Poezia e un joc aparent. Ori secund? Dar jocul ăsta are o regulă fundamentală. Care este Logosul!
Poetul e un copil ce se pierde în joc. El nu crează nimic. Doar îi urmează regula! În zbenguiala lui se vizualizează Logosul. Inconștient acesta se explicitează. Polisemic! În infinitul finității sale... Ori finitul infinității sale?
Mulți se închipuie, cred despre sine că e poet. Dar fac în creația lor un soi de actorie. "Actorul" însă e doar un mim. El sugerează jocul. De aceea rămâne în sine numai un biet meșteșugar. Oricâte versuri ar scrie... Nu va ajunge niciodată poet! Pentru că neputând fi copil... Nu absoarbe toată bucuria, devenind însăși jocul.
Numai Poetul se lasă total prins în hora Logosului. Și pentru că Logosul e însuși Dumnezeu... Poezia e divină! Cea adevărată… Nu jucată!