PREFAÞA
Nimeni nu poate să facă loc în propria sa inimă și viață, ca șuvoiul binecu-vântării lui Dumnezeu să curgă spre alții, fără să primească în ei înșiși o bogată răsplată. Franz Bardon a avut acest avantaj cu toată împotrivirea forțelor male-fice.
Ani buni vor trece și multe frunți vor păli plecate în studiu și cercetare, îna-inte ca noi să putem înțelege, cât de cât, ceea ce rațiunea și știința pot sau nu explica, despre ce este adevărat și ce nu, despre ce este real sau iluzoriu, mă mulțumesc să constat, și aceasta nefiind o premieră, că așa-numitul „progres științific” creează în oameni o apocalipsă universală, din care, pe zi ce trece, pe nesimțite, se exclude tot ce nu aparține lumii fenomenelor. Linia generală devi-ne, clar, aceea că tot ce nu este științific nu există, deci, este fals. Mai rău, oa-menii condamnă aprioric orice idee sau demers numai prin simplul fapt că aces-tea „nu sunt științifice”.
Dacă veți spune uneori, precum Plotin, că „trezindu-vă din trupul vostru și întorcându-vă la voi înșivă, deveniți exteriori lucrurilor și contemplați o frumu-sețe de o minunată măreție”, în mod sigur, după cum am mai spus și în alte dați, veți fi declarați nebuni sau veți fi arși pe rug. Acest lucru i s-a întâmplat și lui Franz Bardon care, pentru noi, a venit de atâtea ori în mijlocul nostru, dovedindu-ne că un inițiat crede mereu într-o dimineață următoare. Ne-a învă-țat că adevărata inițiere înseamnă „TOTUL ÎN SLUJBA OMULUI”, efort care în-cepe cu mult mai departe și, în viața adevăratului inițiat, mult mai târziu, la ca-pătul unei perioade de îndelungată răbdare, multiple umilințe, sacrificii și de mari eforturi, care durează o viață întreagă și care fac cu totul ridicolă interven-ția unor anumiți „cercetători” moderni.
De câte ori veți avea nevoie de un răspuns la probleme majore, puteți între-ba, fără urmă de teamă și, puteți fi siguri, veți avea un răspuns. Un răspuns pe care Dumnezeu vi-l va da. Tatăl își aude fiul oriunde s-ar afla și răspunde dorin-ței inimii lui. Fiți doar siguri și așteptați până ce acest răspuns va veni. Va fi, fie sub forma unui simbol, unui om, a unui animal, a unei vorbe, a unei scânteieri de inspirație - întotdeauna la momentul potrivit. Răspunsul va fi definit și ușor de înțeles, fiecare om având în el, în funcție de maturitatea sa, învățătura nece-sară de a înțelege acest limbaj. Niciodată nu veți greși dacă vă veți lăsa viața ex-terioară condusă de Voința Dumnezeiască, care vă vorbește în acest sens.
Totul este Divinitate.
Fiți totdeauna conștienți de faptul că și cel mai nesemnificativ lucru are un sens mistic, esoteric. Þineți-vă ochii deschiși deoarece Casa lui Dumnezeu este plină de miracole. Nu dați voie nici unei umbre de proastă dispoziție să vă cu-prindă. Totul trebuie transformat într-o puritate fără pată, lumină spirituală, conștiință, mulțumire, fericire și, cel mai important, în iubire.
DANIEL MENRATH. 1995

IN MEMORIAM
Deși următoarea informație va produce suferință în rândul cititorilor intere-sați, consider că este de datoria mea să-i informez pe aceștia de faptul, trist de altfel pentru noi toți, că Franz Bardon nu mai este, fizic, printre noi.
La data de 10 iulie 1958, Providența Divină a permis spiritului acestuia, care a atins perfecțiunea timp de mii de ani, să părăsească corpul său omenesc de care s-a servit Bardon pentru îndeplinirea misiunii sale și în care nu se va mai întoarce niciodată. în general vorbind, mulți dintre marii inițiați de pe această planetă își părăsesc pentru totdeauna trupurile în împrejurări neobișnuite și acesta este și cazul lui Franz Bardon.
Numai puțini oameni știu că un mare inițiat ca Franz Bardon n-are voie să urmeze procedura normală, completă a reîncarnării ca toți ceilalți muritori, de vreme ce, fiind un spirit perfect, el ar accepta chipul uman numai dacă Provi-dența Divină i-ar încredința îndeplinirea unei noi misiuni.
Pentru a forma cititorului o idee clară asupra unui astfel de spirit, vă voi po-vesti câte ceva din viața autorului, mai ales că sunt un bun cunoscător al aces-teia.
Franz Bardon menționa în „FRABATO” că se încarnase într-un băiat de pais-prezece ani, ca să devină mentor spiritual al lui Viktor Bardon, tatăl băiatului. Viktor Bardon era el însuși preocupat de misticismul creștin și, grație perseve-renței și credinței, a dobândit capacitatea de clarviziune. Dar, cum îi lipsea ex-periența practică în domeniu, nu putea, în ciuda clarviziunii sale, să-și împli-nească visul, spre care râvnea atât de mult, așa încât n-a putut deveni un inițiat divin. De aceea, rugăciunilor sale fierbinți li se adăuga visul sublim de a întâlni un Guru adevărat în timpul actualei încarnări, ca să poată fi învățat de acesta și să acumuleze cât mai mult. Dorința sa exaltată n-a rămas neîmplinită. Spiritul lui Frabato s-a încarnat în trupul unicului său fiu, pe care Viktor Bardon l-a avut între cele douăsprezece fete și, fiind cel mai mare dintre copii, el urma să devină adevăratul Guru al tatălui său, în afara misiunii pe care Providența Divi-nă i-o dăduse.
Așadar, în noaptea când s-a petrecut această înlocuire minunată, nimeni în afara clarvăzătorului Viktor Bardon n-a observat aceasta și el mulțumi din toată inima lui Dumnezeu pentru această binecuvântare. Din acea zi el a avut un Gu-ru al lui în persoana fiului său și asta îl făcea foarte fericit.
Numai un înalt și perfect inițiat ca spiritul lui Franz Bardon putea încerca să facă un lucru ca acesta și să reușească în desăvârșirea nu doar a unei singure misiuni, ci a unui număr de misiuni încredințate, beneficiind și de ajutorul unui trup care i-a fost împrumutat în acest scop.
Alegerea și acceptarea unui corp fizic care este deja la vârsta pubertății se realizează cu mai multe condiții: ca o compensare, noul său locatar trebuie să ofere proprietarului inițial o existență nouă, mai bună, începând într-un uter de mamă; mai mult decât atât, el trebuie să accepte Karma trupului ca fiind a sa.
Dar, deoarece Karma proprietarului inițial al trupului era foarte încărcată, Franz Bardon, în ciuda perfecțiunii sale spirituale și a înaltelor capacități hermetice, a avut multe de îndurat înainte s-o poată purifica. Astfel, aș scoate în evidență lupta sa pentru existență, arestările lui repetate și cei trei ani și jumă-tate petrecuți într-un lagăr de concentrare, timp în care a trăit cele mai triste și mai crude experiențe, cele mai umilitoare din viața sa. De asemenea, ultimele luni din viață i-au fost umbrite de întâmplări extrem de neplăcute, care, în final, au pus capăt muncii sale benefice. Acceptarea unei astfel de încarnări este, pen-tru noi toți, cea mai evidentă dovadă despre cât de mărinimos a fost întotdeauna spiritul lui Franz Bardon.
Aceste indicii demonstrează clar cititorului că, până și un mare spirit - ale cărui înzestrări sunt foarte apropiate de capacitățile și forța Providenței Divine - are totuși de înfruntat multe lucruri, chiar și experiențe dintre cele mai neferici-te, fără să dea înapoi, deși ar fi putut să-i prindă pe urmăritorii săi cu o simplă ridicare de mână.
Același lucru se petrece și în cazul destinului altor ființe umane, pentru care, de la Providența Divină, nimănui nu-i este permis să intervină, nici chiar unui inițiat sau ales. Din acest motiv, este doar o chestiune de ignoranță când cineva învinuiește întâmplările sorții ca fiind nedrepte și, în același timp, numește ini-țiat o ființă umană incompetentă, doar pentru că aderă cu lealitate la Poruncile Providenței Divine, dorințele lor nebunești rămânând neîmplinite.
Am evitat descrierea clasică a vieții lui Franz Bardon, cu perioada școlarității, apoi alegerea unei profesiuni și activitatea lui profesională, considerând că po-vestirea mea este mai instructivă și mai importantă pentru cititorii interesați și studenții științei hermetice.
Aceia care au fost îndeajuns de norocoși să-l cunoască personal pe Franz Bardon știu foarte bine că unul dintre cei mai buni oameni a plecat dintre noi. Realii discipoli ai hermeticii îl privesc încă pe Franz Bardon ca pe adevăratul lor Guru, chiar dacă mai trăiește într-o ființă umană sau nu.
Măreția sa spirituală nu va fi niciodată înlocuită.
Aceia care se ocupă practic de lucrările științifice ale lui Franz Bardon, dar care nu l-au cunoscut niciodată personal pe autor sau nu l-au văzut câtuși de puțin, își pot face o idee despre această măreție spirituală când voi da numele anumitor personalități care au trăit în ere diferite și ale căror corpuri fizice au fost locuite de același mare spirit, spiritul lui Franz Bardon.
Hermes Trimegistos, a cărui Carte a înțelepciunii, numită și „Thoth”, conține 78 de cărți de tarot, este cunoscut cu siguranță de orice ocultist. De aceea, ni-meni nu va fi surprins de motto-ul pe care Franz Bardon l-a ales pentru prima sa carte, „Inițiere în hermetică”. Lao Tse, filozoful și omul de știință chinez este, de asemenea, cunoscut tuturor filozofilor.
Este și cazul astrologului francez Nostradamus, omului de știință englez Ro-bert Fludd, Contelui de Saint Germain. Regăsim spiritul lui Franz Bardon în Appolonius din Tyana, un contemporan al lui lisus. înainte de ultima sa încar-nare, el a fost întrupat în Mahum Tah-Ta, din Tibet, înțeleptul munților.
în urma plecării spiritului lui Franz Bardon, mii de oameni din întreaga lume și-au pierdut salvatorul, sfătuitorul și suportul în multe momente grele. Sacrifi-ciul și activitatea sa benevolă merită toată recunoștința, aprecierea și gratitudi-nea.
Noi, cei care știm că nu există moarte, nutrim speranța că Providența Divină, poate, ne va îngădui întâlnirea cu acest mare inițiat, nu contează prin cine sau ce, într-una din viitoarele noastre reîncarnări.
Praga, septembrie 1958
Otti Votavova
(11.04.1903-9.02.1973)

Capitolul I
În supraaglomerata sală de lectură a clubului era o agitație cumplită. Tensi-unea primei părți a programului generase violente controverse în rândul audito-riului. „Cine este acest Frabato?”. „Faptele sunt evidente!”. Totul este trucaj și înșelătorie!”.
„Poate cineva să se bazeze pe propriile percepții?” Pe toți îi stăpânea confu-zia, încântarea și incertitudinea.
Gongul a sunat sfârșitul pauzei. Rândurile s-au completat din nou repede, tumultul s-a stins și cortina s-a ridicat atât de încet, pe cât lumina din sală s-a pierdut în întuneric.
Un candelabru mare de cristal ilumina scena. în mijloc o masă rotundă aco-perită cu un brocart albastru închis. în partea dreaptă a mesei era un scaun, iar în spatele ei, plasate în semicerc, alte zece.
Decorul scenei nu dădea de înțeles că un magician ar fi fost gata să-și încea-pă reprezentația. Nu era în preajmă niciunul din obiectele care îi ajută de obicei pe așa-zișii magicieni. Intrând pe scenă într-un fascicul de lumină, Frabato a salutat publicul cu o ușoară reverență.
Deși fracul îi dădea o notă de certă seriozitate, zâmbetul lui familiar i-a elibe-rat pe toți de fiorul puternic care-i stăpânește de obicei pe cei care asistă la ex-perimente magice.
Când aplauzele s-au potolit, Frabato s-a adresat publicului: „Doamnelor și domnilor, explicându-vă principiile sugestiei și autosugestiei în prima parte a programului și demonstrându-vă acestea prin experimente, putem trece acum să abordăm altă temă. Magnetismul animal are o covârșitoare importanță pen-tru viața ființelor umane și, de aceea, n-aș vrea să pierd ocazia să vă vorbesc despre aceasta.
Totul în lume este controlat de forțele electrice și magnetice. Totuși, capaci-tatea substanțelor materiale de a acumula și conduce forțele electrice și magne-tice variază foarte mult. Acest fapt este important în a face magie. Dar nu doresc acum să aprofundam mai mult acest subiect, ci să explicăm esența magnetis-mului și să-i demonstrăm practic existența.
Magnetismul animal este singurul element care a atins perfecțiunea în exis-tența noastră. El reprezintă forța vitală și conținutul întregii vieți pe pământ. Acest magnetism vital conectează planeta noastră la zona care înconjoară pă-mântul ca o centură, așa-numita „lume astrală”. De asemenea, el conectează ființele umane între ele. Radiația ființei umane este pur animală și forța sa de-pinde de propria voință, de caracter, maturitate mentală, rezultată din starea generală de sănătate. Acest magnetism este puternic îndeosebi la acei oameni care își antrenează conștiincios și sistematic capacitățile spirituale și sufletești, care au învățat să se autoeduce, să-și conducă propriul destin. Acești oameni sunt capabili să-și mărească energia vitală, în consecință, să realizeze lucruri extraordinare. De când a fost recunoscută ca forță obiectivă, magnetismul ani-mal a fost folosit atât în scopuri pozitive, cât și negative. Zicala: „Ce ai semănat, aceea culegi” este, într-un fel, expresia legii karmice și a justiției divine.”
Vindecarea efectelor prin magnetism poate fi cu succes realizată de un magi-cian cu experiență. Așa că acord o foarte mare importanță acestui fenomen.
Aș dori acum să vă arăt, printr-un număr de experimente, ce alte capacități și forțe sunt conectate magnetismului animal. în acest scop, aș ruga trei specta-tori să vină lângă mine, pe scenă.”
Un murmur se auzea din sală. Apoi, ca să încurajeze publicul, a spus zâm-bind: „Nu trebuie să vă fie teamă, nu i se va întâmpla nimănui nici un rău.”
O doamnă drăguță, blondă a apărut pe scenă ezitând. „Priviți”, s-a adresat Frabato publicului, „oamenii spun adesea că femeile reprezintă sexul slab, dar această doamnă este o dovadă a contrariului pentru toți bărbații aici de față.”
Publicul a râs și, în același moment, s-a urcat pe scenă un tânăr, urmat de o doamnă mai în vârstă.
„Sunt foarte recunoscător pentru ajutorul dumneavoastră”, Ie-a spus Frabato persoanelor aflate pe scenă. „Acum v-aș ruga să-mi dați pentru scurt timp oricare dintre obiectele personale pe care le aveți asupra dumneavoastră și să le puneți pe masă aici.”
Doamna blondă a pus pe masă ceasul ei de argint de la mână. Tânărul domn, cu o expresie de generozitate, și-a pus alături portmoneul. După un su-râs încurajator al lui Frabato, doamna în vârstă și-a scos de la gât colierul și l-a adăugat celor două obiecte de pe masă.
„Ca o introducere”, a spus Frabato, adresându-se din nou publicului, „vă voi arăta un mic experiment psihometric. Vă voi demonstra că fiecare ființă umană trăiește în virtutea semnelor obiectelor cu care corpul intră în contact. Fiecare detaliu al existenței acestuia va fi relevat cu ochiul meu clarvăzător, foarte pre-cis. Vă voi arăta că am dreptate, folosindu-mă de cele trei obiecte puse la dispo-ziție.”
Frabato a pășit spre masă, a luat ceasul de argint și s-a plimbat cu pași rari de câteva ori, adânc absorbit de gânduri. Deodată s-a oprit, a pus pe frunte cea-sul și a stat așa, timp de câteva minute, cu ochii pierduți în zare. Ca și cum s-ar fi trezit dintr-un vis s-a adresat apoi posesoarei: '
„Păreți a vă îndoi serios de capacitățile mele, altfel n-ați fi venit aici pe scenă cu ceasul împrumutat de la sora dvs. Faceți asta destul de des, fără știrea ei, ea fiind plecată să lucreze la Berlin. Acest ceas este cadou de la o mătușă decedată în urma unui accident. Moartea mătușii este motivul pentru care sora dvs. nu mai poartă ceasul”. Fața doamnei exprima jenă și rușine, fapt care a demonstrat cert că Frabato spusese lucruri adevărate.
Deodată, tânărul a încercat să-și ia de pe masă portmoneul. Totuși, Frabato a fost mai iute decât el, i l-a luat și l-a cântărit în mână, zicând:
„Nu păreți să aveți o conștiință curată, domnule. Voi verifica îndată ce se as-cunde în spatele acestui obiect.”
După ce a privit cu foarte mare atenție portmoneul, timp de câteva secunde, el a continuat: „Sunteți atât de tânăr și cu toate acestea ați dezamăgit deja două fete. Fata din fotogra¬fia aflată în portmoneu v-a îndrăgit fiindcă i-ați clădit visuri în care ea a crezut cu adevărat. Cu toate acestea mai văd o scrisoare de dragoste de la o altă fată, pe care ați întâlnit-o recent la o reuniune și v-a trezit interesul cu cochetăriile ei. Chestiunile personale nu mă privesc, dar vă pot asigura că nu veți fi fericit cu amândouă în același timp.”
Tânărul devenise foarte jenat când s-a văzut astfel descoperit și a replicat, întrucâtva temător:
„Nu mi-ar place să trăiesc în preajma dumneavoastră, pentru că nu mi-ar fi în siguranță nici gândurile cele mai intime, nici secretele.”
Frabato a pus portmoneul pe masă și a luat colierul, lăsându-l să-i alunece printre degete, ca pentru o cercetare atentă.
„Aș putea scrie un roman întreg despre colierul dvs.”, a spus el, adresându-se doamnei în vârstă, „pentru că a trecut prin vremuri grele. Primii lui posesori au fost niște aristocrați foarte bogați din Franța, care mai târziu au fost ghiloti-nați în timpul unei revoluții. Colierul acesta a adus tuturor celor care l-au avut mult ghinion. După ce soțul dvs. a fost ucis în primul război mondial, ați fost nevoită, pentru o bună bucată de vreme să trăiți dintr-o pensie mică. Lanțul a fost amanetat, de două ori, dar de fiecare dată l-ați luat înapoi.”
Frabato a tăcut în acest moment, fiindcă femeia izbucnise în lacrimi. Publi-cul amuțise de emoție. Frabato a pus colierul înapoi pe masă și s-a adresat din nou sălii:
„Doamnelor și domnilor, așa cum v-am demonstrat până acum, fiecare obi-ect își are istoria lui. Mai mult decât atât, ați putut să vă convingeți de varieta-tea posibilităților pe care le am, folosindu-mă de clarviziune.”
Publicul a izbucnit în aplauze puternice, eliberându-se de tensiunea care-l marcase până atunci. Când liniștea s-a reinstalat, Frabato a continuat: „Aș vrea acum să rog cele trei persoane participante la experiment să părăsească sala, însoțite de doi observatori neutri.”
Un domn cu ochelari și o doamnă în rochie de culoare închisă s-au oferit imediat s-o facă și au părăsit toți cinci sala.
„Pentru a vă demonstra efectele magnetismului bazat pe puterea voinței, voi încărca aceste obiecte cu efecte reale care vor fi evidente de îndată ce vor fi atin-se.”
Un domn din mijlocul sălii a propus ca cel ce va atinge ceasul de argint să izbucnească într-un hohot de râs. Frabato a aprobat. Și a doua propunere a fost unanim acceptată, ca portmoneul să provoace un plâns în hohote.
Numai asupra propunerii pentru colier nu se putea decide.
O doamnă din primul rând a propus: „Deoarece acest colier, de când există, a adus numai ghinion atâtor oameni, propun să faceți în așa fel încât să fie aruncat cu dezgust de prima persoană care îl va atinge.”
Aplauze prelungi au făcut inutilă o altă propunere. Acum, Frabato a pus cele trei obiecte pe masă, la o distanță considerabilă unul de celălalt. Apoi a stăruit asupra fiecăruia dintre ele timp de câteva momente, într-o concentrare deplină; a făcut câteva gesturi cu mâna dreaptă și s-a adresat publicului din nou:
„Doamnelor și domnilor, eu sunt gata. Ca nimeni să nu poată spune că am lucrat prin hipnoză, voi pleca chiar acum la bufet. Două persoane să mă condu-că afară și să se întoarcă împreună cu persoanele testate, rugându-le să-și ia lucrurile înapoi. Voi reveni pe scenă în zece minute.”
Frabato a părăsit sala condus de doi domni care, imediat după aceea, s-au întors cu cele trei persoane și cu cei care le-au însoțit. Ezitând întrucâtva, feme-ia blondă, tânărul și doamna în vârstă s-au apropiat de masă, în timp ce în rân-durile publicului așteptarea crea tensiune.
Au fost informați de domnii însoțitori că își pot lua obiectele înapoi și să se întoarcă la locurile lor.
Blonda a .reacționat grăbit. Cu o mișcare rapidă, a apucat ceasul, iar în momentul următor a izbucnit într-uri hohot de râs de care s-a molipsit întreaga sală.
în timp ce ea pleca spre locul său, ceilalți doi stăteau acolo, ezitând, puțin surprinși, dar tânărul a întins mâna după portmoneul lui. Nici nu și l-a pus bi-ne în buzunar că a și început să-plângă, scuturat de hohote, cu capul ascuns în palme.
în câteva clipe și-a revenit și a părăsit scena în aplauze.
După tot ce văzuse, doamna în vârstă stătea înaintea colierului său, vizibil intimidată. în cele din urmă s-a întins după el, dar, atingându-l, l-a aruncat în colțul scenei. A primit înapoi colierul din mâinile unui domn amabil și, fiindcă era surprinsă de propria reacție, publicul a încurajat-o,
Chiar în momentul în care au plecat cu toții de pe scenă, ușa de la sală s-a deschis și Frabato a reapărut, salutând entuziast publicul. S-a urcat pe scenă cu pași elastici și a spus zâmbitor:
„Sunteți bine dispuși. Văd că v-a plăcut spectacolul. Acum rog zece persoa-ne, care au probleme cu sănătatea, într-un fel sau altul, să urce pe scenă.”
Un număr mare de spectatori s-au grăbit să urce. Locurile din spatele scenei s-au ocupat repede și mulți au fost nevoiți să se întoarcă.
Frabato a trecut de la unul la altul, oprindu-se asupra fiecăruia în parte câ-teva secunde și vorbind despre suferința fiecăruia, folosind cu aproximație ter-minologia medicală. Fețele oamenilor exprimau surprindere datorită diagnosti-cării corecte și rapide. Apoi, s-a adresat oamenilor de pe scenă.
„Dragi vizitatori, văd pe fețele dvs. că aveți mare încredere în mine și că aș-teptați de la mine un tratament complet și o vindecare rapidă. Cu ajutorul su-gestiei voi încerca să vă ajut pe fiecare cât se poate. Deși cazurilor severe nu le pot oferi o vindecare completă dintr-o dată, tuturor vă garantez o ameliorare cer-tă. Rămâneți așezați, fiți cât mai calmi, într-o poziție cât mai relaxată.”
După ce a rugat publicul din sală să fie liniștit, s-a așezat și el pe un scaun în așa fel încât să poată vedea bine pe fiecare. A închis ochii și, după câteva se-cunde, părea complet paralizat. După aproape un minut, a redeschis ochii, a sărit de pe scaun și a întrebat pe fiecare dintre pacienți cum se simte.
„Excelent!” „Minunat!” „Ce ușurare!” erau exclamațiile lor. Fețele pacienților se înveseliseră sub influența vitalității crescute și fiecare își exprima mulțumirile înainte de a părăsi scena.
„Acesta este sfârșitul spectacolului de astăzi”, a anunțat Frabato, „totuși, n-aș vrea să omit a vă invita pe toți la spectacolul viitor, care va avea loc poimâine. Noapte bună, tuturor!”
însoțit de aplauze, a dispărut în spatele scenei. La scurt timp a lăsat audito-riul în culise și a luat un taxi până la hotel.
A ajuns, a comandat o băutură răcoritoare, a lăsat vorbă că dorea să fie tre-zit a doua zi dimineață și s-a încuiat în cameră.
Abia terminase meditația pe care o făcea în fiecare zi înainte de culcare, când cineva bătu în ușă. Băiatul de serviciu s-a scuzat pentru o așa vizită târzie și l-a informat că un domn îl așteaptă în hol să-i vorbească.
Gânditor, Frabato a cercetat cu atenție ciudata carte de vizită trimisă de per-soana respectivă. Avea un cerc mare în mijloc, în care era un alt cerc mai mic, iar în interiorul lui un triunghi cu o cruce.
în stânga și în dreapta cercului erau doi dragoni, iar pe spatele cărții de vizi-tă era scris doar „Hermes”, totul imprimat cu auriu.
S-a gândit puțin, apoi Frabato a cerut ca vizitatorul nocturn să fie poftit în camera sa. După câteva clipe, el a salutat un domn cu tâmplele albite, cu o ex-presie de noblețe în ținută...
Era foarte târziu când vizitatorul a plecat. Fața sa avea o mină răvășită, semn că trăise o experiență extraordinară.

Capitolul II
Membrii Lojei masonice secrete FOGC, care erau foarte temuți chiar în cer-curile oculte, se adunaseră pentru o reuniune generală la Dresda. Sala unde urma să aibă loc întâlnirea se afla într-o vilă imensă, ascunsă privirii, într-un parc proprietate particulară, în spatele unui gard viu foarte înalt și a unor co-paci maiestuoși.
Marele Maestru al Lojei invitase 98 din 99 de membri la întâlnirea de astăzi. Ei veniseră cu mult timp înainte de începerea ședinței și se așezaseră de o parte și de alta a două mese lungi.
Conversația din sală s-a întrerupt când a intrat Marele maestru, însoțit de asistentul său, care, în același timp, era și secretar. Vis-a-vis de intrarea în sală se afla un podium, pe care era așezat biroul Marelui Maestru. El a sunat clopo-țelul și s-a făcut dintr-o dată o liniște deplină. S-a adresat fraților cu o voce ridi-cată:
„Dragii mei frați, deschid sesiunea de astăzi. Sunt mulțumit că ați dat curs invitației mele, fără excepție. Așa cum știți din regulamentul Lojei, o astfel de reuniune generală este convocată doar în cazul unor evenimente excepționale. Probabil că ați constatat deja lipsa din ședința de astăzi a Fratelui Silesius. Din păcate, el s-a făcut vinovat de divulgarea secretelor Lojei și va trebui să-l jude-căm, acesta fiind primul punct din ordinea de zi. Punctul doi: magicianul Frabato, care a devenit cunoscut pretutindeni în Dresda.
Dragii mei frați, știți cu toții că Fratele Silesius realizase deja 25 trepte de inițiere în Loja noastră și ar fi trebuit să aibă conștiința încălcării legii acesteia. Ambiția lui l-a determinat să divulge unora din prietenii lui ritualurile noastre de evoca¬re a prezenței elementelor stihiilor.
Conform legii Lojei noastre, încălcarea unui jurământ și divulgarea secretelor sunt pedepsite cu moartea. Totuși, ședința este validată numai în urma votului secret al tuturor membrilor prezenți. Deși persoanei în cauză îi sunt prieten, nu-i pot găsi nici o scuză pentru purtarea sa și, deci, vi-l încredințez pentru judeca-tă.
Pe toți i-a străbătut un fior și au început să comenteze. Unii se arătară tul-burați,.alții păreau încremeniți.
Secretarul împărți fiecăruia câte un plic cu o hârtie albă. Cuvintele DA sau NU aveau să decidă viața sau moartea unui frate de-al lor. „DA” ar fi însemnat moarte prin emiterea unei raze a morții; „NU” ar fi însemnat libertate și viață.
Mulți dintre ei n-au stat prea mult pe gânduri, alții ezitau oarecum, iar alții, câțiva, nu-și puteau stăpâni tremurul mâinii pe hârtie. Fratele Silesius fusese iubit de mulți dintre ei. în ciuda acestui fapt, simpatia era de neiertat acum, da-torită faptului că trădarea secretelor Lojei pune în pericol loja însăși.
în cele din urmă, secretarul strânse toate plicurile într-o cutie mică de lemn, scoase toate hârtiile din ele și le împărți în două, în funcție de răspunsurile da-te. El numără biletele cu multă atenție și notă rezultatele. Fața lui, de obicei îm-bujorată, pălea din ce în ce, în timp ce mai verifica o dată rezultatul. Apoi îl în-mâna Marelui Maestru.
Acesta făcu ochii mari, fața lui reflectând șocul unei persoane conștientă că un bun prieten era condamnat la moarte. „Dragii mei frați”, a spus cu o voce tremurătoare, „din păcate rezultatul votării împotriva lui Silesius a fost con-damnarea irevocabilă la moarte, cu 51 de voturi la 47. După legea noastră, sen-tința ar trebui executată până într-o lună, dar pentru că Fratele Silesius, prin capacitățile sale oculte, va ști la ce să se aștepte și pentru că va încerca să se salveze, vom executa sentința până în 24 de ore. Prietenul său, căruia i-a încre-dințat secretele Lojei va avea de îndurat aceeași soartă. Rog frumos pe cei 21 de Frați, maeștri ai telepatiei, să rămână la sfârșitul întrunirii ca să putem discu¬ta sentința prin folosirea razelor morții.”
Deși sentința îl mișcase adânc, Marele Maestru și-a revenit repede și a con-tinuat cu voce calmă:
„Cum punctul unu de pe agendă a fost rezolvat, să trecem acum la cazul Frabato. Câțiva dintre cei prezenți aici au fost de față la spectacolele sale și au putut să se convingă de capacitățile pe care acesta le posedă. S-a putut vedea, așa cum a și fost demonstrat, că lucrează fără trucuri. Experimentele lui au de-pășit toate așteptările; da, au fost chiar mult mai reușite decât cele ale multora dintre frații noștri. Hermes, unul dintre cei mai talentați frați ai noștri, a fost la Frabato să-i testeze capacitățile. Vă va spune acum ce a făcut acolo.”
Domnul distins care îi făcuse lui Frabato acea vizită nocturnă, ridicându-se, vorbi:
„Alesesem cea mai bună oră astrologică pentru a-i face o vizită lui Frabato și ținusem seama și ca analogiile dintre elemente să-mi fie favorabile. în afară de asta, am sperat să fie obosit după reprezentație, fapt pe care doream să-l ex-ploatez în favoarea mea. l-am explicat motivul alegerii unei astfel de ore nepotri-vite pentru vizita mea printr-o călătorie care nu mai suporta amânare. Auzind aceasta, Frabato m-a privit tăios, apoi a zâmbit șters, fără să spună un cuvânt. Apoi i-am descris în culori vii imaginea comunității Lojei noastre, evidențiindu-i multele avantaje și i-am promis o sumă mare de bani din fondurile Lojei în caz că s-ar decide să devină membru.
Frabato, care nu părea să fi înțeles propunerea mea, a început să vorbească despre călătoriile, despre reprezentațiile și succesele sale în mai multe orașe și orășele și a reușit să-mi incite curiozitatea până într-atât de mult încât aproape uitasem de scopul vizitei mele. In cele din urmă, l-am întrerupt, încercând din nou să-l atrag în direcția ofertei mele. S-a ridicat și a tras de sub pat o valiză, spunând:
„Să vedem acum ce spune cronica Akasha despre legea voastră!”
„Frații mei dragi, așa cum știți, cunosc foarte bine metodele și practicile oculte, așa că eram hotărât să împiedic experimentul lui Frabato cu toată pute-rea mea. Dar imediat ce-mi trecu gândul acesta prin minte, îmi spuse ca din în-tâmplare:
„Dragă domnule Hermes, experimentele mele depind numai de voința mea și nu pot fi influențate sau împiedicate de dvs. Vor reuși chiar dacă luați parte ac-tivă la ele sau nu.”
Am simțit că sunt foarte bine citit și că nu voi avea nici o șansă împotriva lui, așa că am urmărit pregătirile sale cu multă atenție. întâi își spălă mâinile cu grijă, scoase din valiză o sticlă și își șterse mâinile cu câteva picături din ea. Era, aproape sigur, esență de plante, deoarece în toată camera se răspândise un miros plăcut. Dintr-o cutioară luă o lampă mică și o puse pe masă. Apoi, dintr-o a doua cutioară scoase o sferă de sticlă cu diametrul cam de 20 cm și o așeză pe masă pe un suport potrivit. Când l-am întrebat la ce folosește acea sferă, Frabato a râs și mi-a spus:
„Dacă în Loja voastră există clarvăzători și dacă ei posedă cu adevărat știința pe care pretind că o au, atunci ar fi trebuit să știți că aceasta este o oglindă ma-gică. Această sferă este plină cu un lichid și ea cere o muncă răbdătoare, dar și excelente puteri magice.”
Am realizat că știința mea nu însemna nimic pe lângă ce știa el, așa că am preferat să tac și să urmăresc în liniște ceea ce avea să urmeze. Distanța dintre noi și sferă era cam de un metru. Frabato aprinse lampa și stinse lumina elec-trică și mă rugă să păstrez liniște. Reflexele luminii dădeau toate culorile spec-trului. Flăcăruia lumina sfera și încăperea, iar în aer se răspândea un parfum specific. Dintr-o dată m-am gândit la combustibilul care trebuie să fi fost im-pregnat cu vreo substanță specifică, dar n-am scos un cuvânt. Cu toate acestea Frabato mi-a ghicit gândul și mi-a zis:
„Spuneți-mi dacă aveți vreo întrebare, fiindcă vă pricep gândurile așa de clar de parcă le-ați rosti cu glas tare. Citirea rapidă a gândurilor nu se practică în loja dvs.?”
Eram fiert, fiindcă nimic nu i se putea ascunde, dar încercasem să mă stă-pânesc.
„Vă voi arăta un film, apoi veți putea cântări singur, dacă este avantajos sau nu să fii membru în Loja dvs.”, adăugă el.
l-am urmărit cu atenție fiecare mișcare să mă conving că nu folosește nici un truc. își suflecase mânecile de la cămașă și se așezase lângă mine, în fața sferei. Apoi își întinse amândouă mâinile înspre aceasta, cu degetele desfășurate ușor. O lumină alb-argintie se degaja din vârfurile degetelor sale și era absorbită de sferă. Câteva clipe mai târziu, sfera lumina ca un glob fluorescent, incandes-cent. Frabato încetă transmisia luminii și spuse că ar fi posibil să facă și foto-grafii ale acestei mingi magice.
Eram extrem de emoționat. îmi spuse:
„Vom vedea acum scene din viața stimatului Mare Maestru. îți este acum oferită ocazia de a cunoaște atât luminile, cât și umbrele personalității sale. Sper că vei reuși să urmărești aceste imagini și că nu vei adormi.”
Deși nervii îmi erau întinși la maximum de curiozitate, lumina minunată a sferei părea să-mi dea o senzație de oboseală. Bineînțeles că nu doream să mă fac de râs și, adunându-mi toată puterea voinței, am reușit să stau treaz tot timpul cât a durat experimentul.
Lumina opalescentă se răspândea în întreaga cameră. Interiorul sferei înce-pu să se miște încet și apărură umbre de diferite culori care pluteau în ea. Dar imediat se dizolvau iar, fiind înlocuite de o culoare violet. Apoi, s-a conturat clar chipul Marelui Maestru. Imaginile se succedau rapid din copilărie până astăzi. Multe din cele văzute m-au șocat și un fior de gheață mă străbătu. îmi erau dez-văluite scene incredibile și nu aveam cum să scap de ele fiindcă nu mă puteam mișca.”
Fața Marelui Maestru se schimbă de câteva ori. Când Hermes vru să descrie câteva dintre întâmplările cele mai semnificative din viața acestuia, așa cum fu-seseră revelate de oglinda magică, Marele Maestru i-a dat de înțeles, discret, că nu dorea asta. Hermes înțelese și schimbă discuția, orientând-o spre o temă ge-nerală.
„După ce îmi fusese oferită posibilitatea, prin acea metodă magică, de a ur-ma destinul Marelui Maestru al lojei noastre până în prezent, Frabato a desenat în aer un cerc deasupra sferei cu mâna dreaptă și, cu arătătorul drept a desenat o figură pe care nu o știam, iar imaginile au dispărut după aceasta.
Întrucâtva deconectat, am vrut să-mi întorc privirea de la sferă când, deoda-tă, s-a conturat în ea chipul Secretarului nostru. Și viața sa a fost derulată ca un film în fața ochilor mei. Toate crimele săvârșite de lojă au fost revelate fără milă. în acest fel, Frabato mi-a făcut cunoscute viețile a șapte dintre cei mai vechi membri ai lojei. Când vru să-mi arate propria-mi viață, mă simți atât de speriat și jenat că a trecut peste asta. După ce desenă o altă figură asupra sferei și după ce murmură o formulă, lumina s-a stins în sfârșit.
Frabato s-a ridicat, a aprins lumina electrică și a stins lampa. A pus încet și cu grijă sfera și lampa în cutii și a închis totul în valiză. După ce a terminat de făcut asta, m-a întrebat cu un aer ușor ironic:
„îmi recomandați în continuare să devin membru al Lojei?”
Complet năucit de puterea magică a acestui om, n-am putut scoate nici un cuvânt. Mi-am luat pălăria și pardesiul și-am grăbit spre ușă fără să îndrăznesc a mai face vreun comentariu. Nu mi-am revenit până n-am ajuns în hol și am ieșit din hotel valvârtej. Credința în puterea Lojei noastre fusese puternic zdrun-cinată, iar în noaptea aceea nici nu mi-am putut găsi odihna.”
Această relatare a experienței cu Frabato făcu o puternică impresie asupra tuturor celor de față. Nimeni nu îndrăzni să facă vreo mișcare, era o liniște de mormânt. Marele Maestru se ridică grăbit și sparse tăcerea aceea deprimantă cu o voce răspicată:
„Dragă frate Hermes, în numele frăției noastre îți mulțumesc pentru eforturi-le depuse.
In timpul acestei dificile misiuni, revelațiile lui Frabato asupra activităților Lojei și a unora dintre cei mai înalți și mai vechi membri ai ei, constituie o insul-tă la adresa mea. Jur pe numele Prințului întunericului că vom revărsa toate furiile diavolului asupra lui Frabato ca să învețe cum să se poarte cu noi. Nu voi permite ca Loja noastră să fie insultată. Va simți razele morții până va pieri. în numele lui Satan, al lui Astaroth și Belul, fie blestemat!”
Acest groaznic jurământ, pe care Marele Maestru l-a rostit cu o furie nebună în sală, era cel mai violent pe care îl făcuse vreodată public. Nimeni nu putea scăpa de blestem și de persecuția ordinului.
După ce îi rugă pe cei 21 de judecători să rămână în sală, a mulțumit tutu-ror pentru cooperare și încheie ședința, anunțând aceasta prin clopoțel. Frații și-au luat „la revedere” cu salutul simbolic al Lojei și au dispărut în traficul ora-șului.
Comportarea modestă era una dintre cele mai stricte reguli ale Lojei, cu sco-pul de a nu atrage atenția oamenilor, în general, precum și a celor curioși, mai ales.
Marele Maestru și-a reluat locul cu un zâmbet satisfăcut. Instinctiv a realizat că acest Frabato era un posibil oponent, dar nu mai era cale de întors după ju-rământul rostit. Acesta trebuia dus la bun sfârșit, chiar dacă și-ar fi pus în peri-col viața. Trebuia să recunoască, fără tăgadă, că autoritatea sa în fața fraților ar fi putut fi zdruncinată sau complet pierdută.
Frații care rămăseseră au discutat îndelung felul în care Frabato ar putea fi cel mai bine atacat. Sugestii diferite au fost făcute și stenografiate de către Se-cretar în scopul de a servi la luarea unei decizii în cadrul întâlnirii următoare.
Rezolvarea cazului Fratelui Silesius fusese stabilită după reguli tradiționale, așa că nu mai era necesară o discuție asupra acesteia.
La un semn al Marelui Maestru, Secretarul părăsi sala și merse într-o came-ră aflată în spatele casei. Această cameră, ale cărei uși erau echipate cu sisteme speciale de închidere și care nu avea deloc ferestre, era adăpostul garderobelor personale, unde erau depozitate diverse instrumente magice.
Magicianul negru deschise un cufăr metalic, de unde luă un sicriu de mări-me mijlocie în care era o figurină de ceară cu chip bărbătesc. Apoi, dintr-un seif aflat în perete luă o sticlă mare maronie, sigilată cu un dop de sticlă.
Puse obiectele pe o masă în mijlocul camerei. Cu ajutorul unui cuțit, tăie un mic căpăcel din țeasta figurinei de ceară, unde se afla un orificiu ce se deschi-dea într-un canal de-a lungul spatelui manechinului.
Secretarul deschise sticla maronie și turnă lichid în acel orificiu, atât cât era nevoie să-l umple până ajunge la nivelul capului. Apoi, acoperi la loc orificiul cu căpăcelul de ceară, lipindu-l cu ceara lichidă de la o lumânare aflată la îndemâ-nă chiar pentru asta. A aranjat bine și a netezit ceara, să nu se vadă nici o ur-mă.
Puse apoi dopul sticlei și o sigila cu ajutorul sigiliului de pe inel. Pe pieptul figurinei era un cerc plat unde el scrisese numele victimei. Luă apoi din garde-robă un jurnal și, în limbajul secret al lojei, înscrise data și numele persoanei ce urma să fie executată și îl puse la locul lui.
După aceasta deschise sertarul unui birou unde erau pumnale de diferite mărimi, tipuri și grosimi. El a ales din această colecție unul mic, dar foarte as-cuțit.
Asigurându-se că n-a uitat nimic, el puse figurina de ceară și pumnalul în sicriu și, luând toate acestea cu el, ieși din cameră. încuie ușa cu atenție și o luă către sala ședinței.
Marele Maestru luă sicriul și se asigură că figurina fusese pregătită cum tre-buia. Apoi o așeză pe podea. Lumina electrică a fost oprită, după ce au fost aprinse trei lumânări.
Cei 21 de judecători ai Lojei au format acum un cerc în jurul figurinei, Mare-le Maestru stând de o parte, ca observator. Frații și-au unit mâinile și le-au plimbat încet deasupra figurinei de șapte ori, fixând-o continuu cu privirea. Toți au început să respire ritmat, ridicându-și și coborându-și mâinile în același timp. De fiecare dată când expirau și își coborau mâinile rosteau o formulă.
Ceremonialul s-a reluat cu o viteză crescândă. începuse să se formeze ceață în jurul figurinei până când s-a transformat într-un nor și, în final, a devenit o sferă mare, care se rupse complet de figurina de ceară. Culoarea gri care fusese la început s-a schimbat treptat în roșu. Imagini întunecate păreau să se con-denseze în ea. In câteva minu¬te, forma aceea neclară se transformă într-o minge de foc. Marele Maestru s-a apropiat, făcând semn în aer cu mâna dreaptă și despărțind în două lanțul format de frați.
încetul cu încetul, norul roșu a dispărut în figurina de ceară. Frații s-au așe-zat la masă epuizați.
Acum Marele Maestru măsură figurina și o puse în sicriul deschis. Cu un aer de solemnitate el aprinse lumânările de la capetele sicriului. în sală era liniște deplină și cei 21 de frați urmăreau așa de încordați încât nu îndrăzneau nici să respire.
Fața Marelui Maestru împietri ca o mască. Ochii aveau o căutătură de ghea-ță în timp ce se întindea după pumnal. Mâna se ridică încet, iar ochii erau țintă în cercul cu numele victimei. Apoi lama sticli în lumina lumânării pentru o clipă și intră în pieptul figurinei. Un tunet zgudui sala și un vuiet umplu aerul ca și când s-ar fi dezlănțuit o furtună. Această stare a durat câteva secunde, apoi zgomotele s-au redus din intensitate și s-au estompat pe urmă, lăsând loc unei liniști stranii.
Pe chipul Marelui Maestru se citea triumful, triumf pentru că se simțea stă-pânul vieții și al morții. Eliberat de concen¬trare, se lăsă pe un scaun din apropi-ere. Deși cei care erau prezenți cunoșteau aceste fenomene, erau cutremurați de teamă și oroare în același timp.
Secretarul fu primul care și-a revenit. Aprinse lumina, puse deoparte lumâ-nările și mută sicriul. Se reîntoarseră la viață și ceilalți frați. Fenomenul experi-mentat de ei aducea dovada că scopul eforturilor lor fusese atins. își vorbeau în șoaptă, în timp ce Marele Maestru înscria datele operațiunii magice în jurnal. Se ridică și se adresă celor prezenți:
„Dragii mei frați, vă mulțumesc tuturor pentru cooperare. Fratele Silesius a murit într-un atac de cord la ora 10 p.m. Am executat sentința în acord cu regu-lile ordinii noastre generale și ne-am răzbunat astfel pentru trădare. Deși și prie-tenul său a fost condamnat să moară, execuția a fost amânată pentru o dată ulterioară. Vom discuta motivele acestui fapt la ședința următoare. Admiterea unui nou membru în locul fratelui Silesius se poate face odată cu 'întâlnirea de la St. John. Doresc să ne întâlnim aici mâine seară la ora 8.00. Cazul Frabato este în atenția noastră. Sesiunea de astăzi s-a încheiat. Noapte bună, tuturor!”
Au părăsit casa lojei inobservabil, unul câte unul, înghițiți de întunericul nopții.
Minutarul ceasului mare electric din stație se mișca încet spre zece fix. în sa-la de așteptare, mulți turiști așteptau trenul de la Bad Schandau spre Berlin. Prin megafon o voce anunță sosirea trenului și lumea urcă nerăbdătoare pe pe-ron, pentru că trenul nu stătea decât câteva minute în Dresda.
Frabato stătea în fața unei măsuțe notându-și câte ceva. își puse carnețelul în buzunar și era gata când trenul ajunse. O ușă a vagonului zbură în lături, chiar în fața sa și un tânăr în costum de călătorie a sărit din vagon, grăbindu-se spre barul de răcoritoare. A plătit și, în drum spre vagonul său, când nu făcuse decât câțiva pași, sa prinse cu ambele mâini de piept și se prăbuși gemând. Se zvârcoli de durere timp de câteva secunde, apoi rămase nemișcat.
Câțiva oameni curioși se strânseră în jurul lui. Și poliția fu într-o clipă acolo și ridică cadavrul. S-a trimis după un medic și au fost luate declarații martorilor oculari.
Frabato urmărise tăcut totul, în cele mai mici detalii, fiind foarte aproape. Magician fiind a realizat într-o clipă că orice ajutor, de orice fel, ar fi fost zadar-nic în această conjunctură. Instinctiv a simțit că necunoscutul nu a murit de moarte naturală.
El părăsi stația fără grabă și se îndreptă spre strada Leipziger. După ce hoi-nări cam o oră, se opri într-o pădurice la periferia orașului să se odihnească.
Noaptea era minunată, luna și stele străluceau pe cerul senin. Absorbit de gânduri, el stătu ceva acolo înainte de a face drumul înapoi. Opri un taxi lângă portul Elbe și se întoarse la hotel.
Era două dimineața când intră în cameră. Încuie ușa, scoase valiza și-și montă sfera magică. Imaginile oglinzii îi confirmau bănuiala că moartea tânăru-lui fusese provocată de o acțiune violentă a Lojei FOGC. Frabato încuie sfera în valiză și merse la culcare.
In dimineața următoare el cumpără din Dresda ziarul cel mai citit. Sub titlul „Moarte în Gara Centrală din Dresda” era următoarea relatare:
„Autorul binecunoscut, dr. Alfred M., a încetat din viață, subit, în gara cen-trală, la 10 fix, noaptea trecută. Orașul nostru deplânge moartea neașteptată a acestui tânăr plin de talent și speranță, ale cărui lucrări au fost primite mereu cu mare entuziasm. Ultima sa dramă, „Testamentul” este în curs de tipărire. Vom păstra o vie amintire în inimile noastre acestui om extrem de ambițios și talentat.”

Capitolul III
Așa cum se stabilise, cei 21 de specialiști și Marele Maestru al Lojei FOGC se întâlniră din nou. întâi au rezolvat-o cu directorul Z., președintele unei mari bănci. Secrete impor¬tante ale celor 28 de trepte ale lojei îi fuseseră dezvăluite de Fratele Silesius. Nefiind membru al lojei, sau avea să devină, sau urma să-și pi-ardă viața. Dar, cum felul său de a fi nu se potrivea cu al acelora ce făceau parte din lojă, el fu condamnat să moară. Ca președinte al unei bănci mari, Z, avea, legal, o mare putere, așa că se hotărâră întâi să-l folosească pentru procurarea unei sume importante de bani.
Înainte de toate, loja era constituită din mari capitaliști care aveau grămezi de posesiuni, adunate prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenția de a acumula un capital frumușel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata să facă orice pentru a-și atinge scopul. Viața unui om nu însemna nimic pentru ei și întotdeauna știau să exploateze în favoarea lor așa-zisa „jurisdicție”. Metode complicate, antrenament și experiență nu le îngăduiau să dezvăluie actele lor criminale sub ochii oamenilor fără a trezi suspiciuni. Activitatea lor era facilitată de faptul că în Germania oamenii nu dădeau, importanță activității de cercetare în domeniul legilor și energiilor mentale.
Loja organiza reprezentații de ocultism doar ca să demonstreze că se baza numai pe trucuri și înșelătorie. Știau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar aduce cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista pericolul să fie recunoscuți de ocultiștii cu activitate pozitivă și, ca urmare, să fie descoperiți.
Activitatea lui Frabato, cel care putea să dea dovezi clare ale existenței legilor și energiilor mentale, sigur că le trezea ostilitate. Dacă ar fi fost unul dintre nu-meroșii pseudo-ocultiști, loja n-ar fi avut nici un motiv să se amestece. Mai cu seamă, Marele Maestru era înverșunat împotriva lui Frabato, nu-l putea ierta pentru că-i dezvăluise întreaga viață. Așa că au hotărât să facă tot ce le va sta în putință pentru a-l opri pe Frabato să mai țină prelegeri.
Întâi au făcut pregătiri să-l distrugă pe directorul Z. Secretarul merse până la locuința aflată la subsol a îngrijitorului, s-o aducă pe fata acestuia, Eli, care, în asemenea situații, juca rolul de medium. Fata locuia acolo singură cu tatăl ei, mama ei murise în urmă cu câțiva ani. Eli avea 18 ani, era zveltă, cu părul șa-ten, ondulat și ochii de un albastru-închis. Deși nu-i convenea acest rol, nu în-drăznea să spună nimic, de teamă ca tatăl ei să nu-și piardă poziția.
După câteva minute, Eli apăru în sala ședinței, însoțită de secretar. în mijlo-cul camerei fu așezată o canapea și fu acoperită cu un cearșaf de mătase albă.
Un al doilea cearșaf era ținut în imediata apropiere în caz că ar fi fost nece-sar să izoleze mediumul în timpul experimentului.
Apoi, Marele Maestru dădu semnalul de începere a operațiunii. Eli trebuia să stea întinsă pe canapea, iar secretarul să se așeze pe un scaun lângă ea. A pri-vit-o pătrunzător, murmurând câteva formule semnificative. în câteva minute, Eli era în prima fază a hipnozei. Printr-un număr de șocuri magnetice, magicia-nul reuși să transforme această stare într-una de hipnoză profundă. Câteva șo-curi (lovituri ușoare) în jurul gâtului i-au anulat posibilitatea de a vorbi în tim-pul hipnozei.
Eli era atât de familiarizată (obișnuită) cu acest fel de stări, că putea înde-plini orice ordin primit, fără nici o dificultate. întâi i s-a comandat să afle, prin intermediul unei plimbări mentale, ceea ce făcea Frabato în acel moment. într-o clipă, ea raportă că Frabato dădea o reprezentație. Secretarul îi chemă spiritul, înapoi, cu grabă, fiindcă îi era teamă că Frabato va recunoaște spiritul lui Eli și, în felul acesta, ar fi devenit interesat de ședința lor.
Apoi i s-a ordonat să raporteze despre activitatea directorului Z. îi informă că în acel moment se afla la el acasă și citea ziarul. întrebat despre ceilalți membri ai familiei, mediumul răspunse că era singur. Acest fapt îl determină pe Marele Maestru să înceapă. La un semn, frații formară .un cerc în jurul lui Eli, iar con-ducătorul se pregăti să încarce mediumul cu fluid magnetic. Când tensiunea deveni suficient de puternică, i-au comandat să-l adoarmă pe director și să-l urmărească permanent.
Influențat de medium, Z. fu lovit de o copleșitoare nevoie de somn. Nici nu apucă bine să se urce în pat, că și adormi adânc. Eli îi informă despre starea directorului. în același timp, i-a fost comandată păstrarea legăturii cu el. Prin acest asalt magic, Z. devenise un instrument în mâinile lojei.
Secretarul zgârie numele lui Z. într-o farfurioară de ceară pregătită anume pentru asta și o puse pe plexul mediumului, realizând astfel o legătură foarte apropiată a spiritelor. După aceasta, farfurioara fu așezată pe fruntea fetei pen-tru câteva minute, cu scopul de a face spiritul directorului capabil de a primi ordine prin telehipnoză.
Secretarul atinse urechile și regiunea cardiacă a mediumului cu farfurioara, apoi o puse deoparte.
Cercul format de frați fu deschis pentru o clipă, canapeaua unde era mediumul fiind împinsă deoparte și acum, Marele Maestru stătea în mijlocul cercului.
Ceara din farfurioară se încălzea încet-încet, transformându-se într-un fel de pojghiță. Rostind aceeași formulă magică iarăși și iarăși, Marele Maestru intră în transă ca să poată stabili un mai bun contact spiritual cu receptorul. Avea suficientă energie pentru această transmisie de la cercul format de frații săi. Cu o voce sugestivă, el rosti următoarele cuvinte deasupra stratului de ceară:
„Mâine dimineață, la ora 11,45 fix, un tânăr va intra în biroul tău. Va purta un costum de culoare închisă și cravată roșie. Acest om îți va cere un milion de mărci împrumut pentru un proiect de construcție în Elveția. Nefiind în stare să spui nu, vei ceda rugăminții sale. După ce-și va fi lovit fruntea de trei ori cu palma dreaptă, vei completa un cec de un milion de mărci. Imediat după ce-i vei înmâna cecul, ți se va face foarte tare somn și vei adormi profund timp de cinci minute. Când te vei trezi vei uita tot ce s-a întâmplat. în nici un caz nu-ți vei reaminti cum arăta tânărul și orice amănunt al incidentului ți se va șterge din memorie.
începând din acea oră te vei simți rău. Vei căpăta o înfățișare suferindă și vei fi chinuit de nervozitate. Vei fi mai apatic și, pe zi ce trece, vei deveni tot mai obosit și mai deprimat. Te vei enerva din orice fleac și nu vei mai avea odihnă. Nu-ți va mai rămâne nimic în lumea asta care să-ți redea liniștea. în final, tot ce te înconjoară ți se va părea de nesuportat și, după exact paisprezece zile, te vei sinucide, folosind un revolver.”
Directorul Z. era văzut ca un domn onorabil și era binecunoscut pentru ex-celenta lui pregătire. într-una din zile, pe când era la Londra, fusese jefuit și, de atunci, era foarte prevăzător, întotdeauna ținându-și un revolver pregătit lângă pat.
După ce Marele Maestru duse la bun sfârșit această sugestie, mai fixă cu privirea un timp pelicula de ceară, apoi făcu un semn ritual și o înfășură într-o bucată de mătase violetă pe care i-o dăduse secretarul.
Cercul magic se desfăcu și frații își reluară locurile pe scaune, în mijlocul camerei. Apoi canapeaua cu mediumul fu adusă în centru. Secretarul îi chemă spiritul înapoi din casa directorului și îl trimise la Frabato.
Acesta își terminase spectacolul și era în vizită la un bun prieten al său. Mediumul dădu adresa exactă, raportând că familia prietenului mersese deja la culcare, iar cei doi discutau probleme de ocultism. Discuția lor era atât de însu-flețită, încât Frabato nici nu observă că Eli îl privea.
Primind această informație, Secretarul chemă înapoi spiritul mediumului și prin șocuri magnetice și formula corespunzătoare o readuse pe Eli la viață.
Nici nu-i trecea prin minte ce planuri realizase loja cu ajutorul ei. Câștigul o mulțumea înainte de toate, dar organizarea neobișnuită a acestor întruniri era de neînțeles pentru ea. Secretarul o conduse amabil până la ușă și îi dădu câte-va bancnote drept recompensă.
Printre secretele Lojei FOGC se număra și capacitatea de a face pe oricine să adoarmă, de a se trezi din nou, de a îmbolnăvi, de a ține în viață sau a ucide, după bunul lor plac. In orice caz, membrii conducerii dobândiseră această abili¬tate și știință numai prin pactul cu diavolul. Puteau influența orice persoană neantrenată, prin metodele lor magice, aceasta neavând nici o șansă de a cu-noaște cauza influenței la care erau supuși.
Frabato era un caz special pentru lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte de orice fel și, în plus, era sub protecția „Fraților Luminii”.
Loja FOGC știa de existența „Fraților Luminii”, dar n-avea nici o idee despre puterea lor. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt magic. După o scur-tă discuție, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un aparat pe care îl numeau tepafon. Acest dispozitiv a fost plasat în mijlocul camerei. Era un aparat emițător de raze magice ale morții pe orice distanță și constituia cea mai puternică armă a Lojei FOGC, strict confidențială.
Dacă o fotografie sau o mumie a unei ființe ori a unui animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era afectat, dar chiar și entitatea astrală. Acest instrument putea distruge orice fel de material, de la orice distanță și de orice categorie. Mai mult, acesta servea la transmisia de energie, ceea ce consti-tuia o realizare a științei moderne. în afară de asta, orice fel de idee (sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. în sfârșit, se puteau declanșa, cu ajutorul acestui dispozitiv, otrăvirea, precum și maladiile nervoase, care ar fi putut pune în dificultate școlile de medicină. O fotografie sau un obiect personal era de obi-cei suficient pentru a intra în contact cu persoana ce urma a fi influențată, dis-tanța neavând nici o importanță.
Pentru că Frabato era binecunoscut, fotografia sa apărea în ziare din când în când, așa că era lesne pentru Loja FOGC să-și procure una în acest scop.
Marele Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului și aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. în același timp, ceilalți frați formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica elementul focului pe plan fizic, prin telepatie.
Magicienii negri, de obicei, recurgeau la această metodă de distrugere în ca-zurile în care victima poseda capacități oculte remarcabile. Tepafonul era, de asemenea, frecvent utilizat pentru execuțiile în cadrul lojei. Aparatul servise de multe ori în acest scop. Diagnosticul medical era întotdeauna „infarct”.
Frabato era încă cu prietenul său și conversația lor însuflețită nu luase sfâr-șit. Amândoi erau absorbiți în discuția lor așa că, la început, nici nu sesizară atacul Lojei FOGC. Doar când începu brusc să transpire, Frabato remarcă sta-rea sa neobișnuită. Se plimbă prin cameră neliniștit, încercând să afle cauza acestei călduri anormale. Niciodată nu i se întâmplase ceva asemănător.
Temperatura creștea chiar și-n cameră, astfel încât îl afecta și pe prietenul său. Frabato își dădu seama că în corpul său se afla cauza acestei călduri. Cea-sul său de mână și inelul îi ardeau pielea. Nu mai era nici un dubiu acum că o forță străină încerca să-l distrugă. Își dorea să-i țină piept, dar căldura deja îi penetrase organismul în așa măsură, încât nu se mai putea concentra. Se lăsă neputincios într-un scaun.
Și prietenul său era neputincios. Ce ar putea ajuta în acest caz? Un ajutor medical ar fi fost zadarnic, pentru că ce-ar putea face medicii împotriva efectelor magice?
Sângele aproape îi fierbea în vine și, deși el încerca să reziste, nu putea să-și influențeze organismul cu ajutorul spiritului. în această situație disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l ajute și să-l inspire. Era convins că va fi aju-tat, doar dacă nu era destinat să-și sfârșească încarnarea chiar atunci.
Prietenul lui Frabato încercă să-l magnetizeze, dar trebui să se abțină de la aceasta, întrucât căldura în cameră devenise insuportabilă.
Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invocației sale, „Apă!” Buzele sale murmurară: „Apă, multă apă!” Prietenul său ieși năvalnic din cameră, aduse o găleată și o umplu cu apă. l-o aduse repede lui Frabato, care își cufundă în ea, fără vlagă, mâna stângă. în același moment se simți ușurat și în câteva minute claritatea și forța gândurilor îi reveniră.
Pentru că apa se încălzea din ce în ce mai tare, prietenul lui mai aduse o gă-leată. Astfel, căldura era condusă înspre apă timp îndelungat, pentru că atacul Lojei FOGC era continuu. Dar, pentru că razele distructive treceau acum prin corp fără a avea vreun efect, Frabato, curând, se simți din nou în stare să-și uti-lizeze capacitatea clarvizionară. Urmări cu spiritul razele magice și află că ele veneau de la Loja FOGC.
„O să vă pară rău curând că m-ați atacat în acest fel”, gândi el; „atât cât legi-le spirituale o permit, voi încerca să vă distrug toate planurile voastre viitoare.”
Cât timp a emis raze tepafonul, Frabato continua să le devieze în apă. Așa că el urmări neîncetat întâlnirea fraților lojei prin clarviziune, până când, după în-că o oră, ei desfăcură, în sfârșit, cercul magic, mutând fotografia din focar și stingând flacăra. Secretarul închise această armă periculoasă în camera specia-lă.
După aceasta, frații mai discutară puțin, exprimându-și satisfacția că Frabato nu va mai fi în stare să le facă nici un rău. Așteptau deja cu nerăbdare știrile de a doua zi, care să informeze oamenii despre moartea subită a binecu-noscutului magician și anularea reprezentațiilor sale. Apoi ședința se încheie.
Frabato își încheie și el observațiile.
Pentru că nu avea cunoștințe în hotel, el accepta invitația prietenului său și rămase cu el peste noapte. înainte de a merge la culcare el ceru o placă lungă de cupru sau o sârmă și un cuțit de bucătărie ascuțit.
Prietenul său îi aduse un cuțit și o bobină de sârmă de cupru. Frabato întin-se sârma împrejurul patului, conecta ambele capete cu cuțitul și îl înfipse-în podea. Concentrându-se puternic pentru scurt timp, el încarcă sârma cu suges-tia (ideea) de protecție în toate cele trei lumi.
Făcând asta, se izola oarecum împotriva oricărei influențe spirituale. Apoi merseră la culcare. Frabato mulțumi lui Dumnezeu pentru minunatul său gest de salvare și curând adormi profund.

Capitolul IV
Marele Maestru al Lojei FOGC stătea într-o cafenea elegantă din strada Prager, sorbind dintr-o ceașcă de cafea” și parcurgând atent paginile uneia din publicațiile din Dresda. „Nimic despre moartea lui Frabato? E imposibil! Tepafonul n-a dat-greș niciodată. Pentru ce am făcut acest pact cu prințul de-monilor?” erau gândurile ce-i treceau cu repeziciune prin cap.
Nervii îi erau încordați de furie și dezamăgire. Frații Lojei voiau să sărbăto-rească succesul în această seară, iar acum...! Acest eșec va zdruncina, fără în-doială, încrederea multora dintre membri în puterea lojei. Pe deasupra, și-a dat seama că însăși autoritatea sa era grav compromisă.
A contramandat telefonic întâlnirea plănuită pentru acea seară, apoi merse spre casa Lojei. Ajunse și intră chiar în sala folosită pentru operațiuni magice speciale, executate numai și numai de Marele Maestru.
încăperea nu avea decât o fereastră, care putea fi automat blocată. în aripa de est a ei era un altar constând dintr-o coloană tetragonală, ornamentată cu însemne magice. Pe altar, pregătite, erau câteva instrumente magice. Deasupra lor, un portret al celui mai mare reprezentant al magiei negre, pe nume Bafomet (Baphomet). Pereții erau îmbrăcați în catifea de un albastru închis, iar tavanul era bleu. Din mijloc atârna un candelabru mare. Pe altar mai era o lampă mică care îți atrăgea atenția, fiindcă lumina în cele șapte culori ale curcubeului co-respunzătoare celor cu cele șapte sfere ale planetelor. Aceasta a fost denumită de ocultiști „lanterna magică”. în fiecare colț al încăperii erau așezate câte două lumânări mari în suporturi de argint. Deși camera putea fi iluminată electric, numai lumânările sau lămpile erau folosite pentru operațiuni magice.
Marele Maestru își luă dintr-un dulap o haină de mătase albastru-închis și o eșarfă de aceeași culoare. După ce închise bine ușa, se dezbrăcă și își puse no-ua îmbrăcăminte. Eșarfa avea în partea de sus, care se așeza pe frunte, o penta-gramă brodată cu fir de argint. Era încălțat cu o pereche de pantofi din mătase violetă. Deschise apoi un seif construit în perete și luă de acolo o carpetă albă pe care o întinse pe jos. Carpeta avea brodat pe ea, cu multe culori, un cerc magic, subțire ca un șarpe, ornamentat cu multe nume. In fața cercului magic se afla un triunghi, iar înlăuntrul lui era o pentagramă brodată în culori purpurii. Fie-care colț al pentagramei era ornamentat cu câte o literă; citite spre dreapta aces-tea formau cuvântul „Satan”.
El puse o cădelniță în spatele triunghiului și, de asemenea, cinci lumânări împrejurul cercului. Apoi, examina încă o dată totul, astfel încât să nu intervină nimic pe parcursul evocării. In ciuda protecției pe care o avea prin forța pactului său, orice neatenție putea avea consecințe grave.
După ce aprinse cărbunele din cădelniță, un miros puternic umplu încăpe-rea. Apoi aprinse lumânările și închise lumina electrică. Lumina zilei nu pă-trundea deloc, din pricina draperiei.
Marele Maestru păși maiestuos în interiorul cercului magic ținând în mâna stângă sabia magică, iar în dreapta sceptrul magic. Gâtul acestuia era ornamen-tat cu un sigiliu magic, având pe el semnul ființei ce urma să fie evocată.
Se întoarse cu fața spre est recitând entuziast formula evocatoare: „Sunt în legătură cu voi, salamandră și spirite de foc ale infernului. Mediul vostru îmi este supus în toate cele trei lumi. Te invoc și te conjur, prinț al spiritelor de foc din infern! Te invoc în numele lui Satan, al Atotstăpânitorului, care este domnul și conducătorul! Fiind supus al stăpânului tău, îți ordon în numele lui să te su-pui voinței mele, iar elementele tale să servească scopului meu. îți cer ca spirite-le tale de foc să mi se supună și să mă ajute' tot timpul în planurile mele. în numele celui mai înalt domn și conducător, căruia îi sunt obligat prin jurământ, îți cer persecutarea și distrugerea lui Frabato. Prinț al spiritelor de foc ale infer-nului! Apari acum, aici, fă-te văzut în fața cercului meu ca să-mi confirmi recep-ționarea ordinelor!”
După ce Marele Maestru a recitat patetic evocarea sa, flăcările lumânărilor s-au înălțat și podeaua s-a cutremurat. O rază strălucitoare apăru în triunghiul magic, iar o voce stridentă se făcu auzită:
„Þi-am auzit rugămintea, mare magician! Trebuie să ne supunem ție, fiindcă mai marele nostru îți este obligat. Deci îl voi persecuta pe Frabato cu ajutorul supușilor mei, atâta timp cât influența mediului vostru este posibilă. Totuși nu pot garanta un succes deplin, deoarece Frabato are de îndeplinit o misiune deo-sebită în această lume. Destinul său nu este ca destinul muritorilor obișnuiți!” Conturul ființei deveni din ce în ce mai vizibil și limbi de foc dansau în jurul ei. O căldură insuportabilă se răspândea în jurul acestei apariții a cărei putere era atât de pătrunzătoare, încât Marele Maestru simți că se află în primejdie. își ri-dică sabia și îi îndreptă vârful înspre aceasta. Se auzi un bubuit de tunet care zgâlțâi pământul și ființa de foc dispăru.
După câteva momente de relaxare și concentrare, magicianul negru se în-toarse spre sud.
„Voi, forțe ale aerului, întreaga mea personalitate este în contact cu mediul vostru! Rege al ființelor demonice ale aerului, ascultă chemarea mea și supune-te voinței mele! Fiind aliat cu mai marele vostru, vă evoc în numele lui. Voi și spiritele uraganelor care trec în viteză prin atmosferă, trebuie să-mi ascultați ordinele! Te invoc, rege al spiritelor demonice ale aerului! Fă-te văzut aici, în fața cercului meu și confirmă recepționarea rugăminții mele! Nu ezita, altfel te voi tortura și chinui în numele Stăpânului tău! Rege al demonilor aerului, apari!”.
Cu un vuiet cumplit își făcu apariția în triunghiul magic, iar vocea sa era zbierată, ca și când ar vorbi de foarte departe:
„Tu, vierme al pământului, dacă nu erai aliat al Stăpânului meu, te-aș fi rupt în bucățele, fiindcă ai îndrăznit să mă ameninți în felul acesta! Numai datorită pactului îți sunt obligat. Acum, spune ce vrei!”
„Cer distrugerea lui Frabato!” ordonă Marele Maestru. „Spiritele aerului să-l prigonească tot timpul și să-i zădărnicească toate acțiunile și planurile. Trebuie să se simtă complet lipsit de putere.”
„Voi face ceea ce pot face, dar nu pot garanta nici un succes, deoarece Frații Luminii îl sprijină pe Frabato”, replică disprețuitor regele demonilor aerului și dispăru.
Indiciile poziției deosebite a lui Frabato, puterea și protecția de care se bucu-ra făcură ca furia și ura să crească o dată în plus în sufletul Marelui Maestru. în această stare de spirit, el se întoarse spre vest:
„Voi, forțe ale apei, vă conjur! Ascultați ordinul meu, voi, ființe ale acestui mediu! Demon prinț al apelor, te invoc! Sunt în legătură cu mediul tău și vor-besc limba ta. Te chem în numele lui Satan, stăpânul tău, eu, aliat al lui. Supu-ne-te imediat, ieși din oceanul tumultuos și fă-te văzut aici, în fața cercului meu, ca să confirmi recepționarea rugăminților mele! Nu refuza să vii, căci te voi persecuta în numele Stăpânitorului infernului! Prinț al apelor, apari!”
Cu un vuiet, apăru în triunghiul magic o ființă neobișnuită, jumătate om, jumătate pește, adresându-se magicianului cu o voce răgușită: „M-ai chemat-din mediul meu, deși știi că detest marile orașe. Te-aș fi prigonit pentru amenințări-le tale, dacă nu erai aliat al Stăpânului meu. Spune ce dorești și fă-o mai repe-de!”
Cu o voce plină de ură și furie, Marele Maestru a țipat: „Nu te-am chemat din adâncul mării pentru nimic. în numele Stăpânitorului tău îți cer să-l persecuți și să-l distrugi pe Frabato! Este primul om care a rezistat Lojei noastre, așa că doresc să nu mai existe!”
„Voi încerca să îndeplinesc dorința ta. Ce este în puterea mea voi face, dar nu pot garanta succesul. Va depinde mult de cum îl vom surprinde pe Frabato într-un moment greu al lui.”
Magicianul alungă apariția cu un gest al sceptrului.
Era extrem de contrariat că prinții demoni nu i-au promis succes deplin și avu o presimțire a marilor greutăți ce avea să le întâmpine.
Ca să desăvârșească pătratul magic, avea să evoce și prințul elementelor demonice ale pământului, așa că se întoarse spre nord:
„Prinț al forțelor demonice ale pământului, aliatul Stăpânului tău te cheamă în numele lui! în numele lui Satan, fă-te văzut în fața cercului meu să-mi spui dacă îmi accepți cererea! Fă imediat ce îți ordon, altfel te voi tortura în numele Stăpânului tău! Prinț al pământului, apari!”
Pământul de sub picioarele Marelui Maestru se zgudui și un omuleț cu păr alb și o bărbie prelungă apăru în triunghiul magic, făcând o zarvă cumplită. Ochii săi mari, întunecați și adânci fixau aprins pe magician. în mâna dreaptă ținea o lanternă care răspândea o lumină difuză. Spiritul pământului îl penetra pe magician cu privirea sa:
„Am plecat împotriva voinței mele din împărăția mea ca să mă supun dorin-țelor tale. Prin legea spiritului îți sunt obligat, în virtutea pactului pe care l-ai făcut până când vei muri. Ce dorești să fac?” Vocea dură, ca și fixitatea pene-trantă a privirii celui ce i-a vorbit, l-au făcut pe magician să simtă un fior de gheață prin șira spinării. Deodată îi veni în minte ideea că după ce va muri va fi servitor al acestei ființe.
Prințul gnomilor aștepta liniștit în triunghiul magic. Gândurile și simțămin-tele magicianului erau transparente pentru el și acest fapt părea că-l umple de o mare plăcere, de vreme ce, în viitor, acest om puternic va fi supusul său.
Deși aproape paralizat, Marele Maestru se reculese și spuse:
„Știu ce mă așteaptă, dar nu pot rămâne inactiv, privind cum un altul ridicu-lizează Loja noastră. Așa că, îți cer să-l prigonești pe Frabato, utilizându-ți în-treaga forță și să-l distrugi. Aruncă-l pe tărâmul tău și învăluie-l în întuneric, să nu mai scape! Aceasta îți cer! Exterminarea lui Frabato va servi imaginii Stăpâ-nului tău și frăției noastre.”
„Voi face ceea ce stă în puterea mea”, răspunse spiritul pământului, „dar nu pot garanta succes deplin în ceea ce privește un om ca Frabato.”
Spiritul pământului dispăru și casa deveni liniștită ca un mormânt. Evoca-rea elementelor demonice îl vlăguise pe Marele Maestru într-atât, încât rămase în cercul magic obosit mort. Respira greu și avea sentimentul că i se golește complet capul.
Vedea pe spiritul demonilor ce-l servea zi de zi, într-un colț al încăperii. Aces-ta fusese lângă el timp de mulți ani, ajutându-l să-și împlinească multe din do-rințe, așa că devenise complet dependent de acesta. Fusese prevenit că nu va avea puterea să scape din lanțurile acestea. Legile spiritului nu-i dădeau pute-rea să anuleze acest pact cu forțele demonice. Puterea pe care o câștigase prin acest pact nu putea dura la infinit și așa cum astăzi era stăpân, mâine putea fi sclav.
Dorința sa pentru putere și averi în lumea spirituală n-ar fi fost satisfăcută de propriile sale capacități oculte, așa că cedase tentației pactului magic. Acest sentiment al dependenței îl cuprindea ca un coșmar mai ales acum, chinuindu-l așa cum nu i se mai întâmplase niciodată în viață. Ura față de Frabato era imensă și încă mai creștea datorită faptului că prinții celor patru elemente nu-i garantaseră nici un succes.
„Ce putere îl sprijinea pe acest Frabato?” era unul din gândurile sale. „Vreau să-l distrug chiar cu prețul vieții mele!” Incitat de astfel de gânduri, Marele Ma-estru hotărî să-l evoce pe Stăpânul forțelor demonice însuși, să-l roage să-i în-deplinească dorința.
Magicianul puse sabia pe podea în cerc și puse piciorul stâng pe ea. Ridică sceptrul magic, cu mâna dreaptă, desenând în aer semnul întunericului, cel cu care îl putea evoca pe Stăpânul Demonilor. Nici nu terminase bine de descris semnul, când o rază puternică apăru din podea, luminând întreaga cameră. Ma-rele Maestru stătea în picioare acolo, ca străfulgerat de lumină și se lupta să-și conserve conștienta, deoarece în încăpere se răspândise o radiație paralizantă. Nici un muritor obișnuit n-ar fi fost capabil să reziste unei asemenea teribile tensiuni și numai pactul l-a salvat pe acest om de o moarte instantanee.
O apariție extrem de stranie se contura în triunghiul magic din fața cercului. Capul unui țap cu coarne și cu corp uman acoperit de păr se făcu văzut. Mâinile aveau degete cu gheare, iar picioarele copite ca ale unui bivol. O coadă lungă, subțire completa această apariție.
După ce înfățișarea sa deveni vizibilă în întregime, raza luminoasă dispăru în pământ. Foarte rar văzuse magicianul acest spirit. Era Bafomet, Stăpânul De-monilor! Cu o voce răgușită, Bafomet se adresă Marelui Maestru, care tremura:
„Mare Magician, din câte văd, vrei să-l distrugi pe Frabato. Este o idee bună, pe care te voi ajuta s-o împlinești cu tot ce-mi stă în putere. Totuși, nu va fi ușor, fiindcă acest Frabato este o ființă cu o misiune specială. Trebuie să facem față unei sarcini dificile, de vreme ce metodele voastre au dat greș. Poate vrei să-ți petreci viață bucurându-te de alte plăceri ale ei.” în sufletul Marelui Maestru se dădea o luptă între rămășița de conștiință, teamă și ură. în cele din urmă, ura sa a învins și explodă într-un acces de furie:
„Pentru ce am încheiat un pact? Ești obligat să mă ajuți până la sfârșitul vie-ții. Poate vei triumfa după moartea mea, dar acum îți cer să mă ajuți să-l exter-minăm pe Frabato, altfel nu voi mai avea nici o plăcere în viață. în veci, fii bles-temat!”
După ce magicianul rosti acestea, vizitatorul dispăru în pământ fără să spu-nă un cuvânt.
Încordarea aceea paralizantă dispăru pe dată. Complet epuizat, Marele Magi-cian rosti formula de eliberare față de toate elementele evocate, adăugând și câ-teva formule de protecție. închise rapid toate instrumentele la locul lor și părăsi templul magic.
Se lăsă pe o canapea din apropiere și nu fu în stare să gândească nimic clar pentru mult timp.
După ce bău o ceașcă zdravănă de cafea, se simți întrucâtva mai bine, dar nu putea să se descotorosească de evenimentele dramatice petrecute în ziua aceea.
Marele Maestru plecă din sediul Lojei spre casă într-o stare depresivă, deși soarele strălucea pe cerul limpede.

Capitolul V
În seara aceleiași zile, amfiteatrul Clubului Excentric era supraaglomerat. Frabato avea o conferință particulară cu reporteri și oameni de știință și numai cei invitați aveau dreptul să participe. Cu toate acestea, de când Loja FOGC avea reprezentanți la nivelul fiecărei clase sociale, printre cei prezenți erau și câțiva membri ai acesteia.
Când conferința a luat sfârșit, reporterii îl înconjurară pe Frabato, atacându-l cu întrebări. Primele răspunsuri fură menite să satisfacă curiozitatea celor pre-zenți, așa că Frabato se retrase împreună cu cei rămași într-o încăpere separa-tă, pentru discuții într-un cerc restrâns.
Printre cele discutate s-a ridicat problema hipnotismului, iar Frabato a expli-cat că în viitor nu va mai putea realiza experimente folosind hipnoza, în public. Un inspector de poliție a atras atenția asupra unor noi dispoziții legale referitoa-re la această chestiune, iar Frabato promise să țină seama de ele.
Pe neașteptate, ideea prohibiției hipnozei îi stârni pe cei prezenți și făcu ca unul dintre reporteri să se adreseze lui Frabato:
„Fac prinsoare pe 500 DM că nu veți avea curajul să realizați un experiment folosind hipnoza în spectacolul dumneavoastră următor.”
Frabato se simți oarecum încolțit. Nu era în firea lui să încalce legea. Pe de altă parte, gândea că a fi privit ca un laș îi leza demnitatea, mai ales că era in-sistent provocat de persoane dornice de senzațional. Convins fiind că în cele din urmă va avea vreo idee salvatoare, Frabato făcu pariul.
Imediat după” aceea, părăsi clubul și se întoarse cu mașina sa la hotel.

În dimineața următoare se mai gândi o dată la cele petrecute cu o zi în urmă. îi încolți ideea că pariul fusese o cursă a Lojei FOGC.
Deodată, îi veni ideea cum să scape din capcană fără însă să piardă pariul. Se îmbrăcă în grabă și plecă să se plimbe, timp în care puse la punct toate deta-liile planului său. După micul dejun își desfăcu corespondența și plecă în oraș.
Intră într-un magazin de muzică din Wilhelmstrase și întrebă pe unul dintre vânzători dacă ar fi posibil să-și imprime vocea pe un disc pe care să-l poată lua imediat. Vânzătorul răspunse afirmativ și îl conduse pe Frabato în studioul de înregistrări. Era deja după-amiază, când Frabato părăsi magazinul. Bine dispus, se întoarse la hotel, încărcat cu o mulțime de discuri.
* * *
Sala mare a galeriei de artă era foarte însuflețită. Reporteri ai multor ziare din Dresda s-au grăbit să nu piardă această seară. Din ce în ce mai mulți oa-meni se înghesuiau în sală spre a lua parte la experimentele misteriosului Frabato.
Sala era mai mult decât supraaglomerată, când Frabato urcă pe scenă, întâmpinându-și publicul cu un zâmbet.
Când aplauzele se mai domoliră, el se adresă mulțimii:
„Doamnelor și domnilor, vă mulțumesc foarte mult pentru această primire și pentru interesul pe care îl acordați reprezentațiilor mele.
Intr-una din primele mele conferințe, am subliniat faptul că există în spațiul dintre cer și pământ o mulțime de lucruri pe care ființele umane pot cu greu să le înțeleagă și să le stăpânească. Am reușit să vă dau câteva dovezi legate de for-ța magnetismului, de influența sugestiei la distanță, de clarviziune și telepatie. La fel ca și în spectacolele anterioare, aș vrea să vă rog din nou să mă ajutați astăzi în realizarea experimentelor propuse. Chiar de la început aș dori să vă fac cunoscută lumea celor ce nu mai sunt și să vă demonstrez că, din punctul, pe care noi îl numim moarte, existența omului nu numai că nu se sfârșește, dar, dimpotrivă, de acolo începe viața adevărată și că viața spirituală trebuie văzută ca un fel de pregătire pentru aceasta.
Nu voi face spiritisme sau altele de genul acesta, deoarece destui șarlatani își fac din acestea un refugiu și sper să vă conving cu adevărat prin aducerea aici, pe această scenă, a spiritelor unor oameni care au decedat.”
Această declarație incredibilă stârni în sală murmure și ele nu încetară decât în momentul când un domn se ridică de la locul său și urcă pe scenă.
„Mă numesc Schneider”, se prezentă el. „Sunt profesor de chimie. Vorbiți foarte convingător despre forțele spiritului a căror existență a fost negată atâta vreme de către știință. V-aș fi recunoscător dacă îmi veți putea da o dovadă a existenței acestor forțe despre care vorbiți. Ca om de știință și sceptic cum sunt, nu voi fi ușor de convins.”
Frabato se adresă auditoriului, cerând permisiunea de a oferi un răspuns profesorului, printr-o dovadă relevantă. Răspunsul la această cerere l-a consti-tuit un „da” general, însoțit de aplauze susținute. Toți cei prezenți erau curioși și nerăbdători să vadă cu ce fel de experiment va convinge Frabato pe profesorul cel sceptic.
Frabato oferi profesorului un loc la marginea scenei și îl rugă să aibă răbdare încă câteva minute, timp în care el va spune câteva cuvinte despre știința co-municării cu morții.
în urma celor câteva propoziții rostite, deodată, profesorul se schimbă vizibil.
într-un mod straniu el începu să pălească și ochii îi deveniră sticloși. Apoi se clătină pe scaun, se prăbuși și rămase întins acolo, în nemișcare.
Câțiva din sală țipară, alții se ridicară de la locurile lor, întinzându-și gâtul să vadă mai bine ce se întâmplase.
în tot acest timp, Frabato nu aruncase nici măcar o privire asupra profesoru-lui. El ridică o mână cerând liniște și spuse:
„Doamnelor și domnilor, vă rog să păstrați liniște! Profesorului nu i s-a în-tâmplat nimic rău. Spre surprinderea dvs., vă voi spune că, în timpul acesta, m-am desprins de propria-mi personalitate și l-am golit pe profesor de cea mai ma-re parte a vitalității sale. Făcând aceasta, l-am adus în starea pe care cu toții o numim moarte. Nu mai respiră, bătăile inimii au încetat. Diagnosticul medical ar putea fi, probabil, «infarct».”
Spunând aceasta, Frabato se gândea la cei din Loja FOGC, care - cu siguran-ță - erau de față. Probabil fierbeau în sinea lor pentru că dădea aici, în public, cea mai clară dovadă că un atac de cord ar putea fi provocat prin practici oculte.
Apoi, Frabato se întoarse către profesor, îi apropie picioarele și îl așeză ca pe o figurină rigidă, de ceară. Doi asistenți îl întinseră pe două scaune, susținându-i doar gâtul și călcâiele.
După ce îl acoperi cu o pătură, Frabato se așeză pe abdomenul acestuia. In cele din urmă, el îi rugă pe asistenții săi să-l urmeze și erau acum trei persoane susținute de corpul profesorului. Acesta susținu nemișcat întreaga povară, de parcă ar fi fost din oțel.
Aplauzele umplură sala. Asistenții îl așezară pe profesor din nou în picioare, susținându-l încă.
Magicianul solicită liniște deplină și își fixă privirea într-unui din colțurile îndepărtate ale scenei. Aproape insesizabil, aspectul profesorului se schimbă din nou complet. Masca rigidă a feței dispăru, respirația îi reveni și obrajii se colora-ră.
Frabato stătea acum în fața profesorului.
li fixă cu privirea pentru scurt timp și acesta începu să respire normal și să clipească.
Ca trezit dintr-un somn foarte adânc, se adună și privi în jurul său cu uimi-re. își reveni repede în deplinătatea facultăților sale. Frabato îi zâmbi și îi spuse:
„Dragă profesore, acum puteți relata auditoriului o poveste foarte interesantă despre experiența trăită.”
Pentru că era încă nesigur pe picioare, el se așeză pe un scaun, ajutat de unul dintre asistenți. Frabato îl fixă din nou cu privirea timp de câteva secunde, pentru a-l face să reintre în starea în care era când urcase pe scenă. Profesorul se ridică, împinse scaunul deoparte și dădu mâna cu Frabato.
„Nu m-am așteptat să se întâmple una ca asta! Nu voi uita câte zile voi avea. Dar tot nu-mi dau seama cum ați putut avea atâta influență asupra mea.”
Frabato răspunse râzând: „Această capacitate este rezultatul multor ani de experiență și meditație, l-ați testat eficacitatea pe pielea dumneavoastră. Dar n-ar trebui să lăsați auditoriul să aștepte atât ceea ce aveți să le povestiți.”
Profesorul începu relatarea:
„Ascultam foarte atent cuvintele lui Frabato, dar n-am băgat de seamă că eram sub influența cuiva. Dar deodată am simțit că mi se golește capul și nu mai sunt în stare să mă mișc. Am remarcat apoi, cu un șoc groaznic, că trupul meu zăcea pe podea, pe scenă, în fața mea. Senzația de răceală m-a părăsit re-pede, fiind înlocuită de un sentiment plenar de liniște, libertate și ușurință, sen-timent pe care nu l-am mai încercat niciodată. Mă puteam mișca în voie pe sce-nă, fiind legat de corpul meu doar printr-un fir argintiu.
Apoi, am urmărit ce au făcut Frabato și asistenții săi cu trupul meu, fiind foarte ușurat când am realizat că acesta suporta experimentul fără să i se în-tâmple nimic rău. In timpul experienței, unul dintre asistenți m-a cercetat într-un mod aparte și atunci am observat că nu am umbră pe scenă, în ciuda faptu-lui că mă simțeam ca o ființă cu trup.
După ce asistenții mi-au pus trupul jos din nou, Frabato m-a privit pene-trant și, ca atras de un magnet puternic, am început să mă deplasez în direcția corpului meu. Deși am încercat să rezist acestei forțe, lupta mea a fost în zadar și mi-am pierdut luciditatea. Când m-am trezit, m-am regăsit în corpul meu fi-zic. Nu mai am îndoieli asupra faptului că spiritul supraviețuiește morții trupu-lui și că acesta se poate deplasa în felul în care Frabato l-a descris în cele ce a spus.”
După ce mulțumi plin de entuziasm lui Frabato, profesorul se întoarse la lo-cul său, însoțit de aplauzele publicului încântat.
Tăcerea plină de așteptare se spulberase din nou și Frabato continuă:
„Doamnelor și domnilor, sunt încântat că profesorul, ca persoană neutră, confirmă că spiritul uman există independent de corpul fizic.
Aș vrea să menționez că o ființă umană lipsită de elemente magice nu va pu-tea percepe nici o senzație din lumea fizică după moartea sa.
Mai mult decât atât, aș dori să accentuez că experimente ca acesta nu pot fi realizate de către neștiutori. Pentru că, dacă cineva nu deține controlul perfect asupra elementelor, se poate întâmpla ca armonia dintre spirit, suflet și corp să se deregleze și subiectul sfârșește la azilul de nebuni. Fie ca aceste cuvinte să constituie un avertisment!
Dar acum să ne întoarcem atenția către experiența următoare. Cine dintre dumneavoastră dorește să intre în legătură cu vreo cunoștință sau rudă deceda-tă?”
Sala era tensionată la maximum și nimeni nu părea îndeajuns de curajos să răspundă acestei cereri. In cele din urmă, un domn se oferi pentru experiment și publicul aplaudă cu însuflețire.
Ajuns pe scenă, se recomandă cu numele de Muller și spuse că este directo-rul unei bănci. Cu vocea vibrând de emoție, el spuse că dorea să-și revadă sora decedată și să învețe câte ceva din destinul său actual.
Ca să-l mai liniștească, Frabato îl rugă să ia loc pe un scaun zicând: „Vă rog să-mi spuneți numele doamnei . decedate și data când a murit”.
„Elisabeth Muller a murit pe 16 mai 1929, într-un sanatoriu din localitate.”
Frabato întrebă publicul dacă era cineva care o cunoscuse pe decedată și, imediat, din loja domnului Muller se ridică o doamnă mai în vârstă, spunând că era mama decedatei. Doi bărbați din aceeași lojă spuseră că erau rude ale doamnei Elisabeth Muller, iar o altă doamnă din sală spuse că a fost prietena și colega ei de școală.
„De ajuns”, spuse Frabato. „Cel mai mult îmi place că persoana pe care o voi chema va putea fi identificată de cât mai mulți. Acum vă rog să fiți foarte atenți!”
Într-o liniște deplină de așteptare, Frabato se așeză într-un colț al scenei, astfel încât să poată fi văzut de întregul public. După câteva secunde deveni li-vid și rigid, apoi culoarea îi reveni în obraji, dar fața îi era extraordinar de schimbată, nu mai semăna deloc cu Frabato.
Doamna de lângă lojă țipă: „Liese!” Frabato se ridică
„grațios și datorită pasului ușor și a schimbării complete a
fizionomiei dădea impresia unei tinere doamne. Fără îndoială,
el își împrumutase propriul corp spiritului celei decedate, ca
să-i mijlocească un dialog cu fratele ei.
Directorul Muller, care o recunoscuse pe sora sa după trăsături, tremura din tot corpul. El dădea continuu din cap, ca și când nu și-ar fi putut crede ochilor, până când, din trupul lui Frabato o voce caldă, binecunoscută, a surorii sale se făcu auzită.
„Will, nu m-aș fi gândit niciodată că aș mai putea sta de vorbă cu tine. Ce fac cei de acasă? Știu că tata a murit, cu el mă întâlnesc foarte des.”
Ca vrăjit, directorul îl privea pe Frabato, prin care sora sa îi vorbea. Ea se duse să aducă un scaun și se așeză lângă el. Au purtat o scurtă discuție perso-nală, după care a cerut o bucată de hârtie și creion să scrie lui Robert, fostul ei logodnic.
Ea dădu biletul fratelui ei, își luă rămas bun și îi strânse mâna. In cele din urmă, ea transmise toate cele bune rudelor sale, se așeză din nou pe scaunul din colțul scenei și corpul suferi aceleași transformări ca la începutul reprezen-tației. în câteva secunde, rigiditatea corpului dispăru și reveniră pe chip trăsătu-rile binecunoscute ale lui Frabato. Acesta se ridică, se întoarse către director care, cu lacrimi în ochi, privea bilețelul din mâna sa.
„Imposibil și totuși adevărat!”, a murmurat el, „Este chiar scrisul Liesei!”
„Cred că sunteți convins acum că sora dumneavoastră încă trăiește. Sau vă îndoiți de faptul că ea tocmai v-a vorbit, prin intermediul meu?”
„Nu, nu mă îndoiesc”, răspunse directorul, „și vă mulțumesc din tot sufletul pentru această mediere!”
Se întoarse spre loja sa, dar emoția unei atât de fascinante întâmplări mai stăruia pe chipul său.
Frabato anunță că prima parte a reprezentației se terminase și promise câte-va momente de destindere în partea a doua, care urma să înceapă după pauză.
Însoțit de aplauze, Frabato reapăru pe scenă.
„Doamnelor și domnilor”, începu el, „în ultimul meu spectacol vă promisesem un număr de demonstrații bazate pe sugestii și hipnoză. Din păcate, poliția a interzis folosirea hipnozei. E cam nepotrivit, dar eu am făcut câteva pregătiri ca să vă amuz într-un fel sau altul.
Voi părăsi sala cam pentru o jumătate de oră. Aș dori ca două persoane din-tre dumneavoastră să mă însoțească la bufet, așa că voi avea mai târziu doi martori autentici. Până ne vom revedea, distracție plăcută tuturor!”
Un ofițer de poliție și un alt domn din public s-au oferit să meargă împreună cu Frabato la bufetul din incinta clădirii.
Toți cei din sală își îndreptară ochii către scenă, fiind convinși că Frabato lă-sase în urma sa ceva interesant. Și nu greșeau, pentru că vocea lui se făcu auzi-tă prin stație.
„Doamnelor și domnilor, deși eu nu sunt în sală, spiritul meu este cu dum-neavoastră. Vă rog să-mi ascultați comenzile.
Priviți fără întrerupere spre mijlocul scenei ca și cum m-aș afla chiar acolo. Cei care o vor face vor putea să-și imagineze că mă văd. Acum împrăștii asupra tuturor celor prezenți un fluid invizibil, aducător de liniște și armonie.
Sunteți așa de tăcuți și liniștiți acum, că asta chiar vă obosește. Oboseala crește constant, ca și cum ați fi muncit din greu. Cu fiecare respirație deveniți din ce în ce mai obosiți. Dorința de a dormi este complet dominantă în gândurile dumneavoastră. Pleoapele vi se închid și dormiți un somn adânc, fără vise. Somnul vă este atât de profund, că nimic nu vă poate trezi. Nici un zgomot nu vă poate deranja sau trezi. Vă veți trezi numai la comanda mea.
Acei domni și acele doamne care n-au adormit vor bate tare din palme, vor fluiera sau striga, încercând să-și trezească vecinii adormiți. Cu toate eforturile nu vor reuși!”
Un număr mare din cei aflați în sală căzură într-un somn adânc și cei care încercau să-i trezească pe aceștia, prin toate mijloacele, făceau o larmă de ne-descris. Cu toate acestea se dovedi imposibil de realizat.
Câteva minute mai târziu, vocea lui Frabato se auzi din nou: „Chiar dacă ați trage cu pușca, nu veți reuși să-i treziți pe cei care dorm, fiindcă sunt în transă și nu reacționează decât la ordinul meu distinct. După ce voi număra până la trei, toți se vor trezi. Se vor simți odihniți și plini de sănătate și nu vor putea să-și amintească ceea ce li s-a întâmplat.
Unu! Oboseala și moleșeala vor dispărea, mulțumirea și fericirea vă vor um-ple întreaga existență.
Doi! Sănătatea este fortificată. Vă simțiți foarte bine și nu aveți nici o nemul-țumire.
Trei! Treziți-vă cu toții!”
Cei ce se treziseră din transă priveau cu uimire la veselia generală iscată, neputând să creadă că fuseseră atât de repede adormiți.
întrerupând șirul unor lungi explicații, vocea din stație rugă zece doamne și zece domni să se așeze pe scaunele pregătite pe scenă. Urmau să se așeze pe perechi, câte un bărbat lângă fiecare femeie.
După o scurtă stare de consternare, pe scenă se instaura ordinea și Frabato dădu comenzile următoare:
„Doamnelor și domnilor de pe scenă, acum veți asculta muzică! Se va cânta pentru dumneavoastră un vals. Veți dori să dansați. Fiecare domn de pe scenă va dansa cu doamna de lângă el. Nimic nu vă va distrage atenția, pentru că vă desparte de public un zid invizibil, care vă împiedică să vedeți spectatorii.”
Deși nu se auzea nici o muzică, câteva perechi s-au ridicat să danseze și se învârteau în ritm de vals. Unele dintre perechi erau foarte amuzante și publicul râdea în hohote. Dar se pare că aceasta nu deranja în nici un fel perechile dan-satoare.
„Stop!” spuse vocea din stație, „dansul s-a terminat.
Doamnele și domnii de pe scenă să servească câte ceva înainte de a-și lua la revedere unii de la alții. La marginea scenei este un coș cu mere, pere și piersici și vă puteți servi. Vă veți trezi imediat după prima mușcătură și vă veți întoarce la locurile dumneavoastră din sală cu un sentiment de fericire.”
Cei hipnotizați de pe scenă se întinseră imediat după fructele imaginare. Dar imediat ce luau o gură se trezeau și bombăneau, cuprinși de silă:
„La naiba, asta nu-i o piersică, e o ceapă!” spuse unul dintre ei cu o figură chinuită, cu lacrimi în ochi. Altcineva zise: „Fir-ar să fie, ăsta e un cartof crud!” și așa continuară lucrurile pe scenă. După ce și ultima persoană părăsi scena, un spectator merse la bufet după Frabato și escortele sale.
întâmpinat cu aplauze, Frabato intră în scenă și se adresă publicului râ-zând:
„După chipurile dumneavoastră, se pare că v-ați distrat bine. îmi face, de asemenea, plăcere că v-a plăcut această parte a spectacolului, deși nu am fost prezent în sală, lucru pe care îl pot confirma și cei doi martori ai mei extraordi-nari, cărora le sunt foarte îndatorat.
Acesta era sfârșitul reprezentației din această seară și vă invit cu multă plă-cere la următorul spectacol, pe care îl voi susține poimâine. Noapte bună tutu-ror!”
în timp ce lumea ieșea din sală, Frabato se duse spre cabina sa. Abia își schimbase hainele când doi domni intrară fără să fie anunțați.
„Dumneata ești Frabato, nu-i așa?” întrebă unul dintre domni. Cum Frabato încuviință din cap, acesta își scoase legitimația:
„Departamentul Investigațiilor Criminalistice, sunteți arestat! Vă rog să ne urmați!” O mașină îi transportă la poliție, unde Frabato fu preluat.
În dimineața următoare, toate ziarele scriau articole, în detaliu, despre expe-rimentele senzaționale ale lui Frabato și despre arestarea sa.
Foarte devreme, Frabato fu dus în fața polițistului șef, care, vădit indignat, îl atacă imediat:
„Ai încălcat legea și ai făcut experimente folosind hipnoza, în ciuda prohibiți-ei! Martorii declară că mai mult de o sută de persoane au fost hipnotizate. Vei plăti din greu pentru aceasta! Și nu îți va fi ușor în fața Curții!”
Polițistul șef era furios și se plimba de colo-colo prin încăpere. „Așa o ruși-ne!”, țipă el. „De ce tocmai aici? Cum mai apar eu în ochii oamenilor?” Frabato stătea pe un scaun fără să spună vreun cuvânt, ascultându-l pe polițist cu mult calm. îl lăsă să-și descarce primul val de furie și, numai când acesta se mai do-moli, începu să vorbească:
„Cu siguranță că ați fost informat greșit, pentru că eu nu am hipnotizat pe nimeni ieri”, replică Frabato. „Chiar unul dintre ofițerii poliției îmi este martor că eu eram la bufet în tot timpul despre care vorbiți. Publicul urma să petreacă o jumătate de oră în compania discurilor mele și nu puteți să-mi reproșați asta. Nimic nu i-a oprit pe oamenii dumneavoastră să închidă pic-up-ul de pe scenă. Cum eu nu eram prezent în sală, nu mă fac vinovat de nimic.”
Polițistul șef îl privi suspicios pe Frabato, dar îl chemă apoi pe polițistul care petrecuse acea jumătate de oră la bufet, împreună cu Frabato. Acesta confirmă spusele lui Frabato.
Cu aceasta, polițistul șef păru împăcat, dădu mâna cu Frabato, spunându-i: „Ar fi trebuit să deveniți diplomat, nu magician. Știți foarte bine să întoarceți lucrurile în favoarea dumneavoastră. Sunteți liber acum și îmi cer scuze pentru excesul de zel al oamenilor mei.”
Frabato salută și se întoarse imediat la hotel. înainte de toate, trebuia să se odihnească bine, pentru că o noapte în arestul poliției nu fusese tocmai confor-tabilă.
A doua zi, ziarele scriau despre eliberarea lui Frabato și publicau anunțul următorului spectacol ce urma să aibă loc în seara aceleiași zile.

Capitolul VI
Marele Maestru al Lojei FOGC era proprietarul unei ^ încântătoare într-unui din cele mai elegante cartiere ale orașului. Splendid mobilată, era înconjurată de o grădină foarte bine întreținută. în cercurile de afaceri, el era o persoană foarte bine văzută, un om foarte capabil în profesiunea sa, cu un venit financiar enorm.
Astăzi stătea acasă, privind mohorât spre biroul său și frământând în mâini stiloul său cu peniță de aur. Era atât de iritat, încât nici măcar armonia împre-jurimilor nu l-ar fi putut consola.
Se ridică și începu să se plimbe prin cameră îngândurat. Servitorilor li se spusese insistent să nu-l deranjeze și să nu primească pe nimeni.
Pentru prima oară, în atâția ani, lanțul succeselor fusese întrerupt. Până acum, fiecare plan întreprins s-a realizat cu succes, numai acest caz al lui Frabato îi stătea cu îndărătnicie și foarte greu pe suflet. Avea un presentiment sigur, că în spatele acestui ins misterios era mai multă putere decât în spatele propriei sale Loje, ai cărei membrii puteau să-și realizeze planurile numai cu ajutorul forțelor negative. Un om care era mult mai puternic decât el! Acesta pă-rea un fapt care îi întuneca inexorabil ura și îl îndemna fără încetare să-l perse-cute și să-l distrugă pe Frabato, prin orice mijloace posibile.
Deși îi era greu, el trebui să recunoască că Frabato îi contracarase toate ata-curile. Nici unul dintre cei care violaseră legile stricte ale Lojei, și care fuseseră pedepsiți pentru asta, nu reușiseră niciodată să scape.
Fără nici o excepție, toate victimele sale anterioare care fuseseră condamnate la moarte de către tepafon fuseseră exterminate.
Fiecare om are un punct slab în care poate fi ușor lovit. De când Marele Ma-estru căutase în zadar un astfel de punct slab la Frabato, el se umpluse de mâ-nie și dorință de răzbunare.
El fusese deja informat de faptul că acțiunea poliției împotriva lui Frabato, datorată încălcării prohibiției hipnozei, a fost ineficace.
Acest eșec l-a marcat profund și în mintea sa stăruiau potop gândurile de răzbunare. Deși, în general, el se putea controla perfect, nervii săi au avut mult de suferit de pe urma ultimelor evenimente, așa că oricine îi putea citi starea pe chip.
Chiar și tic-tac-ul superbei pendule îl irita din ce în ce mai mult, iritare amestecată cu o senzație de teamă și cu un tremur pe care nu-l mai simțise pâ-nă acum.
Marele Maestru rămăsese cufundat multă vreme în gândurile sale negre, pâ-nă când îi veni o idee. Se așeză la birou și scrise o scrisoare unei oficialități gu-vernamentale, care era, de asemenea, membră a Lojei FOGC:
„Dragă prietene și susținător,
După cum știi, Frabato a contracarat multe dintre planurile noastre. Am în-cercat zadarnic să-l facem membru al Lojei noastre și să-l convingem de bunele noastre intenții. Grație capacităților sale magice, el a descoperit toate secretele Lojei noastre. Nu știe doar ritualurile noastre de inițiere, ci știe foarte bine chiar și planurile cele mai secrete ale Lojei.
Acestea demonstrează clar că acest om este un pericol permanent pentru Lo-ja noastră. Din păcate, încă nu am reușit să scăpăm de el, precum știi. Tepafonul n-a avut nici un efect asupra lui și nici chiar regele demonilor, aliat nouă, n-a putut să ne garanteze succesul.
Prin capacitățile sale magice, acest Frabato are, firește, acces la cele mai se-crete planuri ale guvernului și armatei. Dacă vreun guvern ostil reușește să-l facă să lucreze ca spion, aceasta ți-ar face un rău incomensurabil și ție, dragă frate, și întregii națiuni.
Cum mijloacele mele s-au epuizat, te rog pe tine să găsești o soluție pentru exterminarea acestui om periculos. Aranjamentul în această chestiune este de foarte mare interes pentru frăția noastră și sper că nu mă vei dezamăgi.
Cu gândul la o viitoare întâlnire, cu toată stima, S...”.
Marele Maestru puse scrisoarea într-un plic pe care îl sigila presând simbo-lul Lojei peste ceara roșie de sigiliu. își chemă servitorul și îi spuse să ducă scri-soarea la poștă imediat.
înfățișarea sa era acum radioasă și își frecă mâinile mulțumit. Era convins că acest plan urma să reușească: în acele timpuri se expedia rapid problema suspecților poliției. Poliția secretă va fi interesată în această chestiune.
Evenimentele recente afectaseră puternic sănătatea Marelui Maestru. El pierduse mult în greutate și mâinile îi tremurau. Din cauza problemelor nerezol-vate, era într-o stare de permanentă încordare și se simțea mai bătrân.
Fără să vrea, el păși în fața unei oglinzi foarte mari. Cum privea lipsit de ori-ce gând la imaginea sa reflectată, remarcă, deodată, cu o spaimă crescândă, o rază fosforescentă între sprâncene. Cu ochii măriți el își fixa imaginea tremurândă, pentru că știa foarte bine ce însemna această lumină. Era cunos-cut în Lojă ca semn al morții. Paralizat de frică, Marele Maestru nu fu în stare să-și întoarcă privirile de la flacăra care devenea din ce în ce mai mare, ca, în cele din urmă, să cuprindă întreaga suprafață a oglinzii. în spatele ei se întreză-rea o figură demonică, cu ochi penetranți și o voce venind ca din străfunduri se auzi: „Frate, ultima ta oră de viață va veni curând!”
Sudoarea trecu prin fiecare por din trupul Marelui Maestru și simți o răceală de gheață. încet, figura demonului dispăru și flacăra se stinse; în cele din urmă, oglinda nu mai arăta decât fața de o paloare cadaverică a magicianului negru.
Cu toate că se simțea de parcă era paralizat, se trase din fața oglinzii, căzu într-un scaun și stătu acolo câteva minute, în totală nemișcare, disperat, cu ca-pul în mâini.
„Acest blestemat Frabato!”, murmură el. „Trebuie să nu mă mai gândesc la el, altfel înnebunesc!”
Marele Maestru se eliberă cu o încordare de voință de gândurile sale negre, își aprinse o țigară și își reluă plimbarea prin cameră, ca să se calmeze. Devenea conștient de faptul că a făcut față la numeroase emoții în acea zi. Soarele aflat sus pe cer îi aminti că trebuia să plece curând. Era 23 iunie, ziua adunării gene-rale a Lojei FOGC și, fiind președinte, voia să apară, cu orice preț, calm, ca unul ce trebuia să fie idolul celorlalți frați.
Ceru servitorului să-i pregătească masa, bău o cafea tare, își schimbă haine-le și chemă șoferul să-l ducă la sediul Lojei.
23 iunie, în fiecare an, este o zi deosebită pentru mulți oameni din toată lu-mea, pentru că soarele atinge punctul cel mai înalt și zilei celei mai lungi a anu-lui i se opune cea mai scurtă noapte.
Multă lume, ca să sărbătorească solstițiul de vară, aprinde focul Sfântului Ion sau focul solstițiului.
Frăția Luminii, mai ales cei de grad mai mic, în această noapte .fac așa-numitele „evocări ale Sf. Ion”. în timpul acestui ritual, până la trei dorințe sunt adresate lumii astrale invizibile. Aceste dorințe sunt apoi îndeplinite în cursul anului ce urmează cu condiția ca ele să nu încalce legile Karmei. Acest ritual al misterului Sf. Ion este păstrat în foarte mare secret printre frații Luminii.
Deși 23 iunie era o zi specială și pentru Loja FOGC, era fără îndoială o zi no-rocoasă pentru frați. Dar tocmai invers: era ziua din fiecare an cea mai nenoro-coasă, fiindcă în această zi unul dintre frații Lojei trebuia să-și sacrifice viața pentru demonul căruia îi erau aserviți. Toți membrii, indiferent de rang sau grad, respectau această lege.
Loja avea 99 de membri. Al 100-lea membru era demonul căruia i se substi-tuia Loja și care, pe de altă parte, punea la dispoziția fiecărui frate din Lojă câte un demon subordonat. Fiecare demon avea numele său special, semne de evo-care distincte cunoscute doar de acel frate din Lojă căruia îi aparținea și care nu putea fi trădat fără a primi pedeapsa cu moartea.
Victima pentru demon era cunoscută prin tragere la sorți. Pentru a înlocui candidatul ce urmașă moară, trebuia admis un nou membru, căruia, de obicei, i se atribuia demonul predecesorului.
Cum candidatul la moarte era desemnat prin tragere la sorți, un membru, în circumstanțe nefavorabile, poate fi sortit morții chiar după un an de zile. Cu acest risc în minte, nu era deloc surprinzător că toți membri umblau după inte-rese materiale concrete și erau persoane influente și cu mulți bani. Cineva dintr-o clasă mai joasă, mai săracă putea deveni membru numai dacă putea dovedi talente deosebite și capacități care ar fi servit scopurilor Lojei. Unui astfel de membru îi erau date apoi sume mari de bani, până când, cu ajutorul demonului său, el învăța să stea pe propriile picioare.
Era o vreme de vară splendidă pe 23 iunie al acelui an. Aerul cald și liniștit stăruia peste tot locul, dar, ca un nor invizibil, teama umplea mințile fraților din Loja FOGC. Numai la sfârșitul fiecărui an realizau faptul că această loterie stă-tea deasupra capetelor lor ca sabia lui Damocles.
Sala mare a clădirii Lojei era luminată solemn. în jurul unei mici platforme, unde se afla locul Marelui Maestru, erau așezate în cerc 98 de scaune numero-tate. Fiecare membru al Lojei primise un număr și trebuia să se așeze pe locul său.
Nimeni nu putea lipsi de la această adunare generală, cea mai importantă a anului. Fiecare frate trebuia să-și aranjeze afacerile în așa fel încât să poată fi prezent.
Deși ședința urma să înceapă la 8.00 p.m., majoritatea membrilor erau deja adunați la 7.30 și discutau emoționați în mici grupuri.
Cum minutarul ceasului se mișca inexorabil spre ora opt, frații Lojei și-au ocupat locurile pe scaunele numerotate. Vicepreședintele, care era în același timp și secretarul Lojei, s-a așezat, de asemenea.
Fix la opt, Marele Maestru intră în sală. Cei prezenți se ridicară să salute din cap în tăcere. Marele Maestru, încă șocat de evenimentele din acea după-amiază, se adună și deschise ședința. El bătu de trei ori într-un gong mare cu un ciocan pregătit acolo, care făcu să răsune întreaga sală cu putere. Apoi se adresă fraților, spunând:
„Dragii mei frați, vă mulțumesc pentru primirea bună și vă rog să luați din nou loc! Sunt foarte fericit să remarc că toți membri noștri se află aici. După cum știți, astăzi este o zi istorică și tradițională pentru loja noastră, pentru că un nou membru va fi admis, în timp ce altul va părăsi cercul nostru. Care membru ne va părăsi, vom afla numai după tragerea la sorți.
îmi dau seama că o așteptați cu teamă. Cu toate acestea, conform regula-mentului Lojei noastre, procedura este obligatorie și a fost anunțată fiecăruia dintre voi cu ocazia admiterii în Lojă.
Ordinul nostru există de multe secole și este reprezentat peste tot în lume, cu aderarea la aceleași reguli peste tot. Nouăzeci și nouă este un număr sfânt pentru noi și are o semnificație specială, deoarece există nouăzeci și nouă de Loje în întreaga lume și fiecare dintre ele are exact câte nouăzeci și nouă de membri. Toate aceste Loje aderă la aceleași reguli ca ale noastre.
Stăpânul Întunericului, Dumnezeul nostru, căruia ne plecăm și pe care îl adorăm, a pus o ființă demonică de rang înalt la dispoziția fiecărei Loje. Această ființă este, pe de altă parte, obligată să asigure fiecărui frate al Lojei câte un demon servitor.
întrucât Marele Maestru al fiecărei Loje trebuie să poarte cea mai mare res-ponsabilitate, acea ființă de rangul cel mai înalt îi este atribuită lui și în același timp a fost numit șeful Lojei relevante prin Dumnezeul nostru cel mai mare.
În această zi istorică aș dori să vă reamintesc fiecăruia dintre voi enormele avantaje pe care le aveți ca membru al Lojei noastre. Sunt sigur că nici unul dintre voi nu poate să numească un ordin prin care bogăția și puterea pot fi mai lesne dobândite. Cine își poate distruge dușmanii mai repede decât o facem noi? Ce ființă umană are o protecție mai bună împotriva tuturor primejdiilor vieții decât frații Lojei noastre? Nimeni!
Aceste avantaje pot fi obținute numai cu ajutorul acestor forțe spirituale de-spre care tocmai vă vorbeam. Noi toți am ales aceste avantaje pentru viețile noastre și avem, pe de altă parte, obligația de a sprijini răul și de a lupta împo-triva binelui, ori de câte ori avem ocazia. Sigur, niciunul dintre voi n-a găsit aceasta ca fiind o treabă foarte dificilă. Numai această seară prezintă totdeauna riscul principal, dar șansele de a rămâne în Lojă sunt cu adevărat foarte mari.
Deci, sunt pe deplin convins, dragi frați, că niciunul dintre voi nu regretă acest pas, pentru că fiecare este bogat din punct de vedere financiar și v-ați pu-tut realiza planurile cu ajutorul servitorilor voștri spirituali.”
Marele Maestru bău dintr-un pahar cu apă și era cât pe ce să reia enumera-rea avantajelor Lojei când, își aduse aminte dintr-o dată de lupta ineficace împo-triva lui Frabato. Roșu ca focul de mânie și stăpânindu-se cu greu, el continuă spunând:
„Dragii mei frați, după cum știți, un inamic puternic a încercat să se opună țelurilor Lojei noastre. Este magicianul numit Frabato. Din păcate, atacurile îm-potriva lui au fost pe departe nereușite, ba chiar a fost capabil să se apere împo-triva tepafonului. De aceea, vă rog, să ne sprijinim unii pe alții în această ches-tiune. Acest om poate fi o amenințare pentru fiecare dintre noi. De aceea, în acest caz, trebuie să aderăm la sloganul «Toți pentru unul, unul pentru toți!»„
Marele Maestru exclamă aceste cuvinte într-o stare apropiată extazului. în ciuda acestui fapt, câțiva frați au stat deoparte, deoarece nu doreau să susțină răzbunarea personală a Marelui Maestru. Alții se înfiorară, fețele lor reflectând teamă.
Cu toții realizau că se aflau în fața unui om a cărui putere era mai mare de-cât a Lojei. Nimeni nu se putuse împotrivi tepafonului, care putea aduce moarte oricui, indiferent în care loc de pe pământ ar fi fost.
Trebuie să fi existat un motiv special pentru că Marele Maestru se ocupa de această problemă personal, ba chiar discuta dificultățile cu frații săi. Gândul Ia un inamic atât de puternic a provocat o extremă neliniște între frați și aceasta n-a putut fi ascunsă Marelui Maestru.
Cu un hohot triumfător și batjocoritor el continuă:
„După cum văd, mulți dintre voi sunteți deja teribil de înfricoșați, numai la gândul despre Frabato. Nu poate rămâne un secret faptul că acest om mi-a adus multă nefericire. Dar Loja noastră cunoaște multe mijloace de a ne distruge inamicii.
Știți cu toții că Stăpânul Întunericului este la dispoziția mea de câte ori am nevoie de ajutor sau de vreun sfat. Puteți de aceea să aveți încredere, dragii mei frați: grație relațiilor mele, l-am raportat pe Frabato ca suspect politic. Deși știu că nu este angajat politic în nici un fel, nu va trece mai mult de o săptămână, până când va fi închis. Din acel moment numai un singur pas va mai fi necesar pentru a-i determina moartea, pentru că vom putea găsi destui gata să facă asta pentru un preț bun. în orice caz, vă pot promite că Frabato nu va mai fi peste câteva zile.”
Ultimele cuvinte ale Marelui Maestru au adus un suspin de ușurare printre cei prezenți, deoarece „cazul Frabato” devenise deja pentru mulți un coșmar. Marele Maestru băgă de seamă că unitatea Lojei fusese restabilită. Întrucâtva liniștit, el dădu cuvântul Secretarului și se așeză. Secretarul mulțumi Marelui Maestru pentru ceea ce spusese și apoi se adresă tuturor:
„Dragii mei frați, așa cum știți, astăzi sunteți obligați să predați rapoartele scrise în cod secret. Ele trebuie să acopere activitatea depusă în timpul anului trecut cu ajutorul demonului servitor și trebuie să ne înlesnească verificarea respectării condițiilor înțelegerii făcute cu forțele demonice.
Aceia dintre frați care au avut și au probleme deosebite sau dificultăți cu spi-ritele aservite pot discuta cu Marele Maestru la sfârșitul ședinței. El va lămuri atunci chestiunea cu ființa spirituală relevată. Acum, dragii mei frați, vă rog să-mi predați rapoartele și vă reamintesc că acestea trebuie să fie însemnate cu numărul fiecăruia dintre voi.”
Doi membri au fost rugați să strângă toate rapoartele și să le înmâneze Se-cretarului, care Ie-a numărat și s-a uitat peste ele cu atenție să se asigure că sunt toate.
In spatele locului ocupat de Marele Maestru să afla un scrin foarte bogat or-namentat. Cu mișcări lente, ca și când ar fi vrut să oprească timpul, Secretarul a închis rapoartele în scrin. Apoi, deschise alt scrin, scoase din el o cutie de lemn și o așeză pe masa alăturată scrinului.
Cu o înfățișare gravă Secretarul se întoarse spre aduna¬re și deschise cutia fatală, în care se aflau 99 de mici plicuri pentru tragerea la sorți. Plicurile conți-neau numerele membrilor Lojei, numere care nu puteau fi văzute (prin plic) din afară.
O tăcere apăsătoare cuprinse sala, fiindcă această oră era cea mai întuneca-tă și mai teribilă oră a anului pentru fiecare dintre membri.
Secretarul se duse după o urnă în camera adiacentă. Această urnă era mon-tată pe un cadru, în așa fel încât se putea roti în jurul axei sale manual cu o manivelă. Fu plasată în mijlocul sălii de către Secretar, care deschise o clapă, cu care urna era prevăzută. Apoi se duse după cutia cu cele 99 de plicuri și, după ce puse deoparte plicul cu numărul fratelui Silesius care decedase, el le aruncă unul după altul în urnă sub ochii fraților, apoi închise la loc clapa.
Unul dintre frații Lojei o aduse în încăpere pe Eli, fiica îngrijitorului. Știa ce trebuie să facă, pentru că o foloseau de mulți ani special pentru aceasta. Totuși, ea nu cunoștea gravitatea acestui moment. Ideea că prin tragerea la sorți urma să fie găsit un alt membru pentru o misiune specială fusese întotdeauna de ajuns pentru ea. Plata generoasă pe care o primea pentru micul serviciu pe care îl făcea o determina să nu mai fie curioasă. Știa foarte bine că prea multă curio-zitate ar putea să provoace mult rău poziției tatălui său.
Secretarul o legă pe fată la ochi și o conduse la urnă. Apoi, a apucat manive-la și făcu ca urna să se rotească, de zece ori spre stânga și de zece ori spre dreapta. Deschise clapa, luă mâna Elisei și o duse deasupra ei, apoi o rugă pe fată să scoată un plic. Fără nici o ezitare, Eli introduse mâna în urnă, scoase un plic pe care Secretarul îl luă și îl puse pe masă să-l poată vedea toată lumea.
Stăpânindu-se cu greu, Secretarul scoase banderola de la ochii lui Eli, îi dă-du bacșișul și o conduse afară din clădire, cu cuvinte prietenoase.
Când se întoarse în sală, frații îl așteptau cu fețele împietrite. El ridică plicul fatal și citi numărul cu voce tare, tremurătoare:
„Este numărul Unu, numărul Marelui nostru Maestru!”
Tensiunea fraților Lojei se eliberă în cele mai variate reacții. în timp ce unii comentau și discutau emoționați rezultatul, alții stăteau calmi cu fețele proptite în mâini.
Marele Maestru, care se ridicase în picioare în timpul tragerii la sorți și ur-mărise totul foarte atent, căzu în scaun, pălind de moarte după anunțul rezulta-tului. Privirea îi rămăsese fixată în tavan și murmura ceva de neînțeles. în fața ochiului său interior figura distorsionată a unui demon începu să prindă contur. Sudoarea agoniei îi udă fruntea și strigă în disperare: „Frabato!”
Acest incident umplu de oroare nefirească pe toți mem¬bri, fiindcă în ultimii ani nimeni nu și-a primit moartea cu atâta lașitate, câtă demonstra Marele Ma-estru însuși. Deși candidații la moarte anterior fuseseră loviți de aceeași soartă, au putut - măcar - salva aparențele. Dar Marele Maestru, care ar fi trebuit să fie un exemplu pentru toți frații Lojei, era în acest moment o imagine a mizeriei. îi luă ceva timp până își recâștigă calmul. în cele din urmă, cu mușchii feței tre-murând vizibil, se adresă tuturor cu o voce spartă:
„Dragii mei frați, știți cu toții că în ultima vreme am avut de purtat un război cu Frabato. Am încercat să-l ucid de mai multe ori, dar n-am reușit. Așa cum v-am spus, el rezistă chiar și tepafonului, care este arma noastră cea mai puterni-că. Din asta rezultă că Frabato este aliat cu cele mai puternice forțe. De vreme ce sunt cel mai mare dușman al lui, n-am nici o îndoială că Frabato a influențat tragerea la sorți cu puterile sale magice, așa încât să iasă, eventual, numărul meu.
Mulți dintre voi ați fost prezenți la demonstrațiile prin care dovedea public că poate influența ființele umane prin puterea voinței sale la orice distanță și că poate să și le aducă la picioare.”
Marele Maestru se opri și privi de jur împrejur, în așteptare. Mulți aprobau ceea ce a spus dând din cap, pentru că fuseseră la demonstrațiile la care se re-ferea. Când Marele Maestru văzu că ei arată simpatie pentru el, prinse curaj și continuă:
„Dragii mei frați, vă rog să considerați că sunt singurul care încerc insistent să-l distrug. De aceea, eu sunt sigur că a influențat-o azi pe Eli să scoată numă-rul meu din urnă! Pentru acest motiv întemeiat nu pot accepta alegerea.”
După aceste cuvinte, tăcerea a fost împrăștiată de murmure de nemulțumi-re; cu excepția Marelui Maestru, fiecare din sală ar fi renunțat bucuros la altă tragere la sorți.
Frații Lojei au realizat, fără îndoială, că doar lașitatea și agonia l-au împins pe Marele Maestru la un astfel de pas. Contradicție deschisă, oricum, nu era posibilă, pentru că în regulamentele Lojei era prevăzut că Marele Maestru putea cere ca tragerea la sorți să se repete de trei ori. Aceasta era ceva care rar se în-tâmpla și a avut loc numai de două ori în cele două secole în toate cele 99 de Loje. Marele Maestru a rămas credincios speranței că el ar putea să evite soarta încă o dată. Oricum, fiind un candidat la moarte a pierdut dreptul de a conduce Loja. Potrivit statutului, Secretarul a fost promovat în funcția de Mare Maestru și președinte. De aceea, acesta din urmă s-a adresat adunării:
„Dragii mei frați, spre regretul nostru, Marele Maestru a fost afectat de această tragere la sorți. El a condus Loja noastră mulți ani și și-a câștigat stima noastră. Așa cum știți, el are dreptul să ceară ca tragerea la sorți să aibă loc de trei ori. Explicația sa că Frabato a transferat sentința la moarte asupra persoa-nei sale prin puterea magiei este destul de clară pentru noi. Vă sugerez că la a doua tragere la sorți trebuie luate anumite precauțiuni, deoarece avem la dispo-ziția noastră forțele cu ajutorul cărora orice influență a lui Frabato să poată fi eliminată. Este hotărât ca înainte de tragerea' următoare fiecare membru să ro-tească urna de trei ori. Cine este pentru, să ridice mânai”
Toți membri au răspuns la această cerere și chiar Marele Maestru, speriat de moarte, a ridicat mâna dreaptă. Această a doua tragere la sorți apăsa greu pe sufletele tuturor fraților Lojei; chiar dacă Marele Maestru avea dreptate, oricare dintre ei putea fi afectat.
„Propunerea a fost acceptată în unanimitate”, a continuat secretarul. „Vă mulțumesc pentru înțelegerea pe care ați arătat-o față de Marele nostru Maes-tru. Urmează acum să găsim, cu ajutorul mediumului nostru, dacă Frabato exercită vreo influență asupra Lojei noastre în acest moment. Frate H., mergi din nou la custodele Soreil”. Fratele care a fost desemnat să îndeplinească această sarcină a părăsit sala și, după scurt timp, s-a reîntors cu fata. Secreta-rul, care nu era numai un magician netru, ci și un diplomat foarte iscusit, a urat bun venit fetei, spunând:
„Dragă Eli, trebuie să-ți cer scuze pentru că te deranjăm la această oră târ-zie, dar avem nevoie încă o dată, urgent, de ajutorul tău. Au apărut câteva pro-bleme pe care trebuie să le rezolvăm cu ajutorul tău. Noi îți vom compensa de-ranjul tău printr-un onorariu dublu.”
Deși Eli era familiarizată cu ce o înconjura, i se păru că o stare sufletească rău prevestitoare, ciudată a umplut sala.
în ciuda acesteia ea a răspuns în felul ei natural: „Nu mă supăr pentru fap-tul că este deja foarte târziu. Primind o astfel de răsplată bună sunt bucuroasă, natural, să vă ajut.”
O canapea a fost adusă repede în mijlocul sălii și Eli s-a întins bucuroasă pe ea, deoarece ea era familiarizată cu astfel de proceduri.
Acum, cei 21 de frați au format un cerc în jurul lui Eli și Secretarul a ador-mit-o pe fată într-un somn hipnotic adânc, prin puterile sale magice. Apoi, el a trezit starea clarviziunii în ea și i-a dat următorul ordin: „Acum, spiritul tău să-l viziteze pe Frabato și apoi să-mi spună ce face el în acest moment.”
După o scurtă ezitare, Eli a descris în puține cuvinte, că Frabato făcea anu-mite experimente. Ea a negat fără doar și poate întrebarea Secretarului dacă Frabato a exercitat vreo influență asupra sa. Aceste informații fiind date, emoția în sală a crescut, pentru că frații au crezut acum că afirmațiile Marelui Maestru au fost astfel infirmate. Secretarul Ie-a spus să fie calmi. Marele Maestru a luat loc în scaunul său, arătând foarte palid, cunoscând destul de bine că valurile emoției au fost direcționate către el. Deodată, s-a ridicat și a țipat în sală:
„Frabato vă influențează pe toți! Și dacă nu face aceasta el însuși, a trimis această ființă, din care are mii la dispoziția sa!”
Afirmația că Frabato are mii de ființe spirituale la dispoziția sa, pe când fie-care membru al Lojei FOGC avea numai un singur spirit servitor, nu numai că a surprins pe cei prezenți-în mod considerabil, dar a crescut mult neliniștea în sală.
Marele Maestru a devenit conștient de faptul că a făcut o greșeală. In schimb, în loc să-l umilească pe Frabato, s-a umilit pe el însuși, în propria sa Lojă. Epuizat, și-a rezemat capul în mâini, murmurând în disperare: „Nervii mei sunt toți loviți, nu pot continua prea mult.”
Secretarul i-a admonestat tare și energic, cerându-le să fie liniștiți și a reușit să calmeze adunarea. Cei 21 de frați erau încă în cerc, în jurul fetei adormite, când Secretarul s-a adresat din nou cu o voce pătrunzătoare:
„Când te vei trezi, vei fi liberă de orice influență. Nici o putere din lume nu va fi capabilă să te influențeze, nici conștient, nici subconștient. Nici o ființă străi-nă nu va putea să-ți miște mâinile, tu vei putea să execuți totul potrivit voinței tale proprii.”
In gândurile sale el a citat apoi patru forțe negative ale elementelor în colțuri-le sălii, ca suporteri ai lor, prin care s-a dat o mai mare protecție împotriva ori-cărei influențe. Vizibili numai ochiului spiritual, acești prinți negativi ai elemen-telor priveau ceremonia. Formulele de evocare a prinților elementelor erau cu-noscute numai de Marele Maestru și de Secretar. După ce s-a terminat evoca-rea, el era sigur că Loja fraților era complet protejată împotriva oricărei influențe străine și că numai cea mai înaltă Providență Divină ar putea acum revendica influența LUI.
Numărul Marelui Maestru a fost pus într-un plic nou și plasat înapoi în ur-nă. Frații formând cercul au repetat formu¬la magică în mințile lor, formulă care era necesară pentru eficacitatea cercului magic. Secretarul a trezit apoi mediumul prin formula corespunzătoare și fata, părând uluită de fețele stoarse ale fraților care o înconjurau, a devenit conștientă că în timpul somnului său ceva neobișnuit s-a petrecut.
Secretarul a legat acum personal mediumul la ochi, a condus-o spre urnă și a rugat-o să scoată un alt plic. Eli, calmă, a ajuns la urnă și a scos un plic. O liniște mormântală s-a lăsat în sală și fiecare privea fix plicul fermecat.
Secretarul a luat plicul și l-a pus pe masă. Apoi a dezlegat-o pe Eli de banda-jul care-i acoperea ochii și a condus-o afară din sală. l-a oferit un loc într-o ca-meră adiacentă și a rugat-o să aștepte liniștită acolo un sfert de oră, deoarece este posibil ca ajutorul ei să fie necesar încă o dată.
întorcându-se în sală, a deschis repede plicul fatal cu mâinile tremurânde și a scos afară din el numărul. A fost numărul unu, din nou. Un geamăt de durere a ieșit din pieptul Marelui Maestru, pentru că acum se considera irevocabil pierdut, în timp ce un alt frate a avut un oftat de ușurare. Toate dubiile au fost șterse, sentința la moarte a fost în realitate dată cuiva care a fost ales. Influen-țați de aceste evenimente, unii dintre frați erau plini de remușcare. Frații au pri-vit expectativ la Marele Maestru care trebuia să accepte sentința.
Acesta, însă, a țipat în agonie: „Imposibil! Nu cred că această pedeapsă este reală! Ceva este orientat aici împotriva mea personal, pentru a mă distruge!”
„Chiar dacă Frabato nu face aceasta el însuși, el are forțele la dispoziția sa, care au început totul! Îmi cer dreptul pentru o a treia tragere la sorți. Numai după aceea voi dispare eu însumi!”
Cea de a treia tragere la sorți trebuia aprobată de majoritatea fraților Lojei. Secretarul s-a ridicat să vorbească: „Este dreptul comandantului să ceară o a treia tragere. Oricum, aceasta, ar putea fi prevenită, dacă nu există majoritatea simplă a voturilor. Vă rog să aveți în considerație că o respingere va cauza un dubiu sever în adevărul unei asemenea trageri, în adevărul statutelor Lojei noastre. Cei care sunt de acord cu cea de a treia tragere să ridice mâna.”
Evenimentele dramatice ale după-amiezii au răscolit sufletele multor frați. Teama pierderii capului propriu și speranța că pedeapsa va fi confirmată și a treia oară au provocat fiecăruia o luptă violentă. După câteva minute, 60 dintre frați au ridicat mâinile pentru a treia tragere la sorți și soarta și-a spus cuvân-tul.
în timpul pregătirilor pentru a treia tragere, Marele Maestru s-a ridicat în pi-cioare brusc și a țipat în sală, ca și când ar fi fost în afara simțurilor sale: „De această dată voi trage la sorți propria mea soartă, pentru că nici Frabato, nici o altă forță din lume nu mă poate influența!”
După aceste cuvinte spuse, Secretarul s-a grăbit să plătească lui Eli și s-o scoată din încăpere, pentru că prezența ei viitoare nu mai era necesară.
După ce s-a întors în sală, Secretarul - încă o data - a pregătit urna pentru ultima tragere. Deși toți membri Lojei s-au grăbit să învârtească de trei ori urna, mulți din ei păreau să aștepte sfârșitul procedurii.
Când urna a fost gata, Secretarul a legat la ochi pe Marele Maestru cu ace-lași bandaj cu care fusese legat mai devreme mediumul. Din nou, liniștea fără suflare a cuprins sala. Marele Maestru, înfierbântat, a scormonit plicurile. Apoi a apucat un plic și l-a scos afară din urnă. Cu mâna tremurând, a desfăcut pli-cul și a scos din el numărul.
Era din nou numărul un.
Ca hipnotizat, el privea fix la număr; din nou, fața deformată a demonului a răsărit în fața sa și un râs batjocoritor i-a umplut urechile. Inconștient, s-a pră-bușit pe podea.
Frații l-au luat pe Marele Maestru și l-au dus în camera adiacentă, lăsându-l să se odihnească pe canapea fără a lua cu el ceva. In final, el și-a pierdut poziția de Mare Maestru și președinte al Lojei și acum nu era nimic altceva decât un candidat la moarte.
În una din viitoarele sesiuni, Secretarul urma să fie numit oficial Marele Ma-estru al Lojei, în timp ce, cel mai apt frate, avea să devină Secretar.
Ultimele ore, cu evenimentele lor tragice și dramatice, au produs o mare im-presie asupra tuturor membrilor, pe care nu vor trebui să ie uite toată viața lor. Un asemenea eveniment nu-și amintea nimeni dintre frați, deși unii dintre ei erau de mulți ani în Lojă.
Noul Mare Maestru a anunțat o pauză de o jumătate de oră, timp în care sa-la s-a golit. Mulți membri au dorit să respire aer curat și au mers în parc pentru a discuta evenimentele în grupuri mici. Alții au încercat să se liniștească la bu-fet.
în vremurile preistorice multe ființe umane au fost sacri¬ficate lui Dumnezeu. Acesta era, de asemenea, cazul și în acest incident, cu excepția faptului că mij-loacele prin care a fost făcut erau adaptate zilelor noastre. Era prevăzut în sta-tutul Lojei că un membru trebuie să fie sacrificat de demonul șef în fiecare an. Deoarece sentința la moarte nu depindea de durata de când erai membru, putea să afecteze pe oricare dintre frați, indiferent dacă acesta abia devenise membru sau dacă el era membru de mai mulți ani. Gongul a sunat, anunțându-i pe frați să se întoarcă în sală. După ce fiecare și-a ocupat locul, noul președinte s-a ri-dicat și s-a adresat adunării, spunând:
„Dragii mei frați, astă-seară a trebuit să decidem asupra victimei pentru Dumnezeul Lojei noastre. A fost o mare victimă, pentru că noi am pierdut pe Marele nostru Maestru în persoană. în ciuda acestui fapt, eu cred că toți putem merge acasă în această după-amiază cu convingerea că nu este posibilă nici o fraudă când tragem la sorți victima noastră anuală. Chiar dacă toate activitățile Lojei noastre se sprijină pe înșelăciune și minciună, nu există nici o înșelătorie posibilă la această tragere la sorți. Tragerea de azi ne-a arătat că regulamentele Lojei sunt supervizate de marile, nemiloasele forțe ale soartei. Meritele fostului nostru Mare Maestru nu vor fi însă diminuate de purtarea lui și numele lui va rămâne printre membri onorabili din istoria Lojei noastre.
Potrivit statutului Lojei, frații care părăsesc loja trebuie înlocuiți cu alții noi. Astăzi noi vom completa numai numărul meu. Fratele F. a pledat pentru unul din prietenii săi și ne-a asigurat că garantează loialitatea și discreția candidatu-lui cu propria lui viață. Un nou membru va fi adus în locul fratelui Silesius în una din întrunirile noastre viitoare. «Vă rog, frate F., aduceți-l înăuntru pe prie-tenul dvs.!»„
Un membru din cerc s-a ridicat și a plecat din sală, pentru ca să se reîntoar-că, după câteva minute, cu un bărbat tânăr pe care l-a prezentat ca fiind priete-nul său.
Noul Mare Maestru a dat mâna cu el și i-a urat bun venit în numele Lojei. S-a scuzat pentru perioada lungă, cât a trebuit să aștepte arătând că neprevăzute complicații, cu anumite ritualuri, au determinat această întârziere.
Străinul deja fusese de acord cu condițiile de admitere amintite înainte, în aceeași zi, așa că el, simplu, a fost pus să depună jurământul, apoi i s-a dat un nume și un număr. Deoarece Marele Maestru a luat numărul unu, noului mem-bru i s-a dat numărul doi și numele „C”...
După ce „C... a depus jurământul prin promisiunea convingătoare a respec-tării statutelor Lojei, o ființă demonică i-a fost desemnată, în vederea realizării dorințelor sale. El a fost instruit asupra metodelor de lucru cu această ființă și a selecției cărții lui de activități. I-a fost dezvăluită o formulă pe care putea s-o fo-losească în combaterea telepatiei și a practicilor magiei negre. El a fost, de ase-menea, informat despre numele de Lojă al altor frați, însă nu și despre cel civil al lor. în interiorul Lojei erau folosite numai numele speciale.
După ceremonia de admitere a noului frate „C”, Marele Maestru a închis se-siunea. Era trecut de miezul nopții, de aceea cercul s-a împrăștiat repede, lă-sând în urmă numai pe Marele Maestru care trebuia să facă rapoartele Lojei. Când și-a terminat activitatea, acesta a mers în camera în care fusese dus fostul Mare Maestru după condamnare. Spre marea lui surprindere, acesta era încă întins pe canapea, jumătate inconștient și incapabil să plece fără ajutor. Deoa-rece noul Mare Maestru era de profesie medic, a rezolvat problema în felul său. El a mers repede după geanta sa cu echipamente medicale și i-a făcut o injecție puternică, pentru circulația sângelui, care I-a pus pe picioare în câteva minute. Marele Maestru a însoțit victima complet deprimată la mașina sa. Șoferul a tre-sărit la vederea celor doi, căci adormise ca urmare a perioadei lungi de aștepta-re. A deschis repede ușa mașinii pentru șeful său. Membrii Lojei și-au spus „la revedere” unul altuia și fostul președinte al Lojei, s-a lăsat să cadă pe perna de sprijin din spate. Apoi ușa a fost închisă și mașina a pornit în noapte. Noul Ma-re Maestru a urmărit tot timpul mașina cu ochii. în cele din urmă s-a întors acasă, a închis cu atenție toate ușile și s-a culcat.
După o oră de călătorie, Marele Maestru deposedat al Lojei FOGC a sosit la vila sa. A fost condus în casă de către șofer, care a trebuit să-l susțină, deoarece îi era rău și avea o stare apatică. Întrebărilor șoferului pentru aceste dispoziții, el i-a răspuns printr-o mișcare defensivă a mâinii, după care servitorul a dispă-rut repede și în liniște. Slăbit și obosit, Marele Maestru a mers în camera sa de lucru și s-a întins pe canapea. Nu putea să se gândească la somn, ochii lui erau permanent fixați, fără expresie, pe tavan. Ca într-un film, cele mai importante evenimente din vată îi treceau prin fața ochilor. Imagini de defăimare, fraudă, minciună și crimă. Durerile usturătoare ale simțului etic au fost necunoscute lui pentru o lungă perioadă. Chiar viitorul său necunoscut ca servitor al demo-nilor nu a fost suficient să dea gândirii sale o direcție pozitivă. Din contră: furia și ura pentru orice fel de forță pozitivă l-au ținut prizonier și l-au condus într-un mod care era posibil numai magicienilor negri.
Cu ce blesteme s-a împovărat singur, numai pentru a aduna bunuri pămân-tești! Acum, trebuie să lase totul în urmă, pentru că el știe legile spirituale, știe că nu există salvare în această situație: nu există șansa scăpării de demoni. Dis-trat, s-a sculat, și-a turnat puțin vin în pahar, a luat puțină pulbere dintr-un mic dulap și a aruncat-o în vin. Apoi, a ridicat paharul cu mâna tremurând, pentru că un râs batjocoritor părea să umple camera. S-a simțit zăpăcit și a-golit paharul dintr-o înghițitură. A stat acolo, înspăimântat, privind în gol. Apoi, paharul i-a căzut din mână și s-a spart pe podea. S-a bălăbănit și apoi s-a pră-bușit pe podea, nemișcat. Otrava își făcuse efectul.
Astfel, viața magicianului negru S... s-a sfârșit, executat de propriile-i mâini.

Capitolul VII
Din nou un spectacol emoționat. Publicul fusese martorul misterioaselor ex-perimente magice. Apoi,, timp de două ore, Frabato răspunsese întrebărilor re-porterilor și ale celor interesați. Era bucuros că agitația se terminase și că, în sfârșit, se putea întoarce la hotel. Era trecut de miezul nopții când intră în ca-mera sade la hotel. Nu mult după aceasta, se trânti pe pat, obosit și extenuat, să profite de odihnă pentru tot restul nopții. Lucru neobișnuit, nu putu adormi, în ciuda oboselii. De câteva ori își schimbă poziția, dar fără nici un rezultat. Chiar când încercă încă o dată să se relaxeze, voind să se desprindă de gânduri-le sale, simți în cameră o forță stranie. Un nor cenușiu căpătă contur în mijlocul camerei, devenind din ce în ce mai luminos în centrul său, răspândind în jur scântei de lumină. Aceste raze formau multe și diferite cercuri în cameră și stră-luceau în toate culorile curcubeului, un amestec al tuturor culorilor, ca un cale-idoscop. Pe măsură ce lumina din interiorul norului devenea mai puternică, se distingea și un murmur. Frabato, fiind inițiat în toate practicile magice posibile, își îndreptă ochiul său clarvăzător spre apariție și își dădu seama că o ființă foarte importantă din lumea spiritelor, binecunoscută lui, își anunța vizita. Avu un presentiment că această vizită are un motiv deosebit, căci altfel nici un spirit nu s-ar fi arătat ia acea oră fără a fi evocat de el. în afară de aceasta, spiritul s-a conturat singur folosind puterea proprie, când, în mod normal, o astfel de mate-rializare are loc numai cu ajutorul unei ființe umane.
Înaintea ochilor lui Frabato norul luminos luă forma unei ființe spirituale. Aceasta își îndreptă privirea strălucitoare către el, adresându-i-se cu o voce gra-vă”:
„Frabato, ești în pericol! Trebuie să părăsești această țară, mâine, înainte de prânz. Prin minciună și defăimare, dușmanii tăi te acuză de trădare. Această suspiciune politică îți pune viața în pericol. De aceea, trebuie să acționezi rapid. Un ordin de arestare a fost deja emis pentru tine. Nu ai altă șansă de scăpare, o luptă deschisă este fără sens. Lasă tot ce îți aparține și grăbește-te să scapi. Te avertizez!”
Ultimul cuvânt a sunat ca spus de la mare distanță. Ființa se topi ca într-o ceață de lumină, care, apoi, se împrăștie încet. în cameră se făcu din nou întu-neric, numai un miros plăcut rămase în urma vizitatorului neobișnuit. Frabato era complet treaz și conștient. își dădea bine seama ce însemnau toate acestea și, fără nici o îndoială, cuvintele de avertizare se bazau pe purul adevăr.
înainte de a-și face planurile de evadare, nu uită să se înconjoare complet cu Akasha, astfel că gândurile și planurile sale să rămână invizibile în lumea spiri-tuală. în caz contrar, dușmanii săi ar fi putut citi planurile sale cu ajutorul unui medium sau al vreunei alte ființe. Secretul completei izolări și al ștergerii orică-rei scrieri în principiul Akasha nu era cunoscut de dușmanii săi. Numai câțiva oameni de pe pământ, aparținând „Frăției Luminii”, ca Frabato, știau aceste se-crete și aplicarea lor practică. Apoi, Frabato își plănui scăparea. Nu era ușor pentru el să lase tot ce construise în ultima vreme în această țară. Situația ne-cesita salvarea vieții sale și, de aceea, toate bunurile și avantajele trebuiau uita-te. Era absolut necesar să-și ia măsuri de precauție, deoarece știa metodele pe care le foloseau dușmanii săi.
Trebuia să fie cu un pas înaintea lor și să acționeze înainte de a fi prea târ-ziu. în mintea sa planul era gata înainte de revărsatul zorilor. Se întinse în pat să se odihnească puțin, gândindu-se în ce mod ar putea recupera somnul pier-dut.
Frabato se trezi la ora șapte, se spălă cu apă rece ca să pară proaspăt și odihnit. în timp ce se îmbrăca, observă că arăta, într-adevăr, ca și cum ar fi dormit bine toată noaptea, își împărți banii și documentele prin buzunarele cos-tumului. Apoi plecă spre restaurantul hotelului pentru masa de dimineață. Se așeză la o masă și comandă micul dejun. își propuse să facă o vizită directorului hotelului, în biroul acestuia, însă n-a mai fost nevoie, deoarece, condus de soar-ta bună, directorul intră chiar atunci în restaurant. Frabato îl salută din cap și îl invită să ia Ioc la masa lui. Directorul, care era un domn prietenos și îndatori-tor, încântat, dădu mâna cu el:
„Bună dimineața! Ați dormit bine, domnule? Cum vă place hotelul nostru? Pot face ceva pentru dumneavoastră?” Cum directorul luase loc în fața sa, Frabato răspunse liniștit, fără nici o tresărire:
„Sunt foarte mulțumit de ospitalitatea dumneavoastră, de mâncarea și per-sonalul hotelului. Puteți fi sigur că voi recomanda hotelul dumneavoastră de câte ori mi se va ivi prilejul. După cum știți, intenționez să stau la dumneavoas-tră încă o noapte și vă rog, cu amabilitate, să primiți ceva bani în avans, ca să nu am prea mare datorie la dumneavoastră.”
Spunând aceasta, scoase portmoneul din buzunarul de la piept și îi dădu di-rectorului banii. Când acesta îi spuse că nu trebuia să se grăbească, Frabato îl convinse iscusit să accepte. La scurt timp, directorul se întoarse din biroul său cu o chitanță și i-o dădu lui Frabato. Era obișnuit cu cele mai ciudate obiceiuri ale oaspeților săi, așa că nu i s-a părut nimic deosebit. De când se întâmplse ca unii să plece din hotel fără să plătească nu-i displăcea să primească plata în avans. In afară de asta, prezența unui artist, care devenise renumit în așa scurt timp, fusese astfel asigurată. Și se simțea foarte onorat de acest fapt.
Luând chitanța, Frabato spuse:
„Dumneavoastră știți că sunt întotdeauna asediat de reporteri și fel de fel de oameni. Am aranjat o întâlnire cu prietenul meu și va trebui să ajung la cafe-neaua de lângă turnul orașului. Voi fi înapoi în aproximativ două ore. Dacă ci-neva dorește să mă vadă între timp, vă rog spuneți-i unde sunt.”
Directorul nu avu nici o bănuială și îl asigură de tot sprijinul. Frabato plecă și, imediat după aceea, dispăru în aglomerația orașului. îmbrăcat numai în cos-tum, fără pălărie și pardesiu, hoinări câtva timp pe niște străduțe, înainte ca, în final, să-și îndrepte pașii către o stație de taximetre, unde era bine cunoscut. Câteva taxiuri așteptau, șoferii lor fumau și discutau cu însuflețire. Frabato spuse destinația călătoriei sale și unul dintre șoferi îl pofti în mașină și plecară. Ajunseră la destinație după aproximativ trei kilometri. Frabato plăti cursa și se amestecă din nou în mulțime. Știa o altă stație de taximetre aproape de strada pe unde o luase și se îndreptă spre ea.
Era o singură mașină staționată și el îi ceru șoferului să-l ducă la gara prin-cipală, unde dispăru în sala de așteptare, de unde privea taximetrele din piața din fața gării. Nu văzu pe nimeni bănuitor așa că alese un taxi particular, o ma-șină mare cu motor cu șase cilindri. După ce se instala, scoase o bancnotă de 100 mărci din buzunar și o dădu șoferului, spunându-i:
Trebuie să ajung repede la frontieră. Am primit o telegramă că tatăl meu este pe moarte, așa încât doresc să ajung cât mai grabnic acasă. Pentru fiecare kilo-metru pe care îl parcurgi mai repede decât ți se permite, plătesc dublu.”
Fața aspră a clientului său și bancnota l-au convins pe șofer imediat. In cel mai scurt timp ei porniră către frontieră. Șoferului nici prin cap nu-i trecea că ar fi vorba de o fugă. în timp ce Frabato se îndrepta spre frontieră, doi domni intra-ră în hotelul din Dresda, unde se știa că locuiește și întrebară la recepție dacă l-a văzut cineva pe Frabato. Au fost informați că Frabato va fi înapoi aproximativ la 10.30 a.m. Cei doi domni n-au intrat în restaurant, ci s-au plimbat prin fața hotelului până s-a făcut ora să vină Frabato. Cei doi vizitatori deveniră foarte neliniștiți. Ei spuseră că doresc să-l vadă pe directorul hotelului, și-au scos legi-timațiile, prezentându-se:
„Departamentul Investigațiilor Criminalistice! Ne puteți da vreo sugestie des-pre locul unde ar putea fi Frabato?”
Directorul, care la început fu șocat, se simți oarecum ușurat când auzi că îl caută pe Frabato.
„Domnilor”, spuse el, „Frabato nici nu bănuiește că dumneavoastră îl cău-tați. în această dimineață și-a plătit camera, în avans, pentru încă o noapte, mașina sa este în garaj, hainele și costumele, în camera sa. A spus că va merge la cafeneaua de lângă turnul orașului. Cu siguranță întârzie, va fi aici dintr-un moment într-altul. Cei doi domni mulțumiră directorului și îi lăsară un număr de telefon, rugându-l să-i sune imediat ce Frabato se va întoarce. Apoi părăsiră în grabă hotelul. Cei doi ofițeri de poliție încercară apoi să afle de la personalul cafenelei de lângă turnul orașului dacă Frabato a fost pe acolo. Suspectându-l de fugă peste graniță, ofițerii informară biroul poliției și, în scurt timp, un nu-măr mare de ofițeri a fost trimis să cerceteze în diferite stații de taxi eventualele urme lăsate de Frabato. Curând ei au obținut o informație despre Frabato cu ajutorul fotografiilor și a descrierilor. Această informație nu i-a putut însă con-duce pe urmele persoanei pe care o căutau. Posibilitatea ca suspectul să scape deveni astfel evidentă pentru poliție.
Era 11.30 a.m., când Frabato ajunse la graniță, după o cursă primejdioasă. îi mulțumi călduros șoferului, îi plăti dublu costul călătoriei și o porni spre sta-ția de frontieră, oarecum liniștit.
Trecu granița fără întârziere. Fiindcă nu avea bagaje, nu fuseseră necesare formalități deosebite. Șoferul taxiului lăsă motorul mașinii să se răcească și se întoarse mulțumit pe scaunul său și își aprinse o țigară. Ar trebui să aibă pasa-geri ca acesta în fiecare zi, reflectă el.
Frabato tocmai plecă de la punctul de frontieră a țării natale, când o voce se auzi în difuzorul din partea germană a frontierei:
„Atenție! Atenție! Către toate punctele de frontieră ale REICH-ului german. Artistul Frabato, care încearcă să scape de autoritățile germane trebuie să fie arestat imediat. Se presupune că folosește un taxi pentru a fugi peste graniță”.
După aceste cuvinte a urmat o descriere amănunțită a lui Frabato.
Cu un oftat de ușurare, Frabato porni spre orașul de la frontieră. A scăpat ca prin urechile acului, dar a reușit. Viața sa era salvată, fiindcă în țara lui natală era în siguranță. El a avut încă o dată de contracarat un plan pus la cale de Loja FOGC. în orice caz, a pierdut tot ce avea și trebuia să se adapteze la schimbările din viața sa. Nu avea bani suficienți, dar spera să se descurce câtva timp. în timp ce servea masa de prânz într-un restaurant al orașului mic de la frontieră, el derula încă o dată filmul a tot ce se întâmplase în cele câteva ore care trecu-seră, în timpul cărora el a scăpat de la moarte sigură. Frabato mulțumi Provi-denței Divine pentru salvare. O oră mai târziu un tren expres l-a adus în capita-la țării sale.

Capitolul VIII
De cum se trezi în camera sa de la hotel, pe Frabato îl cuprinse îngrijorarea pentru momentele istorice cu care omenirea se confrunta.
Neputința oamenilor de a gândi binele și de a acționa în virtutea lui era o trăsătură generală. Persecuția politică, tortura și crima erau la ordinea zilei și generau numai distrugere. Ochii săi spirituali au întrevăzut prin Akasha eveni-mentele ce aveau să urmeze, dar legile stricte ale tăcerii nu-i permiteau să facă cunoscute lucrurile în public. Chiar și destinul său urma să ia un curs tragic, dar nu-i era permis să-l influențeze prin forța sa magică, deoarece legea Karmei era obligatoriu de respectat pentru orice ființă din univers.
Se consola cu faptul că Providența Divină va asista la tot ce i se va întâmpla rău. Știa că este protejat de „Frații Luminii” pentru a-și îndeplini cu succes mi-siunea sa pe pământ. Pentru a se elibera de gândurile sale negre, el se refugie pentru câteva minute într-o meditație adâncă. Apoi făcu o baie și în scurt timp părăsi hotelul destul de înviorat.
Locuitorii acestei metropole păreau să-și fi făcut din „agitație” și „grabă” slo-ganurile lor, pentru că, pe multe străzi ale orașului era deja, la acea oră, o agita-ție cumplită.
Frabato alese un restaurant de pe o străduță liniștită unde își servi micul de-jun. La o masă alăturată, trei domni purtau o conversație animată. Contrar obi-ceiurilor sale, luă un ziar din care să afle date despre locurile pe unde ajunsese.
Nu se grăbea fiindcă nu-și făcuse nici un plan de viitor. în timp ce citea zia-rul a auzit ceva din conversația vecinilor săi de la masa alăturată, în special pentru că unul dintre ei își susținea punctele de vedere destul de tare și entuzi-ast.
Deodată, atenția sa fu reținută de faptul că cei trei domni discutau despre metafizică și spiritism. Ii privi mai atent, fără a fi însă observat și fără să-și folo-sească clarviziunea. Presupuse că unul dintre domni era om de știință, iar cei-lalți doi păreau a fi oameni de afaceri. După ce ascultă câtva timp părerile celor trei domni, Frabato nu-și putu reține un zâmbet, deoarece, în tot ce spuneau erau o mulțime de confuzii și idei greșite. întâmplător, unul dintre domni se uita la Frabato și îi observă zâmbetul reținut. Pentru moment, el nu putu să-și dea seama ce însemna zâmbetul său, dar presupuse că ori domnul acela știa mai mult despre subiectul respectiv decât el, ori acesta gândea că imaginația Ie-o luase razna. în final decise că prima supoziție era mai aproape de adevăr, înfăți-șarea lui Frabato nu îngăduia nici o concluzie referitoare la persoana sa, fiindcă părea un om cât se poate de obișnuit.
Când se făcu o mică pauză în conversație, domnul care îl privise pe Frabato șopti ceva la urechea celui de lângă el. Drept urmare, privirile acestuia se în-dreptară spre Frabato și apoi dădu aprobator din cap. Primul domn se ridică imediat de la masa sa și se apropie de Frabato, spunând:
„Scuzați-mă că vă deranjez, domnule, se pare că sunteți expert în ocultism. Dați-mi voie să vă invit să participați la conversația noastră. Numele meu este K..., fabricant de instrumente optice.”
Frabato, din fire prietenos, acceptă invitația cu plăcere. Se prezentă și luă loc la masa celor trei domni. Domnul K... îi prezentă și pe ceilalți parteneri ai săi: domnul P..., director de bancă și domnul G..., doctor în chimie.
Profesorul nu putu să-și stăpânească curiozitatea:
„Domnule Frabato, nu sunteți cumva ocultistul și clarvăzătorul despre care multe ziare au scris în ultimul timp? Dacă așa stau lucrurile, trebuie să recu-nosc că este un mare noroc să vă întâlnesc aici.”
Frabato care știa că nu va putea rămâne neobservat în acest oraș, dădu din cap aprobator spre profesor, zicând:
„Da, sunt cel despre care ați citit în ziare. Sunteți într-adevăr norocos să mă întâlniți pentru că, sincer vorbind, prezența mea aici e pur întâmplătoare. Nu am avut în intenție să mă amuz pe seama dvs., dar unele din punctele dvs. de vedere metafizice nu sunt deloc corecte.”
Desigur, domnii au dorit să știe de ce Frabato ajunsese întâmplător în acest oraș. Acesta le spuse întreaga poveste și, puțin șocați, ei îi promiseră să îl ajute dacă ar fi fost necesar. Fu invitat de fiecare din ei și pentru că nu avea nici un program stabilit se decise să dedice următoarele trei seri noilor sale cunoștințe. Una dintre seri trebuia petrecută la un mic festival, la care prietenii și noile sale cunoștințe fuseseră invitate. Frabato fu de acord, luând-o ca pe o șansă oferită de destin. Chiar găsi mai târziu atât de mult sprijin în acest cerc, încât reuși să depășească situația sa materială precară.
Întâi, domnii îi puseră multe întrebări despre fenomenul ocult, la care Frabato încercă să răspundă cât se poate de clar. Oricum, el scoase în evidență faptul că multe cunoștințe în acest domeniu pot fi explicate numai practic. In orice caz, ei realizară repede că multe lucruri le vedeau în mod greșit. După do-uă ore, începură să discute problema destinului. Profesorul susținea că nu exis-tă un destin predeterminat și că omul este arhitectul propriei sale vieți. Deși profesorul își susținu punctul de vedere cu argumente plauzibile, Frabato râse zgomotos.
„Profesore”, spuse el, „acela care poate să-și determine propriul destin trebu-ie să străbată o cale lungă în plan spiritual și să ajungă la o maturitate certă în dezvoltarea sa spirituală, trebuie să capete un echilibru mental, psihic și fizic, dacă dorește să-și ia în stăpânire destinul său. Dacă apreciați că aveți această maturitate și că vă puteți deter¬mina propriul dvs. destin, eu vă voi oferi o mică demonstrație despre influența destinului asupra omului.”
Se făcu o pauză șl cei trei domni îl priviră pe Frabato fermecați. Se putea ob-serva pe chipul profesorului că a fost deranjat, întrucât el fusese întotdeauna liderul grupului și se simți întrucâtva lezat. Lui Frabato nu-i scăpă aceasta și de aceea spuse binevoitor:
„Nu doresc să neg că știți multe din punct de vedere teoretic. Ați citit mult, chiar în limbi străine, aveți o bibliotecă bogată și ați publicat articole' despre metafizică în diferite reviste străine care au impus numele dvs. Dar în știința ocultă există o mare diferență între teorie și practică.”
Profesorul fu complet surprins de cunoștințele lui Frabato despre persoana sa și, devenind curios, replică:
„Domnule Frabato, dacă ce spuneți este adevărat, ar trebui să fiu foarte bu-curos dacă ne-ați demonstra influența destinului.”
Adâncit în gânduri, Frabato privea țintă înainte. Ochii săi păreau pierduți în neant și căpătară un aspect deosebit. Evident nu era concentrat asupra discuți-ei sale din acel moment. Aceasta dură foarte puțin, apoi Frabato clipi din ochi ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn profund, zâmbi profesorului și îi spuse:
„In acest răstimp, am privit viitorul dvs. cu ajutorul ochilor minții. Printr-o mică întâmplare vă voi dovedi influența destinului. Dacă dvs. reușiți să nu ajungeți în apropiere de turnul orașului la 12 p.m., în această noapte, demon-strați că
puteți să vă conduceți destinul. Să așteptăm și să vedem
dacă sunteți destul de puternic pentru a vă opune destinului
dvs.”
Chipul profesorului exprima ironie și aroganță. El replică: „O să iau otravă și tot n-o să fiu la turn la miezul acestei
nopți.”
Frabato se făcu că nu aude aceste cuvinte și schimbă
subiectul discuției. Se reînnoiseră celelalte invitații, cu toții
mai băură un pahar de vin și se despărțiră.
Profesorul G... părăsise restaurantul într-o stare neobișnuită. Luă un taxi spre casă. Fiind ce era, cerea mult de la viață, locuia într-o vilă somptuoasă și avea o mulțime de servitori. Munca sa de cercetare era unul dintre motivele pen-tru care era singur, altul fiind acela că nu era foarte interesat de femei. Avea în-că, când și când, afaceri amoroase, dar dorea să fie liber și nestingherit.
Ajungând acasă, găsi un teanc de corespondență, dar răsfoi numai câteva scrisori. Trecu câteva adnotări pe câteva plicuri, dar amână răspunsurile. Nu se putea elibera de proasta dispoziție care îl copleșise cu puțin înainte de sfârșitul conversației lor. N-ar fi admis niciodată că orgoliul său ofensat era cauza acestei stări rele. Ce fel de om era acest Frabato, gândi el, care era capabil să-i ofere atâtea detalii despre casa sa, fără ca acesta s-o fi vizitat vreodată?
„Acest Frabato nu va avea niciodată dreptate”, își zise el, „îi voi dovedi că eu pot să-mi conduc destinul. Voi face orice să nu plec de acasă la noapte.”
Se decise să stea în pat toată noaptea, orice s-ar întâmpla. Ce satisfacție ar avea să reușească, să demonstreze că Frabato greșea. Stima sa ar crește și, în afară de aceasta, s-ar verifica corectitudinea și incontestabilitatea concepției sa-le filozofice. Aruncă o privire-pe ceas și văzu că era ora 3 p.m. Așa se explica faptul că stomacul său era atât de energic revoltat, fiindcă nici nu-și luase prân-zul. După ce mancă ceva, voi să se concentreze asupra unui eseu pe care trebu-ia să-l trimită la o revistă străină. Cu toate acestea, nu putu să o facă; ceea ce spusese Frabato îl rodea ca un vierme și îl făcea să se teamă că Frabato ar pu-tea să aibă dreptate în final.
Era deja 5 p.m. și gândurile profesorului erau încă domi¬nate de spusele lui Frabato. Pentru a sfârși cu această tortură psihică, se urcă în pat cu gândul să doarmă până a doua zi dimineața. Dar starea sa nu-i dădu pac6. Se răsuci ner-vos și se zvârcoli în pat, în zadar, pentru că nu putea să adoarmă.
Deodată, un servitor bătu la ușă, anunțându-l că un grup de binecunoscuți artiști veniseră să-l viziteze și că așteptau în hol. Profesorul G... avea prieteni și printre artiști, fiindcă, în afară de activitatea sa academică, era și critic de tea-tru.
Vizitatorii păreau să fi băut câteva pahare de vin înainte de vizită, pentru că toți erau într-o stare de totală bună dispoziție.
Când servitorul s-a întors la ei spunând că profesorul nu se simte bine și de aceea se culcase mai devreme, ei nu se putură abține și năvăliră ca o furtună în camera lui G...
„Ce s-a întâmplat cu tine, bătrâne, că te-ai urcat în pat la această oră din zi? Nu ești bolnav și ai nevoie de o schimbare”, exclamă unul dintre vizitatori. Era unul cunoscut pentru glumele sale, niciodată nu făcea economie de vorbe.
Artiștii vorbiră insistent profesorului, până când reușiră să-l convingă să se dea jos din pat. în timp ce se îmbrăca, vizitatorii săi se instalară confortabil în sufragerie. Astfel că profesorul nu putu să nu sacrifice câteva sticle de vin, în-trucât se cunoștea cu acest grup de mulți ani și astfel fu obligat să-i trateze pe prieteni.
Glumețul grupului, care era de fapt un bun actor pe marile scene, povesti ul-timele noutăți cu atâta farmec, că îl făcu pe profesor să uite de profeția lui Frabato.
Actorul își termină poveștile și, îndreptându-se către profesor, spuse:
„Dragă prietene, trebuie să vii la teatru cu noi astăzi pentru că este prima seară când se joacă o piesă, în care eu am rolul principal. Fiind critic de teatru nu poți pierde acest spectacol.” Aproape amețit de cele două pahare, profesorul acceptă invitația prin înclinarea capului. El pregăti ceva pentru o gustare, fapt care încântă nespus pe oaspeții săi. Veni apoi timpul să plece la teatru cu toții. Două taxiuri mari au fost chemate să-i ducă la teatru, unde profesorul avea o lojă rezervată.
Spectacolul a fost un mare succes. Profesorul și prietenii săi îl așteptară pe actorul principal în culise. Când acesta sosi, îl felicitară entuziast, iar profesorul promise să scrie o cronică teatrală foarte bună.
După ce li s-au alăturat și alți actori, tot grupul plecă la cârciumă să sărbă-torească succesul.
întrucât artiștii aveau un alt spectacol a doua zi, grupul se destramă treptat, în jurul orei 11.30 p.m. Actorul principal își luă rămas bun de la profesor în fața cârciumii, adăugând: „Noapte bună, bătrâne, ia un taxi să ajungi repede acasă!”
Dar cum era sâmbătă noaptea, cluburile erau încă pline și taxiuri nu se ve-deau nicăieri. Profesorul G... își simțea capul greu după atâta băutură și de ace-ea decise să meargă pe jos o bucată de drum, pentru a lua o gură de aer proas-păt. Cum strada principală era destul de aglomerată, o luă în jos pe o altă stra-dă mai liniștită, să scape de agitația pe care a avut-o toată ziua. Mergea de-a lungul străzii complet absorbit de gânduri, în timp ce muzica răzbătea prin fe-restrele tavernelor și cluburilor de noapte. Deodată, lângă cea mai apropiată cârciumă se iscă o zarvă mare. Un număr relativ mare de bărbați și femei for-mau un grup compact. Din pură curiozitate, profesorul se apropie de ei și văzu că doi tineri, evident sub influența alcoolului, se insultau reciproc și începură chiar să se lovească. Din nefericire, profesorul interveni, spunându-le celor doi tineri să meargă mai bine acasă decât să se bată în stradă. Situația se schimbă pe dată, cei doi bețivi oprindu-se din luptă. Unul dintre ei începu să-l insulte pe profesor, care la rându-i, replică în cuvinte grele, după care, cei doi bețivi înce-pură să se apropie încet de el, amenințător. G... îi dădu o palmă unuia dintre ei, când acesta încercă să-l lovească. Cu aceasta scandalul izbucni: oamenii din jur s-au năpustit spre el, cel de-al doilea scandalagiu la fel și începură să strige la profesor.
G... observă că nu are nici cea mai mică șansă, așa că ieși repede din mulți-me și plecă de acolo aproape fugind. Bețivul care fusese lovit de profesor, sco-țând un cuțit din buzunar, o luă la fugă după el. Gâfâind, G... intră pe o stradă aglomerată sperând să întâlnească vreun polițist, însă nu avu noroc.
De asemenea, G... era îngrijorat pentru viața sa, deoarece scandalagiul se apropia tot mai mult de el. Ajuns la capătul puterilor, profesorul dădu colțul străzii spre turnul orașului când, deodată, Frabato îi apăru în cale.
„Ajută-mă!” strigă profesorul cu ochii însăpimântați, „vor să mă omoare!”
Frabato îl trase deoparte, adresându-i-se calm:
„Oprește-te și nu-ți fie teamă!” Apoi, liniștit, ieși în întâmpinarea scandalagi-ului care venea spre ei. Cu cuțitul încă în mână scandalagiul părea dintr-o dată paralizat. Apoi se întoarse și dispăru la următorul colț de stradă.
Frabato întorsese lucrurile în favoarea profesorului prin utilizarea unui cu-vânt kabalistic. Se îndreptă apoi către profesor, care între timp își limpezise mintea, deși încă mai tremura de spaimă. Bâlbâi ceva și îi spuse lui Frabato:
„Dacă nu apăreai, acum eram un om mort!”
Frabato își îndreptă umerii, și uitându-se la ceas, spuse:
„Dragă profesore, tu încă nu-ți dai seama că nu poți să-ți conduci destinul, altfel nu ar fi trebuit să fii aici la această oră. Lucrurile s-au petrecut așa cum am prezis eu. Sper că acum ești convins că cineva nu poate fi dirijorul propriu-lui destin și nici să ia totul sub control. Vei înțelege acum că înainte de a fi ca-pabil să faci asta trebuie să capeți așa-numitul „echilibru magic”.
G... realiză înfrângerea și spuse că îi pare rău că a avut o astfel de comporta-re, blamându-și propria aroganță.
Frabato îl conduse pe o stradă aglomerată și îl invită să bea o cafea sau un ceai pentru a-și calma nervii.
Intrară într-un restaurant unde cânta o orchestră de țigani și unde Frabato alese o masă liniștită, într-un colț al localului.
înfățișarea încrezătoare a lui Frabato îl liniști pe G... și curând își regăsi stă-pânirea de sine. Acum dorea să afle detalii și, în timp ce serveau cafeaua, Frabato îi spuse că el prevăzuse acest eveniment în Akasha. Ar fi fost posibil pentru el să oprească încăierarea înainte de momentul luptei, însă aceasta ar fi fost mai puțin convingător.
„Cât timp ai așteptat la turn?” întrebă G...
„Aproximativ cinci minute, răspunse Frabato, „pentru că am putut să te ur-măresc cu ochii minții și să știu când vei ajunge acolo.”
Profesorul G... era plin de admirație și uimire și continuă să-i pună multe în-trebări lui Frabato, la care acesta putu să răspundă detaliat. în final, cei doi au părăsit restaurantul, promițându-și unul altuia să se întâlnească din nou la K..., seara următoare și chemă un taxi să-i conducă acasă. Se înserase și toate pregătirile pentru petrecerea cea mare fuseseră făcute la vila lui K..” proprietarul unei mari fabrici. Un număr mare de prieteni și cunoștințe ale lui K..., toți inte-resați de științele oculte, se adunaseră mai devreme. Frabato era cunoscut mul-tor oaspeți din știrile din ziare și erau foarte curioși și nerăbdători să-l cunoască personal.
K... telefonase lui G... în timpul zilei pentru a discuta despre evenimentele din noaptea precedentă. Profesorul fusese scurt la telefon, promițând să ofere detalii în acea seară. Mașini, unele după altele, aduceau invitații la vila lui K... Gazda era foarte bucuroasă întotdeauna să fie centrul unui asemenea eveni-ment monden. Un grup mixt de industriași, scriitori, artiști și reporteri se strân-sese. La ora 7.30, K ... ură bun venit oaspeților săi, anunță că domnul Frabato va sosi la ora 8.00 și îl rugă pe prietenul său G... să expună câte ceva din pro-pria experiență din noaptea trecută. G... povesti întâmplarea cu lux de amănun-te. Această relatare mări considerabil starea de emoție înainte de sosirea lui Frabato, pentru că mulți din cei prezenți aveau de gând să-l roage pe Frabato să-i sfătuiască în unele probleme perso¬nale. Când, în fine, sosirea lui Frabato fu anunțată gazdei, se făcu dintr-odată liniște.
K... îl conduse pe Frabato înăuntru, îl prezentă în câteva cuvinte și se așeza-ră la masă pentru a destinde atmosfera. Gazda nu intenționase să facă econo-mie: la dispoziția oaspeților săi el pusese cele mai alese mâncăruri și cele mai fine băuturi.
Frabato ocupase locul de onoare, în capul mesei și folosi această oportunita-te pentru a privi neobservat pe fiecare dintre oaspeți.
Când masa se termină, el își făcuse o idee despre cele mai multe dintre gân-durile secrete ale fiecăruia, el însă lăsă impresia că nu a fost interesat de nici unul dintre ei.
Acum, când cea mai interesantă parte a serii trebuia să înceapă, K... nu în-drăznea să vorbească. Frabato se hotărî să-l salveze, se ridică mulțumind pen-tru invitație, lăudând excelenta ospitalitate și exprimându-și plăcerea de a re-marca că mulți prieteni ai casei erau interesați de științele oculte.
K... fu plăcut impresionat de aceste aprecieri și avu curajul să povestească cum îl cunoscuse pe Frabato,
Apoi, aproximativ o jumătate de oră, a trecut în conversații banale, iar unora dintre invitați deja le era teamă că nu vor putea sa schimbe nici măcar un cu-vânt cu Frabato în acea seară. în afară de aceasta, mulți din ei așteptaseră un fenomen ocult.
Frabato tocmai comandase o cafea și, în timp ce amesteca zahărul, începu să vorbească:
„Doamnelor și domnilor, cei mai mulți dintre dvs., deja au auzit de oglinzi magice și globuri de cristal. In afară de aceasta, un inițiat este capabil să folo-sească orice lichid ca pe o oglindă magică, chiar dacă aceasta este o ceașcă de cafea neagră.” O actriță tocmai voi să pună o întrebare, când Frabato îi făcu semn cu mâna să tacă încă puțin.
„Știu că doriți să mă întrebați dacă reprezentația de mâine va fi un succes fiindcă veți juca un rol nou și la repetiția generală ați făcut câteva greșeli.”
Privi în ceașca sa de cafea foarte concentrat de parcă ar fi citit totul acolo. De fapt, suprafața neagră îi facilita o privire în viitor cu ochii minții.
„Puteți fi convinsă”, continuă el, „că va fi un mare succes, și veți primi multe aplauze.”
Actrița fu surprinsă vădit și realizând că Frabato putea să-i citească și cele mai ascunse gânduri, nu fu în stare să mai scoată un cuvânt. în orice caz fu foarte mulțumită de ceea ce auzise.
„Niciunul dintre dvs. nu trebuie să-mi spună un cuvânt”, continuă Frabato, „eu vă voi spune fiecăruia ce vă frământă cel mai mult.”
Apoi se adresă foarte serios unui comerciant ce era prezent acolo:
„Pentru dumneavoastră, lucrurile nu stau bine deloc deoarece…
Era adevărat că domnul căruia i se adresase semnase acel contract și fu șo-cat de această profeție. Din nefericire, ceea ce Frabato spusese în acest caz, s-a adeverit mai târziu.
După ce trecuse rândul fiecăruia, o tânără era pe cale să mai pună o între-bare, dar Frabato își duse degetul arătător la buze, rugând astfel asistența să păstreze liniște. într-o clipă toți făcură o liniște deplină și-l priviră pe Frabato plini de interes.
Acesta din urmă fixa cu privirea un colț al camerei ca și când ar fi aflat ceva excepțional acolo. Pentru câteva secunde el păru absent, apoi, respiră adânc și, întorcându-se către K..., spuse:
„Dragă prietene, n-a fost cinstit din partea ta să-ți lași singură sora în came-ra de sus. l-ai spus despre mine astăzi și ea așteaptă cu nerăbdare să-mi vor-bească. N-ar fi trebuit să-ți fie jenă să-ți aduci sora alături de noi, boala nu este o rușine. O văd pe sora ta plângând amarnic.”
Aceste cuvinte, evident, îl surprinseră pe K... foarte mult și îl puseră în mare încurcătură. El admise că n-a vrut ca sora sa suferindă să fie printre musafiri pentru a nu crea situații neplăcute. Acesta fusese singurul motiv pentru această decizie și mărturisi că era destul de afectat, lucru care nu-i scăpă lui Frabato.
Cum nici unul dintre cei prezenți nu a avut de obiectat, a putut merge să-și aducă sora chiar atunci.
Toată lumea fu de acord și două doamne se oferiră voluntar să o ajute să se îmbrace.
Astfel, K... se duse la sora sa împreună cu cele două doamne și au găsit-o culcată în pat și cu ochii plini de lacrimi.
Elen, sora lui K...( suferise o hemoragie cerebrală cu o jumătate de an în ur-mă și de atunci i-au rămas paralizate membrele de pe partea dreaptă pentru totdeauna. Cei mai buni doctori au încercat să o trateze, dar nu s-a putut, deși avea numai douăzeci și trei de ani.
K... spuse surorii sale ce se întâmplase și o rugă să petreacă restul serii cu Frabato și ceilalți oaspeți. Amintind starea neajutorată în care se afla, Helen, prima dată, refuză. Dar când doamnele își oferiră ajutorul, curiozitatea și nepre-văzutul o convinseră și acceptă să li se alăture.
Cum ieși K... din cameră, doamnele începură să o îmbrace. Apoi fu transpor-tată cu un cărucior în camera de jos și toată lumea o salută cu cordialitate.
Era extrem de încântată când văzu că i s-a oferit locul de onoare, alături de Frabato.
Pentru a menține petrecerea în formă, Frabato începu să povestească și să comenteze câteva evenimente interesante pe care Ie-a experimentat în numeroa-sele sale călătorii. Oaspeții ascultau cu atenție, dar, în sinea lor așteptau plini de speranță că vor urma și alte dovezi ale facultăților magice ale maestrului. Frabato nu putu să nu observe aceasta, devreme ce gândurile tuturor acelor oameni erau atât de transparente pentru ochii minții sale. Fără a lăsa să se va-dă, el intrase deja în legătură cu destinul Helenei K... Spiritul său rugă Provi-dența Divină să-i permită vindecarea acestei femei. Ca de foarte departe, el primi răspunsul: „O poți ajuta. Vindec-o”
Frabato își întrerupse meditația. In timp ce toată lumea îl fixa cu privirea, el luă mâinile lui Helen și o privi timp de câteva secunde. Ea adormi imediat. Se făcu o liniște mormântală în cameră. După aproximativ două minute, Helen în-cepu să respire adânc, pleoapele începură să se zbată convulsiv, ca apoi să se trezească din nou. Frabato încă îi mai ținea mâinile și îi spuse calm:
„Ești iar sănătoasă. Cum te simți?”
Tânăra femeie privi împrejur, apoi, nehotărâtă, șovăind, își ridică, brațul drept și mișcă degetele. Își îndoi și întinse piciorul drept; nu putu să înțeleagă ce se întâmplase, dar ce fericită era!
„îți poți folosi din nou ambele picioare”, spuse Frabato zâmbind. Când ea se ridică, încă nesigură în mișcări, Frabato o susținu de braț și o ajută să facă primul pas. Apoi, ea păși singură, cu grijă, temându-se ca nu cumva să revină la starea anterioară. După ce făcu câțiva metri fără ajutorul cuiva, se convinse de vindecarea sa. Lacrimi de fericire îi licăriră în ochi și toți cei prezenți se repe-ziră s-o felicite pentru vindecarea sa neașteptată.
în timp ce oaspeții împărtășeau bucuria Helenei, Frabato se retrase în tăcere la bar. în acest fel evita laudele și cuvintele de recunoștință, fiindcă nu-i plăcea să poarte aură de sfânt.
Cei mai mulți dintre oaspeți au privit această vindecare cu cel mai mare res-pect, în timp ce alții aveau un sentiment straniu, gândindu-se că Frabato avea o astfel de putere asupra sănătății și bolilor oamenilor.
Helen se alătură lui Frabato la bar și, luându-l de braț, îi spuse:
„Sunt foarte, foarte, foarte fericită. Mi-ai redat viața și pentru asta nu știu cum să-ți mulțumesc.”
Frabato îi luă mâna și replică:
„A fost o plăcere pentru mine, însă eu nu am fost decât un instrument. Mul-țumirile tale nu trebuie adresate altcuiva decât Providenței Divine, care a făcut posibilă această vindecare.” Eliberată de greutatea deprimantă a bolii, Helen se amestecă din nou, fericită, printre invitați.
Petrecerea atinse punctul său culminant și evenimentele serii erau aprins comentate în grupuri-grupuri. Era trecut de miezul nopții și oaspeții începură să plece unul câte unul.
După ce ultimii invitați plecară, numai K..., sora sa, Helen și Frabato mai rămăseseră. K... îl invită pe Frabato să stea la ei peste noapte. Acesta acceptă recunoscător această ofertă, pentru că se simțea foarte obosit. Nu trecură decât câteva minute și micul grup se destramă și el, iar Frabato se1 retrase în camera pusă la dispoziție.

Razele soarelui își croiră drum prin perdea, luminând cald fața lui Frabato, trezindu-l. El se bucură din plin de toaleta de dimineață, apoi se îmbrăcă și se pregăti să iasă, când cineva bătu la ușa camerei sale. Erau K... și sora sa, care îi spuneau „bună dimineața” și îl invitau la micul dejun.
Ambii dormiseră foarte puțin din cauza evenimentelor emoționante din seara precedentă, care îi marcaseră foarte mult. Totuși, prezența lui Frabato i-a de-terminat să se scoale mai devreme.
Se așezară și își serviră liniștiți micul dejun, pe care Helen îl pregătise pentru ei.
Deodată, K... se adresă lui Frabato:
„Maestre, am dori să vă facem o propunere. Noi avem o leasă la țară, într-o suburbie, care este momentan goală. Puteți locui în această casă cât timp doriți. în afară de asta, am fi foarte bucuroși dacă am putea profita de sfaturile dum-neavoastră amicale, pe viitor.”
După o scurtă meditație, Frabato răspunse:
„Mulțumesc foarte mult pentru această propunere și voi fi bucuros să ac-cept, deoarece camerele de la hotel sunt, Indiscutabil, prea costisitoare. Puteți conta, de asemenea, pe sfaturile și ajutorul meu.”
După micul dejun, ei merseră împreună la hotel pentru a lua bagajele lui Frabato și să le ducă cu un taxi la casa de la tară a lui K...

Casa era complet mobilată și era situată într-un loc retras, încântător. După ce K... și sora sa se asigurară că Frabato avea tot ce-i era necesar, își luară ră-mas bun.
Frabato fu mulțumit de cursul destinului său. Avea acum la dispoziție o casă în care putea lucra nestingherit. Devenise cunoscut celor mai importanți oameni din oraș, care, fără îndoială, l-ar fi putut ajuta la nevoie. Soarta îi era favorabilă de astă dată.

Capitolul IX
Nu peste mult timp, Frabato deveni foarte ocupat în noua sa reședință. A scris o mulțime de articole științifice și comentarii pentru diferite reviste. Ve-neau să-l viziteze reporteri, din ce în ce mai des și era solicitat de diferite per-soane care aveau nevoie de ajutorul său, numărul acestora fiind din ce în ce mai mare. Devenise, de asemenea, un medic expert și tratase multe cazuri cu suc-ces, ținând seama de circumstanțele fiecărei Karme.
Era o după-amiază târzie a unei astfel de zile aglomerate. Plecase chiar și ul-timul vizitator, iar Frabato făcea câteva pregătiri pentru a doua zi, când clopoțe-lul anunță un alt vizitator. în camera de primire intră profesorul G..., pe care îl salută cordial. G... era de acum un vizitator constant, ei obișnuind să discute pe larg un subiect sau altul din științele oculte.
Frabato dădu mâna cu G..., spunând:
„Au fost la mine astăzi mulți oameni și n-am avut nici un pic de timp să mă relaxez. Aș dori să ne plimbăm puțin. Vremea ține cu noi și un strop de aer cu-rat nu ne-ar face rău Ce crezi?”
G... fu de acord. Plecară împreună, îndreptându-se către o pădurice nu prea îndepărtată, înconjurată de câmpuri și livezi.
Deși soarele cobora spre asfințit și își pierduse din puterea sa dogoritoare, totuși căldura se ridica din pământ, iar natura era aproape uscată.

Așa cum obișnuia, G... pregătise o grămadă de întrebări pe probleme oculte, la care Frabato îi răspundea, de obicei, pe larg. Astăzi el avea de pus întrebări în legătură cu spiritele elementelor și spiritele naturii.
Frabato îi dădu profesorului explicații detaliate despre diferitele forme ale spiritelor elementelor, metodele lor de acțiune în natură și în ființa umană. Ast-fel, el punctă faptul că spiritele naturii aveau o predilecție pentru acei oameni care aveau legături strânse cu natura.
Apoi, ei merseră în tăcere un timp, cufundați în gânduri și ascultând vocile naturii.
Deși soarele dispărea încet la orizont, era încă foarte cald și nici un nor nu se zărea pe cerul albastru.
„Știu”, începu Frabato să vorbească, „că ești un mare sceptic. Fiind un teore-tician e greu să-ți formezi o părere clară despre forța magiei. Dacă observi bine, momentan nu e nici o speranță să plouă. în ciuda acestui fapt, prin folosirea magiei naturale kabbalistice voi provoca o ploaie de scurtă durată. Aceasta pen-tru a te convinge de eficacitatea acestei științe.”
„Sună incredibil”, replică G... „se pare că nimic nu-ți poate fi ascuns. Sunt într-adevăr recunoscător pentru intenția' ta de a-mi demonstra o astfel de pute-re a magiei naturale.”
Frabato zâmbi, pentru că știa că una din forțele evidente ale unui magician o constituie controlul asupra magiei natu¬rale.
„Vezi”, îi spuse lui G..., „nimic nu este imposibil pentru o ființă umană, care este în legătură cu Providența Divină. Oricum, un adept adevărat va acționa tot-deauna conform ordinii divine, dacă este în întregime responsabil pentru ceea ce face. Cu cât este mai completă dezvoltarea unui inițiat, cu atât mai mare va fi respectul lui față de nenumăratele secrete ale cosmosului. Nu voi face să plouă numai ca să te conving pe tine, ci și pentru a da naturii apa de care are nevoie. Te rog să păstrezi liniște până când voi începe să vorbesc din nou și privește ce-rul cu atenție.”
Cei doi se așezară pe iarbă, iar privirea lor țintea undeva, deasupra câmpuri-lor întinse. Nu era nimeni prin apropiere, așa că erau complet neobservați și ne-stingheriți.
Frabato adoptă o Asana, încrucișându-și picioarele și ținând spatele drept. Ochii săi se închiseră și apoi păru complet paralizat.
G... privea atent în jur și, din când în când, arunca câte o privire sfioasă că-tre Frabato.
Nu trecură decât vreo cinci minute, după care, figura lui Frabato reveni la viață.
Deschise ochii, se așeză alături de G... într-o poziție relaxată și îl întrebă:
„Ei, ai descoperit ceva extraordinar sau nu?”
într-adevăr, G... sesizase deja o tensiune crescândă în aer, care se amplifica din ce în ce mai mult și care indica apropierea unei furtuni. Când Frabato înce-puse să vorbească, primii nori apăruseră pe cer și G... privea în zare, total uimit:
„Privește cât de repede se apropie norii. Este fenomenal, într-adevăr, să ai o astfel de putere la dispoziție și nimeni să nu poată ghici de ce ești în stare când te vede.”
Frabato replică:
„Magicianul adevărat nu are nevoie să-și arate cunoștințele și forțele pe care le posedă. Fără a se băga de seamă, el se poate adapta singur la orice situație. Această adaptabilitate este un aspect al tăcerii și, din punct de vedere hermetic, este una din trăsăturile elementare ale puterii divine. Tăcerea, liniștea în sens magic, nu înseamnă că cineva trebuie să se abțină de la a vorbi, ci că acel cine-va trebuie să știe să ascundă de lume forțele sale spirituale. Numai când acest principiu este respectat, Providența Divină va înzestra o ființă umană cu o pute-re mai înaltă.
Când m-ai întâlnit prima oară nu ți-ai dat seama că sunt un inițiat în științe-le hermetice și spirituale. Chiar dacă m-ai fi cunoscut de mulți ani, ai fi putut vedea prin mine numai până acolo unde ai învățat, datorită stadiului de dezvol-tare pe care l-ai atins. în orice caz, un expert adevărat nu va alerga niciodată după glorie.”
în timpul acestei scurte conversații, cerul se acoperise de nori și atmosfera era atât de tensionată, încât furtuna ar fi putut izbucni în orice moment. Prime-le fulgere brăzdară cerul și se auzi primul tunet.
Profesorul G... privea spre cer neliniștit și nu părea să fie încântat să stea pe câmp în acel moment. Pentru a-l liniști, Frabato îi puse mâna pe umăr, spu-nând: „Nu trebuie să-ți fie teamă când sunt eu aici. Este chiar cald și câteva pi-cături de ploaie nu ne vor face nici un rău. în plus, e în apropiere un castan foarte des sub care ne putem adăposti. Totuși, dacă vrei să ajungem acasă îna-inte de furtună, te voi însoți.”
G... păru mai liniștit și fu de acord să se adăpostească de ploaie sub castan. Aveau de făcut doar vreo douăzeci de pași până acolo, așa că erau în drum spre castan când începură să cadă primele picături de ploaie. în câteva secunde în-cepu să plouă de-a binelea și ei, alergând, ajunseră la adăpost sub copac. înce-pură să bată rafale puternice de vânt printre copaci, rupând crengile neîndură-tor. începu potopul și, în scurt timp, apărură peste tot bălți, fiindcă pământul nu putea absorbi apa atât de repede. Se dezlănțuise o furtună cum nu mai vă-zuseră de mult timp prin această parte a țării. Datorită vântului puternic, cas-tanul nu putu oferi adăpostul dorit. Cei doi erau uzi până la piele. Lui Frabato nu îi era frig, însă G..., care era mai puțin rezistent, începu să tremure din tot corpul.
„Din nefericire, sunt foarte sensibil”, spuse el încercând să se scuze”, cu hai-nele astea ude sigur voi răci.”
„Nu-ți fie teamă”, zise Frabato, punându-și mâna dreaptă pe umerii profeso-rului. După câteva secunde acesta se uită la Frabato cu admirație:
„Ce căldură mi-a fost transferată de la mâna ta? Deja îmi este cald ca într-o baie de aburi. Acum înțeleg cum prin această putere excepțională tu poți vinde-ca oamenii bolnavi.”
Tăcu pentru o clipă și apoi, respirând adânc, continuă:
„Dacă aș avea numai o mică parte din puterea ta, ce fericit aș fi!”
Cerul parcă se desfăcuse, iar pământul era inundat de ploaia deasă. Șanțuri-le erau deja pline și apa se revărsa și pe drumuri.
Șovăielnic, G... întrebă:
„Cât timp o să mai plouă? Nu putem pleca spre casă pe această furtună.”
Frabato îl privi cu un zâmbet pe față și îi răspunse
„Așa cum am provocat spiritele vremii să aducă ploaia, așa le voi ruga să o oprească.”
„Asta este imposibil”, exclamă profesorul. „Cerul este tot acoperit de nori negri și nu putem pleca.”
Frabato râse și spuse:
„De ce nu? De îndată ce vom pleca din acest loc, nu va mai cădea nici o pică-tură de ploaie. Te îndoiești că ar putea fi așa? Iți voi dovedi că totul cu Dumne-zeu este posibil. De ce am crede că un lucru atât de mic nu ar fi posibil? Acum privește atent!”

Frabato își ridică mâna în direcția în care voiau să meargă. Apoi murmură câteva cuvinte, făcu în aer un gest cu mâna și ploaia chiar se opri, deși culoarea cerului nu se schimbase deloc. Frabato îi făcu semn lui G... să-l urmeze.
Profesorul se alătură în grabă lui Frabato și deși era leoarcă, părea foarte bi-ne dispus. Miracolele acestea depășeau puterea lui de înțelegere. Cu o admirație nemărginită/observă brusc că nu mai ploua pe unde mergea cu Frabato, în timp ce ploaia cădea încă în împrejurimi.
Privind în sus, observă că norii se despicaseră exact deasupra lor și se uneau după ce treceau ei. Niciodată nu mai fusese martorul unui astfel de fe-nomen.
Fără să spună un cuvânt, Frabato mergea alături de profesor, remarcând cu plăcere surpriza lui. Pe întregul traseu către casă pe cei doi nu-i stropi nici mă-car o picătură de ploaie, în timp ce ploaia continua dezlănțuită peste tot în preajmă. Când ajunseră la reședința lui Frabato, cerul mai era încă întunecat, încât fu nevoie să aprindă lumina în încăpere. G... vru să plece acasă, însă Frabato îl convinse să rămână, îi dădu niște haine uscate să se schimbe, iar pe ale lui le dădu servitorului să le usuce și să le calce. Apoi se așezară confortabil în sufragerie la o ceașcă de ceai cu biscuiți.
„Ești un om remarcabil”, îi spuse G... lui Frabato. „Poți face să plouă, poți să oprești ploaia, vindeci bolnavi, ești un expert în toate științele de pe lume și le faci pe toate ca și când asta ar fi ceva natural. O asemenea bogăție de cunoștin-țe și putere este ceva ce cu greu pot înțelege.”
Frabato se uită grav către profesor și replică:
„Orice ființă umană poate căpăta cunoștințe și putere de acest fel atâta timp cât poate să-și adune energia să urmărească calea magică până la cel mai adânc nivel. Această putere nu mi-a fost dată. Eu îmi pot folosi energia și forța liber, dar trebuie să pot justifica faptele mele înaintea Providenței Divine. De vreme ce fiecare inițiat este eliberat de Karma, el va evita folosirea puterii sale magice pentru bunăstarea sa personală. Normal, i se permite să aplice acele capacități numai în timpul unei încarnări fizice, pe care și alte ființe umane o au la dispo-ziție. Aceasta este o lege a dezvoltării, care nu trebuie violată, poate doar din motive deosebite. Adevăratul magician știe că el este întotdeauna în legătură cu Providența Divină, într-un mod în care un magician negru nu-l poate vedea. Magicianul negru se autocondamnă la singurătate în cosmos, dacă nu are o simpatie sau o prietenie cu ființele diavolești. Osândirea fatală a unui magician negru este ceva pe care o ființă umană comună nu o va înțelege niciodată, pen-tru că sentimentul unei singurătăți depline poate fi înțeles numai de către un inițiat. Deoarece, noi, inițiații, urmărim legile spirituale pozitive până la conse-cințele lor finale, ni se permite să contribuim la puterea Providenței Divine. Această respectare fidelă a legilor spirituale nu apare din teama unei posibile pedepse din partea forțelor Karmei, ci derivă din adorația profundă, absolută și din cea mai mare umilință, față de puterea și înțelepciunea Providenței Divine. Adorația și umilința devin cele mai importante caracteristici ale drumului în magie. Destinul unui inițiat nu poate fi înțeles, de obicei, nici de neinițiați, nici de imaturi. Aceasta numai datorită lipsei de cunoaștere în profunzime a legilor spirituale. Nu toată lumea are norocul pe care îl ai tu ca să asiști la cele câteva exemple ale puterii magice. In fapt, mai mare avantaj ar avea cineva să-și forme-ze convingerile despre puterea și influența spiritului și legilor prin studiu, deoa-rece această cunoaștere pe care o capeți pe cont propriu este cea care conduce la credința adevărată. Credința magică este înlocuită treptat de cunoaștere. La început, discipolul trebuie să accepte instrucțiunile inițiatului în credința sa, apoi, prin propriile fapte se va convinge de adevărul credinței sale. Acest fel de credință realizată prin cunoaștere este denumită „credință dovedită” și aceasta a fost propovăduită de Cristos când a spus că prin credința adevărată poți muta munții.”
Un fulger ilumina încăperea și fu urmat de un tunet puternic, fapt care îi fă-cu pe cei doi să privească, involuntar, afară.
„Vezi”, continuă Frabato, „în ciuda faptului că barometrul atinsese cel mai înalt nivel, spiritele elementelor au executat ordinul meu și au adus ploaia și tunetul. Dacă ți-ai putea folosi ochii minții ai putea vedea cum elementele sunt așezate liber de spirite pentru a aduce o astfel de furtună. Ai vedea cum spiritele direcționează circuitele electrice, astfel ca efectele pe care le știi să aibă loc. Pen-tru noi, oamenii clarvăzători, este destul de limpede ce se întâmplă în astfel de cazuri, pe când, în ochii tăi, acesta pare mai degrabă un miracol.
Dezlănțuirea elementelor face parte dintre cele mai mici secrete ale magiei naturale. Acum, ceea ce mi-a mai rămas de făcut este să liniștesc elementele din nou, altfel furtuna va continua până mâine de dimineață și va provoca mari pa-gube.”
Frabato stătea în picioare, lângă fereastră. Cu ochii în depărtare, el murmu-ră câteva formule pe care profesorul nu le înțelese. După câteva minute ploaia se opri, norii se destrămară încet, stelele apărură pe cer și natura părea că înce-pe să respire din nou, înviorată.
Profesorul G..., mai liniștit, putu să-și îmbrace hainele, care între timp fuse-seră uscate.
Spuse cordial „la revedere” lui Frabato. Evenimentele acelei zile îl impresio-naseră foarte mult, ocupându-i gândurile încă multă vreme.

În săptămânile și lunile care au urmat, Frabato a fost foarte activ. Articolele pe care Ie-a publicat, în diferite reviste, sub pseudonim, au fost foarte apreciate. își făcu multe cunoștințe și activitatea sa științifică îi aduse o poziție profesiona-lă autoritară. Desigur, existau și oameni care îl invidiau sau îl urau. Avea tot felul de dușmani, dar Frabato îi ignora, lăsându-i complet în mâinile Karmei.
în acest timp, el a făcut multe călătorii peste graniță, care i-au adus nenu-mărate invitații pe toate continentele pământului. De aceea, într-o zi, Frabato se decise să părăsească casa de la țară a lui K... pentru o perioadă nedefinită de timp și să înceapă o călătorie în jurul lumii. Pregătirile au fost făcute repede și curând el plecă. A călătorit în cele mai mari și mai interesante orașe, unde, în funcție de situație, se prezenta fie ca inițiat, fie ca profesor în științe.
Au trecut mulți ani până să se întoarcă Frabato. în absența sa se petrecuse-ră multe schimbări. K..., proprietarul de fabricase căsătorise. E! contractase un mariaj cu un spirit al elementului Apă care nu avusese un sfârșit fericit. Prin evocare magică, el menționase o UNDINE. Dar, fiindcă nu a putut să transforme complet echilibrul său magic în realitate, vrăjitoare și frumoasă cum era, ființa spirituală a apei s-a încarnat în trupul unei tinere fete frumoase pe patul morții, a vindecat corpul prin arta sa magică și s-a căsătorit cu K...
Frabato îl avertizase pe acesta, într-una din discuțiile lor anterioare, asupra unui astfel de pact, deoarece el putuse să-i vadă viitorul prin clarviziune, deci și pericolul la care avea să se expună. Din nefericire, K... nu luase această atenți-onare în serios și, de aceea, devenise victima artei de seducție a Undinei (nimfă a apelor).
Helen, sora mai mică a lui K..., se căsătorise cu un industriaș din străinătate și devenise mamă a doi copii. Casa de la țară, din suburbie, avea acum alți pro-prietari.
Frabato simți că vechile legături nu mai existau și de aceea decise să se în-toarcă în orașul său natal. Obosise din cauza călătoriilor în toată lumea și dorea să-și creeze singur un viitor, mai liniștit.
In orașul său natal se stabili într-o casă nouă și acolo duse o viață retrasă mai mulți ani.
Materialismul și fanatismul politic luară în stăpânire întreaga Europă iar oamenii care erau interesați în științele spirituale și oculte se aflau în mare peri-col.
Ororile războiului aveau să înspăimânte milioane de oameni timp de mulți ani.

Capitolul X
Prin fereastra unei mici camere de studiu, luna lumina palid chipul lui Frabato, care stătea nemișcat, cufundat în meditație. Deși era într-o stare exta-tică, Frabato auzi clar că era chemat cu numele său secret din lumea spirituală. Acest nume secret era cunoscut numai de „Frații Luminii” și astfel știu că era invitat la întâlnirea acestor înalți inițiați.
„Frăția Luminii” este o organizație spirituală, care cuprinde pe cei mai mari inițiați din sistemul nostru cosmic. Numai cel care a învățat să aplice în practică ceea ce conțin primele trei file ale „Cărții Înțelepciunii” are acces aici. Dacă nu și-au dizolvat în mod conștient individualitatea, numai astfel de ființe umane se pot întâlni în această organizație, entități care au reușit să atingă cel mai înalt nivel a) perfecțiunii magice de la începutul omenirii. „Frații Luminii” își asumă cu regularitate sarcini importante în folosul prosperității și sănătății dezvoltării umane, cu toate că acestea nu cer întotdeauna încarnări fizice.
„Frăția Luminii” are o ordine ierarhică care corespunde gradului de perfecți-une al inițiaților săi. Conducătorul lor este așa-numitul „Primul Inițiator”, care are rang de mahatma, reprezentantul ordinului divin și păstrătorul tuturor tai-nelor. In această ierarhie el este numit Urgaya, Omul Înțelept al muntelui sau Bă-trânul Conducător. El a fost primul inițiator de la începutul lumii, dar se materi-alizează cu greu. De obicei își ia o formă numai pentru scurt timp, când dorește să dea un sfat vreunui frate al luminii sau altuia.
Sunt 12 adepți, subordonați Bătrânului Conducător, care au atins cea mai înaltă perfecțiune spirituală. Adepții întotdeauna își asumă cele mai dificile sar-cini, și ei, de asemenea, se încarnează cu greu, deși în mod obișnuit, acționează în Zona Centurii Pământului. Unii dintre acești adepți sunt încarnați numai o singură dată la sute sau mii de ani. Urgaya și cei 12 adepți formează Consiliul Bătrânilor și se întâlnesc regulat pentru decizii importante privind destinul oa-menilor. Cei 12 adepți au sub control 72 de înțelepți ori oameni luminați, care, pe de altă parte, au ca subordonați 360 de maeștri. Cei 72 de înțelepți și 360 de maeștri participă și ei la adunarea generală. In cazul unei asemenea întâlniri, Urgaya convoacă pe toți inițiații importanți.
Când Frabato auzi chemarea în acea seară, știu că era vorba de o adunare generală. El fusese deja la numeroase adunări generale și, de aceea, era conști-ent că trebuiau luate decizii importante referitoare la cursul dezvoltării omenirii pe pământ. Ce sarcină va primi oare de această dată?
„Frăția Luminii” nu are o reședință permanentă pe pământ, deși se pare că ar fi undeva în Est. în acea vreme un număr de frați fuseseră încarnați în Est și își făceau datoria potrivit scopului misiunii lor.
Adunarea generală se ținea de obicei într-o cameră magică din Zona centurii Pământului, care a fost desemnată special pentru aceasta. Urgaya se îngrijește întotdeauna de aprovizionarea acestei camere magice, o apără și o face vizibilă numai pentru Frații Luminii, așa încât n-ar putea fi observată de către ființe străine, fie din sferele astrale, fie din cele spirituale.
Frabato se separă spiritual și astral de corpul său fizic, lăsându-l întins pe pat, țeapăn și palid. Respirația și bătăile inimii se opriseră. Cu mâna sa dreaptă, spirituală și astrală, Frabato făcu un cerc magic în jurul corpului său fizic, ros-tind o formulă kabbalistică pentru protecția lui, deoarece știa foarte bine că cea mai ușoară atingere de către alt om ar aduce cu sine moartea fizică. Puterea formulei kabbalistice, pe de altă parte, asigura protecția completă în toate cele trei sfere. In următorul moment, condus de forța sa, fu în templul Fraților Lu-minii, deoarece în lumile spirituale și astrale el putea acoperi orice distanță in-stantaneu, pentru că aceste lumi sunt veșnice.
Cei mai mulți frați se aflau deja în templul sfânt al „Fraților Luminii” și își ocupaseră locurile lor, ca de obicei. Venind prin corpurile lor astrale, părea că toți oamenii, din toate rasele se strânseseră acolo. în fața lor stătea Urgaya, în grandoarea sa indescriptibilă. Corpul său astral strălucea ca aurul lichid, iar ochii săi iradiau ca diamantele. Nu era nimeni acolo care să nu realizeze că Dumnezeu însuși încarnat era printre ei. Interiorul templului simboliza cea mai înaltă înțelepciune a cosmosului. Nu erau ferestre, dar 12 aștri invizibili răs-pândeau o lumină strălucitoare, care nu era cu nimic mai prejos decât lumina soarelui. Plafonul templului era susținut de 22 coloane, cu simboluri din „Car-tea înțelepciunii”. Fiecare coloană emana o lumină deosebită, care indica pute-rea sa invizibilă și semnificația. Plafonul strălucea în culori de galben-auriu și violet, cu mii de stele care îl acopereau.
Frabato își ocupase locul său și ultimii dintre Frații Luminii, de asemenea. Adunarea putea începe. Dacă Bătrânul Stăpân stătuse la început nemișcat, fi-gura sa începu să prindă viață. Privi peste cei prezenți și dădu din cap cu satis-facție când constată că nu lipsea absolut nimeni. Potrivit rangului lor, toți con-frații se ridicară și făcură plecăciuni de adorație înaintea lui. Urgaya le mulțumi cu un gest de binecuvântare. Templul se umplu de o atmosferă de liniște și pa-ce. Frații așteptau în liniște. Urgaya deschise adunarea cu o voce calmă:
„Dragii mei confrați, adoratori ai Luminii, reprezentanți ai binelui de pretu-tindeni, slujitori ai Providenței Divine, vă Urez un cordial bun venit la această adunare. Toți cei ce ne-am adunat aici am jurat Providenței Divine să urmăm legile sale și să păstrăm misterele pentru eternitate. Noi toți suntem parte a Lu-minii Divine, înaintea căreia ne plecăm cu cea mai adâncă umilință și adorație. Lumina Eternității ne unește pe noi toți. Atotputernicia și înțelepciunea ne-au fost date prin grație divină și milă. Dragostea și atotputernicia Providenței Divi-ne au creat din noi o uniune inseparabilă. Suntem Frații Luminii, Frații Adevă-rului și ai Vieții!”
Cei prezenți aveau impresia că Dumnezeu însuși era inundat de o atmosferă a unei indescriptibile binecuvântări, pe care fiecare dintre ei o recepta diferit, în funcție de rangul și de maturitatea sa.
Aici, Paradisul devenise realitate. Aici erau cel mai mare extaz și cea mai înaltă iluminare, legătura adevărată cu Divinitatea.
O persoană imatură sau neliniștită n-ar putea sta în această lumină strălu-citoare. Inițiații și magicienii care se adunaseră își aveau aici casa lor adevărată. Cuvintele lui Paulus ar fi fost potrivite pentru a descrie starea de lucruri: „Ce nici un ochi nu a văzut și nici o ureche nu a mai auzit și ceea ce n-a mai pă-truns în inima oricărui om, Dumnezeu a pregătit pentru aceia care îl iubesc.” Timpul și spațiul păreau să fi dispărut, secundele însemnau tot atât cât miile de ani.
Această stare de conexiune cu Dumnezeu nu poate fi înțeleasă de o ființă umană neinstruită și nu poate fi descrisă în cuvinte.
Urgaya, care își închisese ochii pentru câteva clipe, privi din nou adunarea și schimbă atmosfera din templu.
„Dragi frați”, continuă e, „au trecut câțiva ani de când ne-am întâlnit aici ultima oară. Mi s-a permis atunci, în numele Providenței Divine, să repartizez o sarcină fiecăruia dintre voi, care voluntar s-a angajat în realizarea scopului su-prem al dezvoltării cosmice. Sunt foarte mulțumit că toți confrații au îndeplinit cu lealitate sarcinile primite sau că ei sunt încă ocupați de realizarea misiunilor lor. Vă mulțumesc din adâncul inimii mele și în numele Providenței Divine pen-tru toate durerile și sacrificiile cu care ați cooperat la realizarea acestui mare țel. Fie ca binecuvântarea Providenței Divine să vă însoțească în continuare pe voi, cei care lucrați pentru răspândirea Luminii Divine în umilință și adorație. V-am chemat pentru că doresc să vă distribui noi sarcini pentru perioada care urmea-ză, în numele Providenței Divi¬ne. Lumea se confruntă cu timpuri grele, iar folo-sirea greșită a puterii va arunca națiuni întregi în dezastru. Va fi sarcina I voas-tră să mențineți un echilibru sigur în sfera legilor Universului. Misiunile voastre sunt dificile și pe fiecare dintre frați îi așteaptă o muncă grea. Fie ca Providența Divină să vă dea energia necesară pentru îndeplinirea misiunilor voastre!”
De foarte puține ori a vorbit Urgaya cu o astfel de gravitate și fiecare dintre frați avea o rea presimțire că lumea se confrunta cu grave evenimente istorice. Fiecare dintre frați știa că o parte din responsabilitatea pentru dezvoltarea între-gii omeniri se sprijină pe umerii săi. Inițiații considerau aceasta o onoare deose-bită pentru că li se permitea să colaboreze la marea lucrare a dezvoltării cosmice și fiecare dintre ei avea să facă tot ce depindea de el să îndeplinească sarcina pe care o acceptase, folosindu-și întreaga energie. „Dragii mei frați”, continuă Urgaya cu o voce grava, așa cum știți, lumina nu poate exista fără întuneric și nici adevărul fără minciună. Potrivit legilor universale, principiul negativ are același drept să existe ca și principiul pozitiv. Favorizat de dezvoltarea științelor naturale, principiul negativ va câștiga
o mare putere asupra omenirii în viitorul apropiat. Așa ca sarcina voastră principală va fi să răspândiți dragostea și fraternitatea între oameni, cu ajutorul principiului pozitiv. Făcând aceasta, întotdeauna va trebui să respectați legile Karmei, pentru că binele, precum și răul este necesar pentru dezvoltarea liberă a spiritului uman.
După cum toți știți, războaiele sunt o stare permanenta pe pământ și sunt cauzate de polaritatea luminii și întunericului, dar asemenea războaie care vor zgudui pământul în viitorul apropiat nu au avut loc niciodată pana acum în is-toria omenirii. Forța distrugerilor va întrece ș. imaginația cea mai fantezistă a omului și sperăm ca măcar aceia care vor supraviețui, vor trage învățăminte și vor fi conștienți că trebuie să se apere mai bine împotriva oricărei
tentații viitoare.” .
După aceste cuvinte, frații se gândeau la viitorul nefericit al multor națiuni, pentru că puteau să-și facă o imagine clara a ceea ce avea să se întâmple în lu-me.
Ei cei cărora li se permisese să se bucure de armonia Luminii Divine, erau hotărâți să ajute pe toți aceia ale căror idealuri vizau realizarea unor țeluri pozi-tive.
Frabato, care se încarnase de mii și mii de ani numai pentru a ajuta omeni-rea în dezvoltarea ei spirituală, fusese martor la războaiele și acțiunile distructi-ve de-a lungul istoriei și de aceea putea să-și dea seama de gravitatea cuvintelor lui Urgaya. Ce sarcină va avea de data aceasta? „Fie ca Providența Divină să-mi recunoască credința și statornicia”, gândi în sinea sa. Fiind un spirit perfect, ar fi putut să se dizolve în Lumina Divină universală, dar asta ar fi însemnat pier-derea definitivă a individualității sale. In afară de aceasta, misiunea sa ar fi tre-buit dată altui frate.
Frabato se bucura de încredere deplină în Frăția Luminii, în funcție de natu-ra sarcinii care i s-a dat, adesea i s-a permis să facă uz de cele mai importante facultăți magice. Meditând asupra viitorului luminos, dar foarte îndepărtat, al omenirii era hotărât să contribuie la dezvoltarea acesteia, chiar dacă sarcina sa i-ar fi creat cele mai mari dificultăți.
Urgaya începu să împartă sarcinile pentru perioada următoare. Făcu semn cu mâna fiecăruia să se apropie de el și informă pe fiecare de noua sa misiune. Erau sarcini de tot felul, dificile sau mai puțin dificile, în funcție de țara în care inițiatul trebuia să acționeze și de importanța ei pentru voința Providenței Divi-ne.
Întâi, cei 360 de maeștri își primiră sarcinile, apoi Urgaya începu să cheme la el pe cei 72 de inițiați, cărora Ie-a dat sarcini de dificultate deosebită. Spre sur-prinderea sa, Frabato, care era primul dintre cei 72 de înțelepți, nu fusese che-mat când îi venise rândul. Fără șovăire, Urgaya continuă să dea sarcini celor 12 adepți, care au primit cele mai dificile misiuni, fără excepție.
Frabato era surprins și alarmat. Cărui fapt se datora omiterea lui în timpul distribuirii sarcinilor? Nu mai era nici o misiune pentru el? Deși uneori fusese obosit de viață, întotdeauna își rezolvase misiunile încredințate. Ce urma să facă cu el de data aceasta? în timp ce aceste întrebări treceau prin mintea lui Frabato, ultimul dintre cei 12 adepți își primi sarcina.
în cele din urmă Urgaya privi spre Frabato și îi făcu semn cu mâna să se apropie de el. înainte ca Frabato să poată îngenunchea în fața reprezentantului Providenței Divine, acesta se ridică și punând ambele sale mâini pe capul lui Frabato, spuse:
„Frate al Luminii, te binecuvântez. Nu trebuie să-ți faci griji, Providența Divi-nă te iubește și apreciază cooperarea ta. Slujești Lumina de mii de ani. Ești liber să-ți dizolvi individualitatea oricând dorești, dar cred că toți am conside¬ra aceas-ta o mare pierdere pentru timpurile viitoare, pentru că nici unul dintre cei pre-zenți nu s-a încarnat pe pământ de atâtea ori ca tine. Planeta Pământ se con-fruntă cu timpuri grele și nimeni nu este mai bine familiarizat cu locuitorii ei ca tine. Frabato, sunt convins că vei duce la bun sfârșit această încarnare a ta, in-cluzând misiunea legată de aceasta, deși ar putea fi una dintre cele mai dificile.”
O asemenea distincție deosebită nu mai fusese acordată vreunui inițiat de mii de ani. Surprins la culme, Frabato se prăbuși în genunchi înaintea lui Urgaya și atinse cu capul podeaua.
„Niciodată nu mă voi gândi la dizolvarea entității mele și voi continua să slu-jesc cu lealitate Providența Divină”, gândi și aceste gânduri erau ca un jură-mânt.
Urgaya îl rugă pe Frabato să se așeze în fața sa și apoi se întoarse la locul său, solemn. De acolo se adresă încă o dată adunării:
„Dragi Frați ai Luminii! Așa cum știți, științele naturale au înregistrat mari progrese în lume. Viteza progresului tehnic se va mări extraordinar în acest se-col. Datorită acestei dezvoltări, omul va pune mâna pe arme puternice. Pericolul este că aceste arme ar putea fi folosite negativ de către aceia care sunt respon-sabili pentru ele și, desigur, că dezvoltarea spirituală a tuturor națiunilor va avea de suferit. O contragreutate trebuie creată împotriva acestor tendințe nega-tive, prin activitățile voastre. Astăzi, unul dintre frații noștri și-a luat deja ca sarcină să influențeze anumiți lideri în a aplica invențiile tehnice pentru pacea și bunăstarea omenirii.”
Un inițiat cu ochi profunzi încuviință, fiindcă el primise această sarcină.
„Dragă Frabato”, spuse Urgaya, adresându-i-se „tendința negativă în dezvol-tarea omenirii nu poate fi ignorată. Filozofia^ materialistă deja a acaparat o ma-re parte a omenirii și va continua. Ca urmare, se va da o luptă acerbă pentru bani, profit și putere, precum și pentru satisfacerea unor pasiuni inferioare. Un-de pot conduce ideile materialiste și faptele iresponsabile, tu experimentai pen-tru tine încă din timpul atlanților.”
Frabato încuviință, deoarece își amintea foarte bine de scufundarea Atlanti-dei. în timpul unui experiment tehnic (pus la cale și realizat de savanți irespon-sabili), axa pământului^ și-a pierdut atunci echilibrul și, în consecință, Atlanti-da a fost distrusă în foarte scurt timp. Toate detaliile acestei drame au fost înre-gistrate pentru totdeauna în Akasha și orice bun inițiat poate avea o imagine clară asupra întregului trecut al cosmosului, prin citirea acesteia.
Frabato însă nu știa detalii asupra misiunii sale viitoare. Frații erau de obicei informați despre sarcinile lor în câteva cuvinte explicative. Ei nu erau obișnuiți cu discursuri lungi și de aceea, o tensiune aparte se născuse acum printre cei prezenți.
„Toată strădania științelor naturale este orientată spre descoperirea secrete-lor materiei”, continua Urgay a, „și pentru asta ele se bizuie în totalitate pe me-todele fizice și chimice. Această încredere în eficiența mijloacelor tehnice rezultă din faptul că în multe părți ale lumii aproape a dispărut credința în existența și activitatea ființelor spirituale în spatele materiei. Numai inițiații știu că există, de asemenea, o știință spirituală, a cărei muncă de cercetare este bazată numai pe calitățile și forțele umane. Este știința magiei, care a existat chiar de la înce-putul omenirii.
Toți sunteți familiarizați cu legile magiei și știți că în ciuda deplinei voastre libertăți, chiar și vouă vă este permisă folosirea puterii acestei științe numai în conformitate cu legea divină. Fratele Cristos a exprimat această idee în acele zi-le, spunând: «Nu am venit în această lume să schimb legile ei, ci să mă supun lor». Vă rog deci din adâncul inimii să urmați întotdeauna legile spirituale, ca atare.”
După aceste cuvinte, Urgaya îl fixă pe Frabato. Acesta din urmă, încuviință cu pocăință din cap pentru că știa că această aluzie fusese făcută special pentru el. Se întâmplase uneori să oprească forțe negative înainte ca aceasta să-i fie permis de către legea Karmei. Mai ales în legătură cu activitatea așa-numiților magicieni negri, el nu rezistase întotdeauna tentației.
Urgaya remarcă faptul că spusele sale avuseseră efectul scontat și, de aceea, consideră problema ca și rezolvată. Apoi continuă, spunându-i lui Frabato:
„Știința magiei a fost și a rămas o știință secretă. Adevăratele legi spirituale erau accesibile numai unor anumite cercuri, care, în schimb, își primeau disci-polii după examinări dificile. Această cale de pregătire avea avantajul că majori-tatea ființelor umane au fost scutite de tentația de a folosi mijloacele magiei în sens negativ. Pe de altă parte, exista dezavantajul că ființele umane care nu aveau acces în cercurile magice nu cunoșteau drumul de la credință la cunoaș-tere și, în consecință, nu puteau ști să continue pe această cale.
Conflictele armate din trecut au adus moartea a milioane de oameni. Multe dintre aceste ființe umane ucise s-au plâns în lumea spirituală că adevăratele căi ale dezvoltării spiritua¬le nu le-au fost niciodată accesibile.
Aceasta este sarcina ta, dragă frate, să dezvălui omenirii inițierea adevărată în hermetică, publicând materiale adecvate.”
întrucâtva șocat, Frabato privi fix la Urgaya, dar înainte de a-i putea răs-punde, Urgaya se ridicase de la locul său, se întoarse spre el și îl însoți spre prima dintre coloanele sălii. Calm și sigur, el spuse apoi:
„Frabato, știi că această coloană simbolizează prima filă din „Cartea înțelep-ciunii”. Va trebui să publici secretele acestei prime file dezvăluite, dar fără utili-zarea simbolurilor. Arată omenirii cum să treacă de la credință la cunoaștere.”
Apoi, Urgaya îl duse pe Frabato, care era profund afectat, la cea de-a doua coloană și, arătând spre ea cu mâna, îi spuse că și secretele celei de-a doua file din „Cartea înțelepciunii” ar trebui făcute accesibile omenirii.
Sigur, Frabato știa că a doua coloană era cheia magiei sferelor. în ea sunt ascunse secretele ierarhiei. Spera ca Urgaya să nu meargă mai departe, dar acesta din urmă, imperturbabil, își îndreptă pașii spre a treia coloană simboli-zând cuvântul creator și apoi îi spuse lui Frabato:
„«La început a fost cuvântul». Cât de greu le este oamenilor să înțeleagă aceas-ta, de vreme ce ei nu cunosc limbajul divin! Din acest motiv va trebui să faci cu-noscute și secretele celei de-a treia file din «Cartea înțelepciunii»„.
îl conduse apoi pe Frabato la cea de-a patra coloană, o atinse ușor cu mâna, spunând: „Și a patra filă din «Cartea înțelepciunii» va trebui s-o explici omenirii.”
Ajungând la cea de-a cincea coloană, el îi spuse lui Frabato:
„Aici, cu a cincea coloană, misiunea ta este completă. Þi se permite să dezvă-lui doar prima parte a filei. înțelegi de ce, nu-i așa?” Tăcut, Frabato se întoarse, alături de Bătrânul Stăpân. Urgaya se așeză din nou la locul său și părea că aș-teaptă ca Frabato să spună ceva despre noua sa sarcină.
între timp, Frabato devenise conștient de întreaga importanță a misiunii sa-le. Căzu în genunchi și spuse cu ochii implorând:
„Magnificule reprezentant al Providenței Divine, păstrător al tuturor secrete-lor cosmice! Te implor din adâncul sufletului meu să mă eliberezi de această în-datorire! Când m-ai chemat ultima dată, mi-am îndeplinit leal misiunea ce mi-a fost încredințată. Așa cum ai dorit, m-am întrupat în corpul unui băiat de pais-prezece ani pentru a fi mentorul spiritual al tatălui său. Mai mult, am călătorit în toată lumea pentru a oferi omenirii evidența existenței lumii spirituale. Cu permisiunea ta binevoitoare, mi-am folosit puterile magice să dovedesc Omnipo-tența Divină, să vindec pe cei bolnavi și să arăt viitorul.
Prea onorat Stăpân, știi că, în principiu, nici o sarcină nu e prea dificilă pen-tru mine, dar te rog să iei în considerare situația mea deosebită. Te slujesc pe tine și Providența Divină ca inițiator în hermetică de mii de ani. în temple as-cunse am dezvăluit tainele acestei științe secrete numai discipolilor maturi, am respectat cu strictețe legile. Ca preot al templului am realizat inițiați în hermetică sub cele mai solemne jurăminte. Cum aș putea deconspira acum în-tregul mister oamenilor imaturi? Am fost întotdeauna, în mod special, devotat tăcerii. Cum aș putea arunca acum mărgăritare la porci și să eliberez lumina care îi va arde pe acești imaturi? Cu siguranță, omenirea nu este încă suficient de matură pentru aceste învățături. Vor târî înțelepciunea divină în noroi, o vor înțelege greșit, o vor dezonora! Te implor să mă eliberezi de această sarcină și să-mi dai oricare alta.” Fusese foarte rar cazul ca unul dintre adepți sau inițiați să nu vrea să accepte sarcina încredințată. Dacă nu era posibil un schimb între frați, atunci unii dintre ei o acceptau și pe aceasta, pe lângă a lor.
Urgaya se adresă adunării cu gravitate:
„Dragi frați, ați auzit sarcina încredințată lui Frabato. Este vreunul dintre voi care ar vrea să schimbe misiunea sa cu cea a lui Frabato?”
După această întrebare, Urgaya privi întrebător adunarea, dar nu veni nici un răspuns.
întrebarea răsuna în mințile Fraților Luminii, în timp ce Urgaya așteptă ne-mișcat câteva minute. Apoi îl privi binevoitor pe Frabato, spunând:
„Dragă frate, sarcina ta este dificilă și chiar îți înțeleg obiecțiile. Cu toate acestea, îndeplinirea acestei misiuni a fost ordonată de Dumnezeu pentru pe-rioada următoare, de aceea va trebui realizată cu orice preț. Fiindcă ai fost aproape întotdeauna profesor în numeroasele tale încarnări și fiindcă, fără îndo-ială, ai fost întotdeauna unul dintre cei mai capabili frați în acest domeniu, de aceea te-am desemnat pentru această misiune. Tu știi să găsești cuvintele potri-vite pentru a explica omenirii adevăratele legi ale armoniei și dezvoltării spre perfecțiune.
Mulți dintre frații care sunt prezenți au început pe calea pietății, fiindcă n-au avut un mentor personal și pentru că le lipseau cunoștințele necesare despre căile adevăratei magii.
Precum vezi, nici unul dintre frați nu e pregătit să-ți preia sarcina, așa încât te-aș ruga să duci la bun sfârșit această misiune, pentru prosperitatea dezvoltă-rii umane și pentru revelarea înțelepciunii divine.”
în acest timp, Frabato începuse să vadă necesitatea sarcinii sale și, cu toate că era conștient de faptul că avea multe opreliști de depășit, se simți liniștit și înviorat de cuvintele lui Urgaya.
„Onorat Stăpân”, replică el, făcând o plecăciune, „voi încerca să îndeplinesc această sarcină cât voi putea de bine.”
Acestor cuvinte le urmă o răsuflare recunoscătoare de ușurare din mulțimea adunată, pentru că nimeni n-ar fi fost fericit să-și asume și această sarcină.
Frabato voi să se întoarcă la locul său, dar Urgaya îi făcu semn așa că trebui să stea cu el. După câteva momente chipul lui Urgaya se transfigura. O aureolă trecu prin corpul său astral care devenea mai transparent și eteric.
Frabato știa că Urgaya era capabil să producă în corpul său astral o astfel de stare a celei mai înalte binecuvântări și unificări cu Providența Divină. Cuvintele veniră din adâncul Luminii de nepătruns:
„Frabato, ești fiul meu devotat și te iubesc. Sunt mulțumit că ai acceptat sarcina de a publica adevărata inițiere în magie, deși vei avea de înfruntat, mai mult decât atât, o Karma dificilă.
Știi că aceia care înțeleg numai un aspect al naturii mele, vor experimenta o dezvoltare oarecum dezechilibrată. E dorința mea ca fiecărei ființe umane să i se dea posibilitatea de a parcurge drumul spre perfecțiune. Trebuie ca flecare om să înțeleagă natura și personalitatea mea și să învețe cum am creat lumea prin legile universale. Fiecare ființă umană trebuie sase reîncarneze pe pământ atâta timp până când își va realiza un echilibru magic deplin.”
Ascultând aceste cuvinte mulți dintre frați își amintiră de propriul lor trecut, când întâi au parcurs drumul indirect al pietății, acesta dezvoltându-i inegal, apoi, mai târziu, când trebuiau să recupereze lipsurile în încarnările următoare. Numai aceia care fuseseră îndrumați de către un magician au fost capabili să parcurgă drumul direct spre perfecțiune.
Vocea lui Dumnezeu continuă prin Urgaya:
„Pentru a-ți îndeplini sarcina nu e recomandabil să faci miracole în fața oa-menilor în public. Pe viitor nu va mai trebui să-ți demonstrezi forțele magice, așa cum ai făcut până acum, pentru a convinge oamenii de existența celor mai înalte forțe și legi. Când te vei întoarce în corpul tău, va trebui să-ți schimbi strategia și, fără îndoială, vei reuși s-o faci. îți apreciez eforturile foarte mult și nu mă vei dezonora făcând cunoscute legile mele, ci vei arăta omenirii adevărata cale care îi conduce la mine. Fiecărui om trebuie să i se ofere posibilitatea de a-și începe drumul propriu spre inițiere, spre adevărata perfecțiune, din punctul în care destinul l-a așezat.
Acumulează toate cunoștințele medicale, așa încât nu va fi nici o diferență între tine și un om având această profesie. Vindecând prin cuvânt, vei provoca senzație și va trebui să faci față inutilelor animozități. Totuși, poți utiliza pentru vindecarea oamenilor legile celei de-a cincea coloane, a cincea filă din „Cartea înțelepciunii”, a alchimiei.
Ești conștient de faptul că, pe cât de mare e misiunea, pe atât de mare va fi rezistența forțelor negative.
Spiritual, nu te vor putea ataca, dar, prin Karma corpului tău fizic, vei avea de înfruntat supărări, necazuri și mizerie. Mulți dușmani te vor persecuta, mul-te boli te vor afecta și viața ta va fi adesea în pericol. Soarta la care corpul tău pământean va fi supus va lucra împotriva ta, fiindcă spiritele negative știu că ești un Frate al Luminii și te vor ataca ori de câte ori vor avea ocazia.
Dacă vei îndeplini această misiune cu bine, vei aduce o mare contribuție la dezvoltarea omenirii și în viitorul apropiat vei putea să continui munca de profe-sor numai în lumea spirituală, în cercuri de discipoli maturi, cu un grad înalt de dezvoltare.”
După aceste cuvinte, chipul lui Urgaya reveni la înfățișarea sa inițială.
Frabato știa că Providența Divină însăși îi vorbise direct prin Urgaya. Se simți inundat de o nemărginită fericire și fiind plin de încredere și energie pen-tru viitoarea sa misiune, el mulțumi Providenței Divine printr-o rugăciune tăcu-tă de adorație, jurând să îndeplinească sarcina cu devotament, indiferent cât de mari vor fi obstacolele.
Urgaya privi amabil la Frabato și îl rugă, cu un gest de binecuvântare, să se așeze la locul său. Apoi se ridică și făcând un semn de preaslăvire cu mâinile asupra adunării, spuse:
„Fiți binecuvântați în numele Providenței Divine, pentru colaborarea voastră voluntară la marea lucrare a dezvăluirii umane și cosmice. Sunt mulțumit că toți ați dovedit a fi buni fii ai lui Dumnezeu. Vă mulțumesc și declar închisă adunarea.” La scurt timp după aceasta, Frații Luminii părăsiră templul și Urgaya, care crease totul, prin forța propriei imaginații, dizolvă totul și se retra-se în acea zonă impenetrabilă și inaccesibilă.

Capitolul XI
Frabato se reîntoarse în corpul său pământean. Bineînțeles că nu se putea gândi să doarmă vreun pic. Zorile se iviseră și înțelese că fusese plecat câteva ore. întâmplările de la adunare i se învălmășeau în memorie. în zilele care au urmat el își făcu multe probleme referitoare la noua sa misiune, fiind foarte greu să se concentreze asupra îndatoririlor sale cotidiene.
Urmând sfatul Providenței Divine, el începu curând să studieze pe larg știin-țele medicale, deși aceasta era adesea posibil numai în condiții grele, pe lângă munca sa de fiecare zi. Terminându-și studiul se devota în întregime artei medi¬cale și curând își făcu un renume ca diagnostician și ca practician.
El încă spera că publicarea „Cărții înțelepciunii” va fi amânată un timp nede-finit, deoarece științele oculte se confruntau cu timpuri grele.
Temându-se de opoziție și de darea în vileag a propriilor afaceri murdare, conducătorii de state au început persecutarea cu cruzime a scriitorilor și supor-terilor științelor oculte. Loje și societăți metafizice au fost dizolvate și mulți din-tre membri acestora au fost persecutați, arestați și executați.
Frabato, care era cunoscut în cercurile oculte, avu mult de suferit de pe ur-ma acestor persecuții crescânde. Din nefericire, corpul fizic în care se întrupase era împovărat de o Karma grea. Și el era, de asemenea, împins în acest vârtej infernal. El împărțea această greutate cu sute de mii de alți oameni, fiindcă fu trimis, pentru trei ani, într-un lagăr de concentrare. De când a refuzat să-și pu-nă forțele magice la dispoziția acelora care conduceau țara, el se expuse la cele mai mari umilințe și cele mai nemiloase torturi, cărora Ie-a supraviețuit totuși cu neînfricată credință. Războiul bântui timp de șase ani cu o așa putere dis-tructivă, cum lumea nu mai încercase vreodată.
Cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului, Frabato fu condamnat la moar-te, dar înainte ca sentința să poată fi executată, lagărul de concentrare fu bom-bardat. Frabato fu eliberat de câțiva dintre prizonierii de acolo și evada. Provi-dența Divină îl protejase și, în cele din urmă, îl ținuse în viață. Jefuit de toate, lovit de boli, dar eliberat din lanțurile închisorii, Frabato se întoarse la casa sa de la țară.
După ce se restabili, el începu imediat să lucreze pentru cei suferinzi, folsindu-și toate cunoștințele medicale. Mai târziu, veneau la el îndeosebi paci-enți care prin medicina tradițională fuseseră declarați ca incurabili și pe care avea posibilitatea să-i vindece parțial sau complet, în concordanță cu Karma fie-căruia. Când uneori era prea târziu să mai salveze corpul pământean, el dădea consolare printr-o psihoterapie adecvată.
Numărul celor care veneau la el după ajutor era în creștere, grație metodelor sale neobișnuite de tratament, reușite, așa că, în final, el se dedică cu totul celor bolnavi și neputincioși.
Când, într-o noapte, după o zi încordată, vru să se odihnească câteva ore, fu chemat de Urgaya cu numele său spiritual.
„Ce o fi însemnând asta?”, gândi Frabato. „Nu e o dată pentru vreo întâlnire. Probabil că vor să-mi reamintească îndatoririle pe care le am.”
Fără ezitare el se separă spiritual și fizic de corpul său și, după ce-l proteja împotriva influențelor demonice, apăru în fața lui Urgaya în momentul imediat următor.
Frabato îl salută pe Conducătorul Fraților Luminii cu o plecăciune adâncă, după care acesta din urmă răspunse cu un gest de binecuvântare. Frabato era singur cu Urgaya, care stătea cu picioarele încrucișate pe o mică carpetă, într-o grotă. Doar o lumină difuză ilumina împrejurimile. Grota era situată la marginea unui munte foarte înalt, însă orice ființă din cosmos s-ar fi uitat în zadar după ea, fiindcă Urgaya o făcea vizibilă numai pentru aceia pe care voia el să-i întâlneasacă.
„Fii binevenit, Frabato! Așează-te, te rog, lângă mine!” spuse Urgaya, arătând cu mâna spre o a doua carpetă, așezată acolo tocmai pentru asta. Frabato îi mulțumi și făcu precum i se spusese.
Câteva minute le petrecură într-o rugăciune mută în onoarea Providenței Di-vine. Acesta era un obicei al Fraților Luminii, de câte ori se întâlneau. Apoi, Urgaya își fixă privirea pe Frabato, spunând:
„întâlnirea de astăzi nu e oficială, ci doar o discuție între noi doi, de la suflet la suflet. După cum știi, eu nu chem pe cineva individual, decât atunci când cred că ajutorul meu personal este necesar în îndeplinirea misiunii sau când am de învinuit pe cineva. Totuși, nu acestea sunt motivele pentru care te-am che-mat, ci altceva. Trebuie să-ți mulțumesc, în numele Providenței Divine și al Fra-ților Luminii pentru credința, devotamentul și, mai ales, pentru respectarea legi-lor karmice în timpul conflictelor marțiale, tragice. Providența Divină privește și te protejează.
Unul dintre frații din grupul celor doisprezece și-a dizolvat individualitatea după ce și-a îndeplinit misiunea și s-a întors la Lumina Originară. Locul său a devenit liber, iar Providența Divină m-a autorizat să ți-l ofer ție. Aceasta în-seamnă că ai fost admis în consiliul Bătrânilor și, de acum încolo, tu, ca și cei-lalți unsprezece frați, aveți cel mai înalt rang pe care o ființă umană îl poate ob-ține în ierarhia inițiaților. Desigur, ai de luat asupra ta toate câte le datorăm Luminii. Nu e un pas înapoi pentru tine și poți renunța oricând la individualita-tea ta pentru a te dizolva în Lumina Originară. Providența Divină speră că vei continua să rezolvi multe sarcini în folosul dezvoltării cosmice. Sunt foarte feri-cit că ești acum irevocabil legat de Providența Divină și că eu am fost acela care ți-am transmis aceasta.”
Cuvintele lui Urgaya îl umplură pe Frabato de emoție și fericire, fiindcă ad-miterea în Consiliul Bătrânilor reprezenta cea mai înaltă distincție posibilă.
„Sublime Stăpân”, răspunse Frabato, „îți mulțumesc pentru această informa-ție. Sunt adânc mișcat că Dumnezeu m-a considerat destul de merituos să mă admită în Consiliul Bătrânilor. A fost întotdeauna o onoare pentru mine să slu-jesc Providența Divină cu toată energia mea și procedând astfel, țelul meu su-prem a fost întotdeauna progresul umanității.”
Urgaya încuviință binevoitor și replică:
„Dragă frate, mă așteptam să-mi spui asta. Dintre toți frații, tu ești unul din-tre cei mai maturi și sunt mulțumit că intenția de a sluji omenirea îți rămâne ideal în continuare. Cu siguranță că îți amintești că ți s-a dat sarcina de a revela primele cinci file din „Cartea înțelepciunii”. A sosit momentul ca aceasta să se realizeze. Acesta este unul dintre motivele întâlnirii noastre și trebuie să te rog să îi acorzi o mare importanță.”
Speranța negrăită că din anumite motive Providența Divină îi va lua această sarcină lui Frabato se spulberă. Nu era nici o cale de ieșire: sarcina aceasta difi-cilă trebuia îndeplinită.
Urgaya observă o anume rezistență ce persista împotriva acestei sarcini. Așa că încercă să explice din nou motivele ei:
„Dragă Frabato”, spuse el, „ultimul război mondial dezastruos și alte războa-ie purtate în permanență pe pământ au trimis milioane de oameni în cealaltă lume, în zona ce înconjoară pământul, în ultimii ani, și sunt din nou mulți prin-tre ei cărora, în timpul existenței lor, nu li s-a dat șansa de a învăța adevăratele legi ale inițierii. Ei s-au plâns serios în lumea spirituală că numai destinul Ie-a fost profesor, în timp ce calea spre individualitatea umană liberă fusese păstrată în secret.
Pentru a pune capăt plângerilor de acest fel, în cele din urmă, Providența Di-vină te-a ales pentru sarcina de a iniția ființele umane care iubesc adevărul și prețuiesc înțelepciunea și adevărata știință spirituală.
Deși spiritele negative vor continua să pună obstacole în calea ta am încre-dere că Providența Divină îți va da întotdeauna sprijinul necesar pentru publica-rea acestor taine. Fii sigur, în sufletul tău, totdeauna, că arăți semenilor tăi drumul spre perfecțiune.”
„Onorabile Stăpân”, încercă Frabato să obiecteze, „când voi publica misterele magiei, adevărata mea personalitate nu va mai putea fi ascunsă. Mulți dintre cei care vor citi cărțile mele vor afla, mai devreme sau mai târziu, că aparțin unui alt stadiu de dezvoltare. Vor veni la mine cu problemele lor materiale și mă vor ruga să le dau ceea ce doresc. Sublime Stăpân, chiar tu mi-ai spus la ultima întâlnire să fac din maturitatea mea spirituală un secret, prin orice mijloace.
Cum îmi voi păstra secretă identitatea când voi dezvălui toate secretele?”
Se părea că Urgaya așteptase această întrebare, fiindcă răspunse, zâmbind delicat:
„Dragă frate, din câte cunosc eu, te-ai descurcat cu toate ființele pe care le-ai întâlnit în cosmosul nostru, timp de mii de ani. Așa că sunt convins că știi des-tule feluri și căi de a te adapta și nu-i nevoie să-ți dau sfaturi.
Când vei scrie despre căile magiei, oamenii, fără îndoială, vor realiza că ești un inițiat și nu trebuie să negi aceasta în fața cititorilor tăi. Nu trebuie să consi-deri aceasta b încălcare a tăcerii, ci o parte a misiunii tale. Providența Divină îți va
trimite acei oameni pe care îi vei avea de ajutat. Fără doar și poate că vei spune ceea ce trebuie acelora care vor fi doar curioși și dornici de senzații. Vei arăta celor care vor avea curajul de a cunoaște cum se pot autoeduca, pentru a putea să facă față propriului lor destin.
Nu va fi nevoie să-ți utilizezi forța magică pentru a convinge oamenii, deoare-ce aceia care au nevoie de a fi convinși înainte să aibă credință nu sunt suficient de maturi pentru drumul în magie. Asemenea oameni nu știu să țină soarta în frâu, prin forțe proprii, astfel încât aceasta să le fie singurul învățător. Pe de altă parte, oamenii vor veni la tine și pentru că luptă pentru adevăr și îți vor cere sfaturi. Sigur că nu le vei refuza ajutorul tău spiritual, dacă vor pune întrebări legate de dezvoltarea lor spirituală.
Dragă Frabato, chiar dacă, în prezent, doar câțiva oameni de pe pământ ar reuși să capteze maturitatea necesară pentru inițierea lor prin seriozitate, rezis-tență și muncă grea, sarcina ta ar fi îndeplinită. Aceia care doar își lărgesc cu-noștințele prin lucrările tale, sprijinindu-se pe teorie doar, în actuala lor încar-nare, vor avea posibilitatea de a începe munca practică asupra lor înșiși în în-carnarea lor următoare.
Sarcinile tale se vor răspândi în lumea întreagă. In timp, fiecare căutător de adevăr și înțelepciune va ajunge să le cunoască. Oricum, fără cercetări serioase, nimeni nu va culege roadele înțelepciunii, Providența Divină va urmări aceasta și doar aceia care sunt destul de maturi pentru conținuturile ei se vor bucura de ele. Apoi, plângerile celor decedați în Zona Centurii Pământului vor înceta, fiind-că nimeni nu va mai putea afirma că drumul spre lumea spirituală nu a fost ac-cesibilizat!”
Cuvintele impresionante ale lui Urgaya făcuseră clară sarcina lui Frabato, încă o dată.
„Sublime Stăpân”, se adresă el lui Urgaya, „cea ce ai spus m-a convins com-plet și definitiv și voi duce până la capăt misiunea încredințată. Fie ca Providen-ța Divină să protejeze misterele, fiindcă eu îmi voi face doar datoria.”
Urgaya a mulțumit lui Frabato, îi mai dădu câteva instrucțiuni referitoare la misiunea sa și, după ce îl binecuvânta, se despărțiră.
Reîntors în corpul său fizic, se gândi la felul în care să-și îndeplinească sar-cina și astfel nu dormi toată noaptea.
începu curând după aceea. Pe deplin încrezător în ajutorul Providenței Divi-ne, el trecu la executarea sarcinii sale cu credință și apelând la cele mai vaste cunoștințe ale sale. Scrise într-un limbaj comun, accesibil, înțelepciunea Divină își găsea drumul în lume, iluminând calea mai ales acelora însetați de cunoaște-rea adevărată și care au înțeles că drumul spre perfecțiune a fost într-adevăr revelat de către Frabato.

Epilog
Frabato a fost numele de scenă al lui Franz Bardon, nume sub care a avut foarte mare succes pe scenele germane, în anii '20 - '30.
Originea deosebită a acestei lucrări m-a obligat la multă stăpânire de sine înainte de a o publica sub numele de Franz Bardon. în cele din urmă, importan-ța subiectului tratat a determinat apariția ei.
Pentru a respecta adevărul, nu voi ascunde cititorilor că Franz Bardon ne-a lăsat doar „scheletul” evenimentelor pentru această carte. Fiind presat de timp, el a lăsat munca de realizare și finisare a ei, în totalitate, în seama secretarei mele, Otti Votavova. Din păcate, manuscrisul postum nu era pregătit pentru ti-părire, așa că a trebuit ca eu să-l revizuiesc.
In cele ce urmează, aș dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti Votavova le știa direct de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost membru al lojei 99. în afară de asta, Hitler și câțiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai „Ordi-nului Thule”, reprezentând instrumentul extern al unui grup de puternici prac-ticanți ai magiei negre din Tibet, care foloseau membrii acestui ordin pentru a-și atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler avea o mulțime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii.
Din pricina neglijenței lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher), disci-polul și prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondența sa cu acesta, deși fu-sese rugat să o facă, Bardon a intrat în atenția naziștilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu Quintscher. In timp ce erau biciuiți, Quintscher n-a mai rezistat, și-a pierdut controlul și a rostit o formulă kabalistică; imediat după aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu, du-pă ce a anulat efectul formulei, el a fost împușcat din răzbunare.
Lui Franz Bardon i s-au oferit poziții înalte în cel de-al treilea Reich de către Adolf Hitler, cu condiția să-l ajute să câștige războiul folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i dezvăluie lui Hitler adresele ce-lorlalte 98 din 99 de loje, răspândite în întreaga lume. Când a refuzat să colabo-reze, el a fost expus celor mai nemiloase torturi. Printre altele, ei făceau operații pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice. Gleznele i le-au strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.
Franz Bardon a împărtășit soarta celorlalți prizonieri în lagărele de concen-trare naziste timp de trei ani și jumătate, în 1945, cu puțin înainte ca războiul să se termine, el a fost condamnat la moarte. Totuși, înainte ca sentința să fie executată, închisoarea unde era întemnițat a fost bombardată. Franz Bardon a fost salvat de sub ruine de câțiva prizonieri ruși și a reușit să se ascundă de po-liție până la sfârșitul războiului, apoi s-a întors în orașul său natal. După răz-boi, Franz Bardon a aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că Adolf Hitler își găsise scăparea peste hotare. De teama de a nu fi recunoscut acesta își făcuse numeroase intervenții chirurgicale faciale.
Fotografiile lui Hermes Trismegistos și Lao Tse reproduse în această carte au fost luate de Franz Bardon din Akasha, prin intermediul unei oglinzi magice.
Atât despre povestirea lui Otti Votavova. In toți anii cât am cunoscut-o am putut să mă conving de dragostea ei pentru adevăr.
în cartea sa, „Practica evocării magice”, Franz Bardon face o discuție amplă asupra faptului că atunci când se face un pact de orice fel, întotdeauna ai de acceptat nenumărate dezavantaje. Celui care a studiat profund științele oculte nu-i va fi greu să stăvilească forța lojelor, ordinelor, sectelor și cercurilor. Acolo unde banii sau legăturile prin jurământ sunt cerute prin instrucțiuni spirituale și unde secretele sunt păstrate de gradele mai înalte și tăinuite de gradele mai mici, oricine, care are un interes în această privință trebuie să aibă cel mai mare grad. Dovezile evenimentelor prezentate în această carte vor fi rezervate ființelor umane dezvoltate și inițiate în magie. Omenirea va trebui să se resemneze la gândul că multe taine ale cosmosului nostru pot fi arătate numai prin mijloace spirituale.
Wuppertal, iunie 1979
Dieter Ruggerberg