Să fi fost spusele căpitanului Baftka vorbe aruncate în vânt?. S-ar putea, dar de ce? Cum pot nu numai necăji niște vorbe, ci și răni, ba, mai mult, pot să schimbe și sensul vieții. Dacă pentru cei din regimentul lui, ieșiți teferi, ca și el, din punga de la Stalingrad viața avea un singur sens, să ajungă cât mai repede în țară ca în curând să-și vadă familiile, pentru el toate acestea erau o incertitudine. Va ajunge și el acasă?. Știa, din auzite, că cea mai ușoară pedeapsă dată de Curtea Marțială era trimiterea pe front cu gradul de soldat. Cu ce a greșit el pentru ca Dumnezeu să-l pedepsească. A stat mult și s-a gândit. Nu știe ca să fi făcut niciun rău alor lui, ori chiar dușmanului. Unii, i-a auzit spunând, au împușcat inamici fără nicio tresărire. El s-a gândit de multe ori că n-ar fi fost în stare să ia viața unui om, chiar inamic pe câmpul de luptă, n-ar mai fi putut pune geană pe geană gândindu-se la familia celui ucis. Ori poate a greșit, păcătuind grav, fără de voie? Ori asupra lui s-au revărsat păcatele înaintașilor? Numai Dumnezeu poate ști. Să lase totul în seama Providenței? Nu, va trebui să audă chiar din gura lui Baftka dacă i-a făcut sau nu raport la Divizie. Și, dacă i-a făcut , de ce? Dar n-a putut vorbi cu el. Compania lor, în deplasare, se întindea pe câțiva zeci de kilometri.El era într-o căruță cu cei doi prieteni, Diaconescu și Jianu. Caii erau mânați de Mitică, soldatul lui de ordonanță. Prin curierul ce se deplasa rapid, cu motocicleta, au primit ordin să se oprească în localitatea Șartana. Aici, spunea ordinul, va fi pentru două zile reședința de garnizoană a regimentului. Un fior i-a trecut lui Nae prin toată ființa, dacă într-adevăr Baftka i-a făcut raportul și acum, în popasul ce le era anunțat, va fi judecat. A aflat între timp că acolo, lîngă Tinguta, unde erau să fie încercuiți, mulți soldați și ofițeri s-au rătăcit de subunitățile lor. Unele plutoane au mai rămas doar cu doi, trei oameni. Nici acum, după o lună și jumătate, de la acel masiv atac rusesc, nu se cunosc, chiar cu aproximație, efectivele care au rămas. Unii soldați mai rătăcesc și acum pe drumuri căutându-și camarazii, alții, nemaiputând răbda frigul și foamea, au plecat pe cont propriu spre apus, doar vor ajunge mai curând în țară. Mareșalul Antonescu, cunoscând situația, a dat ordin comandanților de divizii să ia cele mai drastice măsuri împotriva celor ce, în aceste condiții vitrige de război, nu respectă disciplina militară. Se făcea referire expresă la ofițerii aflați în această situație. Pe cale ierarhică, dispozițiile au ajuns până la comndanții de companie. Tot cântărind în minte aceste informații a făcut legătura și cu ceeace știa dinainte dar care n-ar fi putut crede că ar putea să aibă de a face cu situația lui: Baftka era unul dintre puținii ofițeri care, nu se știe de ce, a fost tăiat de mai multe ori de pe lista celor propuși a fi înaintați în grad, totodată era pornit împotriva ofițerilor de rezervă care, i se părea lui, erau prea ușor aprobați pe listele pentru decorare.
Deci, asta era, de aici i se trage lui toată nenorocirea. Dar să nu-și facă păcate, poate că nici nu i s-a făcut raport la Divizie. Va trebui neapărat, pentru liniștea lui, să dea ochii cu Baftka. Să știe odată precis care îi este situația, altfel simte că o să înebunească. Deodată, atunci când curierul motociclist s-a întors fără veste, bănuiala lui că va fi judecat i se păru fără niciun dubiu că este adevărată. Soldatul curier li se adresă:
- Domilor ofițeri, mă iertați că am uitat. Unul dintre dumneavoastră este sublocotenetul T.?
- Da, eu sunt. De abia putu să îngâne Nae.
- Am ordin să vă anunț ca după sosirea la Șartana să vă prezentați la Comenduirea garnizanei, după ce aceasta se va constitui. Vă rog să-mi semnați în acest carnet că ați luat la cunoștunță ordinul ce vi l-am transmis.
Semnă cu o mână aproape tremurândă. După plecarea celui care a adus acest ordin, Nae se schimbă la față, inima îi bătea cu putere. Încercă să zică ceva către cei doi dar din gâtlej nu-i ieșiră decât vreo câteva sunete nearticulate.
După un timp, rupse tăcerea Diaconescu:
- Nu-ți fă griji neîntemeiate. Eu o să fiu martorul tău. Soldatul sanitar care ți-a luat temperatura, la ordinul căpitanului, trăiește, l-am văzut, cred, ieri sau alaltăieri. O să-l găsim și pe preotul regimentului care o să declare că erai exact în situația lui și amândoi v-ați pierdut și apoi ați căutat împreună regimentul.
N-a mai zis Nae nimic. A oftat doar. Și a oftat tot drumul care a mai rămas până la Șartana. Au ajuns printre ultimii. Pe peretele unei case, rămasă întreagă, printre altele, multe dărâmate, era scris cu creta Comenduirea Garnizoanei. Deci iată locul supliciului își zise Nae, desigur aci se va întruni Curtea Marțială. Acum fie ce o fi...și intră. Îl întâmpină un locotenent, tot rezervist, mai tânăr decât el.
- Bine ați sosit, domnle sublocotenent. Sunt locotenentul Ignat și am fost numit Comandantul Garnizoanei pentru zilele cât o să adastăm pe aici. De n-am sta prea mult că ne întârziem sosirea în țară. Dumneavoastră, prin același ordin, ați fost numit Ofițer de serviciu. După o zi, vă va lua locul sublocotenentul Jianu, apoi sublocotenentul Diaconescu. Să sperăm că nu va fi nevoie să fiți toți trei ofițeri de serviciu. O să fiți bun să-i anunțați Dumneavoastră pe ceilalți doi, mi s-a spus că vă deplasați împreună tractați de doi cai putere
- Da, domnule locotenent, o să-i anunț imediat. Sunt în fața casei, mă așteaptă. Dar, ia spuneți, știți cumva despre sosirea unei Curți Marțiale în garnizoană?
- Nu, domnule, Doamne ferește. Dar de ce întrebați?
- Așa am auzit, dar n-are nicio importanță. Mai bine că a fost doar un zvon.
Nae și-a luat în primire camera pe ușa căreia scria Ofițer de serviciu, apoi i-a chemat și pe ceilalți doi.
- Măi, parcă am fi în timp de pace, nu departe de casele noastre. Tot e bine că s-au luat și ai noștri după nemți. Numai la ei se respectă toate regulile ce s-au impus prin regulamente în absolut toate situațiile, zise Jianu
- Și pentru că se respectă aceste reguli, așa cum fac prusacii ăștia, avem și noi, cel puțin pentru o noapte, un acoperiș deasupra capului.
Lui Nae i-au trecut oftăturile. Fiecare a găsit prin lada lui de campanie câte o sticlă mai plină sau mai goală. Au turnat toate conținuturile într-una și astfel au avut un litru de țuică. Locotenentul a turnat și el, dar când și-a dat seama că pusese vin n-a mai zis nimic. Și bine a făcut pentru că ceilalți n-au observat. Au pus la un loc și toată mâncarea pe care o mai aveau. Nu s-au lăsat până n-au mâncat tot și au băut aproape tot.
Apoi Jianu, adresându-se lui Nae:
- Să ne spui o poezie de Coșbuc. Acum o s-o auzim bine că în căruță trebuia să tot repeți câte un vers pe care nu-l auzeam bine
- Eu zic să facem noi poezii. Profesorul meu de la Școala normală ne punea să facem versuri, pe o anumită temă, completându-ne unul pe altul. Ieșeau de multe ori lucruri hazlii de care apoi râdeam cu poftă. Hai că încep eu dar ziceți ce temă să atacăm.
- Tema Calului mâncat, sări cu vorba Diaconescu. Ceilalți doi știau despre ce este vorba. Repede s-a prins și locotenentul Ignat după ce i-au spus că patru inși,câți erau în căruță, au primit pentru treisprezece zile cincizeci și două de pâini și un kilogram de paste făinoase. Deci pentru fiecare câte patru pâini pe zi. Dar ce pâini? Dintr-acelea cazone. Nu mai mari decât degetul gros de la mână și tari ca fierul. Nu se puteau mânca decât ori rupându-ți dinții, ori ținute cel puțin un ceas în apă
- Atenție... incepem Balada calului zise Nae. Apoi după câteva clipe:Bate vânt din răsărit/ Tot pământu-i amorțit
Jianu nu așteptă prea mult și zise:Iar ostașii arși de dor/Au porniit spre țara lor
Intră în vorbă și Ignat: Pe câmpiile rusești/Trec coloane românești
Apoi Nae: De-o lună și jumătate/N-au odihnă zi și noapte.
la urmă locoteneentul, care notase totul pe un carnețel citi tot produsul literar: Și cum merg așa prin vânt/ doar mâncarea le stă-n gând/ O idee le-a venit/ De care s-au folosit:......Într-o casă dărâmată/ stau ostașii toți grămadă/ Cu bricege și cuțite/ Toate bine ascuțite./ La mijloc un cal ce moare/ Este bolnav de picioare/ Și n-a mai mâncat de fel/ L-a/mpușcat domn plutonier/ Toat-această adunătură/ Vrea ca să-l facă friptură/ Ofițeri și trupa toată/ Vor să se sature-odată/ Jianu și Diaconescu/ Prind o leacă de speranță/ Și trimit o ordonanță/ Înarmată cu/n topr/ Ca să le-aducă și lor. Și tot așa în versuri, când mai sprintene când mai șchioape, spun cum soldatul le-a adus un picior de cal pe care n-au putut să-l mănânce fiind doar un os acoperit cu piele. Hazul provenea apoi din ordinul pe care comandantul, aflând de intenția ofițerilor și trupei privitoare la cal, îl dă pentru a o opri. Dar Ordinul când a sosit/ Calul și era belit/ La cunoștință s-a luat/ Când murgul era mâncat. Au mai compus și alte poezii în care tot despre cai se vorbea: Di, di,di murgule di/ De la Volga la Sibii/ Să mergi tot în fuga mare/ De vrei să capeți mâncare/ Și nu bice pe spinare/ Misiunea ți-a fost dată/ Să colinzi Rusia toată/ Cu căruța încărcată/ Ține-o doar la fugă bine/ Că vin rușii după tine. Ori :Avem mult drum de făcut/ De la Volga pân la Prut/ Prin pustia de Rusie/ Cine poate să se ție. Cine i-ar fi văzut râzând și spunând versuri ar fi zis că sunt niște oameni fericiți. Și poate că erau...în acele momente.
Dar Nae n-a scăpat încă de gândurile negre ce-l însoțeau. N-avea de unde să știe cum Dumnezeu lucrează pentru el. Într-adevăr, Baftka i-a întocmit dosar pe care l-a trimis la Divizie. Urma ca atunci când îi va veni rândul să apară în fața Curții Marțiale. Generalul Radu Băldescu, comandantul Diviziei a 18-a, care aviza dosarele, l-a chemat pe furierul de la completul de judecată și l-a sfătuit, fără a-i da ordin, ca atunci când vine la rând dosarul sublocotenentului T... să-l pună iarăși dedesupt. Și așa l-a pus de câteva ori. Când a rămas singurul dosar nejudecat mașina Statului Major, în care se afla și acel dosar ce cuprindea doar o filă, a fost atacată de aviația inamică. N-a murit nimeni, nu s-a înregistrat nicio pierdere, doar că suflul eploziei a scos fila din dosar, pe geam, depunând-o sub mașină lângă roata din spate.În curând n-a mai rămas din ea decât un ghemotoc purtat de crivăț. Doar preotul Boțocan,care era duhovnicul generalului Băldescu, și generalul știau de ce Nae n-a ajuns în fața completului de judecată.