agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-25 | |
Cristina urca scările alunecoase ale pasajului de la Bucur Obor. Oamenii treceau pe lângă ea valvârtej încărcați- fie cu brazi încorsetați de sfoară, fie cu sacoșe pline de cumpărături- pentru Crăciun. Era o atmosferă de sărbătoare, în ciuda faptului că cerul posomorât burnița.
Câțiva copii îmbrăcați în haine sărăcăcioase, cu cel puțin două numere mai mari decât măsura potrivită, colindau călătorii tramvaiului 21, ce se îndrepta scârțăind din toate încheieturile, spre stația Doamna Ghica. Tânăra își mângâie instinctiv pântecul zâmbind. ,,Năzdrăvanule știu că ești nerăbdător... totuși, asta e burta mea, nu un teren de fotbal. Fie-ți milă de mama ta, zăpăucule!'' spuse urmărind zborul grațios al fulgilor de nea, care se transformau într-o perdea mobilă, ce acoperea ușor, ușor, asfaltul plâns al străzilor. Dragoș, soțul ei, o aștepta îngrijorat în stație. - Hai Chris, ușurel greierașule! spuse ajutând-o să coboare din tramvai. În drum spre casă, aduna zăpada depusă pe mașini, făcea bulgări și arunca spre ea, bucurându-se ca un copil. - Ajunge Dragoș! nu sunt în apele mele. Înainte de a intra în apartament, și-au scuturat bine zăpada de pe haine și cizme. Adulmecând mirosul apetisant al sarmalelor, care clocoteau furioase pe aragaz, tânăra nu mai avu răbdare să se dezbrace. Își scoase două bucăți pe o farfurie, pentru a se răci. - Mniam, mniam! cele mai bune sarmale din lume, spuse înfulecând cu poftă ultimul dumicat. - Ai să te dai de-a dura, dacă mai mănânci mult, o mustră Elena, mama sa. - E musai. Am o armată de șoareci flămânzi în burtă, care trebuie hrăniți. Astăzi au făcut revoluție. Nu știu ce a avut Drăcea. - Heeei, domniță, așa vorbești despre unicul meu nepot? Cristina înmărmuri. Își privea mama cu groază. - Ce ai copilă? Nu ți-e bine? se sperie femeia la rându-i. Izbucni în râs privind băltoaca de la picioarele fiicei sale. - Nu te speria fată! Ai pierdut apa. Þi-a venit sorocul. Sprijină-te de mine și hai în pat! Dragoooș... cheamă salvarea! strigă privind peste umăr, spre camera tinerilor. Proaspătul tătic apăru în pragul ușii buimăcit, cu părul vâlvoi. Privea panicat în toate părțile, căutând telefonul. - Ooof, copii care fac copii! exclamă amuzată Elena. Vino aici lângă Cristina, mă ocup eu de toate, spuse sigură pe ea femeia. Salvarea apăru în scurt timp. - Îmbarcarea! mergem la materitatea Cantacuzino. Grăbește-te, altfel riști să naști în mașină, mămico! spuse doctorul, după ce o consultă, în timp ce-și îndesa stetoscopul în trusa imensă. - Măi domn' șofer, ocolește și matale gropile alea, n-ai ratat niciuna! Vrei să-mi nască fata aci în mașină? se revoltă Elena. Era ora unsprezece ziua, când Cristina se afla deja cu toaleta făcută, pe unul din paturile sălii de travaliu, sală în care se mai găseau trei mămici în durerile nașterii. A avut probleme mari, căci micuțul nu cobora deloc. Asistenta pe care Elena o șpăguise zdravăn, să aibă grijă de fiica ei, își tot înfigea cotul în partea de sus a stomacului, metodă folosită pentru a determina coborârea fătului spre ieșire. O întreba dacă are dureri, iar tânăra răspundea afirmativ, mințind. Observase că de câte ori spunea adevărul, asistenta o chinuia. De abia pe la ora 19:00 durerile au început să apară în forță. În cinci minute erau de nesuportat. Se abținea cu greu să nu țipe, ca celelalte mămici, căci asistentele vorbeau și se purtau urât cu ele, umilindu-le. Era speriată de moarte. Lacrimile își făcură drum prin colțul ochilor, umezind cearșaful alb. Când durerile se amplificau, își mușca pumnii, ca să nu țipe. - Hauleu mama mea! Domn' doctor, domn' doctor, repede că făt acum, îl scap aci pe ciment! strigă ca din gură de șarpe, vecina tuciurie de lângă patul tinerei. - Taci dracu, ți-a plăcut când te-ai regulat, acum suportă, nu mai țipa ca isterica! o repezi asistenta bătrână. Uite mămica asta tânără ce cuminte stă. - Făăă... mi se rupe mie de asta. Cade, cade! strigă exasperată femeia, plină de sânge, privind speriată spre fătul ieșit pe jumătate. Luată pe sus și aruncată pe masa de naștere, eliberă o nouă serie de urlete. Asistenta bătrână o pocni peste gură, iar mămica își înghiți strigătul de durere. Încurajată de medic, în două minute, născu. - Ia uite mămică, ce fată grăsană ai, glumi acesta pocnind fundul dolofan al micuței, care începu să țipe. De durdulică ce e, a ieșit așa greu, zâmbi medicul. Să-ți trăiască! E a opta fată azi și nici un flăcău. - Mulțumesc domn' doctor! spuse femeia epuizată. - Domn' profesor, e aproape gata si mămica de aici! îl atenționă îngrijorată asistenta corpolentă, care o avea în grijă pe Cristina. - Next! zâmbi medicul schimbându-și mănușile. Hai, sus cu ea! Împinge acum... încă o dată... greu la deal cu boii mici! Încă un pic și gata! Mămica nu mai suportă durerile, deși întreaga echipă se purta frumos cu ea, leșină. Se trezi când simți focul, peste care se punea gaz, de câte ori acul se înfigea în carnea sfâșiată de la naștere. Anestezia locală trecuse și suporta cu stoicism cruzimea cusăturilor, care-o secau la suflet. Asistenta o admira pentru curajul și modul tacit în care-și acceptase canonul facerii. Îi prinse mâna și-i mângâie fruntea. - Strânge cât poți de tare, fată! Știu că doare. Mai e puțin și scapi. - Ce ți-ai dorit mămico? îl auzi pe doctor, apoi simți din nou acul și ața făcându-și loc în carnea vie. Strânse cu putere mâna asistentei care o mângăie compătimitor. - Băiat... răspunse mai mult în șoaptă. - Păi să-ți trăiască! E primul mascul pe ziua de azi. Brava frumoaso! Meritai flăcău, la cât ai fost de puternică. Felicitări! Mai am o împunsătură și termin. Din nou simți durerea. ,,Oh, Doamne! Nu mai pot!'' își spuse în gând și izbugni în plâns. ,,Mamă, unde ești?''. - Gata! Acum te mai rog ceva, să nu adormi câteva minute! Next! spuse zâmbind medicul, pentru a nu știu câta oară. Își reveni ușor. Satisfacția a fost pe măsura durerii când își ținu pentru prima dată puiuțul în brațe, în sala unde mămicile își alăptau pruncii. Pentru moment uită durerea cusăturilor. Medicul o sfătuise să-și aducă un colac pe care să stea, pentru a nu afecta rănile și pentru a simți mai ușor acea intervenție nefericită. Zâmbi privindu-și fiul, un cârn botos care dormea fără grijă. Îi atinse cu teamă mânuțele catifelate. Îi sărută fruntea fină, ca polenul florilor. Micuțul începu să se foiască ,,Să nu-ți fie teamă draga mea, chiar dacă doare. Bunica ta a fost o femeie puternică. A dat viață la unsprezece copii și de fiecare dată a uitat prin ce-a trecut, când și-a ținut în brațe bebelușul. Așa e lăsat de la Dumnezeu.'' Cuvintele mamei sale s-au adeverit. Acum își privea fericită fiul, care scâncea nemulțumit. ,,Ce-i piticule, ce nu-ți convine?''. Micuțul începu să plângă, agitându-și mânuțele și picioarele. Cristina îl legănă ușor, în speranța că se va liniști, dar el nu încetă, dimpotrivă, țipa ca din gură de șarpe. Ca la un semn, toți bebelușii au început să plângă. - Făi fată... bagă-i țâța-n mufă să tacă! Ce te holbezi așa la el, ca proasta? strigă tuciuria nemulțumită. E primu’? - Da, răspunse tânăra scoțându-și timid sânul. - Aaaa...! D’aia nu știi. Micuțul tăcu pentru scurt timp, apoi o luă de la început. Tuciuria se apropie de tânără. - Ce-ai broscoiule de orăcăi? Fată, tu n-ai sfârc. Din ce să tragă săracu'? Ai lapte pentru toți copiii d-aici. Ia dă-l încoace să-i dau un pic de la mine, ca să tacă. Mucles mă! Cristina rămase înmărmurită. Luată prin surprindere, nu apucă să se opună. Mămica experimentată, își puse fetița pe un scaun, luă băiatul din brațele tinerei, scoase celălalt sân, care avea un sfârc imens și îi dădu pe la nas cu el. Bebelușul își mișcă gurița instinctiv după sursa de lapte. Toate mamele au izbucnit în râs. Micuțul tăcu subit, ca prin minune. Trăgea cu lăcomie din sânul mamei surogat. - Așa mânca-ț'-aș curu' tău de paliu! Să ții minte că ai supt de la o țigancă. Hoo, mă! Mai lasă și la fata mea, nu băga tot la ramazan! Îi scoase brusc sânul din gură și puse copilul în brațele mamei. Toată lumea privea amuzată la scena aceea. Asistenta bătrână îi dădu căteva sfaturi utile tinerei mămici. A stat internată cinci zile, până când nou-născutul a luat în greutate, apoi se externă. Acasă mirosea a brad, a portocală și a plăcintă cu mere și scorțișoară. Elena a avut grijă ca totul să fie plăcut la venirea fiicei sale și a primului nepot. - Hai cu bunica să-ți facă baie, piticule! Toți membri familei erau adunați în jurul boțului de carne și-l admirau. - Ptii! bată-te norocul de obraznic! Asta merit eu că te îmbăiez, să te ușurezi pe mâna mea? Drăcea... Cristina și Dragoș erau mândri de fiul lor. Râdeau. Timpul trecea, iar micuțul creștea ca viteazul din poveste. La o lună după împlinirea primului anișor de viață, Alexandru păși pentru prima dată singur. S-au bucurat toți pentru moment, dar bucuria a fost de scurtă durată, căci a urmat o serie de năzdrăvenii, cărora le țineau cu greu piept, căci Drăcea era ca argintul viu. Trăgea fața de masă, răsturnând tot ce era pe ea, scotea toate cratițele din dulap și făcea un zgomot infernal, lovindu-le una de alta, vărsa olița plină în mijlocul casei, arunca în closet tot felul de obiecte care mai scăpau atenției părinților: ceas, mobil, carduri, papuci... Nimic nu ierta. În permanență trebuia să-l supravegheze cineva, ca să nu devasteze casa. Toată vara Cristina a ieșit cu el în parc. Acolo, în țarcul cu nisip, un loc special amenajat pentru copii, Drăcea se simțea în largul lui. Numai ceilalți micuți, nu, căci maestrul în năzdăvenii avea grijă să le strice jocul, fie că lovea cu piciorul castelele, peștișorii, cozonacii din nisip, construite de ceilalți, fie că se încăiera cu cel care îndrăznea să nu-i dea din jucăriile personale. Cristina se simțea jenată, dar nu putea acționa dur, era încă micuț. Așa au trecut trei ani și s-a apropiat momentul înscrierii la grădiniță. Educatoarele erau îngrozite de inventivitatea copilului în a face nazbâtii și o informau pe Cristina despre cele întâmplate: ,,Doamnă, nu știm ce să mai facem … astăzi Goe i-a lipit gumă de mestecat în păr Dianei și i-a stricat mașinuța lui Dănuț’’. Altă dată, Drăcea, a scuipat în mâncarea lui Mircea, pentru că Alinuța îi dădea mai multă atenție acestuia decât lui. S-au luat la bătaie. Educatoarea i-a despărțit cu greu. Au urmat întrebările forte. - Mami, de ce Moșu’ ale adidași? a întrebat la serbarea de Crăciun. - Pentru că n-a știut că la noi e zăpadă, răspunse amuzată Cristina. - Și dacă lăcește, cine mai dă cadoulile? - Spiridușii… hai fugi! E rândul tău acum. Să spui poezia frumos. Băiatul alergă într-un suflet direct în brațele moșului, care icni, când micuțul își propti genunchiul între picioarele lui. - Tu ești Alex? - Da, răspunse băiețelul privind cu atenție chipul moșului. - Am auzit că nu prea ești cuminte. - Ba nu, răspunse prompt copilul. N-ai auzit bine. Am mâncat tot și i-am dat lu’ Cleo pâinică. - Cine e Cleo? - Cum, nu știi? Mami mi-a spus că Moșu’ le știe pe toate. - Sunt bătrân, mai uit și eu, dragul moșului. - E peștișolu felmecat. Mi-am pus o dolință și mi-a îndeplinit-o, șopti apropiindu-se de urechea moșului. L-am lugat să-mi aducă o bițicletă, dal să nu spui, e secletu’ nostlu. - Am înțeles. Cadourile te așteaptă dacă-mi spui o poezie. - Drăcea începu să recite rar și tare, așa cum îl învățase educatoarea. Își balansa emoționat picioarele, jucându-se cu barba moșului. Se opri brusc, privindu-l cu atenție. Moș Crăciun tuși încurcat. - Mami, asta nu e balbă, e vată, spuse încruntat, apoi trase în jos barba falsă, descoperind un chip tânăr. Nu e Moșu’, e tata lu’ Lăducu! Cristina sări ca arsă. Copiii au rămas surprinși, de descoperirea colegului lor, neștiind ce să creadă. Se apropie grăbită de fiul ei. - Vezi Alex? Exact ce-ți spuneam mai devreme. Moșul a umblat prin zăpadă cu adidașii, a răcit și l-a rugat pe domnul Mircea să îi țină locul astăzi. Părinții au râs, răsuflând ușurați de intervenția spontană, salvatoare, a Cristinei. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate