Ca să parafrazez, și de-o fi și eu să crăp nu vreau să vă întristați ci să mă incinerați. N-am chef să fiu plimbat prin oraș iar mulțimea de gură-cască să mă judece după numărul celor care mă plîng. Și nici șoferii să treacă pe lîngă mine cu farurile aprinse. Mi-ajunge neonul din fața balconului care nu mă lasă să dorm seara.

*

Am ajuns la concluzia că morții ăștia n-au cei șapte ani de acasă. Sînt complet lipsiți de respect. Ieri am crezut că o să-mi tihnească slujba de duminică. Da de unde. La evanghelie primesc mesaj: accident mortal. două tiruri implicate. documentare spital.
Străbăteam aerul înghețat ca un pescar care se chinuie să facă o copcă. Cînd am ajuns la centrul de primire urgențe o țigancă cu puradelul ei făceau tămbălău să primească mai repede îngrijiri medicale.
O asistentă îl întreabă pe puradel: ce-ai pățit? Puradelul a ezitat să răspundă. Apoi s-a smiorcăit: mi-am prins cucul în fermoar.

Probabil că Aghiuță și-a luat iadul în spinare a început să umble și s-a coborît în registrul de internări. Un pieton beat accidentat pe zebră, un copil înjunghiat în spate, doi idioți care s-au binecuvîntat unul pe altul cu răngile, un copil de opt ani luat pe capotă de o mașină, o șoferiță care a intrat cu jeep-ul în treptele muzeului de științe ale naturii, două tiruri care s-au ciocnit iar din impact un șofer bulgar a decedat, pasagerul din dreapta internat cu politraumatisme și șoferul din celălalt tir recoltat alcoolemie.
O fi fost de vină ziua de duminică sau excesul meu de cinism dar după ce am ieșit din spital mi-am adus aminte de parabola semănătorului. Nu prea mai știu exact toată parabola. Uneori din ceea ce știi rămîne doar o fotografie uzată.
Îmi spuneam că semănătorul cel priceput aruncă semințe în pămînt fertil și are recoltă bogată. Mi-am umflat mușchii pe sub palton. Așa și eu. Arunc morți în pămînt fertil și am recoltă bogată.

*

Două nopți a păzit tatăl lui Adrian tirul răsturnat. Își luase cojocul iar noaptea făcea un foc mare să avertizeze pe ceilalți șoferi. Asta ca să nu mai pui la socoteală hoții care dădeau tîrcoale la cheresteaua împrăștiată pe cîmp.
Bă Emilică lumea asta s-a făcut a dracului. A venit cumnatul șoferului care a rămas fără picioare săptămîna trecută. Se plimba așa într-o doară și a vrut să ia chingile cu care Adrian asigurase cheresteaua. L-am întrebat: bă ce faci? De ce pui mîna? Îs ale tale?
Nu. Eu voiam să le trec pe partea aialaltă a drumului. S-a suit în mașină și dus a fost.
A dracului s-a făcut lumea asta bă Emilică.

*

De la un timp sînt tot mai confuz în legătură cu ceea ce îmi doresc. Mi-aș dori ca pămîntul să se oprească dracului din rotație în speranța că voi avea o zi liberă fără morți.
Mi-aș dori să ajung la Ecuador și să fixez cu mîinile mele un ou pe un cui așa cum am văzut pe la televizor. Mi-aș dori să stau de vorbă cu un necunoscut și să inventez drumul mătăsii. O să-mi cumpăr cu salarul restant vreo 20 de cămile. O să tocmesc niște necunoscuți să străbată drumul mătăsii. Necunoscuții sînt cei mai de încredere călători. Le poți încredința tot ce ai și tot ceea ce ești. Ei nu vor judeca și vor duce totul la destinație fără să-i mai întîlnești vreodată.