Sigur că nu m-a încîntat deloc ideea. Aș vrea să-l văd pe ăla care s-ar fi bucurat să afle că va trebui să se lipsească o săptămînă întreagă de micile plăceri ale vieții și să stea închis într-un spațiu necunoscut.
Ross Baranoff, șeful departamentului LPR (literary and publishing research) m-a chemat în biroul lui și mi-a comunicat sec:
“ Trebuie să intri în capul lui Lyon Ankovitch!”
“ Cine dracu’ e Lyon Ankovitch?” l-am întrebat indispus.
Și-a aprins pipa din cocean de porumb (îl maimuțărea pe eroul său, generalul Douglas MacArthur care fuma exclusiv din astfel de obiect) a pufăit cam un minut, urmărind colacul albicios care se ridica spre tavan și m-a privit cu ochii lui de macrou congelat.
“ Un scriitor în vogă, a scos două bestsellersuri, scrie și poezii…cică e reprezentantul noului val de post-post, naiba mai știe cum își zic!”
“ De ce nu trimiți un commando de gagici sexoase să-i injecteze o doză de pentotal de sodium sau de scopalamină și-i puteți cotrobăi în voie prin cortex!”
Baranoff a făcut o grimasă de parcă ar fi sorbit ulei de pește, nu moca decofeinizată.
“ Jeff, bătrîne, știi că nu mai procedăm așa…mi-au cerut cei de la “ Secrets interdisciplinary research” să acționăm cu tact...”
“ Nu pot, îs în urmă cu munca, trebuie să termin urgent raportul ăla despre deviațiile sexuale ale simboliștilor... și-apoi, de ce nu trimiți psihanalista aia blondă cu picioare din gît, cred că și tipul ar fi mult mai încîntat!” m-am eschivat.
“ Tu ești cel mai calificat din colectiv...hai, nu-mi fă greutăți, supune-te protocolului , intri în capul lui Ankovitch pentru o sută șaizeci și opt de ore, îmi faci un raport succint și gata!”
“ OK, dar vreau o gratificație și bonus, o vacanță în Caraibe, Seychelles sau Bor-Bora!” am plusat.
Mutra lui de birocrat fioros s-a luminat instantaneu. A scos niște formulare, le-a completat repede și mi le-a întins împreună cu un cec substanțial.
“ Băieții de la Decorporalizare te așteaptă...succes!”
Să nu vă închipuți cumva că lucrurile se desfășoară ca într-un SF lowbudget: nu ești micșorat la nivel micronic și introdus într-o capsulă caraghioasă cu care să navighezi printre hematii sau să te lupți cu anticorpii, nici vorbă, chestia e mai mult mentală. Habar n-am la ce chestii tehnologice m-au conectat, dar la ora 11 a.m. fix, mă furișam în urechea lui Ankovitch, care sforăia nepăsător în patul lui cu cearceafuri mototolite, din mătase neagră. Aveam două opțiuni, primisem chiar și-o hartă detailată 3 D, ca să mă orientez : s-o iau în jos, prin trompa lui Eustachio și de acolo, via nasopharynx, în sinusul frontal sau să mă cațăr în urechea internă și să ajung pe traseul nervului auditiv direct sub calotă. Chiar dacă n-aveam substanță, corpul meu rămăsese cufundat într-un somn artificial de refacere în sediu, ideea de a înota prin mucozități și tot soiul de scîrboșenii opalescente mă dezgusta, așa că am luat-o în sus. A fost mult mai ușor decît mă așteptam și pariez că tipul n-a simțit nimic, cel mult o gîdilătură slabă în sinapse.
În tărtăcuță am întîlnit o debandadă greu de imaginat. M-așteptam să dau de chestii sofisticate în stilul plăcilor RAM și a circuitelor integrate și cînd colo, tot echipamentul consta într-o hărăbăraie de mecanisme cognitiv-senzitive depășite, o rețea de cabluri cam ferfenițite, picurînd bobi jilavi de grăsime și angrenaje ruginite cu roți dințate și axe cu camă, care zăceau acolo în beznă de pe vremea lui Freud. Singura chestie high-tech era dispozitivul de materializare a imaginilor, o pîlnie gelatinoasă din care se strecurau holograme. Chiar în momentul cînd am ajuns acolo, ieși din ea o damă cu forme beton, în stilul Eliyabeth Hurley, înțolită într-o rochie purpurie, generos decoltată, prinsă doar în niște breteluțe simpatice și despicată pînă la șolduri.
Nu știu ce mi-a venit, de obicei sunt timid și politicos cu sexul opus, fiindcă m-am trezit spunîndu-i damei:
“Wow, baby, crezi că am vreo șansă să intrăm împreună în cîrpe?”
Demoazela mi-a zîmbit enigmatic și mi-a trimis o bezea schematică, zicînd:
“ Leon, nerușinat mic, poate altă dată, azi am o ședință de shooting pentru un videoclip!”
Era clar, tipa mă auzea dar nu mă vedea deloc, fiind, indubitabil, doar o proiecție onirică de bună calitate. Pînă să mă dumiresc bine și să caut altă replică de harponat nurii, ea s-a evaporat, iar sub bolta craniană a lui Ankovitch au început să pîlpîie o droaie de beculețe și s-a făcut lumină. Mi-am dat drumul ca pe un tobogan pe coarda unui nerv optic, am aterizat în orbita stîngă și m-am holbat curios prin pupilă.
Tipul făcuse ochi și se întindea căscînd cu poftă. Am simțit că se ridică și o ia clătinîndu-se spre baie. I-am privit cu dezgust dispozitivul de urinare, probabil că avea niscai hibe renale, dar nu-mi păsa, eu eram acolo doar pentru problemele din cap, fiindcă s-a țîrîit în scoica wc-ului, chinuit, cu un jeț anemic și tulbure. Apoi s-a dezbrăcat și a trecut sub duș. Ce credeți că fredona în gînd? Sinead O'Connor, Nothing compare to you. La asta chiar nu mă așteptam! Culmea e că îl auzeam la volum maxim de parcă avea instalate în fiecare tîmplă cîte două boxe de 800 de wați. Încercînd să scap de vacarm m-am refugiat în lobul frontal unde nivelul decibelilor era redus. În timp ce individul se săpunea conștiincios, din pîlnia holografică s-a ițit altă fătucă, de data asta blondă, goală pușcă, cu dimensiuni bine echilibrate, stil Victoria’s secrets. Tipa n-a zis nimic, doar a zîmbit ca în fața camerei și a început să se fîțîie cu dezinvoltură, de colo-colo. Nu sunt un pudic, dar am simțit că-mi năvălește tot sîngele în obraz.
Masa cenușie, amorfă, a creierului lui Ankovitch s-a sleit brusc, ca un sufleu de conopidă scos prematur din cuptor, probabil că fluidele sanguine o luaseră la vale, într-un tsunami spre instalația de sub buric. Într-un fel m-am bucurat fiindcă, în timp ce el gemea, mi-am zis că misiunea mea e ușoară. Dacă tipul e un obsedat sexual puteam să-mi scurtez șederea, raportîndu-i lui Baranoff că nu e nimic interesant de vizionat sub țeasta literatului. M-am hotărît să aștept un moment propice să o șterg de acolo, în timp ce Ankovitch ieși de sub duș, se îmbrăcă și o luă spre bucătărie. Nu vedeam ce face, dar am simțit intrînd prin cornetele nazale, o mireasmă îmbietoare de cafea și toast din pîine de secară. N-aveam nici stomac nici intestine, dar mi s-a făcut foame și-n timp ce el exersa masticația mi-a venit o idee hazlie. Mi-am făcut palmele pîlnie și am strigat din toate puterile:
“ M-am săturat, nu mai încape o firimitură în mine!”
S-a oprit din mestecat și s-a uitat perplex în jur. Am simțit că se ridică de la masă și horcăie. În secunda următoare un val de fum aspru de havană a năvălit spre mine. Am țipat:“ Ce prostie să fumez trabucu’ ăsta!” și fumăraia a încetat ca prin farmec.
M-am postat în spatele retinei, așteptînd să văd ce face. Stinse țigara și se așeză la masa de scris. Anacronic și demodat, scria încă cu pixul pe hîrtie. Am bănuit că e vorba de un poem, după felul dezlînat în care se lăbărțau literele pe foaie și am putut citi cu ușurință următoarele:
“ Azi noapte a fost bine ea cu floarea ei de carne roz deschisă spre mine eu fluturaș băgîndu-mi antena în potirul ăla plin de sirop de tuse tulbure dulce-amar ah god ce bine a fost bine dar nu fantastic fără artificii fără scîntei chimia a luat-o razna îmi venea să-l caut pe mendeelev cu hormonii în eprubetă hai bătrîne analizează să vezi băi cretine care e compoziția chimică a amorului…”
Se scobi în urechea prin care intrasem cu ceva vreme în urmă, și a început să scrie în continuarea poliloghiei:
“…ugerele ploii au început să cearnă prolactină și atunci subit am început să o ling, hey hey lollipop ce tinerică ești ai gust de lemn verde și de tangerină tamburinele bat în alger codirișca biciului e din abanos cureaua din epidermă de hipopotamă gravidă eu sunt de fontă turnată în Fuckland baby tare ca un debarcader hai să ridicăm ancora nu e greu după un strippocker perdant totul e să predai cheile așa făcea miss Mulvis poreclită pelvis la orele noastre de sport crăcănata dracului și hop s-a evaporat toată jena flaconului cu apă de clătit gingiile rîzi bombonica e adevărat șarpele meu trece prin valțuri direct la scorbură și eu țip țip din toată puterea mea de mascul atotștiutor băăăi nenorocitule există un element necunoscut în tabelu’ tău idiot pune-l rapid rapid între platină și iridiu numele lui e Aphroditium dacă n-ai știut ?!”
“ Hait, mi-am spus, Ankovitch ăsta scrie la foc automat, nu e de mirare că a scris două cărțoaie de success, în total opt sute de pagini plus trei mii de poezii doar în jumătate de an !”
Pixul a continuat să alerge alert, foile înnegrite se adunau într-un teanc groscior și actul creației a continuat tot așa încă o oră încheiată pînă cînd, obosit am renunțat să-l urmăresc și m-am așezat comod pe o circumvoluție pufoasă. Se pare că a ostenit și el fiindcă la un moment dat s-a oprit din scris. M-am ridicat curios ca să văd ce face și unda sonoră a unei sirene urlînd mă făcu să mă lipesc asurzit de dura mater. L-am auzit vorbind la telefon cu un tip care îl asigura că îi va livra marfa într-o oră. N-am înțeles la ce se referea, bănuiesc că discutau despre schiat fiindcă la un moment dat celălalt i-a șoptit limpede: “ nicio grijă, șmechere, zăpada e excelentă” , iar pe urmă a închis.
După asta m-a surprins un gîlgîit ca de cascadă care venea dinspre esofag. Ankovitch sorbea dintr-o sticlă ce bere și damful de alcool care urca ușurel pe traiectul tecilor de mielină, îmbibînd țesuturile buretoase m-a amețit. Imediat a destupat și a doua sticlă, setos nevoie –mare, de parcă străbătea deșertul Mojave pe jos. Dacă lucrurile decurgeau tot așa, nu prevedeam un final prea fericit misiunii mele.
Am recurs din nou la tertipul verificat și am urlat din toți bojocii:
“ Stop, nu mai mi-e sete!” iar el s-a oprit instantaneu din tras la măsea.
Emoțiile acelei prime jumătăți de zi petrecute sub țeasta lui m-au sleit de puteri și nici nu știu cînd am adormit ca un prunc, tolănit în comisura dintre emisfere ca într-un hamac adipos.