XIV

Vacanța a trecut repede. Ema era mândră de noua servietă pe care i-o terminase George. Parcă și frunzele care cădeau din pomii cheliți de toamnă în jocul lor de-a prinselea luau parte și se bucurau pentru servietă. O îndepărta puțin în fața ei și când nu era nimeni în cale o privea cu dragoste.
O ploicică măruntă și deasă a pornit să cadă din cer ca din senin. Ema nu știa cum să-și ferească servieta de stropii de ploaie, care, nemiloși și invidioși, o stropeau. Nu se gândea că o udă și pe ea. Și-a strâns-o la piept și a început să fugă printre picături, să ajungă cât mai repede la tramvai. Spre bucuria ei, chiar venea. A scos batista, și-a șters comoara și s-a liniștit.
- Ema, te rog, stai puțin și ascultă-mă! Știu că ești supărată pe mine! Trebuie să discutăm! De când ne-am întors de la Vâlcele n-am avut ocazia să vorbim!
- ?
- Am fost rea cu tine, eu îl iubeam pe Covaci ca o nebună! Când citeam scrisorile primite de tine eram geloasă și te uram! Întoarsă la București i-am spus că tu în tabără te‑ai lăsat curtată de studentul acela și că tu ai fost aceea care râdeai cu el de scrisorile lui.
- ?
- În tot timpul cât am fost împreună am suferit alături de el, care s-a gândit mereu la tine! Acum m-a anunțat că dacă nu repar greșeala făcută va fi vai de mine! Te rog, împacă-te cu el! Eu sunt vinovată, el n-are nicio vină! Te rog, fă-o pentru mine! Îmi este frică să dau ochii cu el. Azi trebuie să-i duc răspunsul.
- Liliana, îmi pare rău pentru tine! Nu te pot ajuta! Referitor la Covaci, să fie sănătos, trebuia să asculte și partea cealaltă! Dacă mă iubea cu adevărat nu credea balivernele pe care i le-ai îndrugat! De altfel, chiar dacă nu interveneai tu, tot același drac era! Niciodată nu mi-a plăcut cu adevărat! Dar mi-a folosit, a fost încă o lecție pentru mine. Prietene nu putem fi, pentru că m-ai trădat! Rămâi cu bine!
Anul trei de profesională se apropia de sfârșit. La seral, Ema trecuse în clasa a zecea. Nelu venise într-o permisie în care avea să stea la București mult timp. Trebuia să facă o școală de bibliotecar. Fata se îmbrăca pregătindu-se de serbare. Era o generație de câteva clase de fete care se calificau pentru prima dată în mai multe meserii. Până acum fuseseră generații de băieți. Se anunța o serbare cu mult fast și premii frumoase pentru cei ce învățaseră foarte bine.
- Ema, vino la mine! Ce-ar fi să-ți tai cozile și să-ți fac breton pe frunte? Vreau să plătesc o poliță lui Ghițoiescu, am avut câteva probleme cu el când am terminat școala.
- Și vrei să te răzbuni pe el tăindu-mi părul? spune Ema indignată.
- O să fie un șoc pentru el, iar tu vei fi mai frumoasă așa! Mămică, dă-mi foarfeca să fac din surioara mea o operă de artă!
- Vezi să nu pocești fata!
- Mai pocită decât e n-am s-o fac! spune el râzând în hohote. Râdea rar, dar atunci parcă era alt om. Din copilărie Ema nu-și amintea să fi avut multe momente de bucurie. Iar părinților obosiți de muncă nu le ardea de râs.
Fata se lăsă tunsă. Nelu își admira opera. Nici el nu știa că poate face cu atâta măiestrie pe frizerul. Familia nu știa că exersase în armată pe capetele colegilor care se lăsau tunși de el. Până acum nu tunsese nicio fată. Ema era prima încercare, care-i reușise.
- Uite, ia oglinda! Ce zici, n-am avut idee bună?
Îi lăsase părul lung până la umeri. Era ondulat din cauza cozilor, altfel părul era drept și gros ca sârma. Bretonul era drept și-i încadra bine fața.
- Tăticule, păcat că nu i-ai făcut și pantofii cu toc înalt! Îl dădeam gata pe director, parcă-i văd fața când o vedea-o pe Ema!
Elevele se adunaseră pe clase. Colegele au făcut ochii mari când au văzut-o pe fată fără uniformă și cu părul tăiat. Părea o mică zână, care nu-și găsea locul, rătăcită în curtea școlii. Serbarea a început; până la C mai era. Totul mergea bine. A! Uite, a terminat de strigat premiile pentru B. Ghițoiescu se îndreaptă pentru a lua primul premiu pentru elevele din clasa C.
- Și acum dăm premiul I elevei noastre, prima de altfel din școala noastră, care a urmat și cursurile serale de liceu! Cu această ocazie, în numele școlii îi mulțumim pentru planșele cu care ne-a umplut școala, de acum încolo multe generații vor învăța pe ele! Aceasta este Ema P....
El rămâne cu premiul în mână, gâtuit de indignare de felul cum era cea care înainta spre el. Nu-i venea să-și creadă ochilor. Auzi, nici nu venise în uniformă și tunsă pe deasupra! Cum să-și tragă el laudele făcute la adresa ei? Ce-o fi fost în capul fetei? Pe cine vroia ea să dea gata? N-a terminat numele de familie, i-a întins premiul și-a chemat-o pe Cici, care urma după prietena ei. Directorul n-a avut curajul s-o laude și pe Cici. Îi fusese de ajuns ce-i făcuse cea dinainte.
Acasă au făcut mult haz de cele întâmplate. Ema era bucuroasă că primise ca premiu o carte foarte căutată: ”O tragedie americană”, de marele scriitor american Dreiser. Această carte a marcat-o pentru tot restul vieții. Citea și nu se sătura. Cele două volume păreau că se volatilizează sub ochii ei. Dorea să nu se termine. Scriitorul o introdusese într-o lume tipic capitalistă. Sufletul ei de vărsător, zodie care vroia înțelegerea între oameni, fără violențe și crime, cartea i-a arătat că viața poate să fie urâtă și mai rea decât a ei.
În societatea în care trăise până acum, ea nu auzise de astfel de lucruri îngrozitoare. Mândria ei de a fi român creștea odată cu vârsta. Se trăgea dintr-un popor vechi, de aproape două mii de ani. Care și-a apărat țara și neamul, pământul de care era legat. Și ea iubea fiecare petic de pământ pe care călca, fiecare pom, floare, tot ce trăia și mișca pe pământul natal. La școală profesorii o învățaseră la lecțiile de istorie cum strămoșii poporului român nu atacaseră alte popoare, dar se ridicau cu mic, cu mare să-și apere țara și neamul. Oameni de valoare inestimabilă în cultură, în aviație, pictură … dar cineva din umbră îi trăgea mereu înapoi, să nu ajungă pe culmile cele mai înalte ale culturii universale. Cine avea acest interes? Decebal fusese trădat de propriul lui slujitor, în care avea încredere. Toți demnitarii noștri fuseseră trădați turcilor de boierii țării, care nu se mai săturau de aur și avantaje în cârmuirea țării, Alexandru Ioan Cuza fusese izgonit din pat în izmene, găsindu-i motiv că era afemeiat. Dar cine făcuse Unirea? Boierii l-au trădat și-au preferat să aducă un domnitor străin de necazurile poporului român. Au preferat să se îmbuibe familia acestui intrus decât să fie conduși de un domnitor de același sânge cu ei. Dar nu le convenea, pentru că cel care cârmuia nu trebuia să fie sensibil la strigătele celor mulți, care nu aveau ce pune copiilor pe masă. Și așa s-a făcut istoria, cu forța, unui popor pașnic, care n-a avut nimic cu nimeni niciodată și care a sperat mereu la vremuri mai bune. Dar acestea întârziau să-și facă apariția.
Când îl întreba pe George și-i cerea să-i lămurească multe lucruri pe care le citea și mintea ei de copil nu pe înțelegea, el îi spunea:
- Ei, tată, politica e o curvă mare! Trebuie să te naști așa ca să faci politică! Trebuie să dansezi după cum îți cântă alții! Nici cei care au scris cărțile pe care le citești tu nu au scris tot adevărul. Le era frică de cei de la putere. Istoria omenirii nimeni n-o cunoaște cu adevărat! Sunt unele presupuneri. Au murit și vor muri multe generații care nu vor cunoaște adevărul adevărat. Numai perioada pe care o trăiești și o simți pe spinarea ta o cunoști, dar și atunci cei care conduc te lasă să știi numai ce vor ei. Toți cei care au încercat să spună adevărul au fost marginalizați sau considerați nebuni, alții omorâți, așa cum a fost Iorga, omorât de legionari, care culmea, se mai considerau și patrioți! Mai patriot decât Iorga și Eminescu, din câte cunosc eu, nu cred că a mai fost cineva! Și au fost înlăturați, deveniseră incomozi pentru vremurile în care au trăit.
- Tăticule, ție îți plac vremurile de acum? Tu le-ai apucat și pe celelalte. Așa cum spui tu, le-ai simțit chiar pe pielea ta!
- Da, o duceam bine! Nu extraordinar, dar ne dădeau posibilitatea să simțim că suntem oameni! Tu semeni cu mine. Mi-am dat seama ce a însemnat pentru tine că te-ai născut într-o familie săracă! Eu cu mă-ta am muncit pe brânci să nu simți că-ți lipsește ceva, atât ție cât și celorlalți! Dar fiind mai sensibilă, te-am răsfățat împreună cu Nelu față de ceilalți doi. Meri ți-a lucrat rochițele, eu ți-am făcut încălțăminte când altor copii le ieșeau degetele prin pantofi, Nelu te-a ajutat la învățătură și te-a ferit de bărbați, care puneau mereu ochii pe tine. Erai în pericol! A pierit fenomenul de slugă și stăpân! Până și muncitorii acum sunt la liceu! Am devenit un popor cult, așa cum meritam de secole! Ne-am aruncat pătura de pe cap, care ne ținea în întuneric, să nu vedem cum alții se îmbuibă și noi răbdăm!
- La școală ne învață că toți vom fi egali! Este posibil așa ceva?
- Cum ți-am spus! Unii dintre cei care conduc nu se exprimă corect sau n-au înțeles corect această egalitate. După mintea mea, eu cred că această egalitate ne dă dreptul tuturor, indiferent cum suntem, să învățăm și să ajungem ceva în viață! Cred că istoria se repetă! Fiecare perioadă istorică are sacrificații ei. Acum le-a venit rândul celor săraci să arate că și din rândurile lor pot ajunge oameni de valoare. Înainte, unii dintre cei bogați era împinși de la spate de banii lor, acum nu mai e la fel!
Poate peste alți cincizeci de ani, poți ști, vor veni iar cei bogați la putere. Dar nu va fi bine. Ura lor va fi atât de mare pentru cât au suferit că va distruge cu bună știință tot ce s-a construit de la război încoace.
N-aș vrea să apuc zilele astea! Tu dă-i-nainte cu învățătura. Termină și Nelu armata. Am încredere în voi. Nu‑ți pune mii de întrebări. Istoria fiecărui popor e scrisă de când s-a făcut lumea de o forță care ne conduce și am numit‑o Dumnezeu. Ne place sau nu ne place trebuie s-o acceptăm! Suntem prea mici în fața coloșilor care conduc lumea.