Cerul senin se înălța deasupra satului ca o turlă de biserică, prefigurând limpezimea zilei ce urma, așa cum crucea din vârful Casei Domnului vestește în fiecare clipă prezența străjuitoare a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
Asemenea turmei îngenunchiate, primind învățătura pe care păstorul i-o descifrează din carte, sătenii parcurgeau ultimele versete ale binefăcătoarei Evanghelii a nopții.
Unii încă se mai legănau în brațele lui Morfeu. Alții asistau deja la veșnica încleștare dintre lumină și întuneric. De data asta era rândul luminii să biruie.
În fața gospodăriei Bunicilor, dincolo de Izvor și de șoseaua principală a satului, din spatele celor câtorva case situate aici, pornea, înălțându-se treptat, dar ferm, o culme de deal, amintind de măreția catapetesmei unei catedrale.
De după această catapeteasmă, în ceasurile următoare, avea să răsară Soarele, Dumnezeul zilelor noastre, dătător de energie și de speranță.
Pe celelalte laturi, alte culmi închideau cercul sau poligonul, asemeni pereților lăcașului de cult, de-a lungul și în interiorul cărora satele din jur se înșirau precum stranele, în care fiecare credincios își ocupa locul.
Verdele fraged, ce se revărsa asupra acestor culmi imediat după Reînvierea Naturii și mai ales în vremurile când aceasta se afla în deplinătatea normalității, năștea - și încă mai naște și astăzi - imagini de baladă: "Un picior de plai, o gură de rai."
Atât aici, cât și pe alte meleaguri, furnicarul dădea semne de trezire. Miriapodul uman își punea lent în mișcare cilii vibratili, picioarele, tentaculele.
Forfota unei noi zile începea să se facă simțită o dată ce primii stropi de lumină penetrau întunericul, inseminându-l, ca alicele trupul vânatului.
O nouă zi este o nouă naștere. Este o re-naștere. Este un nou prilej de a pune în practică gânduri noi, sugerate de sfetnicul Noapte sau gânduri rămase de ieri.
Gânduri bune; gânduri rele; gânduri...
Aerul răcoros al nopții se lăsa, nepăsător, năpădit de o uscăciune latentă.
Praful stârnit de miriapod se înălța, infiltrându-se în atmosferă, îmbâcsindu-i ochii, nasul, urechile, pentru ca apoi să i se depună lent la picioare, acoperindu-i doar acele falange care îl produseseră.
Cerul se înălța de-asupra satului asemeni unei cupole de circ, sprijinindu-se pe culmile dealurilor înconjurătoare.
Dacă te-ai urca pe acestea, ți-ai da seama că foaia de cort, din care este confecționată cupola, se întinde mai departe spre alte și alte culmi, deschizând alte și aceleași orizonturi.
Dacă ai privi atent, în vârfurile dealurilor sunt bătuți adânc țăruși puternici, de care frânghii rezistente leagă cupola, ținând-o deasupra arenei.
Echilibriști, clovni, saltimbanci, scamatori, actori de pantomimă își fac numărul nestingheriți, în acordurile orchestrei.
Dirijorul este afon. Partitura este un plagiat sau o compilație. Compozitorul, scăpat de la balamuc.
Nimic nu trebuie să se vadă din afară. Cine vrea să vizioneze spectacolul...să plătească!