agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-17 | |
Deschise ușa hambarului și se pomeni față-n față cu ceea ce avea să fie cea mai cutremurătore imagine pe care ochii ei bolnăvicioși, stinși prea devreme, vor fi oglindit-o vreodată. În mijloc se afla trupul lui gol, atârnat de o funie, legănându-se morbid. Gâtul lui strâmb stătea nemișcat, într-o poziție nefirească. Sub el – un scaun vechi de lemn, răsturnat. Picioarele încă-i zbuciumau a agonie, dar în ochii-i deschiși, ficși, se întrezărea deja poarta către lumea de dincolo.
Un trăsnet de durere brăzdă chipul copilei. Instinctul de conservare o făcu să se precipite către fostul locaș al sufletului iubitului său și să-l dea jos cu toată repeziciunea de care era în stare. Dar știa. Știa că era prea târziu. Când trupul acela încă adolescentin îi căzu în brațe și când ajunseră amandoi prăvăliți în fânul de pe podea, parcă îi văzu sufletul ieșind prin gura întredeschisă, ca un văl de lumină deică. O învălui ușor, drept ultimă zvâcnire a iubirii sale, o sărută patern pe frunte și dispăru în neant. În acea clipă știu. Avea să îl urmeze. Se ridică încet, trase trupul până afară, în zăpadă și cu întrebarea ‘De ce?’ în gând își ridică ochii spre cer, căutându-l pe El. Când își coborî privirea înapoi, către prea-iubitul său, priveliștea nu mai era aceeași. Un șuvoi de sânge începuse să curgă dintre buzele de-acum vineții și înroșise omătul vremelnic din juru-i. Ca o virgină în patul său nupțial, așa zăcea și trupul acela gol, cu pata de sânge lângă el – dovadă de netăgăduit…în cazul ăsta a morții. Ei bine, a morții avea să fie și ea. Pe ei moartea nu îi va despărți. Pe ei îi va uni etern. Așa cum voiseră și visaseră încă din momentul în care buzele fragede se uniseră pentru prima oară într-un sărut. Se prăbuși în genunchi, luă în mâini neaua însângerată și își spălă chipul cu ea. Amestecul topit de zăpadă și sânge i se prelinse pe gât, apoi pe sâni, înroșindu-i cămașa subțire de pânză topită pe care o purta. Într-o secundă ieși din transă și cu o putere pe care doar dragostea i-o poate insufla cuiva îl trase de picioare până pe dealul din spatele casei, lângă bătrânul stejar, unicul martor al tuturor atingerilor timide, stângace, dar pline de toată pasiunea și suavitatea din lume. Îl așeză pe pământul înghețat, se dezbrăcă de cămașă, o aruncă undeva, în întuneric și se lungi lângă el. Un ultim sărut, tremurat și încălzit de lacrimi fierbinți, pecetlui sfârșitul iubirii lor pe această lume și începutul ei pe cealaltă. Mirosul pregnant de sânge al cămășii învăuia tot dealul. În depărtare se auzeau urlete de lupi înfometați…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate