Așa precum poeții au straniul obicei de a-și lăuda poeziile ridicole, scriitorii - romanele plicticoase, compozitorii - melodiile fade, pictorii - tablourile rizibile, sculptorii - statuile caraghioase, inginerii - proiectele aberante, arhitecții - clădirile hidoase, finanțiștii - bugetele falimentare, medicii - operațiile greșite, avocații - procesele pierdute iar politicienii - guvernările catastrofale, tot astfel și actorii au înclinația, aproape irațională, de a-și prezenta favorabil toate rolurile pe care le interpretează. Nu mă refer aici la reușita actului actoricesc, ci strict la caracterul personajului respectiv. Oricât de dubios, respingător, mizerabil, odios sau abject ar fi acel caracter, vorbind despre el, actorul care îi dă viață îi va găsi obligatoriu și o componentă, o latură, un atribut sau o valență meritorie: luminoasă, morală, pură sau umană.

De pildă, interpretul unui ucigaș în serie care își spintecă victimile și le mănâncă măruntaiele se va referi la acel ucigaș ca la o "personalitate surprinzătoare și fundamental tragică, de tip caleidoscopic și freudian, sfâșiată de impulsuri vitale ieșite din comun, dileme existențiale și viziuni premonitorii, ducând o luptă impresionantă și epuizantă atât cu eul său profund cât și cu moștenirea genetică schizoidă și sfârșind, dramatic și regretabil, prin a cădea victimă propriilor instincte animalice". Sau o actriță, deținătoare a unui rol de prostituată alcoolică și toxicomană care, aflată în sevraj, își împușcă proxenetul, va afirma că personajul său este "unul dintre cele mai inedite pe care le-am interpretat în întreaga mea carieră, un melanj subtil de feminitate asumată și decadență indusă subliminal de promiscuitatea unei existențe la limită, consecință a unor alegeri greșite, a unor înclinații maladive și a unor obsesii compulsive care erodează constant și dureros substratul inițial de normalitate al eroinei".

Pornind de la această realitate, voi prezenta în continuare interviul televizat pe care un ziarist de la o emisiune de specialitate l-a realizat cu protagonistul unui film a cărui premieră urmează să aibă loc în curând. Menționez că voi reda întreaga înregistrare, așa cum arăta ea înainte de a fi ajustată, prin tăiere, de către redactorul emisiunii. În filmul cu pricina, actorul intervievat joacă rolul unui medic celebru dintr-un mare spital care își omoară pacienții strecurându-le otravă în perfuzii. Crimele se desfășoară pe parcursul a cincisprezece ani, timp în care medicul asasinează trei sute șaizeci de oameni. Când începe să fie suspectat și pus sub urmărire, doctorul îl măcelărește pe procurorul care instrumenta cazul lui, păstrându-i capul în congelatorul din bucătărie. Arestat în cele din urmă, neagă vehement orice acuzații, susținând că este victima nevinovată a unui complot pus la cale de colegii invidioși, pentru a-l discredita. În închisoare îl sugrumă pe gardianul care îi aducea gamela cu mâncare, apoi se sinucide și el.

Iată transcrierea interviului (R. este reporterul iar M.P. sunt inițialele actorului):

R.: Maestre, în primul rând permiteți-mi să vă felicit pentru acest rol remarcabil dintr-un film pe măsură!

M.P.: Eu vă mulțumesc. Într-adevăr, am avut șansa unică, aș putea spune privilegiul, de a face parte din distribuția acestui film extraordinar, la care am colaborat cu nume consacrate ale cinematografiei noastre, adevărați profesioniști ai genului. Pe această cale țin să-i mulțumesc, în mod special, regizorului O.S. pentru încrederea pe care mi-a arătat-o, oferindu-mi rolul principal.

R.: Maestre, în film jucați rolul unui medic dezaxat care ucide fără scrupule sute de persoane. Cum credeți că va fi receptat de către publicul larg personajul dumneavoastră, de o factură cu totul ieșită din comun în peisajul cinematografic autohton?

M.P.: Chiar mă bucur că ați formulat această întrebare care îmi oferă oportunitatea de a clarifica anumite aspecte. Fără îndoială că acest rol reprezintă cea mai mare provocare a carierei mele de până acum. Este un rol de compoziție, extrem de complex și de dificil, pentru care m-am documentat judicios, timp de multe săptămâni, în diferite spitale, clinici, cabinete psihiatrice și închisori din țară. Este, totodată, un rol incredibil de ofertant pentru orice actor, iar eu m-am străduit să valorific cât mai bine întrega lui capacitate sugestivă. Mărturisesc că sunt conștient de potențialul polemic al personajului, dar am crezut întotdeauna în publicul românesc - am convingerea că, și de această dată, va intercepta corect mesajul și îl va citi în cheia corectă.

R.: Iertați-mă, dar nu îmi este foarte clar: sugerați că personajul pe care îl interpretați nu este atât de abominabil pe cât o dovedesc faptele sale? (întrebare tăiată la montaj din cauza caracterului ei insinuant; precizez că sunt tăiate numai întrebările respective, nu și răspunsurile aferente)

M.P.: Una dintre regulile de bază ale conduitei noastre profesionale mă obligă să privesc întotdeauna dincolo de litera strictă a scenariului și să operez o intruziune cât mai adâncă în structura intimă a personajului. Este uimitor câte aspecte nebănuite ale alcătuirii sale intrinseci sunt revelate cu această ocazie. Despre așa ceva este vorba.

R. (care dă semne de nervozitate): Maestre, îmi cer scuze că insist: discutăm despre un asasin cu sânge rece care, sub aparența și, totodată, acoperirea unei cariere medicale de succes omoară sute de pacienți, pe care avea datoria, consfințită sub jurământ, să îi îngrijească și să îi protejeze. Crima este un modus vivendi al acestui personaj. Cum altfel ar putea fi el privit de către public, decât ca un monstru dezgustător? (întrebare tăiată la montaj, mai cu seamă din cauza mimicii vădit dezaprobatoare a reporterului)

M.P. (cu un surâs vag, sub care se ghicește un început de crispare): Înțeleg, desigur, că demontarea unor prejudecăți adânc înrădăcinate în subconștientul colectiv este un demers pe cât de anevoios, pe atât de susceptibil de blamul acelora dintre spectatori dispuși să acorde prioritate mai degrabă percepției constatative, decât introspecției interogative. Îmi asum, în perfectă cunoștință de cauză, riscurile unei atare întreprinderi - prin felul în care m-am apropiat de personaj și am rezonat cu el - și sper, sau, mai bine spus, sunt încredințat că ea va fi încununată de succes, spre beneficiul publicului doritor de afirmarea unor adevăruri esențiale, netrucate și necosmetizate cu fardul unei moralități de fațadă.

R. (în pragul unei izbucniri necontrolate): Puteți evidenția - dacă nu vă supărați, firește - acea trăsătură a personajului care ne-ar convinge că este altceva decât un dezechilibrat periculos și malefic? (întrebare tăiată la montaj din cauza formulării ei impertinente, a poziției partizane, de-acum evidente, a reporterului, precum și a accentelor amenințătoare din vocea sa)

M.P. (zâmbind, oarecum strâmb): Consider că ar fi o eroare să decriptăm rolul prin grila tentantă, dar inechitabilă și restrictivă, a lui alb și negru. Recomand o relaxare și o primenire, dacă îmi permiteți, a funcțiilor receptive, astfel încât conștiința fiecăruia, eliberată de balastul nociv al ideilor preconcepute, să poată beneficia de strălucirile atractive ale întregului spectru coloristic care radiază din interiorul labirintic și fascinant al personajului. De altfel, îmi place să cred că provocarea rolului, de care aminteam mai înainte, nu îmi este adresată exclusiv mie, ci se extrapolează și asupra spectatorului din sală: va reuși el, ca destinatar-țintă al acestui inedit și controversat demers de evidențiere a fațetelor nebănuite ale personajului, să se se deschidă senzorial și cognitiv îndeajuns de mult încât să se poată bucura plenar de tot ceea ce, cu generozitate, i se oferă? Veți fi, sunt sigur, în asentimentul meu...

Aici imaginea se întrerupe. Pe înregistrare se aud bufnituri, icnete, zgomote de obiecte răsturnate și, spre final, un strigăt de ajutor emis de niște corzi vocale supuse forței constrictive.

Am aflat ulterior că reporterul respectiv a fost concediat, întocmindu-i-se, totodată, și dosar penal pentru ultraj, defăimare și tentativă de omor.

După cum, vizionar, a anticipat maestrul, filmul s-a bucurat de un succes la public răsunător, chiar dacă critica de specialitate a fost ceva mai reținută, probabil în semn de dezaprobare față de soarta ziaristului.

Încurajați de reușită, producătorii filmului se gândesc deja la o continuare.

Așteptăm cu interes următorul interviu al maestrului, deși mă întreb care jurnalist se va mai încumeta să-l realizeze...