în Spania cu lotul de juniori.
-Ãsta a fost ciudat de mic, spune Toni.La Madrid și-a cheltuit ultimul pesetas pentru un bilet la coridă. Noi am cumpărat tot felul de suveniruri dar el a venit acasă cu o fotografie a lui El Cordobes.
Petrecerea s-a destrămat. Unul câte unul invitații au plecat și liniștea micii localități și-a reintrat în drepturi. Adam cu Eva au mișunat toată seara printre tineri. Gerorge îl tot necăjea pe Adam să le explice celorlalți, gradele de rudenie dintre el George, Eva și Adam.
Ioana nu folosea farfurii de unică folosință.
"Conservatoare ca mă-sa!"ar fi spus Mihai.
Cred că mi-am reglat somnul Am adormit și dimineață eram ca nouă.

textul a fost postat la data de 20 iulie ora 22.37