În mahala, vorbele dulci erau precum plăcintele unse cu miere din flori de salcâmi: erau dorite de toată lumea și împărțite pe nevăzute, câtă vreme mușteriii, megieșii, coțcarii și răpănoșii aveau un stil aparte de a se certa, aoleo, pe mutește și cu viteză, din lama cuțitului, căci numai muierile arțăgoase și cu fitil la dodoașcă erau alergate, peste garduri, cu parul sau cu funia, în gălăgie și-n lătrat de câini, cât să se ridice toată ulița în miez de noapte, în praf, în chiote și-n larmă nestrunită. E păcat, Doamne, de mine, de tânăr să vin la tine, căci ranchiunoșii, pe cât de candrii și de iuți la mânie erau, pe atât se împăcau de repede, draga mea, la un gât de tescovină, însă certurile între muieret erau lungi și aprige, iar păruielile dintre ele erau gustate-prelung, căci cordăii nu numai că nu luau partea, dar și se amuzau, se hlizeau și, tot din vorbe, le făceau să se întărâte peste măsură, căci și cotonogeala între lelițe e tot la fel de plăcută precum sânul de muiere stătută și uitată în poarta bisericii. Of, of, și totu' e-n zadar, căci încă nu găsesc repere prin care să-ți mai fixez făptura, iar umbrele sunt confuze și istovitoare, hopai-diri-da, când tot mă reprim și-aproape că sunt neguros și plin de praful de peste ani. A ape stătute miroase acest timp, a iarbă pârjolită și-a amintiri tulburate de vremi, căci nu mai știu de ce sunt umbros ca un boschet de liliac peste cimitire orfane și fără gard. De altfel, în ziua aceea cu soare abia ascuns la asfințitul pârguit ca un sfârc de copilă, când carcaleții, drojdierii, impresarii de coarde, machitorii, opăriții, dar și orezarii abia scăpați din aerul stătut al saloanelor duhnind a ftizie, a venit rândul la ceartă între două finețuri, pe cât de acre la căutătură, pe atât de moi, de aventuroase și de doritoare de dragoste și de mână aspră și bătătorită de bărbat duhnind a rachiu și a sudoare neștearsă de cu săptămâna. Vorbele de ocară cele mai grele, însă, nu erau cele de neamuri sau despre sângele plin de pofte și de stricăciune, căci hoaștele își respectau fasonul câtă vreme nimeni nu se trăgea din vreo împărăție, ci tot din neamuri dilii, beleuze și zăpăcite de minte și duh, așa că-și aruncau ocări despre bărbații care le-au lăsat în părăsire și-n amăreală, trecuți dintr-un așternut în altul, cât să schimbe cracii rășchirați și mirosul de piele catifelată și ațățătoare. Păruielile între cumetre erau la ordinea zilei, căci fie își aduceau aminte de datoriile tinereții, când își furau bărbații, ademenindu-i cu miros de prăjeală și cu vin dulceag sau aspru, fie se împlinea sorocul să se-mpungă din lipsuri și din prea multă cocleală și singurătate. În ziua aceea, Milica, trecută de a doua tinerețe, boită ca o hoașcă de bordel sărac, era mai colorată la vorbe, încât cealaltă pufarină, tânără și plină de draci, se strâmba să n-o podidească plânsul când asta-i tot aducea aminte că are copil din flori și de pripas, făcut cu un impiegat de mișcare, într-un vagon de marfă, pe vremea când era mai purie și-i alerga sângele în tumultul gros, că veselia era mare și numai astfel de bucurii mângâiau sufletul și-i aduceau alinare. A răbdat mica simandicoasă, a mai aruncat și ea câteva vorbe despre bărbățelul Milicii, pe care-l știau toate cutrele că-i neputincios și flasc precum șireturile de la ghete, până când păruiala s-a copt și-a dat în clocot, așa că s-au împins să-și rupă părul și să-și scoată ochii, arătându-și unghiile date cu ojă spartă și adusă de la bulgari, pe sub mână, când bucuria a devenit împlinită, iar megieșii nu numai că gustau din plin această dezmierdare a sufletului, dar le și îndemnau să-și târâie mândrețe de picioare prin praful asfințitului care se căsca plictisit și lasciv. Of, ce amar, ce jale e-n inimioara mea, dar cum a chiuit mahalaua, de mulțumire, de exaltare și de satisfacție, când coardele au început să-și care palme peste ceafă, iar bieții popândăi s-au așezat pe prispe și pe garduri să vadă panarama de spectacol, atât de satisfăcător și neasemuit de benefic pentru mângăierea sufletului. Nici mandatarul și dascălul n-au avut chip să le despartă, așa că, mai spre întuneric, una a ajuns în ocol cu ochii vineți și cu buzele sfâșiate, iar cealaltă a rămas fără părul de pe ceafă, dar și cu lobul unei urechi mușcat până la sânge, dar tot neîmpăcate și pline de reproșuri au rămas din ziua-ceea, cât încă trec una pe lângă alta fără să-și zică de cele lumești, ci doar molfăind vorbe de ocară și aruncându-și ocheade pline de dispreț, căci nimic nu e mai pe placul inimii decât pizma păstrată până în ziua de leat.