Jeni s-a dus la ușă și a deschis:
-Ce ai, soro? Că doar nu arde.
Privirea Minei era ucigătoare. A studiat-o pe Jeni, m-a privit pe mine, s-a dus în dormitorul poărinților și apoi s-a întors:
-Bună ziua, domnule Mihăilescu.
-Bună ziua, Mina. Spune-mi Mihai... I-am povestit mamei totul.
A rămas descumpănită. I-am oferit o țigare, a aprins-o și a dus ceașca de cafea la gură. A sorbit din ea, a mai tras un fum și mi s-a adresat:
-Acum ve trebui să-ți mulțumesc că m-ai dezvirginat? Ce bărbat ești tu? Þi-a fost frică și ai mărturisit , mamei, totul, ca la popă. Să dispari din viața mea!
S-a ridicat, a stins țigarea și s-a dus în camera ei.
Eram stânjeniți și eu și Jeni.
-Poate că e mai bine așa. Poate că e mai bine să o facă cu un băiat de vârstă mai apropiată.
Jeni, îmi pare rău dar va trebui să plec.
Eram dezorientat
-Am să mai stau să fumez o țigare, te superi?
-Nu!. Poți să rămâi cât dorești, nu este nicio grabă.
Trăgeam rar și adânc fumul și simțeam o vagă amețeală. Fără motiv, Jeni a început să chicotească.
-Ce s-a întâmplat?
-Sunt rari bărbații atât de complicați, ca tine.
-de ce spui că sunt complicat? Doresc să fiu un tip corect.
-Un bărbat pragmatic nu ar fi „iertat-o” pe Mina și s-ar fi bucurat de grațiile amânduora.
-Întotdeauna ai gândit la fel?
A redevenit serioasă. A căzut pe gânduri și mi-a luat o țigare din pachet. I-am oferit un foc.
-M-am măritat din dragoste cu Răzvan, tatăl Minei. Este pilot, cum era și atunci. Era frumos, avea bani, era tânăr. El colinda lumea iar eu îl așteptam, cuminte, acasă. După ce s-a născut Mina am început să simt, din ce în ce mai acut, semnele de infidelitate și de răceal fizică.
Era la un curs în Anglia. Se zvonea că înainte de a pleca se încurcase cu soția unui coleg. Nu am cercetat, nu am pus întrebări dar, întro zi m-am trezit la ușă cu colegul lui. L-am recunoscut din fotografiile lui Răzvan.
I-am deschis și l-am invitat în casă. El era pilot pe curse interne, avea doi copii, iar soția lui lucra în aeroport. Răzvan, bărbat frumos, era sorbit din ochi de toate femeile din aeroport, de la sol și de pe aeronave. S-a încurcat cu soția colegului dar acesta i-a surprins. Răzvan, pe considerentul că asta ar fi o atitudine bărbătească i-a spus:
-Toate sunt curve, bă! Și a mea, și a ta și toate fac același lucru. Aduci bani acasă, ești plecat și poți muri la orice cursă atunci când zbori pe dricurile astea zburătoare. Trăiește-ți viața, băiete!
La câteva zile după aeea, colegul a venit la mine și mi-a spus toată întâmplarea. A plâns, ca un copil, și nu știa ce să facă. L-am îmbărbătat și l-am îndemnat să o ierte pe soția lui și să își crească copii mari, cu mamă și cu tată.
În aceeași zi, parcă, s-a rupt ceva în mine. Nu am mai fost aceeași femeie, niciodată. Răzvan mă considera un „capăt de linie”, un loc în care poposea cel mai lung timp, un loc ăn care avea un copil și o femeie, care îl spăla, îl îngrijea și căreia îi asigura un trai decent. Căsătoria noastră a ajuns o minciună comună pe care ne prefăceam amândoi că o credem. Astăzi , tu mi-ai arătat ce am pierdut:
prietenia și respectul fiicei mele. Te rog ajută-mă să îndrept ce se mai poate îndrepta.
A început să plângă încet, liniștit, cu lacrimi mari.
M-am ridicat și am rugat-o să-și șteargă ochii, să se liniștească și i-am promis că o voi ajuta.
-Mina a ieșit din cameră și a trecut, în viteză, spre bucătărie. O vedeam în oglinda din hol cum s-a uitat în cutia de gunoi, în frigider și apoi revenind în sufragerie.
-Mamei tale nu îi este bine...
-Ce ai, mami?
S-a apropiat și s-a așezat lângă Jeni, mângâind-o.
-Fetelor, îmi cer iertare, dar ar fi mai bine să vă las singure..
Mai sunt două zile și voi reveni la spital. Mă simt bine, operația s-a cicatrizat frumos și nu mă resimt din punct de vedere fizic.
Florentina se joacă, adesea, cu cicatricea de la operație spunând că închide și deschide un fermoar.
Timpul trece greu.
Cu o zi înainte de prezentarea oficială, la spital, am trecut pe la Leașcu, pe la cabinet.
-Salut, doctore!
-Ohoho! Salut, bolnavule! Ai venit la internare?
-Nu azi, mâine voi veni. Tot la neuro vin?
-Așa este procedura, revii de unde te-ai externat.
-Ai mai primit vreun telefon cu „rugăminți” privitoare la mine?
-Nu, bă. Atunci am fost destul de clar când am spus că nu schimb diagnosticul real.
Ne-am despărțit cu strângeri de mâini.