agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-16 | | Judecătoarea Tudose s-a ridicat în picioare pentru a interveni. I-a fost imposibil. Poate că nici fizicul nu o ajuta prea mult. Era o femeie fină, foarte plăcută la cei aproape 45 de ani ai ei, scundă și subțirică. Privea consternată mulțimea și, fără voie, s-a molipsit subit de manifestarea acesteia. „Aoleu, ce naiba mă fac acum? N-am văzut așa ceva… Dacă eram mai atentă la cățelușa aiuritei de fată, nu puneam întrebarea aia neghioabă. Și zăpăcitu’ ăsta de grefier putea să-mi facă semn, dar cred că, de tăntălău ce e, nici el nu a știut… Aha, n-a studiat bine dosaru’ asta e! Las’ că-l urechez eu după ședință. Dă el ochi cu domnul dracu’! Hai că mă calmez. Trebuie să-mi păstrez prestanța…”. Și-a dus batista la gură, încercând să mimeze o tuse greu de stăpânit, dar aproape imediat i s-au umezit ochii din cauza sforțării în a se abține să nu izbucnească în râs. Culmea ironiei, de data asta, au reușit să-și păstreze prestanța cei doi jandarmi. Probabil că obosiseră mai devreme și acum se uitau încruntați la persoanele cele mai gălăgioase din sală. După câteva minute, spiritele s-au liniștit de la sine, nu ca urmare a atitudinii jandarmilor. Toate privirile s-au îndreptat spre pârâta îmbujorată de furie. Se semețise toată după ce privise cu ochii plini de fulgere mulțimea dezlănțuită. Cu bărbia ridicată sfidător spre președinta completului de judecată, cu maxilarele strânse, de parcă se sforța să nu scape vreo bijuterie de expresie care să ridice sala în delir, forțând sprâncenele arcuite a încruntare severă, părea că a amuțit în acea poziție și nu mai are ce spune ori nu mai poate vorbi. „Mulțimea asta de oameni nesimțiți nu mă lasă să povestesc viața fetițelor mele! Cum s-o conving eu pe judecătoare în condițiile astea? Toanta aia de avocată nu a știut cum s-o înduioșeze… Pare femeie de treabă și poate că are și ea animăluțe în apartament. Ba, pe dracu, asta cred că are vilă. Deh, salariu de magistrat, neică! Cred că nici n-a simțit reducerea aia de 25%... dacă li s-o fi aplicat și lor. Își poate permite să aibă în curte doi-trei buldogi din ăia uriași. Atâta doar că nu are vecini răi ca ai mei. Păi da, că la curte are toată lumea animale și nu se plânge nimeni de ele! Doar când mai scapă câte unul pe stradă și mușcă vreun copil sau o bătrână fără apărare… Ei lasă, că au fost și cazuri în care câinele și-a mușcat propriul stăpân. Poate nu i-a dat mâncare să se sature ori l-a lovit fără să fie vinovat. Câinii judecă foarte bine, s-a dovedit asta… Ce va trebui să fac acum? E destulă liniște. Aș continua, dar e mai bine să întreb. Ba nu, că mi se pare că eu n-am voie la întrebări. Mai bine fac pe proasta și povestesc mai departe, deși nu prea știu unde am rămas…”. - Precizez, doamna judecător, că eu sunt în legalitate cu ambele cățelușe… - Am reținut cele declarate până la acest moment, a oprit-o președinta instanței cu voce clară, liniștitoare, dar, în aceeași măsură, autoritară. Îmi imaginez că fiecare animal are o istorie lungă și interesantă, dar nu asta este în dezbatere. Vă rog să declarați dacă animalele acestea mușcă atunci când sunt scoase afară și dacă latră la oameni ori numai la câinii comunitari. - Doamna judecător, cățelușele mele nu mușcă nici pisici, dară oameni! Sunt crescute bine, sunt educate. Sunt animale de apartament, doamna judecător. Ele nu latră la nimeni nici în casă, nici afară… Eu le scot de două ori pe zi pentru plimbarea de sănătate. Atunci își satisfac nevoile fiziologice. Afară, pe spațiile,verzi, nu pe scări, așa cum m-a reclamat pe mine acel om fără… - Da, am auzit, este suficient! „Ea chiar crede că am timp să-i ascult toate prostiile astea? Ai ei nu latră, nu fac mizerie, nu mușcă, nu supără pe nimeni, dar provoacă reclamații. Asta-i culmea, n-am mai întâlnit până acum o atare situație!” Reclamantul aici de față, v-a văzut vreodată cu acești câini afară? Comunicați, de regulă, cu el ca între vecini și vorbiți despre acești câini? - Doamna judecătoare, eu și mama am vorbit întotdeauna cu reclamantul, până când am aflat că ne-a făcut plângere la Poliție. Și am vorbit și despre cățelușele mele și chiar le-a mângâiat de vreo două ori, deși eu știu bine, de la vecinul care a plecat în Canada, că nu iubește animalele. De la plângerea acea încoace nu-l băgăm în seamă, mai ales că am fost și amendate pe nedrept de polițiști. Acest prăpădit de om nu merită respectul meu și nici… - Vă rog, până aici! Nu permit să adresați nimănui cuvinte jignitoare ori injurii. Vă atenționez că vă pot amenda aici, pe loc! Avertismentul judecătoarei a fost cât se poate de clar, fără echivoc, exprimat pe un ton imperativ care a făcut liniște totală în sală. Toate persoanele implicate o priveau cu atenție. Reclamantul a zâmbit cu satisfacție. „Dacă până acum i-a cam ținut parte vrăjitoarei, cu chestia asta i-a tăiat elanul muncitoresc! Gata, de acum este clar pentru mine că am câștigat… I-arăt eu ce sunt în stare dacă nu aruncă animalele alea în stradă! Să învețe mucoasa asta să mă respecte, că nu sunt un oarecare locatar în blocul ăla…” Pe de altă parte, pârâta a rămas blocată, de moment. Nu-i venea să creadă că nici aici nu este ascultată până la capăt și nu i se face dreptate. „Ia uite, soro, că și judecătorii sunt ca polițiștii! Unde dracului să-mi mai caut dreptatea dacă nici aici nu se poate? Credeam că dacă e femeie, înțelege lucrurile mai bine. Credeam că are suflet, dar văd că m-am înșelat… Nici nu aveam de gând să-l jignesc pe amărâtul ăsta cu inimă de piatră. Dar, dacă dau și aici amendă, sunt în stare să-i sparg toate geamurile și să-l și bat! Nu mai am de gând să suport mojiciile și minciunile lui. O să-mi fac dreptate singură…” - Apărarea reclamantului, dacă aveți ceva de adăugat, vă ascult! a rupt președinta tăcerea care se instalase în sală. - Doamna președintă și onorată instanță, noi ne susținem toate cererile formulate și existente la dosar. Clientul meu nu se face vinovat cu nimic și, dacă este necesar, putem prezenta noi probe și martori întru susținerea cauzei noastre. Vă mulțumesc! - Are cuvântul apărarea pârâtei. Vă rog, pe scurt și concret, la obiect, doamna avocat! - Onorată instanță, doamnă președintă, de la bun început țin să subliniez că cele prezentate aici nu sunt de natură a inculpa clienta mea. Nu s-a dovedit că animalele sale deranjează liniștea locatarilor. Nu s-a dovedit că un papagal micuț poate face așa de mare zgomot încât să alarmeze locatarii din vecinătatea imediată a apartamentului pârâtei. Sunt acuzații ieftine, lipsite de fundament. Nu există lege prin care păsările ori animalele de apartament să fie lipsite de posibilitatea de a coabita împreună cu stăpânii lor, dacă sunt crescute și îngrijite în mod civilizat. Doamna președintă, atâta timp cât în această ședință publică nu s-a dovedit pericolul pe care pasărea și cei doi câini îl nasc la adresa locatarilor, inclusiv a reclamantului și susținătorului său, sunt îndreptățită să solicit instanței de judecată a decide ca fiind nevinovată clienta mea și solicit aplicarea legii față de martorii mincinoși prezentați aici de partea adversă. În cazul amânării, înțelegem că avem dreptul să solicităm și să prezentăm noi martori înspre susținerea nevinovăției noastre. Vă mulțumesc! Liniștea instaurată în urma avertizării pârâtei că poate fi amendată, părea că s-a adâncit și mai mult. Aproape fiecare persoană, în special cele ce aveau cea mai mică legătură cu cazul aflat pe rol, indiferent de motivația intimă, era încordată și privea cu oarecare teamă spre judecătoare. Aceasta rămăsese imobilă încă din timpul în care asculta declarația avocatei. Îi învăluise cu privirea roba curată și elegantă, plăcut ajustată pe corpu-i suplu, și părul castaniu foarte frumos strâns într-un coc înalt, fără să vadă ceva și fără să-și trădeze gândurile. „Mda! Acuzații ieftine, zici dumneata… Care naiba om cu scaun la cap poate reclama pe cineva fără motive temeinice? Adică… da, mai sunt și specimene de astea, dar omul acesta nu pare a fi bolnav la minte. Hm, nu există lege! Să crezi mata că nu există. Ar trebui să te informezi mai bine, scumpo! Da, da, dar și eu mă voi informa. Ce naiba, n-am întâlnit în practica judiciară situații similare… Ce naiba decizie să dau? Încă nu știu ce încadrare juridică ar fi nimerită… Uite cu ce pierd eu timpul acuma! Și vin diriguitorii țării să ne impună cerelitate în toate procesele. Simplu, pentru ei, bineînțeles. Simplu, pentru că ei nu știu câte dosare am de rezolvat și cât bat câmpii toate persoanele implicate, aia e! … Ei, poftim! Mă învață să aplic legea, ia uite-te ce tupeu la ea! A decis ea că sunt martori mincinoși… Ei, bine, lasă că te pun eu să-ți aduci și tu martori… Aha, ai cerut tu deja. Bine, așa va fi…” Au trecut câteva secunde lungi până ce judecătoarea să-și dea seama că avocata a terminat pledoaria și ea personal trebuie să intervină. A clipit des de câteva ori, și-a dezlipit privirea de cocul acela înalt care acum o enerva și a împins nervoasă dosarul ce-l avea în față. A răsfoit fugar o agendă, pe care a ridicat-o de lângă dosarul cu pricina, a țintit cu privirea cele două doamne ce fremătau nevăzut sub robele lor, l-a privit apoi semnificativ pe grefier, și-a dres vocea și a rostit tare, cât se poate de oficial: - În vederea administrării probatoriului încuviințat, se amână cauza și se acordă un nou termen de judecată la… 14 octombrie 2010! Următoarea cauză, vă rog… O parte din public s-a ridicat și s-a grăbit să iese din sală, să scape de căldura înăbușitoare de acolo. În ușă, de moment, s-a provocat puțină buluceală. Persoanele cu anumite interese în următoarele cauze, au încercat să intre repede, pentru a prinde locuri libere pe scaune. În asemenea momente, s-a ridicat nervoasă de pe bancă domnișoara Adamescu și l-a străfulgerat cu privirea pe reclamantul ce-o privea rânjind cu satisfacție. Abia s-a abținut să nu-i strige gândul ce-o stăpânea: „Lasă ca vezi tu, boșorog nesimțit! Am plătit eu trei amenzi la Poliție într-un an din cauza ta, dar te fac eu pe tine. Þi-o coc eu ție, amărâtule! N-o să vezi tu fetițele mele pe stradă și începând de astăzi, prăpăditule, Cipi al meu va fi liber în apartament. Mai mult, îmi iau un papagal mic și-l învăț să vorbească până la proces, împuțitule! Fac ce vreau în casa mea, că de aia plătesc toate dările la stat și te plătesc și pe tine, boșorogule!” De parcă i-ar fi citit gândurile, domnul Gălbejitu și-a strâns buzele a răutate și a înfruntat-o cu o privire lungă pe sub sprâncenele-i încruntate. „Ha, ha! O să vezi tu, beleaua dracului, că-ți scot javrele afară. Aduc alți martori și o să stai ca proasta-n târg când i-oi auzi… Cu mine te pui tu, zăbăuca dracului? V-arăt eu cine-i mai tare în asociația aia, muieri fără minte ce sunteți!” În schimb, cele două avocate și-au aruncat zâmbete pline de amabilitate și înțelegere, parcă satisfăcute de amânarea pronunțată și s-au îndreptat liniștite pe ușă. Pe fețele lor se putea citi cu ușurință un gând comun: „Mi-am asigurat onorariul! Câteva amânări la fiecare proces în parte sunt mană cerească pentru mine, așa că… interesu’ poartă fesu’!” … După trei luni de la prima înfățișare în instanța de judecată, nu se instaurase pacea în blocul cu pricina. Vecinii nu prea se mai salutau între ei. Cu unele excepții, nu se mai vizitau deloc. Cele două femei aflate în proces cu însuși președintele asociației erau ocolite și rar li se mai răspundea la salut. Se pare că nici la reclamații nu s-a renunțat, deși problema era acum la judecătorie și toată lumea știa asta. Altfel nu se explică de ce au mai venit polițiști la ușa familiei Adamescu și au intrat să controleze starea de întreținere a aceluiași apartament lucrătorii de la deratizare. Polițiștii au mângâiat cânii și au admirat papagalul. Au constatat că este liniște, că nu se latră și nu se cârâie. Nu au încheiat acte procedurale, nu au amendat pe nimeni și au plecat prezentându-și scuze pentru deranj. Cei de la deratizare au eliberat o hârtie cu antet și ștampilă prin care se certifica stare de curățenie normală a tuturor spațiilor apartamentului în cauză și lipsa oricărei dovezi care să ateste că animalele și pasărea nu ar fi întreținute în condiții corespunzătoare. Au scris în clar că animalele sunt deparazitate intern și extern. Adevărat că despre papagalul „Cipi” nu au făcut mențiuni. Ce ar fi putut scrie despre o pasăre cuminte care-i urmărea cu priviri curioase din colivia sa curată? În schimb, au sesizat că în preajma apartamentele superiore, respectiv de la etajul trei și patru, persistă miros greoi de urină și fecale de origine animală. Au urcat și au constat că nu se înșeală. Ce a urmat, putea fi în favoarea domnișoarei Adamescu Marioara, singura de pe scară cu reclamații la Poliție și adusă în fața instanței, deși existau animale cu adevărat gălăgioase în jumătate din apartamentele de pe acea scară a blocului… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate