Domnul Velinescu merge la cumpărături. După ce se îmbracă și se privește pe furiș în oglindă, ia din sertarul bufetului banii, din cuier - sacoșele, iar de pe frigiderul din hol - lista de cumpărături pregătită de doamna Velinescu. Își ia, de asemenea, la revedere de la doamna Velinescu și iese pe ușă. După un timp rezonabil, domnul Velinescu se întoarce acasă cu cumpărăturile făcute.

Este întâmpinat de către doamna Velinescu, exemplu de competență și eficiență, posesoare a unui remarcabil spirit analitic. Cu o răbdare și o dedicație exemplare, doamna Velinescu scoate cu atenție, pe masa din bucătărie, fiecare produs în parte. Trebuie precizat că, odată această operațiune începută, domnul Velinescu pare, brusc, și mai mic decât este în realitate.

- De ce-ai cumpărat atâtea roșii? Pe listă am trecut șase bucăți!
- Am cumpărat un kilogram... susură domnul Velinescu.
- Dar pe listă nu scrie un kilogram. Dacă ne trebuia un kilogram, treceam un kilogram! Nouă ne trebuie numai șase roșii și chiar așa am și scris: șase roșii. Nici măcar nu sunt românești... L-ai întrebat pe vânzător dacă roșiile sunt românești? Þi-am explicat de-atâtea ori cum să le recunoști, dar tu vii tot cu roșii de seră pline de chimicale!
- Mi s-au părut frumoase...
- Și bananele? Ai luat șase, în loc de patru! De ce nu trei, de exemplu? Mai puțin decât scrie pe listă nu poți să cumperi niciodată, trebuie obligatoriu să iei mai mult? Mai sunt și trecute din copt, în două zile or să fie negre... Nu știi că bananele se cumpără puțin verzi?
- Credeam că sunt indigeste... murmură domnul Velinescu.
- Un kilogram de brânză, când pe listă era jumătate! continuă implacabil doamna Velinescu. E și din cea sărată, care-ți crește tensiunea. De ce nu guști brânza când o cumperi? Doar nu ți-o dă nimeni de pomană, slavă Domnului, costă destui bani... De ce ți-o fi așa de frică să ceri o bucățică de probă, nu știu! E chiar culmea, lor nu le e rușine să te tragă pe sfoară, dar ție ți-e jenă de ei! Ce-o să facem cu-atâta sărătură, și fără nici un gust, pe deasupra? Iar se strică-n frigider... Pâine feliată la pungă? De ce n-ai luat pâine proaspătă?
- Se terminase, trebuia s-aștept un sfert de oră...
- Și ce se-ntâmpla dacă mai așteptai câteva minute? Bine că-i scapi pe negustori de marfa nevândută... Ce nu cumpără alții, cumpărăm noi că, deh, ne-am boierit și nu mai stăm la coadă... Poftim! Cârnați. N-am hotărât că nu mai cumpărăm mezeluri? Știi bine câtă grăsime și alte nenorociri bagă-n ele, să tragă mai greu la cântar. Și nici nu erau pe listă! Ne mai întrebăm unde se duc banii... uite-așa se toacă milioanele!
- Au costat patruzeci de mii... argumentează, în șoaptă, domnul Velinescu.
- Patruzeci de mii aici, patruzeci acolo și gata suta! Fă socoteala cât se-adună într-o lună.
- Dar carnea e scumpă...
- Tocmai de-asta nici n-am trecut carne pe listă: facem și economie și ne mai și dezintoxicăm, că destul ne otrăvim cu toate porcăriile care se vând în ziua de azi... Dacă-ți era poftă de carne, puteai să cumperi carne cu banii pe care i-ai dat pe cârnați, nu cârnați! Și nu-nțeleg de ce ne mai trebuie listă, dacă tu cumperi lucruri care nu sunt pe listă? Pe lângă bani, e și o problemă de principiu: ori facem listă de cumpărături și o respectăm, ori n-o mai facem...
- Am luat doar doi cârnați în plus... precizează, fără convingere, domnul Velinescu.
- Și patru roșii, două banane și jumătate de kilogram de brânză! parează, pe un ton între reproș și satisfacție, doamna Velinescu. Uite-te aici: pe listă scrie detergent pentru podele galben sau verde. Iar tu ai cumpărat detergent alb! Crezi că n-aș fi scris alb, dacă ne trebuia detergent alb? Dar n-am scris, fiindcă detergentul alb este pentru faianță, iar pentru faianță avem deja un detergent. Acum avem doi detergenți pentru faianță și niciun detergent pentru podele!
- Am căutat în toată piața: aveau numai alb. Decât să nu iau nimic, am crezut...
- Nu trebuie să crezi nimic. Scrie pe listă alb? Nu scrie, deci nu cumperi. Mai bine un lucru folositor în minus, decât un lucru nefolositor în plus! Lipsa de cumpătare este începutul tuturor relelor.
- Data trecută, când n-am cumpărat deloc, te-ai supărat... îndrăznește, eroic, domnul Velinescu.
- M-am supărat, normal, că doar nu trăim în Patagonia! Cum să nu găsești un amărât de detergent în buricul Bucureștilor?

Doamna Velinescu a ajuns la piesa de rezistență a cumpărăturilor de astăzi - deodorantul, moment în care domnul Velinescu devine, practic, punctiform.
- Nu pot să cred... Ce scrie pe listă? Deodorant cu bilă. Și ce-ai cumpărat tu? Spray! Și încă din acela cu pulbere, care pătează hainele! Ai cheltuit o sută douăzeci și trei de mii de lei pe ceva ce nu era pe listă, nu ne trebuie și nu poate fi utilizat! Câte lucruri, de care aveam cu adevărat nevoie, se puteau cumpăra cu banii ăștia!

Fața domnului Velinescu a căpătat o paloare îngrijorătoare. Sesizând acest fapt, doamna Velinescu oftează condescendent:
- De fapt, e vina mea... Am prea multă încredere în tine! Dacă aș merge eu la cumpărături, n-ar mai exista nici o discuție. De mâine, chiar așa o să fac!
Doamna Velinescu se așează la masa din bucătărie și, apucând un pix și o foaie de bloc-notes, anunță:
- Îmi pregătesc lista de pe-acum. Bineînțeles că trebuie să încep lista pentru mâine cu ce n-ai cumpărat tu astăzi... Măcar de-aș putea reporta și banii pe care i-ai risipit fără rost!
Doamna Velinescu se adâncește în lucru, comparând și bifând cele două liste, făcând aproximări, previzionări și calcule.

Cu pași mărunți, domnul Velinescu se retrage în sufragerie, unde se instalează în fotoliul preferat de lângă bibliotecă. Bijou, motanul cărămiziu cu ochi verzi, i se cuibărește imediat în poală, începându-și, conștiincios, torsul. Sorbind încetișor din ceașca de ceai, domnul Velinescu îl privește cu recunoștință, pe când îl mângâie delicat între urechile ciulite.

În bucătărie, doamna Velinescu a terminat de întocmit lista cea nouă. Cu pixul sprijinit de obraz, rămâne câteva clipe pe gânduri, privind visătoare pe fereastră: "În definitiv, ca fiecare dintre noi, are și el dreptul la o a doua șansă..."
În timp ce traversează holul, secondat cu devotament de motan, domnul Velinescu zărește, în locul obișnuit de pe frigider, lista de cumpărături pe care doamna Velinescu i-a lăsat-o pentru a doua zi. Fața i se luminează instantaneu:
- Eram sigur că o să-i treacă supărarea... Oamenii înțelepți iartă întotdeauna. Iar ea este o femeie tare înțeleaptă, chiar dacă, uneori, un picuț cam prea... cum să spun?... vigilentă, cred că acesta e cuvântul. Dar oameni perfecți nu există, nu-i așa, Bijou?
Lipindu-de drăgăstos de picioarele domnului Velinescu, motanul îi răspunde cu aplomb:
- Miau!