Băi prietene, mare prost ești! Așa cum îți afișezi gelozia ca pe un trofeu special dar ros în interior de o cârtiță invizibilă. Ce față lungă ai și ce albă, ai și coarne mititele, ești neras de-o săptămână și arunci niște priviri ucigătoare. M-ai înjunghia dacă n-ai fi atât de laș.

Și ce dacă m-am culcat cu nevastă-ta? A fost o simplă partidă de sex, nici nu-mi amintesc dacă mi-a plăcut, dacă mi-a fost bine și oricum nu regret nimic. Eram într-o stare din aia proastă, eram deprimat, mă și îmbătasem, iar eu când mă îmbăt pe toate femeile le văd frumoase. Asta a fost și poate c-o să mai fie, că de la o vreme mă îmbăt destul de des. Dar nu înțeleg ce te deranjează?

Ne știm de atâta vreme, am făcut liceul împreună, armata. Suntem ca frații și apoi eu nu simt nimic pentru nevastă-ta. Absolut nimic. De aceea mă comport cu atâta lejeritate, cu indiferență. Dacă vrei, fă la fel. Imediat vei simți o schimbare, te va iubi și pe tine, prostule. Nu, nu te mai uita așa la mine, că știu ce spun. Ești bolnav de gelozie, cu toate că în cazul nostru e ca și cum ai fi gelos pe câinele pe care îl alint și eu și tu sau pe scaunul pe care mă așez uneori eu, uneori tu.

Și când te gândești că pentru toate astea, doar tu ești vinovat, prietene. Știi de ce? Pentru că te comporți irațional, dacă n-ai fi atât de posesiv, de egoist și nervos, nevastă-ta n-ar fi atât de disponibilă. De ce dracu’ nu comunicați între voi? Când ne vedem, câte un ceas îmi vorbește, mă enervează, mă obosește îngrozitor și crede-mă, n-am niciun motiv s-o ascult. Uite, în noaptea aia, în loc să terminăm repede și tu să nu afli nimic, treizeci și opt de minute a trebuit s-o ascult. Aproape o oră m-am ținut să nu adorm. Și pentru ce?

Dar nu-ți face probleme. Toți am suferit din dragoste, toți am avut cel puțin o deziluzie și toți am fost înșelați măcar o dată. Fiecare s-a aruncat orbește într-o relație imposibilă cu patima celui care se îneacă și vrea să prindă colacul de salvare. Numai că dragostea nu este un colac de salvare, dobitocule. E altceva. Ca să câștigi ai nevoie de abilitate. Doar cei incapabili de abilitate sunt însetați după o dragoste tragică.

Dar nu-i rău. În urma unor astfel de frământări pasionale apare dorința de poezie, iar în timpul unei deprimări inexplicabile apare dorința de proză. Prietene, sfatul meu este să te apuci de scris, măcar te alegi cu ceva de pe urma stării de gelozie.

Și încetează să te gândești că dacă vei muri, ea va continua să râdă ca și până acum, să iubească, să se culce cu mine sau cu altul ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. E inuman să-ți faci atâta rău. Pentru că pe ea oricum o doare-n cur de tine, chiar în clipa asta râde fără tine, iubește fără tine și vrea să facă sex tot fără tine.

Iar dacă te sinucizi, o mai pui să și cheltuiască inutil, idiotule.