Mai rar se-ntâmplă să vezi bărbat intrând în magazin ori zgâindu-se prin vitrină pentru a admira dantelele expuse. Nici chiar atunci când sunt aplicate la fustițe și rochițe ori, mai ales, la lenjerie de pat sau intimă, nu se înghesuie bărbații! Doar în preajma sărbătorilor, cu obligații și cu mintea-ncrâncenată pe o mie de calcule după ce au făcut comparații de prețuri prin vreo zece magazine...
Mie mi-au plăcut dantelele de când eram micuț. Îmi amintesc cum le-admiram, în jurul meu, pe la căruț, pătuț, bluzițe sau scufițe și până la perdelele uriașe ce nu-mi dădeau lumină cât să-mi găsesc jucăriile prin scutece-aruncate. În plus, cu mare drag, le priveam la bluzele ce-acopereau pieptul mamei și, câteodată, manșetele bluziței îmbrăcată pe când mă lua la plimbare. Ei, da! La plimbare am zis. Pe străzile curate din urbea mea natală și prin imensul parc în care, pe vremea ceea, cânta frumos fanfara. Așa, prin mulțimea de oameni ieșiți la promenadă, tot mai multe modele ochii-mi admirau și, recunosc, mereu mă atrăgeau. Dantele siropoase, dantele atrăgătoare, dantele fermecătoare. Pe măsura vârstei!
Dar, cel mai mult, îmi plac dantelele iernii. Cum, ale iernii? Așa bine. Toți copacii se-mpodobesc după ce ninge liniștit și, aproape neobservat, își etalează dantelele cu o grație surprinzătoare. O pădurice devine divină, ceva de basm adevărat, ceva de vis. Iar noaptea, când luna patinează pe luciul apei înghețate, dantelele se-ntrec în falduri și sclipiri, de parca mii de licurici au năvălit să lumineze cărarea Crăiesei Zăpezilor...
Și streșini se-mpodobesc în noapte și ne surprind, spre dimineață, cu-a lor dantelărie plină de vii sclipiri într-o feerică lumină. Îmi plac dantelele clădirii ce-n evul mediu a fost clădită, dar și arabescul oriental, mai ales dacă e desenat de picioarele gingașe și greu de stăpânit ale unei balerine ce lunecă precum un fulg în lungul scenei...
Nu pot uita cum timpul zboară când uit privirea să-mi întorc din largul mării înspumate! Privesc pierdut ca-ntr-o visare și văd dantelele dansând pe vârf de valuri adunate, ca într-un lanț pierdut în infinit, scăldat în nestemate...
Îmi plac dantelele. Sub orice formă și, mai ales, pe orice forme! Ele fac ca totul să fie mai frumos și tainic, trezindu-te la viață. Prin ele înțelegi cum sentimente se amplifica și simțuri te-năbușă. Prin ele poți descoperi de ce femeia preferă tot mai mult să-și cumpere dantelă, să se-mpodobească cu dantelă și să se-mbrace, pur și simplu, în dantelă și chiar să te primească pe tine, soț și, mai ales, amant, iubit de-o noapte, cu zâmbetul ascuns în colțul gurii și piciorușu-i atârnând ștrengar, provocator, printre dantele...
E mult mai curajoasă, în falduri de dantelă, e sclipitoare parcă ori, cel puțin, frumoasă, chiar de-ncearcă să-și ascundă intenția, dorința și fermecătoarea-i inițiativă pe care, oricum, n-o simți convins că ești învingătorul. E chiar stăpână mult pe sine și te-amețește nu atâta cu privirea, cât cu... dantelăria! Dantelărie-n vorbă și-n privire, dantelărie-n așternut și pe pielea-i netedă, că nu mai vezi în fața ochilor decât forme dantelate, de te-apucă amețeala până cazi pe spate...
În general, femeia nu se manifestă public la alegerea dantelei, deși, pentru fiecare, este un exercițiu de mare încărcătură psihica și chiar artistică. Fiecare articol ce va purta dantelă este întipărit în memorie în câteva variante și chiar culori, căci ea, femeia, când se-mbrăcă, dorește oricui să-i dea furori...
Cea mai liniștită femeie este cea care alege dantela cu ciocănele! Nu mai are nevoie de nimic. A fost și este o tentație misterioasă și va rămâne o permanentă ispită această cusătură fină numită-n general, dantelă, chiar și-n iatacul domnițelor românce ori în elegantele apartamente ale reginelor Franței...
O, nu! Nu se va renunța la ea atâta timp cât există femei pe lumea asta. Pentru că femeia este cu mult mai ispititoare când se folosește de dantelă. Fiind ispititoare, devine dominantă…
Rămâne-n veci, stăpână!