agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-24 | |
Datorită lui Machungwa care cunoștea toată regiunea ca pe buzunarele lui, am descoperit locuri minunate și oameni surprinzător de interesanți. Am admirat prin vegetația stranie animale libere, voioase și sprintene nu plictisite și leneșe ca la grădina zoologică în spatele gratiilor. Am stat tăcuți și încremeniți în tufiș urmărind o turmă de elefanți sobri care se purtau cu puii lor ca niște bătrîni înțelepți arătîndu-le cu trompa frunzele cele mai gustoase și în același timp împingîndu-i duios în mijlocul lor. Machungwa înțepenise de frică, după aceea am aflat că elefanții sunt foarte periculoși cînd sînt cu copii lor la drum.
După ce ne-am săturat de priveliști am hotărît ca primul lucru pe care trebuie să-l rezolvăm, este să mergem în satul lui Farai și să căutăm actul de naștere pe care ea spera să-l găsească la mama ei. Faptul că spunea“ să-l căutăm” mi-a dat de gîndit, nu vroiam să cîntăresc prea mult expresia asta dar deja încolțise în gîndul meu ideea că ceva nu este în regulă. Cum adică să-l căutăm?......dar acum cînd scriu îmi dau seama cît de egoist și ignorant gîndeam. Doar cunoscusem felul lor de viață, nu mă puteam aștepta ca acte importante să fie puse bine într-un dulap cînd ei nici măcar pat nu aveau. Însă în momentul acela eram prea obsedat de idea căsătoriei, vroiam ca totul să meargă fluid, să nu ne împiedicăm de mici probleme pe care nu eram în stare să le accept din cauza nerăbdării și a fricii ca nu cumva ceva să intervină și să ne strice planurile. Și așa am intrat în sat, eu cu demonii nopților care-mi sădeau în creier neîncredere, și pe deasupra cu o senzație neplăcută la gîndul că o voi vedea iar pe Tamaa. Întorceam situațiile pe toate părțile,….. ce fac dacă ea se uită iar speriată la mine…..dacă Farai observă că ceva nu este în regulă. Neavînd nici cea mai mică idee de ce Tamaa se poartă așa de ciudat cînd mă vede, încercam în gînd tot felul de motive ca să nu trebuiască să o văd. Dar nu aveam de ales, trebuia să iau în frunte revederea, promițîndu-mi să mă port cît mai degajat ca și cum nu aș simți comportarea stranie a bătrînei. Cu îndoieli și plin de presimțiri am ajuns în fața colibei. Intrînd aplecați prin gaura care vroia să fie ușă, ne-a trebuit cîteva secunde să ne obișnuim cu lumina fumurie care atîrna ca un voal deasupra noastră. Tamaa stătea ca de obicei pe jos, încovrigată lîngă vatra care mocnea încet și visa ( cel puțin speram că visa ) îngînînd o melodie fără sfîrșit. Și totuși, sînt convins că ea deja știa de sosirea noastră, nu s-a mișcat un cot cînd noi am apărut, doar a încetat să zumzăie. Farai a făcut o plecăciune în fața ei ( lucru pe care l-am făcut și eu repede) și aplecîndu-se pe vine i-a explicat motivul venirii noastre. Tamaa i-a întins mută o pungă cenușie legată cu mai multe fire de paie pe care o scosese dintre cutele caftanului. Acum, nu că sînt exagerat și nici nu caut noduri în papură, dar de unde a știut ea pentru ce am venit?......de ce de cîte ori o văd mă trec fiorii, de ce mă simt cu musca pe căciulă deși habar nu am care este motivul?......de ce am o senzație de vinovăție cînd gîndesc așa despre ea?.....mă întrebam copilărește dacă mai există vrăjitori. Știu că este mama lui Farai și nu ar trebui să gîndesc așa despre ea, în plus este și foarte bătrînă, dar de cînd cotrobăise prin mine mă simt gol în fața ei…….mă simt ca și cum aș fi din sticlă. Și culmea este că nu știu de ce, nu am nici o taină, nu am nici un cadavru în pivniță, nu-mi aduc aminte să fi făcut ceva ce nu trebuie știut, dar parcă mi-a luat personalitatea de cînd s-a uitat în mine. Dar cel puțin primisem actul de naștere și în privința asta am admirat-o pe Tamaa. Nu știu unde l-a păstrat, și nici încredere mare nu aveam în mâzgăliturile pe o hîrtie zdrențuită și pătată,…..eram convins că nu mai există, dar cine știe….. poate și aici ea a știut dinainte că ne va trebui. Voi încerca pe ocolite să aflu mai multe despre Tamaa, de unde vine, cum a fost cînd era tînără, și cine este sau a fost soțul ei. Farai de exemplu nu a fost surprinsă că mama ei era pregătită cu actul, și ce a aflat ea atunci cînd bătrîna i-a vorbit la ureche? Dar iarăși mă apucase îndoielile, nu mă încînta idea să fac pe detectivul sau să mă port ca un animal, scotocind și adulmecînd urmele victimei. Mă linișteam singur la gîndul că în curînd vom pleca acasă și cine știe cînd o voi mai vedea pe Tamaa. De data asta la plecare ea nu mi-a mai spus nimic, din contră, se purta ca și cum nu aș exista. Ciudat, dar nici comportarea asta nu mi-a convenit, nu mă mai înțelegeam singur, și am ieșit din colibă simțind o pierdere, un gol pe care nu-l puteam denumi. Farai zîmbea misterios dar eu am respirat ușurat cînd am ieșit din sat. O neliniște lăuntrică pusese stăpînire pe mine, o presimțire îmi învăluia inima și parcă nu mă mai puteam bucura așa de mult ca înainte. Pe drum am reușit cît de cît să mă scutur de starea în care mă aflam uitîndu-mă tot timpul la Farai. Cînd mă uit la ea realitatea capătă o altă culoare, sînt fericit și într-adevăr văd totul cum se spune prin ochelari roz. Cu cît ne îndepărtam de sat cu atît îmi reveneam din starea în care mă aflasem, chiar am reușit să fac haz de Machungwa care începuse să cînte la volan arătîndu-și toți dinții. Cred că și el simțise că ceva nu este în regulă cu mine și căuta în felul acesta să schimbe atmosfera, lucru pentru care i-am fost recunoscător. Părinții mei ne așteptau pe verandă și ne-am îmbrățișat de parcă nu ne văzusem de nu știu cînd. Mai greu a fost să-mi ascund starea față de mama căreia nu-i scăpa nimic. Ochii ei albaștri zîmbeau la mine dar înăuntru lor citeam o întrebare mută amestecată cu neliniște. Nu știa nimic de experiența mea cu Tamaa și ce rost ar fi avut să-i povestesc temerile mele, mai ales, nu știu ce-ar fi spus dacă ar fi aflat cum m-am simțit eu atunci cînd ea a citit în mine. Dar acum aș vrea să mă opresc la capitolul acesta, mai am atîtea de pus pe hîrtie, lucruri mult mai importante pentru mine și familia mea. 24 Noiembrie Nu știu dacă am încurcat zilele, tot timpul am impresia că ceva mi-a scăpat dar nici răbdare și timp nu mai am ca să recapitulez totul. Astăzi am fost la ambasadă, bineînțeles că Farai a mers cu noi ca să semneze actele. Am scăpat să mai vorbim cu mumia de la ghișeu ducîndu-ne direct la etajul întîi. Machungwa care ne însoțise ca de obicei urca treptele zîmbind aruncîndu-mi dintr-o parte o privire complice. L-am bătut pe umăr dîndu-i în același timp și un ghiont între coaste lucru la care el a strălucit cu toată fața. (Mă întreb dacă cineva cu o piele așa de închisă cum era el se înroșește de emoție și dacă da, cum se vede? ) Ajunși la ușa gîlmei care ne întîmpinase ultima oară, ne-am așezat toți o mutră supărată și pusă pe ceartă. De abia așteptam să mă iau de cravata maimuței din spatele biroului. Am bătut o dată scurt apăsînd în același timp vehement clanța dar m-am izbit cu nasul de lemnul tare, ușa fiind încuiată. Ne-am uitat unii la alții nedumeriți iar eu am spus că voi lămuri imediat situația cerînd informații mumiei de la parter. Din trei sărituri am fost la ghișeu așteptînd resemnat ca mîna uscată să scrie iar pe o fițuică la ce cameră să mergem de data asta. Nu am mai așteptat să văd cum dispare mumia sub ghișeu, într-un fel m-am obișnuit cu scamatoriile de pe aici și nimic nu mă mai miră. M-am întors indiferent și ridicînd ochii am văzut sus la capătul scării cum Farai mă aștepta rezemîndu-se cu brațul drept de perete. În momentul acela am avut o viziune, știam ce va face Farai cînd va ajunge cu noi acasă. Așa cum arăta acolo sus ar fi fost o fotografie perfectă pentru o revistă de modă. Deja vedeam cum toate agențiile se luptă, care să o lanseze mai cu succes. Cred că gîndul acesta îmi venise de mult timp dar numai în momentul acela mi-a apărut așa de clar. Fericit și mîndru am luat-o de talie și ne-am îndreptat spre familia noastră. Mumia scrijelase pe fițuică numărul 13 lucru care nu m-a încîntat deloc, eu molipsit de presimțiri asta-mi mai trebuia. Dar nu mă puteam face de rîs arătîndu-mi neliniștea care de fapt și mie mi se părea pînă la urmă ridicolă. Așa că ne-am îndreptat toți spre camera 13 mulțumiți fiind totuși că am scăpat de Don Juanul de la 17. Bine dispuși am bătut la ușă în speranța să întîlnim iar pe cineva în felul lui Miss Santer de la camera 4. Ușa s-a deschis dar în fața noastră apăruse iar coșmarul de la 17. L-aș fi luat de cravată imediat și cred că și el se speriase puțin, făcuse ochii mari uitîndu-se cu gura căscată peste umărul meu. Mă înfoiatule i-am zis în gînd, să te lovească damblaua după ce sîntem gata cu actele, deocamdată revine-ți și lasă-ne să intrăm. L-am dat ceva mai tare la o parte făcîndu-ne drum în birou. Maimuța înțepenise tot acolo și întorcîndu-mă spre el mi-am dat seama de ce avea atitudinea unui căzut din lună. Doar făcusem experiența asta pe pielea mea cînd am văzut-o prima oară pe Farai. Ea era motivul, tipul își pierduse graiul la vederea ei și mie îmi venea să-i dau un șut la spate ca să se trezească. După ce tata a tușit de două ori destul de tare ca să fie auzit și din curte, se trezise gîlma care se mișca de parcă era tras pe sfori. Ba chiar se îmbujorase puțin neisprăvitul și moșmondea pe ascuns la cravată dacă-i stă dreaptă. Nu știu ce mă ținea să nu i-o sucesc în jurul gîtului. Am mai spus eu că tipul acesta îmi trezește toate instinctele rele. I-am trîntit hîrtiile pe masă fără să mai aștept întrebările lui libidinoase. El se grăbea în timpul acesta să aranjeze scaunele în așa fel încît să stăm toți în cerc, el bineînțeles între noi și nu în spatele biroului. I-am tăiat avîntul anunțîndu-l că am stat destul în mașină și nici timp nu avem pentru meetinguri. Mama se uita de la unul la altul și cred că era pentru prima oară cînd nu înțelegea nimic. În sinea mea aș fi dorit ca ea să știe cu cine avem de-a face,atunci maimuțoiul ar fi simțit ghimpii ei subtili ( mama are un mare talent cînd este vorba de sarcasm ) În timp ce astfel de gînduri îmi treceau prin minte, căpiatul începuse să se fîțîie prin fața lui Farai care-l putea scuipa cu ușurință pe chelie, și-i făcea ochi frumoși făcînd niște torsiuni de-ți venea greață. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate