agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-05 | |
Destul de aproape și atât de departe. Să urcăm împreună pe treptele dependenței de fum și plăcere. Ai ochii triști de dorul unui fum aburind și de dorul meu. Ce ascunzi și nu poți să oprești? Privește munții și închide aerul într-o cutiuță ca să avem tot timpul aroma înălțimii la care ne aflăm.
-Cât timp a trecut de când te-ai lăsat de fumat? -O lună și jumătate, dar încă mai am momente când simt nevoia să fumez câte o țigare. -Consideră fumatul un lux și aprinde o țigare doar când simți plăcerea unei conversații neortodoxe sau când inima a terminat să pulseze sângele la maxim din cauza iubirii oprite sau a descărcării ei finale. Conversație plăcută, aer de respirat mai adânc, dorința de o țigare nebună. Aș fi vrut să te fac să îți imaginezi cum era să fumezi, dar să te las să te adâncești în plăcerea asta doar cu mine, controlat, doar noi și o țigare plină de pasiunea din minte sau cea de după. -Ești curioasă ce se ascunde dincolo de secunda de tăcere sau dincolo de conversația asta banală? -Nu acum. Sunt un pic curioasă, dar parcă aș vrea să văd ce forma vor avea acele gânduri mâine, când o să le văd scrise pe hârtie, când o să pot să citesc la maxim obscenitatea secretă a gândurilor tale ascunse. -Dacă ai putea vedea cum timpul se dilată în ochii mei când vorbesc cu tine sau când te văd, ai fi atât de amețită de lumea pe care o creezi.... -Și totuși, capul e sus, mintea e proaspătă cu idei și discuții reale... -Și cât mă lupt să ascund... și cât de mult aș vrea să desenez cu cuvinte cum simt pietrele care îmi apasă pe piept și îmi vine din ce în ce mai greu să respir, cum vederea se încețoșează și mă simt ca pe bordul unei nave în furtună, cu eforturi supraomenești să văd drumul...M-aș simții atât de descoperit în fața ta dacă tu ai știi toate astea. -Atunci de ce mi le spui, de ce le lași așa înșirate pe mărgele de cuvinte? -Din dorința de a te cunoaște mai bine, să văd ce simți, cum simți, dacă poți fi cu mine în același vis....sau doar ești o bucată de sticlă rece care reflectă și distorsionează sufletul meu, odată cu al tău... -Deja m-am plictisit. Ar fi trebuit să te joci cu mine, să nu îmi dezvălui adevărul din tine atât de ușor... -Ai dreptate. Am presupus, am riscat și poate am pierdut....dar nu poți să știi cât de frumoase au fost și sunt secundele când înnot în ochii tăi. Pentru asta se merită orice sacrificiu de pe pământ. E un răsărit perfect afară, hai să îl descoperim împreună... Aș fi vrut să îi mai spun atâtea câte aveam în gând, dar cum, când...oare se plictisise deja? Orice zâmbet contează, și îi desenează pe chipul de copil o expresie dincolo de vis. Am întrebat oare ce este fericirea? Pentru mine, fericirea este secunda asta în care mă opresc să admir o expresie pe o fața fină a unui copil care este supărat de soare și urcă ultima treaptă a muntelui...Este secunda în care realizez că am momentul intim o unei poze dăruite cu drag de complicele dorinței mele de a visa. De ce nu vii și tu în visul meu, în fiecare zi cu o clipă, în fiecare zi cu chipul tău de copilă, și vei avea în fiecare zi o parte din mine desenată în cuvinte șerpuite...pentru că amețeală plăcută îmi dai și drogul fericirii vieții îmi curge deja prin vene. -Mai am ceva ascuns sub mânecă, și dacă ești curioasă o să afli. Poate în următoarea clipă când îmi arăți intimitatea ta, îți voi dezvălui cum numesc eu starea asta de dulce grav în care mă aflu... -Mă mai gândesc... Poate îți voi dezvălui în fiecare zi un pic din mine și din ce simt sau ce nu simt, dar numele fericirii tale îl știu deja...Am trecut de acel sentiment. Poate îl aduci tu cu secunda ta de fericire înapoi... -Când am fericirea ta sunt eu în al unsprezecelea cer. Când văd tristețea ta, știu că mai am pentru ce trăi...să te fac iar să zâmbești...iar și iar... Încep să visez cum facem dragoste... tu mâine poți să îmi spui ce visezi cu mine? Dar gândul ăsta nu i l-am spus. Am lăsat-o să adoarmă cu zâmbetul pe buze. Se întreba ce să facă cu visele mele, cum să le amestece, să le simtă, să le atingă mai mult...Și eu priveam din vârful muntelui în zare, departe, în visul cu ea. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate