E dificil sau imposibil sa ne imaginam viata fara toate aceste trairi dictate de constiinta : amintiri,sentimente disparute sau chiar si presupunerea zilei de maine. Timp pierdut, timp nerecunoscut - acest dusman invizibil - sau chiar ziua ce va sa vina, suntem intr-un fel momiti la continuitate indirect si inconstient de acest amalgam mintal. Vorbesc de ziua de maine pentru ca, pentru mine, reprezinta cel mai imprevizibil lucru aruncat omului.
Maine poti fi mai bun sau maine poti realiza ca ai trait pana acum intr-o minciuna teribila, si trebuie sa-ti revii pentru ca inca nu ai vazut cheile Yang-Tze sau Islanda.
Aici vorbesc despre resemnare, acel sentiment greu de acceptat, dar de neoprit, pentru ca atunci cand se instaleaza in constiinta noastra , trebuie sa invatam sa ne folosim de el si sa nu-l epuizam pe lucruri insignifiante, ci pe acelea care conteaza si ne dau impulsul de autoconservare; trebuie sa invatam sa ne acceptam sentimentele, sa le angajam in conditiile necesare trairii noastre.
Iar amintirile, ele sunt poarta catre trecut, catre altfel de resemnare; acea resemnare a momentelor care au disparut, ale frunzelor toamnei miscandu-se incet,dar oarecum revelator, sunt toate acele clipe cand credem ca meritam absolutul si suntem pe fundul abisului sau ne trezim intr-o alta dimineata singuri si fara sperante,dar pana seara sa aflam ceva pentru care merita sa traiesti, ca apoi tot procesul sa se repete intr-o aroganta a nesabuitilor.
M-am resemnat la toate aceste dorinte intrinsence,totusi am lasat loc pentru sentimentele viitoare - am hotarat sa traiesc in expectativa. In schimb, toate amintirile mele ii tin pe toti aici, inauntrul meu, oferindu-mi acest sentiment cu totul nou, aceasta caldura coplesitoare, dar sigura.Azi nu m-am privit in oglinda si nu prea pot sa-mi explic de ce; de obicei nu ne privim in oglinda de frica nerecunoasterii, poate am vedea ceva ce nu ne-ar conveni sau am vedea ceva ce timpul a sapat in expresia noastra;astfel pot explica de ce nu m-am vazut niciodata razand, aceasta teama justificata. Sau atunci cand am dat la schimb toate deja-vuurile mele pentru un sentiment nou neincercat.
Altfel, ce ne mai ramane ? Rutina, monotonia, involutia - toate astea care se abat de la tot ce e uman. Descifrand raul din noi vom putea abandona trecutul infam la care ne-am supus si vom avea un raspuns la tot ce se intampla acum, sa nu lasam cuvintele destinului nostru sa se transforme in trecut si intuneric.
Acest om care merge prin locuri, tari si ape fara sa-i fie frica de necunoscut, cautand fericirea - acel ceva care sa merite impartasirea tuturor trairilor mele, a credintei sau obsesiilor. Ne definim ca si cautatori ai fericirii atat timp cat sustinem de neclintit ca vrem nemurire si suntem de acord s-o impartim cu cineva, cu elementul care ne completeaza. Azi am razbit si pot sa traiesc restul orelor pana la urmatoarea evadare. Asa ne definim zilele,una cate una, iar in fiecare dimineata dupa ce facem prezenta ca fiinte ale acestui Univers inextricabil de fascinant, trebuie sa gasim inauntrul nostru clipele revelatiei vietii, momentele melancoliei si fericirii. Vom pasi spre necunoscut si mai mult, ne vom integra in energie, vom calatori cu viteza luminii datatoare de viata, ne vom regasi pe noi insine - unici in timp si spatiu.