Genericul

Această scriere a fost alcătuită acum 13 și 11 ani, și definitivată în toamna anului de acum 9 ani, când s-au tras la ”Gestetner” ca o constituire ediția princeps, din motive strict personale și la îndemâna oricui de priceput și de pătruns, numai 31 exemplare - și acestea hors commerce - dat fiind nivelul de înțelegere pur intelectuală al publicului cititor de ieri, de azi și de totdeauna. Astăzi însă, dat fiind faptul că spiritul meu comercial s-a mai ascuțit ceva în părțile lui esențiale și a câștigat astfel mult în greutate - greutatea lui specifică* - sunt obligat să ignor principiul de mai sus, atât de drag și scump mie, mă las corupt de domnul editor (mai bine spus de banii eventuali ce va binevoi să mi-i dea acest ”prea adulat” domn - în majoritatea cazurilor analfabet și agresiv) și consimt ca edițiunea de față să fie tipărită în mai multe mii de exemplare, numerotate de la A la Z, ediție pentru bibliofili și oameni cu bani mulți și 100 exemplare, numerotate hors commerce, ediție pentru pomanagii: adică pentru biblioteci, academii, prieteni, foști colegi de școală, critici literari etcetera, etcetera și presa. Toate aceste exemplare apar, bineînțeles, cu multe suspendări și suprimări în textul ”părților esențiale” și opulente modificări în ”principiile arhitectonice”.
Adică: edițiunea de față apare ca un retuș existențial dat fiind ”ritmul vremii” (suflul ”inedit” al unei ”noi” logice universale) care, în orice anotimp ne paște din umbră și ne amenință cu un climat de gratii melancolice pe toată viața, dacă nu ne conformăm o adaptare și o adeziune. Deci: edițiunea de față e tipărită astfel și în așa fel spre a păstra acest ritm al vremii și această nouă logică universală. Care ”vreme”? Această întrebare e mai bine să nu ne-o punem, niciodată, nici chiar în somn. Ne fură pâinea tuturor anotimpurilor de la gură, atât de la gura noastră cât și de la gura copiilor noștri, în cazul cel mai fericit când nu ne ia pielea foc. Și cine oare nu ține la pâinea și la pielea lui, oricât de rea ar fi pâinea și oricât ar fi de păcătoasă pielea?
Aud?
Honny soit qui mal y pense.

Postscriptum. Spre a evita orice confuzie și opinie critică, declar pe propria mea răspundere și în deplinătatea facultăților mele mintale, că scrierea de față e un superroman de hiperanaliză ultraintrospectă. Și la urma urmei nu mai am de ce să mă tot ascund după mine însumi și mărturisesc că am scris această carte numai pentru femeile mele:
Cele care au fost și le-am iubit
Cele ce sunt și nu le iubesc
Cele ce nu s-au născut încă și le voi iubi.

CINE MÃ CITEȘTE ÎMI FACE ONOARE
CINE NU MÃ CITEȘTE ÎMI FACE PLÃCERE

AVIZ IMPORTANT

Personajele din această scriere sunt pe de-a dreptul personale și aparțin cu exclusivitate autorului. Orice apropiere cu alte personaje constituie un act odios de rea credință și de mârșavă calomnie, la integritatea și expresia cinstei intelectuale. Coincidențele și asemănările cu celelalte personaje, fapte și acte din viața cotidiană fiind cu totul întâmplătoare, autorul nu răspunde decât de obiectele predate direct la garderobă.

AVIZ ȘI MAI IMPORTANT

Persoanele cu nervi slabi, suferinde de insuficiență prematură a glandelor endocrine și de pronunțată debilitate intelectuală, sunt insistent rugate a nu citi scrierea de față.
Autorul nu răspunde de eventualele accidente mintale.

AVIZ FOARTE IMPORTANT

Este cu desăvârșire interzis, sub pedeapsă cu bătaie și apă fiartă, copiilor sub 13 ani și femeilor sub 30 de ani citirea cărții de față...
În cartea de față se petrec fenomene pentru care asemenea creaturi nu au nici simțuri și nici suficiență.
În prevederile de ma sus intră și onor educatorii și moraliștii, ființe perverse și odioase, care atentează, zilnic, la liniștea și misterul imaculatei prostii publice.

CE SÃ SE ȘTIE

Nu luați în seamă ce spun criticii și recenzenții mei literari: nici unul nu are permis de portarmă și toți practică, maladiv, braconajul.

INSTRUCȚIUNI

Voi, care cutezați a citi, acest superroman, lăsați-vă acasă prostia: cine doarme pe întuneric cu galoșii, răcește.

ATENȚIUNE!

Nu înjurați autorul. Scrie cum poate.

VÃ SPUN PENTRU ULTIMA OARÃ: ATENȚIUNE!

Nu începeți lectura acestei cărți până nu v-ați șters bine pe labe și până nu v-ați spălat, riguros, botul și pe dinți.
Oriunde, accesul în sală cu câini și cu bestii de junglă, e strict interzis, sub pedeapsă cu bătaie și amendă pe loc. Cei care se vor deda la instigații, subit și în circuit prelung le vor țiui urechile și vor sughița nervos până la a noua generație.

...............................................
POFTIȚI ÎNÃUNTRU ȘI OCUPAȚI-VÃ LOCUL DIN INIMA MEA
...............................................

Și acuma, îmi rezerv plăcerea de a vă înștiința, pe această cale depărtată a scrisului deferent că sunt... gata. Da, vorbesc foarte seris. Sunt gata. Treburile, să nu vorbesc într-un ceas rău, au mers suficient și destul de bine. Voi, închideți gura că se vede știrbitura - vorba gunoierului de pe strada mea. Și acum să fim într-adevăr serioși. Și să începem lucrul.

”COCKTAIL”
vă apără împotriva ignoranței tabu.

Ollak de Kalmyn Marele Contemporan ajunse la cafeneaua unde intenționa să intre. Nu apucă bine să intre că-și aminti instantaneu de esența speciei sale umane și pe loc își schimbă gândurile mai rău ca pe cămașă și ciorapi. Făcu șase pași înainte, doi la dreapta, cinci la stânga, unul înapoi și intră în cafeneaua ”Liga Națiunilor” - unde de fapt intenționase să intre și care pe drept cuvânt poartă emblema celebrului for european-genevez de pace și de five o'clockuri; și aici se juca table, se lua bacșiș, se pierdea sângeros la ruletă după calculul tuturor posibilităților, se beau cafele negre cu rom exotic, se fumau țigări exclusiv corpul diplomatic, se mânca excelent friptură de iepure și de rață sălbatecă pe varză călită, se discuta - după glas și mentalitate - oricum, în toate limbile euro-asiatice, orice și mai ales despre femei, despre longevitate și grefe testiculare, interzicându-se cu desăvârșire sub pedeapsă corecțională, discuțiile politice despre destinul popoarelor și relațiile lor externe și cu lumea înconjurătoare.
Străbătu un coridor, onorabil flancat de două șiruri lungi de mese asediate de cea mai odioasă și lașă speță canină: omul. Își legănă trupul din obișnuință și în memoria rasei umane, se așeză la o masă rotundă mascată de draperii opulente întocmai ca celebra adunătură de la ”masa Rotundă” și comandă ca un ecou scos la pensie:
- O cafea neagră romată și la halbă, o țigară scumpă cu tutun mediocru și remiza domnului chelnăr.
Plăti remiza domnului chelnăr și-și aprinse țigara,așa cum, odinioară, își aprinsese câlcâiele de licean după o servitoare cu accent, din neamul de slugi și de cocote al lui Arpad.
Un zâmbet, ca o ploaie călduță și luminoasă de toamnă, îi reliefă - ispită vie - buzele subțiri, vșenic umede și roșii, roșu de sânge pârguit.
Ajuns odată aici, acest zâmbet îmi oferă un gras prilej de-a face imediat și marcelproustian, o zeamă lungă-lungă de comentarii psihice cu floricele de stil eufonic metapsihic și inundabile observații mistico-spirituale, de-a înșira o interminabilă marmeladă teozofică de filozofie personală extrasă duios din ”romanul vieții mele” și de-a spune fel de fel de bazaconii zburătoare și săltărețe despre subconștient, despre refulare, despre impenetrabilitatea raselor, despre libido, despre osmoză, despre restaurarea creditului internațional, despre endosmoză și stilul epistolar. Din toate acestea, nu spun nimic și nimic nu fac. Iaca așa, nu vreau să fac și să spun. Și, o! mi-ar fi foarte ușor în calitatea mea, axiomatic inexpugnabilă, de mare mahăr în materie de enciclopedie comparată portativă și de celebru specialist în filozofie experimentală de dicționar luată de suflet direct de la Sorbona, Oxford și Stockholm.
Îndrăzniți poate să spuneți că prea mă laud? Dar, care din voi nu șe laudă pe cât îi e posibil și mai ales pe cât se poate prinde? Dacă eu singur nu mă voi lăuda, atunci cine dracu să mă mai laude?

Nu însemnați pe margini și nu subliniați cu
creionul ce vă place și ce nu vă place: dacă
sunteți proști, nu mai fiți și ridiculi.

Și până să-i vină cafeaua neagră, romată și la halbă, Ollak de Kalmyn Marele Contemporan avu timp berechet să reflecteze amplu și cu lux de amănunte - așa cel puțin spus și gazetarii romancieri - la spat de Islanda, la vaporii de apă, la al treilea cântec al cocoșului, la registrul vieții de apoi și la lăcustele cu ochii melancolici. Și-și trase de urechi inima, care precum și acest dolce afectuoso - eu - nu mai credea nimic. Se născuse odată cu el, cu o singură credință: ei ÎNȘIȘI, cu un singur cult: CULTUL MORȚILOR și cu o singură armă de apărare și adaptare: SURÂSUL LUI.
- Domniavoastră este domnul Kalmin Marele Contemporan? întrebă în limbajul său domnul chelnăr cu cafeaua neagră, romată și la halbă.
- Ce te interesează pe dumneata? accentuă Salvum în același limbaj. Mi se pare că ești chelnăr, nu agent de poliție secretă și nici critic literar istoriograf. Nu sunt în cafeneaua cabaret cu celebrele dansatoare pe sârmă și renumitele călărețe de circ?
- Exact, domnule. Chiar la ”Liga Națiunilor”.
- Atunci? Nu cumva scrii romane exotice din viața englezoaicelor?
- Să mă ferească Maica Precistă, domnule, de-o asemenea boală. Sunt tată de copii... Dar știți, afară întreabă cineva de un domn care după cât n-a știut să spună, la sigur că este domniavoastră.
- Unisexuat?
- Nu. E un domn cu monoclu.
- Nu sunt eu.
- Imposibil. Numai Victor Valeriu Martinescu, acest fals contemporan, poate pretinde că el nu e el. Insistă.
- Să nu mai insiste.
- Nu se poate. Mi-a dat și bacșiș.
- Dă-i-l înapoi.
- ?!!!...
Și Marele Contemporan sorbi din cafeaua neagră, romată și la halbă. Și instantaneu se iviră: un palton cadrilat cu monoclu cu șnur negru, pălărie moale de fetru cu boruri întoarse, trabuc COLOSAL în colț de buză răsfrântă sceptic și mers de militar.


*În sfârșit m-am convins și eu de ceea ce până și savanții știu: în negustorie la fel ca și-n politică și-n dragoste intenția nu interesează și nu face doi bani. Faptele interesează și rezultatele contează. Intenția e apă de ploaie.