agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1347 .



Poiana Narciselor-Capitolul XVIII
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gmilescu ]

2011-02-04  |     | 




XVIII

Prima zi de serviciu a fost grea. Fetele nu mai păreau atât de prietenoase. Toată ziua ușa s-a deschis; apărea câte un cap tânăr de ofițer cu caschetă sau fără caschetă, trecea o privire prin tot biroul și când o găsea zâmbea spre ea murmurând un salut pe care Ema nu-l înțelegea. Era așezată între două fete care erau trecute de douăzeci de ani. Ea avea doar șaptesprezece. Șeful îi spusese că e cea mai tânără din unitate. După cum se comportau, cele două păreau prietene și tare cumsecade. Uitându-se la planșele lor cât erau de grele și frumoase, gândea că nu va fi în stare să facă așa ceva. Planșa ei rămânea neatinsă. Nu avea curajul să facă nici măcar un punct. S-au păcălit! Au ales-o dintr-atâtea și ea nu e în stare să descurce semnele astea încâlcite. La examen nu erau chiar așa.
- Ce frumos desenați, eu n-am să pot face niciodată așa ceva! Și prietena dumneavoastră...
- Parcă Ema a spus șefu’ că te cheamă! Nu este atât de greu! Important este să ai răbdare și puțin talent! Domnul Licvard mi-a spus că ești foarte talentată. Îți va veni ușor! Eu am perseverat mult până am ajuns să fac ceea ce vezi. Trebuie să ai răbdare cu carul!
- Eu pictez mult! Dar ceea ce faceți dumneavoastră este mult mai greu!
- Nu este adevărat! Ieri domnul Licvard i-a arătat șefului picturile dumitale, pe care i le-a dat cineva de la muzeu, și ne-au plăcut! Când știi să pictezi desenul pe care-l facem noi se rezolvă ușor!
- Par prea îndrăzneață dacă vă rog să-mi începeți și mie într-un colț al planșei până-mi dau seama ce trebuie și cum să fac?
- De fapt acesta este procedeul! Cei din birou se feresc să inițieze pe noii veniți până nu fixează șeful. De multe ori după ce le arătăm se fac mai deștepți decât noi și ne enervează...Nu putem lucra! Cred că șeful a scăpat din vedere să-ți dea pe cineva! Adu planșa, îți arăt cu multă plăcere!
Se dădea câte o lucrare care era formată din două planșe. Pe una se desena planimetria, pe cealaltă relieful. Pe planșa Emei erau amândouă. Era lucrare de exercițiu. Dar se mira că la unele fete era lucrarea împărțită, una făcea planimetria, alta relieful. Unele făceau și una și alta, dar separat.
A trecut mult timp până s-a dumirit. Unele se specializaseră în planimetrie, altele în relief. Pentru a ieși harta perfectă la reproducere, se combinau câte două fete, care desenau ce puteau mai frumos.
- Doamna Sanda, vă supărați dacă apelez la prietena dumneavoastră să-mi înceapă desenul pe planșă? Eu vreau să le fac pe amândouă!
- Relieful e cel mai greu! Planimetria o facem cu echerașe, cu liniuțe, el se face cu mâna liberă. Avem foarte puține fete în unitate care fac relief! Toate se bat pe planimetrie. Nu mă supăr! Noi suntem prietene din școală și am cerut să lucrăm în același birou.
Desenul mergea bine, dar erau porțiuni unde, între două linii cu distanța de doi milimetri între ele trebuia să bagi alte patru linii, și Ema se poticnea.
- Doamna Geta, vă rog, aici nu pot să introduc cele patru! E prea mic locul! Nu știu cum faceți dumneavoastră!
- Să știi că dacă nu te chinuiești puțin n-ai să reușești! O să vii la mine cu planșa în brațe până la pensie, să te scot din impas! Du-te la locul tău și chinuiește-te, să vezi că vei reuși! Nu face pe leneșa cu mine!
Ema s-a întors rușinată. Poate femeia avea dreptate, o sâcâise de prea multe ori, cum făcea cu Nelu la română, până când acesta s-a înfuriat și a pus-o să-și facă singură analiza literară. De atunci n-a mai avut nevoie de el. Mai știi? Poate se întâmpla minunea și acum!
- Doamnă profesoară, sunteți mulțumită? Am făcut bine?
- De ce îmi zici așa? Te-ai supărat că nu ți-am desenat?
- Dimpotrivă! Dumneavoastră și prietena dumneavoastră veți fi de acum încolo profesoarele mele! Bineînțeles, dacă acceptați!
- Ești cam șmecheră, dar îmi placi! Sanda, uite ce frumos a tras curbele mititica noastră! Și mă punea să i le fac eu mereu!
- Ai o mână de aur! Într-o săptămână ai ajuns să desenezi ca noi. Bravo ție! Cred că șeful nu așteaptă să-ți pierzi timpul cu luna de probă. Când va vedea planșa o să-ți dea lucrare pentru producție. Și așa suntem aglomerați!
Ema părea mulțumită. Era ajutată de două femei minunate. Se căsătoriseră cu doi ofițeri veniți din școala militară. Oameni serioși. Fiecare dintre cele două născuse câte un băiat. Aveau atâta franchețe și naturalețe că te acaparau. Discuțiile cu ele erau stimulatorii. I-au fost profesoare Emei din toate punctele de vedere. O învățau numai lucruri bune. Pentru întâia oară în viață întâlnise două fete minunate. Le iubea din tot sufletul. Erau universul ei. Colțul în care lucrau era plin de farmec. Se purtau cu ea ca și când ar fi fost o soră mai mică. Ema se simțea din nou ocrotită.
Relațiile cu Decebal erau din cele mai bune. La serviciu a spus că este logodită, prea îi țineau toți calea. Nu putea să iasă din birou, că era înconjurată de ofițerii care nu‑și formaseră încă o familie. Toți erau puși pe însurătoare și pe Ema o speriau.
Avea acum o lucrare grea. În birou era o liniște adâncă. Fiecare se străduia să deseneze cât mai frumos. Această tăcere e răscolită de o voce tânără și plăcută, pe un fond muzical.
- Astăzi e douăzeci și șapte ianuarie. Îi urăm ”La mulți ani!” celei mai tinere angajate din unitate, care împlinește vârsta de optsprezece ani! Ea se numește Ema Popescu!
Fata a băgat rușinată capul în planșă. Nu se aștepta la așa ceva. Nu știa ce să facă, ce să zică.
- Să-ți fie rușine, Ema, de ce nu ne-ai spus că e ziua ta? o apostrofă Geta.
- Vă rog să mă iertați, nu știam că are vreo importanță!
- Pentru mine și Sanda avea! Doar ești sora noastră mai mică. Trebuie să-ți luăm un cadou!
- Doamnă Geta, cadoul cel mai mare mi l-ați făcut deja! M-ați învățat această meserie grea! Nu mai am probleme. Eu trebuie să vă fac dumneavoastră câte un cadou!
- Ema, sâmbăta viitoare unitatea dă un bal la Casa Centrală a Armatei, vii și tu cu logodnicul tău? Acum se alege și regina balului, o să fie frumos!
- Dacă veniți și dumneavoastră!
- Venim și noi! E singura distracție. Încolo numai muncă! Și se dau baluri destul de rar.
Decebal a fost bucuros când a auzit de bal. Era o ocazie să-și cunoască rivalii care o curtau pe Ema. Acum nu va sta la pândă s-o urmărească pe fată să nu danseze cu niciunul din ei, când se dădea în incinta unității. Aici vor vedea ei cine e stăpânul.
Fata stătea la geam și pretexta că nu știe să danseze iar Decebal o supraveghea de pe partea cealaltă a șoselei, să nu se miște, altfel credea că dansează cu vreun ofițeraș, așa cum le zicea el cu ciudă.
Meri și George nu-și luau ochii de la ei. Decebal era îmbrăcat în costum bleumarin cu papion alb, iar Ema într‑o rochie albă de nylon, pusă pe un jupon apretat, să stea ca la balerine. Picioarele îi erau conturate de niște sandale albe de năbuc. Nelu îi făcuse un coc ca la japoneze în vârful capului, în care îi împletise un șirag de perle albe. Împreună formau un tablou minunat. Așa cum se uitau la ei, până și Nelu începea să-l accepte pe tânăr, pe care nu-l băgase în seamă până acum. Zicea că nu are ce să discute cu el.
Sala de marmură era plină de fete și băieți tineri. Foarte mulți ofițeri, ici-colo câte un civil însoțea câte o fată. Când i-au văzut pe cei doi intrând la braț, i-au urmărit cu privirea până s-au amestecat în grup.
- Ce pereche potrivită! De unde sunt ăștia?
- Cum, nu știi? Fata este angajată de curând la noi, iar băiatul este logodnicul ei!
- Am auzit eu ceva. Deci după ea sunt morți toți băieții din unitate, asta e aia pe care a dat-o la difuzor când a împlinit optsprezece ani!
Ema se uita după Sanda și Geta. Trebuia să fie lângă cineva cunoscut, prea se uita toată lumea la ei.
- Bună seara! Vă recomand pe prietenul meu. Era dornic să vă cunoască!
- Sărut-mâna! Decebal se apleacă ceremonios și sărută mâna celor două femei.
- Uite-i și pe soții noștri, dragă, uite pe logodnicul Emei, faceți cunoștință!
Decebal a strâns mâna cu prietenie celor doi bărbați. Îi privea cu plăcere, cei doi erau însurați, nu puteau fi un pericol pentru iubita lui.
Orchestra a început un ritm de dans în surdină. Perechi, perechi au început să alunece unii pe lângă ceilalți. Alții serveau te-miri-ce la mese. Nu se îndurau să-și lase paharul din mână.
- Ne scuzați! Hai, Ema, să dansăm, e melodia ta preferată! Au ajuns în ring ținându-se de mână. Decebal era un dansator înnăscut. Chiar dacă fata nu știa să danseze, cu el nu avea probleme. Cu Ema făcea un cuplu perfect. Dansau de parcă erau profesioniști. În pauze băiatul o ținea de mână. Dacă venea câte un tânăr, răspundea aspru:
- E cu mine!
Cel respins se scuza respectuos și pleca.
După câteva dansuri apare organizatorul balului, care anunță că va fi aleasă cea mai frumoasă fată din bal și perechea care dansa cel mai frumos.
- Deja am primit multe felicitări pe numele fetelor care vor concura pentru regina balului. Cea care va avea un număr mare va fi câștigătoarea. Să începem!
Muzica a început. Decebal întinde mâna și-o trage spre el în ritmul valsului cântat de orchestra militară. Era ceva dumnezeiesc să dansezi. Candelabre luminoase le înfrumusețau figurile. Piruetă după piruetă. Fata se simțea amețită. Închisese ochii și se lăsa condusă de partenerul ei într-o lume numai de ei știută. Când a deschis ochii lângă ei dansa o pereche de copii îmbrăcați aproape la fel ca ei.
În vârtejul dansului i s-a părut că este Ninel. De ce în clipele ei fericite îi apare în fața ochilor mereu Ninel? Nu poate fi adevărat. Ninel trebuie să fie înalt cât Decebal, ăsta pare un copil care dansează printre maturi.
- Decebal, uite, băiatul acela îmbrăcat ca tine este Ninel!
- Fii serioasă! Piticul acela? Nu poate fi! Hai aproape de ei să te uiți mai bine!
- Nu, lasă, cred că mi s-a părut!
- Tinere, logodnica mea spune că te cunoaște!
Băiatul se oprește din dans ținându-și partenera de mână. Se uită cu atenție la Ema, măsurând-o cu atenție din cap până-n picioare.
- Îmi pare rău! Cred că mă confundați, n-am de unde să vă cunosc!
Nici glasul nu i se schimbase. Rămăsese la fel ca atunci când erau mici. Ema, jenată, nu știa ce să zică. Copilăria o pierduse gândindu-se la el. Planurile pe care și le făcea cu el în lumea ei, toate se năruiseră. Ce blestem nenorocit! Ce-or fi greșit strămoșii lui, de-a căzut nenorocirea pe el? Cum și-l imagina ea și acum avea în față un pitic. Decebal rânjea satisfăcut. Îl ura.
- Eu te cunosc foarte bine! Tu ești Ninel de la Buzău! Tu m-ai uitat, dar eu i-am povestit și logodnicului meu despre tine! și Ema zâmbi jenată.
- A! Acum te recunosc! Nici eu nu ți-am uitat zâmbetul! Tu ești Ema lui nea George, care ai plecat fără să‑ți iei rămas-bun de la mine! M-am îmbolnăvit! Părinții mei au tras-o cu mine! M-au dus pe la toți doctorii, mi-au dat o groază de medicamente! Și acum ai rezultatul în fața ta!
Și-a luat prietena de mână, o trăgea după el, și-au plecat acasă.
Ema și Decebal nu se așteptau la asemenea raționament. Se uitau unul la celălalt fără cuvinte.
- Să dansăm, piticul ăsta te acuză că ești vinovată că n-a crescut! Cine știe ce are el în gene? Să ne grăbim, iar se anunță fata care are felicitări multe!
- Ema are numărul cel mai mare! Celelalte sunt nesemnificative! Ea este aleasă regina balului! Trebuie să-și aleagă regele și să danseze valsul reginei. Nu este neapărat să-și aleagă partenerul cu care a venit! E liberă să aleagă pe oricine!
Fata intră în ringul de dans ținându-și logodnicul strâns de mână. Încă era emoționată de acuzațiile lui Ninel. Dacă tot trebuia să aleagă ea l-ar fi ales pe el, împreună ar fi trebuit să fie. Se lasă condusă de Decebal. Muzica era fermecătoare. Piruetele lui Decebal îi făceau pe privitori să-și rupă palmele aplaudând. Nimeni nu îndrăznea să se alăture celor doi dansatori. Sanda și Geta o admirau pe fată, cât era de frumoasă și cât de frumos dansa. Le plăcea chiar și de Decebal. La un moment dat, unul din mulțime pleacă furios din sală, atrăgând atenția celorlalți.
- Bă Timiță, unde fugi? Așa e viața, unul plătește și altul culege roadele! Ce, te așteptai să te aleagă pe tine? Fata nici nu știe că ți-ai dat tot salariul pe felicitări!
Dansul s-a terminat. Decebal, prins de mâna Emei, o mai învârtea ținând-o încă în ring pe fată. Organizatorul le‑a înmânat teancul de felicitări. Câte întâmplări într-o singură noapte! Întâlnirea cu Ninel, să fie aleasă regina balului....
- Uite, Ema! Știai că la serviciu e unul îndrăgostit de tine? Pe majoritatea felicitărilor își mărturisește dragostea lui. Se și iscălește. Nu i-a păsat că ai venit cu mine! Omul și‑a făcut numărul crezând că îl vei alege pe el rege. Cred că e ăla care a plecat furios!
- Cum era să-l aleg pe el? Toată noaptea eu am dansat cu tine, aș fi părut neserioasă! Iar el ar fi avut speranțe degeaba. Omul acesta e un pic mai înalt decât Ninel. Nu știu cum l-au primit în armată!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!