XLII

Coșmarul abia acum începea. Sideroza a fost mutată într-o rezervă de două paturi. Între timp se ocupase și al doilea pat de către o studentă, care avusese și ea un accident. Deoarece fata era din provincie, părinții nu ajunseseră la ea și Ema era nevoită s-o îngrijească. Le uda buzele cu apă, le urmărea perfuziile, să fie schimbate la timp, le punea plosca, până a venit mama studentei și Ema s‑a ocupat numai de fata ei.
Sideroza o săptămână a stat în comă. Ema se ruga la Dumnezeu măcar un deget sau o unghie să-i lase din fată, să nu i-o ia de tot. În tot acest timp ea nu a mâncat și nu a băut nimic. Abia se mai ținea pe picioare, slăbise mult, iar puterea de a lupta cu moartea Sideozei începuse să-i slăbească. Nepieptănată și murdară, Decebal a adus-o într-o seară acasă, să se spele și să se odihnească. A înlocuit-o la spital cu o doamnă care era iubita lui.
A dormit cu Ada. Ema a căzut ca un bolovan. Dimineața s-a sculat îngrozită că a putut să doarmă în timp ce fata ei putea să pățească ceva rău. S-a luat după Decebal, s-o lase cu o străină – dacă i-a făcut ceva? Nu, nu a procedat bine. Trebuie să se întoarcă cât mai repede la spital.
A sunat la Puica, a lăsat-o pe Ada și l-a chemat pe fostul soț, să ajungă cât mai repede la fată.
În mașină tăceau amândoi cu șoferul.
- M-am gândit să faci schimb cu doamna care a stat cu Sideroza, să te mai odihnești și tu...
- Nu, Decebal! Vreau să stau numai eu cu fata mea! Nu o las cu persoane străine, numai o mamă simte ce are nevoie copilul ei...
- Ei, asta-i acum! Tot a dracului și cu coada sus ai rămas, eu îți vreau binele iar tu faci pe geloasa cu mine...
- Nu sunt geloasă, tu nu mai însemni nimic pentru mine, acum nu mă interesează decât binele copilului! Eu am crescut-o singură, fără ajutorul tău, și știu cel mai bine de ce are ea nevoie acum!
- Du-te dracului din partea mea, dacă nu vrei nu vrei, poți să stai la spital până ai să plesnești!
Șoferul era roșu ca sfecla. Se rușina pentru limbajul pe care îl folosea șeful lui cu această femeie finuță și năpăstuită de soartă. Ema nu trebuia să continue dialogul, așa că și-a înghițit replica și a tăcut până la spital. Aici a întâmpinat-o o femeie blondă cu ochi albaștri, destul de frumușică, care i-a spus:
- Doamnă, bună ziua! Să știți că Decebal pe mine m-a iubit întotdeauna, nu pe dumneavoastră!
În starea în care se găsea, Emei i s-a părut că aceste cuvinte nu-i sunt adresate ei. Numai de dragoste nu-i ardea, când fata în orice clipă putea să moară.
- Doamnă, îmi pare foarte rău, dar pe mine de ani de zile nu mă interesează pe cine iubește Decebal. Păstrați-l sănătoasă, mie mi-a făcut destule, are timp să vă facă și dumneavoastră. Singurul lucru care mă interesează este să-mi salvez copilul de la moarte! Vă rog să mă lăsați în pace! Bună ziua!
Ema a găsit-o pe Sideroza dormind. S-a așezat pe scaun în fața patului, privindu-și cu duioșie copilul pentru care făcuse atâtea sacrificii în viață. Își amintea cum mânca ea la serviciu chifle goale pentru că mâncarea trebuia să fie pentru Decebal, care era la facultate, și pentru Sideroza, care era mică și trebuia să crească și să ajungă pe picioarele ei, să‑și câștige singură pâinea, să nu aștepte la mila bărbatului. Meditațiile la materiile pentru facultate și limbi străine le plătea din lucrările particulare pe care le executa noaptea, după o zi istovitoare la serviciu.
A trebuit să înlocuiască din toate punctele de vedere și rolul de tată, pentru ca ea să nu se simtă inferioară celorlalți copii. Îi comanda la ”Arta Modei” cele mai frumoase haine, George îi făcea încălțăminte la comandă. Era o adevărată doamnă, citită și educată pentru a ajunge o operă de artă, așa cum îi plăcea Emei să se mândrească.
După atâta muncă și sacrificii, acum să ajungă să piardă totul din cauza unui accident nefericit.
Ema nici nu știa precis cum s-au întâmplat lucrurile. Cel care a fost vinovat a murit în chinuri groaznice după trei zile și trei nopți. Din cei rămași numai Sideroza știa adevărul, dar ea nu avea putere să vorbească.
- Bună dimineața, doamna Ema! Cum ai putut lăsa fata dumitale cu o femeie străină? Þi-a spus că azi-noapte, după ce ai plecat, fata era să moară?
- Nu mi-a spus! A preocupat-o cu totul altceva!
- Dacă nu mă duceam repede după doctor, fata dumitale era pe lumea cealaltă! Sper că nu repeți greșeala, mai ales că fostul soț s-a dus și le-a spus la toți doctorii că de acum încolo dumneata trebuie să stai cu aia mică acasă, iar femeia aia vine săs tea cu bolnava.
- Și doctorii ce-au zis?
- L-au întrebat dacă dumneata, ca mamă, nu ai niciun drept. I-au zis că dacă vrea să trăiască fata, să te lase pe dumneata, ca mamă, să ai grijă de ea.
Ema a început să plângă încetișor. Nu se aștepta ca Decebal s-o facă de râs și la spital; după ce că-și aducea nevasta în vizită la spital, să-și aducă și amanta după el. Lumea din spital se întreba cum poate Ema să îndure această umilință. Sideroza era numai a lor, ei trebuiau să facă cu schimbul la căpătâiul fetei, cele două femei nu trebuiau implicate, dar Decebal nu s-a oferit să stea cu ea.
Când s-a trezit Sideroza, Ema încerca să-și ascundă lacrimile și să-i arate o față mai puțin îngrijorată. Dar fata nu s-a lăsat păcălită. Ea nu avea de unde să știe că mama mâncase pentru prima dată împreună cu Ada, cu o seară înainte. Când va începe și ea să mănânce, atunci îi va reveni și Emei pofta de mâncare. Dar când va fi oare? Sideroza trăia doar cu perfuzii.
- Mamă, de ce te-ai urâțit și ai îmbătrânit așa de rău? N-ai văzut tata și cu nevasta lui ce frumoși sunt? Ce se întâmplă cu tine? Arăți groaznic! Și a întors capul spre perete.
Din ochii Emei s-a desprins o disperare mută, lacrimile au început să curgă pe dinăuntru. Ea nu trebuia să-i arate Siderozei cât de mult au durut-o cuvintele ei. Deci acestea erau primele cuvinte pe care i le adresa ”opera ei de artă” de la accident și până în prezent. Cele două femei din salon s-au uitat cu compătimire la Ema și-au lăsat capul în jos.
- Doamnă Ema, suntem chit! Dumneata mi-ai salvat în prima noapte fata de la moarte, iar eu ți-am salvat-o acum! Îmi dau seama prin ce clipe treci. Important este să se facă fata bine și să fie sănătoasă!
- Aveți dreptate, doamnă! Nu eu contez acum. Fiica mea este totul pentru mine!
- Dar aveți și o nepoțică, cu cine ați lăsat-o?
- Cu o vecină. Are doar cinci ani, este atât de inteligentă și deșteaptă că a făcut-o pe vecină să doarmă în apartamentul nostru, să aibă grijă de casă. Este prima dată când o lăsăm singură, dar vorbim de câteva ori pe zi la telefon.
- Dar de ce nu ați lăsat-o cu bunicul? Decât să se țină, la vârsta lui, nu i-ar fi rușine, de femei, mai bine ar avea grijă de copil!
- Ada nu-l cunoaște bine. Acum e prima dată când se implică, el și-a trăit viața lui! Ne-am cunoscut din liceu, ne-am făcut o casă frumoasă, am avut copilul acesta minunat, dar m-a înșelat cu femei sub nivelul meu. Am încercat tot ce a fost posibil să-mi salvez căsnicia, dar nu a fost posibil, așa că l-am lăsat să fie fericit…
- Păcat de dumneata, ești o femeie deosebită, meritai o soartă mai bună!
- Așa mi-a fost norocul! Acum fericirea fetelor mele va fi și fericirea mea!
- Am observat că vine în fiecare zi un tânăr care bănuiesc că este tatăl fetiței.
- Da, nici el nu este mai breaz! Mama lui se ține scai de el și nu-l lasă cu fiică-mea și cu nepoată-mea, în schimb a venit cu bani și a dat la toți doctorii care au avut grijă de Sideroza.
- Măcar atât să facă și el!
Sideroza se întoarce brusc, privind-o pe Ema.
- Mamă, de ce m-au înviat doctorii? Mă simțeam atât de bine… Știi, ai avut dreptate când spuneai că ai citit într-o carte că atunci când mori vine un val de lumină și te ia cu el…
La mine s-a întâmplat așa: o spirală de lumină m-a învăluit; simțeam că mental, comunic cu ea. Voci ademenitoare îmi cântau și mă îndemnau să merg mai departe. Și m-am lăsat dusă până la intrarea unui tunel. Dar mi-am dat seama că nu pot intra, deoarece te lăsasem singură cu aia mică! Și atunci spirala luminoasă m-a adus înapoi. Apropo, ce face Ada? Îmi este dor de ea! S-o aduci s-o văd!
Ema își dădea seama de faptul că Sideroza nu întrebase până acum nimic de fetiță.
- În spital nu intră copii...
- Te rog, roagă-l pe tata! Să vorbească cu cineva! Doar câteva minute! Nu mai pot de dorul ei...
- Printre cei care au venit să te vadă a fost și Gabi...
- Și ce vroia?
- A dat bani la toți să te salveze!
- Păi n-a dat tata?
- Nu! Când s-a decis să dea i-au spus doctorii că le‑a dat Gabi atât de mult că ar fi nedrept să ia și de la el!
O soră mititică a intrat în salon să le pună termometrele.
- Astăzi începem transfuzia de sânge! Ce grupă de sânge aveți?
- Grupa 0! se aude abia șoptind Sideroza.
Asistenta a venit și-a conectat-o pe fată la aparat. Ema, încă moartă de oboseală, o privea pe fetița ei cum adormise. Își amintea de toate necazurile prin care trecuseră amândouă de-a lungul anilor. Prima ei dragoste față de un coleg de liceu, examenul de facultate, căsătoria, nașterea Adei. Dar cel mai cumplit lucru a fost cutremurul din 1977.
Ema se întorsese după trei zile și trei nopți de la unitate. Era o lucrare foarte importantă, strict secretă și foarte urgentă. Nimeni din colectiv nu se mișcase din birou până n‑au terminat-o. Intrată în sufragerie, mare i-a fsot mirarea când a dat cu ochii de Decebal. Erau despărțiți de mult și venea acasă numai când avea el chef. Ea nu vorbea niciodată cu el, cu toate că locuiau în același apartament. Meri plecase acasă după trei zile, iar George le înebunise cu telefoanele. Dar ea îl lăsa mereu pe planul doi pentru a avea grijă de fetiță. Ema o sărută pe Sideroza și fără să mănânce se repezi la baie, dar n-apucă să dea drumul la duș, că totul începe să scârțâie și să se învârtească în jurul ei. La început a crezut că este amețită de oboseală, dar țipetele fetiței și strigătele lui Decebal au scos-o din cadă. Și-a luat repede halatul de baie; cei doi țineau ușa ca ea să poată ieși. Totul cădea prin casă și se spărgea. Un vuiet puternic amplificat de urletele câinilor vagabonzi făcea să intre groaza în ei.
Vecinii fugeau din bloc țipând și înjurând, încărcați cu lucrurile cele mai importante din apartament. Decebal s-a repezit la Ema, cu o mână a înhățat-o pe Sideroza și le-a dus sub tocul ușii din sufragerie.
- Stați aici, când am făcut casa, constructorul mi-a spus că în această parte este locul cel mai rezistent! și le-a acoperit pe amândouă cu trupul său.
Abia a doua zi, în drum spre serviciu, Ema a văzut ce dezastru a făcut cutremurul în capitală. Centrul Bucureștiului era plin de mormane de cărămizi, oamenii îi plângeau pe cei dispăruți; atunci au murit mulți oameni de seamă ai națiunii noastre. Ema spera că această nenorocire va face oamenii să devină mai buni, dar timpul a trecut, cei morți au fost uitați, și răutatea și-a făcut mendrele în continuare...
Aceste amintiri i-au luat câteva clipe, fata dormea, dar Ema a observat că de când i-au băgat sânge i s-au învinețit buzele, gâtul și barba. Ea nu-și dădea seama dacă acesta este un fenomen normal și-a dat fuga la doctor.
- Domnule doctor, nu vă supărați, eu nu mă pricep, să nu-mi luați în nume de rău, dar fata mea, de când i-a pus transfuzia de sânge, a început să se învinețească!
Doctorul nu a mai așteptat și alte explicații și a dat fuga la pacientă.
- Doamnă, ce grupă de sânge are?
- 0, domnule doctor, așa scrie și în buletin!
- Trebuie să-i facem imediat analizele, nu cred că are grupa 0! Soră, oprește transfuzia și du-i repede sângele la analiză!
Între timp au venit Decebal și Gabi. Au rămas înmărmuriți de cele întâmplate.
- Și eu am fost sceptic! Din grupa mea, A, și grupa ta, B, nu putea să iasă un copil cu grupa 0, dar nu ți-am reproșat niciodată nimic! Acum îmi voi lămuri anumite bănuieli.
- Ce tot vorbești? Sideroza îți seamănă leit! Este bucățică ruptă din tine! Din păcate nu te-am înșelat niciodată, cu toate că meritai!
Gabi nu îndrăznea să intre în salon. De câte ori deschidea ușa, Sideroza țipa să iasă din cameră. Nu vroia ca după atâta timp s-o vadă înfășurată ca pe o mumie egipteană.
La analiza de laborator a ieșit grupa de sânge B. Doctorii spitalului nu-și puteau explica cum a ajuns să scrie pe buletinul de identitate o grupă care nu-i aparținea.
- Doamnă Ema, fiica trebuie să fie foarte fericită având o mamă ca dumneavoastră! Ați salvat-o de la moarte!

Vindecarea Siderozei era grea și anevoioasă. Ema venea acasă pentru câteva ore, să-i facă Adei de mâncare, s-o mai îmbărbăteze, și se întorcea repede la spital.
- Mamă, mi-ai promis că mi-o aduci pe aia mică!
- Am să vorbesc cu Decebal...
A doua zi a intrat în salon Ada, ascunsă sub un halat alb purtat de Decebal. A ieșit de sub brațul lui și s-a îndreptat spre Sideroza fără să scoată un cuvânt. Parcă era pietrificată. Așa a stat, mută de durere, privind-o pe mamă, care nu-și lua ochii de la ea.
După aceea a cerut lui Decebal s-o ducă acasă. L-a rugat s-o lase singură să urce la Puica. Aceasta o aștepta cu ușa deschisă la apartament.
- Puica, nu mai pot să suport! Am văzut-o pe mama! Nu mai semăna cu ea, ce mă fac?
- Lasă, Ada, se va face bine! Vino să mâncăm, ți‑am pregătit ceva bun! A luat-o în brațe pe fetiță și au început să plângă împreună. Nu le-a mai ars de mâncare. Ada, istovită, a adormit suspinând.
- Crezi că se va face bine mama? a întrebat-o pe vecină, având încă ochii plini de lacrimi.
- Fii sigură, mi-a spus doamna Ema, mama ta este în grija unor doctori foarte buni!
După o lună de spitalizare, Sideroza s-a întors acasă. Ema trebuia să fie și asistentă medicală, și să aibă grijă de casă și de Ada; istovită și fără ajutor își aduna bruma de putere pentru a face față noului ei rol, în afară de acela de a fi mamă și bunică.
Plângea fără s-o vadă nimeni când curgea pe cearceafurile unde bolea Sideroza zeama din rănile care-i acopereau jumătate din trup. Cu toate eforturile depuse, ea nu credea că fata va putea lupta cu nenorocirea și durerea fizică și psihică la care era supusă. Dar grija și dragostea Emei, după câteva luni au dat roade.Mâncarea bună și sucurile de morcov combinat cu măr, au reușit să vindece o parte din răni. Când, după un an de tratament natural, s-a dus la control, comisia a întrebat-o dacă vrea să se pensioneze și să rămână o infirmă, sau se duce la serviciu și-și va reveni încetul cu încetul.
Nu putea să ridice un braț, iar un picior era aproape anchilozat și șchiopăta, dar a ales serviciul.
- Mamă, nu pot să mă prezint la serviciu în halul în care arăt! Vreau să-mi aduci o coafeză și o pedichiuristă! Trebuie să-mi revin la vechea formă!
Cu toate că nu i-a plăcut niciodată părul scurt, de data aceasta s-a tuns ca un băiat. Îi stătea bine, iar Ema era fericită că fetița ei și-a revenit în proporție de nouăzeci la sută. Încetul cu încetul, fără să-și dea seama, brațul și piciorul și-au revenit, și acel zece la sută care era de recuperat s-a rezolvat.
După un an de suferință, Sideroza a trebuit să facă față unui proces meschin, intentat de soția celui care a aprins țigara în timpul lucrării; se gândea și ea că poate să câștige niște bani. Judecătorii i-au spus că ar trebui să-i fie rușine, pentru că de fapt, dacă trăia soțul ei, ar fi plătit suferința Siderozei.
Între timp, tatăl Adei s-a gândit că după atâția ani în care nu l-a preocupat soarta soției și copilului, ar fi bine să se întoarcă la ele. A ajuns la concluzia că ar fi bine să o mute pe Ema într-o garsonieră. Și așa s-a întâmplat. I-au mutat mobila și cu tot ce-i aparținea într-un bloc foarte aproape de blocul lor. Ada și-a luat o traistă plină de jucării și hăinuțe și, cu glasul cel mai frumos, a rugat-o pe bunica să plece împreună la garsonieră. Era o locuință luminoasă și frumoasă, dar le era greu să se acomodeze, și fugeau ținându-se de mână la vechiul apartament, unde o găseau pe Sideroza plânsă, supărată și singură.
- Mamă, de ce Gabi nu stă cu tine? De ce am plecat noi, dacă el nu stă aici?
- Pentru că nu poate sta fără mama lui, dă toată ziua telefoane după el și nu ne lasă să fim fericiți! N-am vrut să vă spun, dar voi ați plecat și eu am stat mai mult singură. În seara aceasta nu pelcați la garsonieră, vreau să stau serios de vorbă cu el și să-l fac să aleagă între mine și mama lui, dacă nu vrea să aibă o familie!
Și a ales-o pe mamă. Sideroza i-a adus mobila Emei, iar Gabi și-a luat bruma de lucruri și a plecat fără să aibă vreun motiv, fără explicații. A plecat pur și simplu, lăsându-le pe cele trei fără cuvinte.
- Ai văzut, mamă, pe cine a ales? Eu nu însemn nimic pentru el! De ce dracu’ o mai fi făcut tot circul ăsta cu garsoniera?
- Lasă, mamă, ne descurcăm noi! spunea Ema înecată în lacrimi.
A doua zi Ada și Ema s-au dus în parc să se dea în leagăne. Era zarvă și gălăgie de copii.
- Nana, uite, vine mama lui Gabi, ce-o vrea de la noi?
Femeia se apropia zâmbitoare și parcă mândră de ce vroia să spună.
- Bună ziua! Să știi, doamnă (nu i-a acordat Adei nicio atenție, parcă nu era nepoata ei), nu eu vin după el, Gabi vine după mine...
Ema a rămas perplexă. Ada era prea mică să înțeleagă ce vroia să spună această femeie...
- Știți, ați venit degeaba! Noi l-am lăsat să aleagă! Dacă este adevărat ce-mi trece mie prin minte acum, să vă bată Dumnezeu pe amândoi, dumneata nu-ți lași fiul să aibă o familie! Noi murim mâine-poimâine, iar Ada nu va ști niciodată ce este aceea dragoste de tată! Eu m-am sacrificat, am plecat din casa mea fără să scot o vorbă, iar dumneata ți‑ai bătut joc de tot! Viața îți va plăti cu vârf și îndesat pentru răul pe care l-ai făcut! și i-a întors spatele, ștergându-și lacrimile, care-i șiroiau pe obraji.
- Þin-te bine, Ada, vreau să te dau în leagăn!
- Nana, ce-a vrut să zică mama lui Gabi?
- Ce să zică, e o femeie proastă, care face numai rău!
- Nici nu m-a băgat în seamă, parcă n-aș fi nepoata ei!
- Cred că te consideră rivala ei! Când te-ai născut a văzut că ești fată și a zis că ei îi plac băieții și era nemulțumită! Atunci nu mi-am dat seama ce vrea să zică, dar azi mi-am lămurit multe din cele ce s-au întâmplat cu femeia asta! Nu-l va lăsa niciodată pe Gabi să fie un tată adevărat! În nebunia ei își va distruge propriul copil! Așa a făcut și soacră-mea, dar parcă era de altă natură! Aici parcă este ceva necurat la mijloc! Ești prea mică să înțelegi asemenea lucruri! Când era mama ta mică, m-a întrebat de ce nu mă împac bine cu Viorica, și i-am spus: ”Ai să înțelegi când vei fi mare, acum iubește-o cu ochii tăi de copil! Este prea complicat să-ți explic totul despre ea.”. Și odată cu trecerea anilor, Sideroza a înțeles despre ce este vorba, dar o mai iubește și acum, iar eu nu mă bag.
Hai să plecăm acasă, s-a făcut târziu!