Așa cum puii de floare își păstrează altitudinea mică să poată admira frumusețea păpădiei mature, Adri nu vrea să se împrietenească cu maieștrii. Adri se spală cu apă rece pe față, când o podidesc emoțiile, când nu înțelege cum un sentiment magnific pentru ea, îi poate fi, altcuiva, cățărătoare ce acoperă fereastra și nu lasă niciun firicel de lumină să intre în suflet.
Se trezește la 9 și-un sfert, își mozolește ochii cu palmele încolăcite în pumni, și, înainte de a se repezi să umple ceainicul electric cu apă, pentru ceaiul de dimineață, aruncă o privire peste cactușii de pe pervaz, în care, dacă ai ciocăni cu unghia, s-ar emite un zgomot, care ar duce a sunet provenit de la nuca bătută-n perete, semn că florile sunt foarte setoase, și atunci, Adri, fără să stea mult pe gânduri, ia sticla în care a fost cândva Coca Cola, o umple cu apa pe care o toarnă mai apoi în fiecare ghiveci, până bordura de pământ de pe margini se acoperă în întregime cu substanța lichidă transparentă.
În noaptea aceasta Adri nu a dormit bine. S-a zvârcolit de pe o parte pe alta cu gândul că n-are cum să adoarmă, dar totuși a ațipit într-un moment pe care, desigur, nu a putut să-l conștientizeze, dat fiind faptul că somnul implică, dincolo de vise, pierderea utilității simțurilor. Dimineața, la o oră la care ar fi prea devreme să se trezească, a îngrijorat-o un gând și anume ciripitul păsărilor. În curând va veni primăvara și păsările o să înceapă să ciripească tot mai tare, iar lumina va avea o amploare tot mai intensă, și această trezire a naturii îi va alunga somnul înainte de timp, când marea problemă constă în faptul că Adri, odată trezită, nu se mai poate culca la loc, adică nu poate adormi, și acesta este unul dintre puținele lucruri pe care le știe cert despre sine.
Astăzi pe Adri o să o viziteze Cosmin, prieten pe care, în momentele în care sunt singuri, îl mai numește și Osmi. Adri nu își face emoții pentru vizita de azi, fiindcă Osmi este un vizitator, cum s-ar spune, de-al casei, pentru care nu contează atât de mult ospitalitatea, pe cât contează necesitatea lui împlinită de a fi iubit.
Când Cosmin a intrat pentru prima dată în apartamentul lui Adri, uitându-te la el dintr-o parte, ai fi zis că trăiește aici de-o veșnicie și că, de fapt, el nu este vizitatorul, ci gazda, semn fiind faptul că își permite să-și arunce haina groasă jos, pe covorul de pe podea, în loc să întrebe unde este un cuier. Cu timpul însă Cosmin a parcurs un lung traseu, pe nume civilizare, timp de 9 luni, ultimele observații arătând că a început să își pună haina pe speteaza scaunului, și nu o trântește, ca mai înainte, lângă geanta pentru care totuși încă nu îndrăznește să caute loc pe o masă, un fotoliu, un scaun, o taburetă sau cum ar fi natural, pe o etajeră pentru genți.
Cu toate că nu așteaptă un oaspete pretențios, Adri a găsit necesar să dea cu aspiratorul pe sub covoare, să șteargă praful de pe toate suprafețele care pot fi șterse cu o cârpă umedă, să pulverizeze baia, utilizând air freshener-ul cu aromă de mango tropical, să împăturească frumos ștergarele uitate în locuri necuvenite și să ascundă cărțile pe masă.
În clipa în care s-a auzit soneria, Adri încheia un mail pe care urma să-l trimită redactorului șef al revistei la care e angajată, motiv din care nu s-a aruncat înspre ușă, să o deschidă, ci a lăsat această însărcinare altcuiva. În imediat următoarea clipă după ce a dat send la mail, Adri a auzit glasul mamei sale, care o anunța că a venit Cosmin: „Adri, Cosmin a venit”, și atunci Adri s-a îndreptat înspre antreu, unde jucăuș și-a întâmpinat prietenul.
În curând mama a invitat la masă toată familia, servindu-l pe fiecare, în câte o farfurie aparte, cu macaroane fierte și pește prăjit. La televizorul din bucătărie se dădea o emisiune în care niște cai albi dresați concertau pe o scenă rotundă. Cosmin urmărea foarte atent acțiunile cailor, iar uneori scăpa câte un „așa” care părea să puncteze înțelegerea vreunei tehnici. În momentul în care Adri l-a întrebat ce-i cu atenția asta sporită la televizor, Cosmin a replicat că studiază metodele prin care caii sunt determinați să facă ceea ce fac, moment în care mama și-a dat cu părerea, zicând doar „Teoria lui Pavlov?”, „da”, a răspuns Cosmin, „uneori animalele sunt dresate cu ajutorul temperaturilor exterioare, alteori, dacă e cazul, cu șocuri electrice. Urșii de la circ, spre exemplu, încep să țopăie numai fiindcă suprafața pe care ei stau se înfierbântă, dar în același timp, li se dă o anumită muzică. Așa urșii află că odată cu pornirea muzicii, ei trebuie să țopăie, iar după multe antrenamente, o fac fără să fie influențați de factorul termic”. Când au terminat de mâncat, Adri s-a ridicat să prepare ceaiul și a întrebat dacă îl vrea cineva cu lămâie, moment în care s-a auzit un „îhî” prea scurt ca să se poată identifica vocea celui care a spus-o, motiv pentru care Adri a mai întrebat o dată dacă cineva a spus că vrea ceai cu lămâie, de data aceasta întorcându-și fața înspre oamenii care stăteau la masă, iar cel care a dat din cap în semn de confirmare a spuselor sale a fost Cosmin, cu un zâmbet neastâmpărat pe buze, de parcă ar fi ales ca ceaiului să i se adauge și lămâie doar pentru ca propunerea să nu rămână fără de răspuns.
Adri a tăiat cu cuțitul unul dintre cele două vârfuri ale lămâiei, apoi a curățit o fâșie din coaja de pe marginea părții tăiate, l-a întrebat pe Cosmin dacă vrea ceaiul foarte acru sau doar un pic acrișor și la alegerea celei de-a doua variante de răspuns, din partea oaspetelui, Adri a fisurat partea decojită, mai apoi tăind o felie subțire de lămâie și a oprit înaintarea cuțitului la jumătatea fructului, lăsând felia tăiată să cadă în cana goală. A adăugat două cuburi de zahăr și a omogenizat amestecul prin apăsarea ritmică a lămâiei cu vârful linguriței. Apoi a presurat un pic de ceai de fructe și a turnat deasupra apa proaspăt clocotită. Cosmin a sorbit din ceai cu zgomot, și a repetat acțiunea până în cană a rămas doar infuzia solidă, a mâncat lămâia dintr-o înghițitură și a mai cerut un ceai tot cu lămâie. După prepararea și consumul celui de-al doilea ceai, tinerii s-au mutat în odaia lui Andri, au conectat computerul și au căutat o piesă potrivită pe You Tube.
„Povestește-mi ceva”, a spus Cosmin. Adri s-a gândit că lui Cosmin îi plac poveștile dure, așa că, s-a gândit ea, trebuie să fie o poveste banală cu ceva sinucigaș la mijloc, o lamă, o fată deprimată, o cadă cu apă fierbinte, trebuie să fie tăierea, iar la final moartea. Adri a spus „A fost o dată o fată foarte tristă care a umplut o cadă cu apă rece, NU!... s-a răzgândit Adri, o cadă cu apă fierbinte, a luat o lamă, și-a tăiat venele, cada s-a umplut cu un roșu nu chiar atât de întunecat ca sângele, fiindcă în cadă era multă apă, dar care până la urmă s-a făcut suficient de întunecat ca să semene cu roșul și fata aceea tristă a murit”, iar aici Cosmin a exclamat „Ah, ce plictisitor, ce banal, n-am auzit o istorie mai anostă de-atât; uite cum aș vedea eu povestea: fata e deprimată, vrea să se sinucidă, își umple cada cu apă, se bagă în cadă, dar uită, tâmpita, să dea lama mai aproape, astfel încât să-i fie la îndemână și când se ridică să ia lama din sertarul de lângă oglindă, după ce se înarmează cu instrumentul ascuțit, alunecă, și, din întâmplare, își taie un sfârc, dar nu moare, pur și simplu rămâne fără un sfârc... ha ha ha ce amuzantă, uite asta e amuzantă, e amuzantă, da?”.