Sunt curios ce se află acolo. Stau lângă zid și ascult cum trăiești în spatele lui. Se aude prea puțin, și mă întreb cum este dincolo. Am întrebări și visul meu nu se poate opri. Mă gândesc sec și îmi aduc aminte de cela mai frumoase creații de pe pământ, fie ele în litere, în culori sau în sunet. Toate sunt create în urma unui singur eveniment și la înfluența femeii, acel motiv de a muta munții. Și ce dacă...eu savurez fiecare imagine cu lumea ta pe care mi-o dai și o văd cu ochii mei colorați mai puternic, și o simt cu pielea mea mai fină pe zi ce trece, dar o scriu doar cu cuvintele mele. Tu stai, asculți, privești, zâmbești. Ce simt îmi este alimentat de tăcerea ta și creează văi și ipoteze. Spune tu ce simți, „iubita mea”, fă-mă să văd ca și cum aș fi orb. Fă-mă să aud muțenia cuvintelor tale adânc înfipte în gândurile din tine!
O să ador tăcerea... O să iubesc aerul care atinge zidul... O să îmi fie dor de răceala zidului...