XXIV

Moartea lui Stalin adusese mare jale în unitatea militară unde lucra Ema. Până și steagurile care atârnau deasupra clădirilor plângeau aplecate cu capetele în jos. Fata se întreba de unde și pentru ce atâta jale? Ei, care era atât de miloasă, nu-i venea să plângă după acest om, care și în timpul războiului civil dintre roșii și albi, și în Cel de-al Doilea Război Mondial trimisese la moarte atâtea vieți omenești. Îl asemuia cu Napoleon Bonaparte. Numai acesta pentru mărire călcase pe cadavre omenești. Ofițerii care-și făcuseră studiile în Uniunea Sovietică veniseră căsătoriți cu rusoaice. Nu le mai plăceau româncele. Generații întregi, în loc să învețe istoria și geografia poporului român, erau obligați s-o învețe pe cea a poporului rus. Patriotismul strămoșilor începuse să dispară. Tineretul avea de toate, numai dragoste de patrie nu aveau. Hărțile pe care le cartografia Ema aveau drept model tiparele sovietice, care știau mai bine decât topografii noștri fiecare firicel de iarbă care creștea pe pământul românesc. Ea se întreba de ce le-o mai desena încă o dată, când hărțile erau executate fără reproș? Numai poporul român, cu istețimea lui, respira ușurat, sperând că în viitor trebuirile se vor aranja. Obligațiile de după Cel de-al Doilea Război Mondial erau acum terminate. Viața oamenilor parcă era mai sigură și mai înfloritoare. Mulți aveau apartamente și mașini. Românii au construit fabrici, uzine mari, blocuri și locuri de muncă pentru fiecare. Fiecare vroia să-și aducă aportul, să facă ce se pricepea mai bine. Generații de ziariști, ingineri, profesori, avocați, agronomi, zootehniști, își dăduseră mâna și lucrau fără gânduri de câștiguri fabuloase pentru generațiile viitoare. Așa s-a umplut capitala și orașele mai mici de parcuri, unde copiii se puteau juca nesupravegheați. Nu li se putea întâmpla nimic. Neghina era băgată acolo unde îi era locul. Cei recuperabili erau integrați în muncă, calificându-se în meseria care le plăcea. Cașcavalul era cât roata carului. Salamuri și preparate de carne te așteptau în magazine de-ți lăsa gura apă. Salariile ajungeau să trăiești în mod civilizat. Securitatea și armata vegheau hotarele patriei, pentru ca acest popor încercat să trăiască mai bine. Comunismul nu s-a impus, așa cum vorbea străinătatea, ci a venit de la sine. Oamenii din multe țări l-au acceptat pentru că le promitea un viitor. Românii puteau să citească cele mai rafinate cărți. Scriitori de renume mondial stăteau în rafturile magazinelor pentru a fi cumpărați. Doamna Fernandia a avut dreptate. Ema a apucat aceste timpuri. Și citea nesățioasă. Cumpăra de la biblioteca unității cu banii până la salariu. Prefera de multe ori să nu-și cumpere o rochie sau un pantof. Trăia momentele cele mai fericite din viața ei. Acum era fericită. Erau cărți din colecția de artă. Cunoștea pe dinafară toate viețile acestora. O ajutau și pentru a-și umple golurile pe care le avea în pictură.
Toate aceste evenimente ale țării pe care o iubea din tot sufletul, plus cele personale, o copleșeau pe Ema.
Decebal a acceptat cu greu să-i dea numele fetiței Sideroza. Ema nu vroia să renunțe în ruptul capului. Prea suferise în acea perioadă pentru faptul că îndrăznise să întrebe dacă trebuie să țină minte sau nu. Și l-a ținut minte. Fetița creștea ca în povești. Cât alții creșteau într-un an ea creștea într-o zi. Așa i se părea ei. Meri o ajuta foarte mult. Când cădea noaptea frântă de oboseală, nici nu auzea copilul plângând, care trebuia să sugă. Meri i-o aducea, i-o punea la sân și așa, dormind, își mângâia copilul în somn, neavând putere să se trezească. Acum avea pentru ce trăi. Părinții soțului nu s-au lăsat până nu i-au mutat în apartamentul celor care erau de câțiva ani în Turcia. Dealtfel se căsătoriseră și Nelu și Motanu, acum erau iar claie peste grămadă. Sperau că între timp vor primi și ei un apartament. Până atunci venise timpul ca Decebal să-și dea examenul de stat. Ema îi pregătea lucrările scrise de mână cartografic și planșele de desen, care erau foarte multe. De câtva timp soțul era tot mai distant cu ea. Credea că din cauza emoțiilor.
- Ema, te rog să-i spui mamei tale să ia fata și până nu termin examenul să nu mai stea cu noi. Mă obosesc, nu mă pot concentra, Trebuie să am liniște! Când pleci de la serviciu poți să te duci direct la ele, nu mă supăr, stai cât vrei!
Fetei nu i s-a părut nimic ciudat. O perioadă a mers bine. Îi terminase toate lucrările, muncea mult și la serviciu, abia se mai ținea pe picioare. Aerul fierbinte din tramvai o amețea. Stătea de vorbă cu o colegă care-i era și vecină. Trebuia la un moment dat să se despartă, deoarece Ema trebuia să meargă mai departe, spre Sideroza.
- Tu ce-ai slăbit așa? Eram sigură că o să ajungeți la chestii de-astea! Și cei din bloc de la mine sunt supărați că madam Benbulea ți-a stricat căsnicia!
- Ce Benbulea, ce căsnicie, sunt puțin amețită de căldură, despre cine este vorba?
- Haide de! Nu te face că nu înțelegi, toată lumea știe prin ce treci!
- Dorina, îți dau cuvântul de onoare, nu înțeleg nimic din ce-mi spui! Fii mai explicită!
- Adică vrei să spui că știe tot satul și tu nu? Nu-mi vine să cred! Așa ești tu, nimeni nu află nimic de la tine. Cum, nu știi că bărbatul tău este combinat cu una de la noi de pe scară? De vreo trei luni, este nevasta unui colonel. Așa-ți trebuie! Tu respingi pe toți care-ți fac curte și uite ce-ți face el! Pa! Trebuie să cobor!
Emei au început să-i picure lacrimi din ochi, neputincioasă. Un cuțit fierbinte i s-a înfipt în stomac. Intestinele au început să-i bolborosească, inima să-i bată mai repede. A simțit că face pe ea.
- Doamne, mă fac de râs, femeie în toată firea! Nu mă duc la fetiță, trebuie să mă duc acasă, să văd despre ce este vorba! Poate Dorina a făcut numai așa, o glumă, nu poate fi adevărat!
Decebal tocmai se întorcea de la părinți. Văzând-o așa distrusă și-a dat seama că ceva nu este în regulă. Și a dat‑o pe glumă:
- Ce, nevastă, ți s-au înecat corăbiile? Ce arăți în halul ăsta?
- Deschide repede ușa, am nevoie la toaletă, discutăm după aceea!
Și s-a repezit ca o nebună.
- Ia spune, ce te-a apucat așa deodată? Parcă tu sufereai de invers?
- Păi am avut motive întemeiate! Cineva din bloc m-a informat că, în timp ce eu mă chinuiesc să-ți fac totul pentru examenul de stat, mă spetesc și la serviciu, am grijă și de aia mică, îți pregătesc și ție totul să nu-ți lipsească nimic, tu îmi pui coarne cu doamna Benbulea. Nu crezi că a fost cazul să dea diareea peste mine?
- Vezi-ți de treabă, astea sunt minciuni!
- Nu, nu sunt minciuni! Tu trebuia să înveți, și în loc să înveți te ofereai seara s-o scoți pe cea mică afară. Acum fac eu legătura! Ar trebui să recunoști! N-are rost s-o ținem așa până mâine dimineață!
- Ei bine, da! Este adevărat! De când o avem pe Sideroza pe mine m-ai dat pe planul doi, eu nu suport așa ceva! Vreau toată atenția să mi-o dai mie, așa am fost obișnuit! Am fost un prost! Eu pe tine te iubesc!
- Îmi pare bine că mi-ai ușurat situația! Cea care trebuia să te înșele eram eu! Puteam doar să întind mâna să‑mi aleg de la ostaș până la general, toți mă admiră și-mi fac ochi dulci, dar eu nu fac așa ceva! Rămâi cu iubita ta, sper să te facă fericit, îmi iau câteva lucruri și plec să stau la mămica! Succes la examen!
În drum spre Meri, fata s-a oprit la un telefon public și și-a sunat socrii. Vroia să-i anunțe ce minune de băiat au crescut.
- Sărut-mâna, tataie!
Așa le spunea ea, după cum îi botezase Sideroza.
- Alo, tu ești, Ema? Plângi? Ce s-a întâmplat?
- Sunt distrusă! M-am despărțit de Decebal, trăiește cu una din blocul de vis a vis de noi!
- Nu poate fi adevărat!
- Ba da! A recunoscut chiar el!
- Păi cum, atunci când trebuie să dea examenul de stat, el s-a apucat de prostii?
- Poate i-am lăsat părea mult timp liber și i s-a urcat la cap! Trebuia să-l las să se chinuiască, să-și facă singur tot ce am muncit eu de când cu facultatea asta nenorocită pe care a lungit-o atât de nu se mai termină!
- Trebuie să stăm de vorbă! Aveți un copil…
- Nu, tataie, îmi pare rău că vă supăr, dar eu nu pot să iert infidelitatea, așa sunt eu? Nici nu vreau dragoste cu sila! Nu mă vrea și gata!
Manolache era singurul din familie cu care se putea discuta. Își iubea fiul și nu-i tolera să facă ce nu trebuia. Începuse să țină la fata asta gospodină și cuminte. La început îl influențase consoarta, dar de ce trecea timpul el descoperea în Ema multe calități pe care femeile din viața lui nu le avuseseră. Chiar ținea la ea. Și fata simțea și avea încredere în el. Duminica îi chema pe cei trei la masă. Se învârtea până ce soseau, atrăgând atenția vecinilor.
- Ce te agiți așa, vecine?
- Vine nora cu nepoata și fi-miu! Vreau să știu dacă sunt pe-aproape! Trebuie să fie mămăliguța caldă, altfel o mai lăsăm să fiarbă până vin ei!
Niciodată nu-l punea pe băiatul lui primul. Îi dădea fetei atenția pe care o merita. După ce soseau răsturna mămăliga pe farfurie și-i invita pe toți să mănânce din bucatele pregătite. Sideroza se atașase mai mult de el decât de bunică.
- Puiule, dezbracă-te și dă-mi cămașa, maieul și chiloții vreau să le spăl!
Așa îi făcea de fiecare dată. Ema nu îndrăznea să-și înfrunte soacra spunându-i că abia le schimbase. Dar soacra vroia să-i arate fiului că ea este de neînlocuit. Când pleacu fata îl apostrofa pe băiat:
- De ce nu-i spui maică-ti că nu este nevoie să le spele încă o dată, după ce mă chinuiesc să fie totul cât mai bine?
- Ce vrei, să mă cert cu ea? Las-o să-și facă numărul! Așa este ea. Tot degeaba i-aș spune!
- Pe tine nu te doare? De când ne-am căsătorit pățesc așa în fiecare duminică. Nu ți se pare că o face intenționat? Dacă nu-i spui să nu te mai lase în pielea goală, să-ți spele tot ce ai pe tine, numai așa, să-ți arate că eu nu sunt bună de nimic, am să refuz să merg cu tine la ei! Te duci tu cu fata! Prea vă bateți joc de mine!
Decebal n-a îndrăznit să-i spună mamei. Ema a refuzat să-i însoțească. Soacra a înțeles și nu i-a mai spălat totul de pe el.