Rămân cu iluzia lui există, rămân să amestec vise-n dorințe, rămân un popas din retras...deci sunt! Vânătoarea vieții se încheie aici.

- Să pleci la ora zece. Ai înțeles?
- Da. Voi pleca…
- Nu glumesc, o să schimb butucul la ușă. Îți iei ce vrei din casă și pleci. Dacă nu ai apucat să iei tot, asta e. Schimb butucul. Ai auzit?
- Da. Am auzit, acum sun după mașini. Nu am știut că mă dai afară azi…

Sunt chei peste tot, albastrul dezleagă, bate un vânt fericirea spre nori, ascultă hăul în tine un nume, nemurire, iubire, abisul și eu. Suspinul mă leagă, o lacrimă pică pe mine de sus.
Nimicul formează în jurul nostru un cerc închis ce strânge - răsfrânge și mai mult dorința ființării.. când întâmplarea te află, naști nefericire.


Fetița își privește mama și plânge ușor. E tristă și tace. Adună jucării într-o sacoșă. Le luăm pe toate.
- Te rog să mă ajuți. Am nevoie de mașină acum, în juma de oră.
- Bine, vin.
Ușa se deschide. Tabloul de la nuntă e aruncat pe pat. Ușoare zvâcniri simt în mine. Un calm ciudat mă cuprinde.
- Uite tabloul cu tine mireasă. Să-l iei de-aici.
- Da.
- Îl iei.
- Nu vreau, nu am unde să-l pun. Am doar o cameră, nu...
- Nu mă interesează, îl arunc la gunoi.
- Bine.
- Îl iei.
- Nu.
- Să pleci cu toate bagajele, faci un drum. Ai înțeles?
- Da, am înțeles.

Fetița își cuprinde mama.
- Nu plânge.
- Nu plâng.

Ne îmbrăcăm cu bine și trecem în rău. Ne hrănim cu iluzia clipei frumoase, ne plângem, ne zbatem, animale fiori. Un doare de mine, un doare de sfânt, nedor de mormânt.

Bunica întinde o pâine.
- Să ai.
- Sărumâna. Plecăm. Îmi dați și-un chibrit?
- Îți dau.
Și mi-a dat, folosit și uzat.
- Uite și două linguri, o linguriță și două furculițe.
- Sărumâna.
O ușă mereu se deschide țipând.
- Ai înțeles?
- Ce?
- Schimb butucul.
- Să-l schimbi.

Prieteni ajunși prizonieri în durere, bagajele duc la mașini. Tot plouă, e frig. Copilul tăcut, din ochi urmărește, rămasul în urmă al unui cămin. Se rupe de stare, îi vine să plângă, și mama observă dar tace, sperând să nu plângă. Viața devine un zero. Povara de nou început ne ridică. O ploaie rece, un vânt mă cuprinde, același pe care mereu îl tot cânt. Mâinile, tremură și parcă în sânge tot simt o șoaptă ascunsă...dar tac. Car spre mașini și pat și dulap. Nu pot să mai râd, copilul se plimbă, durerea în mamă se naște ascuns.