Mic îndrumar pentru părinți și bunici, pentru frații și surorile mari, care vor să le citescă fraților și surorilor mici și, bineînțeles, pentru toți copiii-cititori.

O poveste de citit și de ascultat: “Negruț”

Prima parte

Și pentru că a venit vorba de povești, trebuie să vă mărturisesc că seara, mă așez în fotoliul Doamnei Gheo și citesc. Nu vă pot spune ce minunății păstrează cărțile astea în paginile lor!
Noaptea trecută, tocmai am citit o poveste tare frumoasă: “Negruț” În engleză se numeste “Black Beauty” Povestea a scris-o Anna Sewell, căreia îi plăceau caii. Știți că ea a trăit demult tare, în alt secol, în Anglia, dar povestea ei încă se mai citește. Vreți să vă spun despre ce-i vorba? Despre un căluț pe care-l cheamă Negruț ( Blackie).
Încep cu el pentru că și lui ca și mie îi place să-și scrie memoriile, fie ele vesele sau triste. Sunt convins că o să vă placă de el. Și poate vă întrebați ce mărturisiri ne poate face un căluț. Nu e greu să aflați dacă veți citi cartea, încurajați de însemnările mele, făcute sub îndrumarea doamnei Gheo. Apoi trebuie să mai știți că viața cailor este mult legată de aceea a oamenilor, a oamenilor buni și răi. Da. Așa e: buni și răi. Vă spun adevărul, că și eu am rămas deosebit de impresionat, dupa ce am terminat de citit povestea. Mi-a dat mult de gândit, pentru că tot printre oameni trăiesc și eu.
Chiar la începutul cărții, Negrut își aduce aminte de mama lui, cal de rasă, înțelept, ce i-a atras atenția asupra oamenilor “buni și atenți”, care pot avea cai, și asupra oamenilor “răi și cruzi” care nu pot avea cai si care, de fapt, n-ar trebui să aibă niciodată cai. Tot mama i-a spus că mai este o categorie de oameni. Aceștia sunt “nechibzuiți, îngâmfați, neștiutori și nepăsători” și prin felul lor de-a se purta, îi fac pe cai să fie nărăvasi, chiar dacă ei nu sunt. Iar Negruț, după cum ne mărturisește el mai târziu, chiar i-a întâlnit, de-a lungul vieții lui, pe toți oamenii aceștia: buni, răi, nechibziuți…
Și sfatul pe care Negruț l-a urmat zi de zi și de la care nu s-a abătut nici în momentele cele mai grele ale vieții lui este tot de la mama lui, Duchess, că așa o chema. Frumos nume, nu-i așa? Mi-am notat sfatul ei în carnețelul meu anume ca să vi-l pot da complet: “Sper că vei crește blând si bun și că nu vei deprinde niciodată năravuri proaste; să-ți faci munca ta cu voie bună, saltă bine picioarele când mergi la trap, nu mușca și nu lovi cu copita nici măcar în joacă, …și să-ți păstrezi bunul tău nume.” După ce am citit și notat aceste rânduri, m-am oprit din lectură. Am devenit nostalgic. Mi-am adus aminte de mama mea care, deși eram șapte motănei acasă, ne-a îndrumat pe fiecare în viață cu același sfat pe care l-a primit și Negruț.
De-acum chiar că sunteți curioși să aflați cine este Negruț, cum arată el și ce s-a întâmplat în viața lui, de a pus mâna pe creion și și-a scris memoriile.
N-o să mă credeți, dar Negruț îsi face propriul său portret: “Începusem să cresc și să mă fac frumos; părul mi se făcuse catifelat, moale, și era negru, strălucitor. Aveam un picior alb și pe frunte o pată albă, frumoasă, în formă de stea. Eram socotit un cal foarte arătos…” Trebuie să știti, dragi copii, că Negrut se trage dintr-o familie deosebită. De altfel și mama lui i-a spus: “Tu ești binecrescut, iar părinții tăi au fost celebri: tatăl tău era foarte cunoscut, iar bunicul tău a câștigat cupa la întrecerile de la New Market; bunica ta avea cel mai plăcut temperament…și cred că nici pe mine nu m-ai văzut lovind cu piciorul sau mușcând.”
De-abia aștept ca data viitoare să vorbim despre viața și prietenii lui Negruț.

Partea a doua

Dragi copii, citind confesiunile lui Negruț, aflu că el a copilărit într-o livadă unde se bucura de frumusețea unui iaz cu apă limpede și nuferi, de copaci umbroși, că avea prieteni-mânji cu care se juca și galopa, iar seara se întorcea la mama lui pe care o iubea mult. Înca de mic, Negruț și-a dat seama cât de important este stăpânul pentru un cal. Viața lui va fi bună sau rea, plăcută sau tristă dupa cum vor fi și stăpânii lui. Și pentru că primul lui stăpân a fost “un om inimos și blând” și îi dădea “hrană bună, adăpost bun” și îi vorbea “frumos”, lui Negruț i-a venit greu să trăiască, pe parcursul vieții lui, la stăpâni răi. Iar eu, motan, îi dau dreptate, deși n-am cunoscut nici un stăpân rău în viața mea de patru anișori.
Și uite așa, dintr-o întâmplare tristă, la vânatoare, unde moare fiul moșierului Gordon și calul Rob Roy, Negruț este luat la moșie. Dragi copii, dacă vreodată vă gândiți să aveți un căluț, capitolul, în care Negruț descrie cum a fost dresat, vă va fi de ajutor. Așa am aflat eu de la el cât de important este dresajul pentru cai, ce-i un ham, un căpastru, de ce poartă ei șaua și mai ales potcoavele. Doamne ce diferiți sunt căluții de noi, motanii! Grajdul și grăjdarul, ovăzul gustos și vorba blândă, drumurile și vizitiul sunt toate la fel de importante, pentru că în cele din urmă calul, dupa cum ne spune Negruț, trebuie să muncească, iar el trebuia să tragă la trăsură. Acum am să vă spun ceva ce poate n-o să credeți. Caii ca și oamenii au sentimente, plăcerea de-a sta de vorbă și mai ales dorința de-a fi liberi. De aceea duminica, când Negruț nu muncea, era cea mai frumoasă zi din săptămână și se bucura de ea așa cum vă bucurați și voi de ziua când nu mergeți la școală. Numai ascultați ce mărturisește el însuși “…uneori aveam și noi libertatea noastră pentru câteva ore; și asta se întâmpla în duminicile frumoase din timpul verii. Duminicile, trăsurile nu ieșeau niciodată. Era o mare bucurie pentru noi să fim scoși în padocul de lânga casă sau în vechea livadă. Iarba pe care călcam era atât de moale și de răcoroasă, aerul atât de proaspăt, iar libertatea de a face ce voiam era atât de plăcută! Puteam să galopăm, să ne culcăm și să ne rostogolim pe spate sau să paștem iarba parfumată. Apoi era și un prilej foarte bun de a mai vorbi între noi, stând împreuna la umbra unui castan uriaș.”
Și cu cine vorbea Negruț tot de la el aflăm: cu Merrylegs, Justice, Sir Oliver, Ginger, cai pe care i-a întâlnit la moșia Gordon și cu care a legat prietenii pe viață. Merrylegs era “un cal atât de prietenos, de curajos și de blând, încât era preferatul tuturor și în special al domnișoarelor Jessie și Flora…”.Justice era un murg, folosit la călărie sau la căruța de bagaje, “era puternic, bine făcut, liniștit și uneori stăteam de vorbă cu el la pășune”. Sir Oliver, cal de vânătoare, roib, “nu mai era pus la muncă din cauza vârstei….doar uneori ducea pe vreuna din domnișoare, pentru că era un cal blând și puteai să-i încredințezi un copil, la fel cum i se încredința și lui Merrylegs.”
Cel mai aproape Negruț se simțea, însă, de Ginger: “Dupa cîteva zile a trebuit să ies înhămat cu Ginger la aceeași trăsură”. “Nu-mi puteam dori alt partener mai bun atunci când eram înhămați împreună.” “Dupa ce-am ieșit de doua ori sau de trei ori, ne-am împrietenit, lucru care m-a facut să mă simt în largul meu.”
În partea a treia, dragi copii, veți afla cum stăpânii răi pot schimba viețile a doi prieteni: Negruț si Ginger.

Partea a treia

În cei trei ani cât l-a slujit pe moșierul Gordon, Negruț și-a păstrat firea lui “blândă și bună”. Datorită priceperii lui, stăpânul și vizitiul său, John Manly, au scăpat cu viață, la un pod rupt de o furtună năprasnică; datorită grijii pentru prietenii lui, Ginger a fost salvată, când au luat foc grajdurile; datorită devotamentului său, Negruț l-a adus pe doctor la timp pentru a o îngriji pe stăpână.
Recunosc că ultimul moment m-a impresionat mult pe mine ca motan, care n-am fost niciodată pus în fața unei asemenea situații. Vizitiul l-a anunțat că trebuie să meargă repede după doctor, iar Negruț a luat aminte: “Și așa am făcut: nu-mi trebuia nici bici, nici pinteni și cale de două mile am galopat cât am putut de iute, de-abia atingând pământul cu picioarele. Cred că nici bunicul meu, care a câștigat cursa de la New Market, nu ar fi putut alerga mai tare.”
Și pentru că după boală, stăpâna avea nevoie de climă caldă, Gordon a părăsit moșia, și astfel, Negruț, Ginger și Merrylegs au fost dați la alți stăpâni. Merrylegs, la un vicar, iar Ginger si Negruț au fost duși la lordul W. Odată ajunși aici, viața celor doi prieteni s-a schimbat. Ginger, care nu fusese niciodată pusă la trăsură, nu s-a putut obișnuit, si astfel a devenit nărăvașă și a fost bătută, iar Negruț, tăiat la copită din cauză că își pierduse o potcoavă, a căzut și și-a rănit genunchii. Și asta numai din cauza neglijenței grăjdarului.
Începând cu capitolul “Vătămat și în declin” trebuie să va mărturiesc, dragi copii, că mi-a venit tot mai greu să nu plâng. Într-o zi Ginger a sosit în grajd, răsuflând din greu din cauza unei probe de călărie cu care ea nu fusese obișnuită, și i-a spus lui Negruț: “…iată-ne pe amândoi terminați în floarea tinereții și în plină vigoare”. La care Negruț scrie în confesiunile lui: “Totuși aceasta nu ne-a stricat bucuria pe care o aveam unul în tovărășia celuilalt”. Ce frumos!
Nu mult după aceea, a venit timpul ca cei doi prieteni să se despartă. Negruț a fost cumpărat de un proprietar de cai, unde a dat peste un grăjdar hoț și peste un altul leneș. Din cauza lor, Negruț s-a îmbolnăvit iar și astfel a ajuns să fie vândut. L-a cumparat Jerry Barker pentru a-l folosi cal de trăsură în Londra.
Dragi copii, pentru o clipă trebuie să mă opresc și să vă mărturisesc și eu ceva. Nu cred că am trăit o satisfacție mai mare! Auziți! Să aflu eu că Negrut este la fel de blând ca un motan! Doamne, unde sunt părinții mei să audă una ca asta? Nici nu mai știu de câte ori m-am tolănit pe fotoliu și am citit paragraful ăsta, când Jerry Barker îl aduce pe Negrut acasă, la familia lui: “In momentul următor stăteau cu toții în jurul meu, într-o curte mică unde se găsea grajdul. – E blând, tată?- Da, Dolly, la fel de blând ca motănașul tău; vino și mângiie-l. Imediat mâna fetiței mă mângiie, fără teamă….”
Dacă lui Negruț i-a fost bine cu Jerry, pentru că era un om “blând si bun”, Ginger a avut o viață grea. Și astfel, într-o zi pe străzile Londrei, Negruț a întâlnit-o pe Ginger, slăbită, tristă și obosită. Iar nu mult după aceea a murit.
Dar și pentru Negruț au venit timpuri grele. Jerry s-a îmbolnavit, iar familia l-a vândut pe Negruț la un negustor de cereale, rău și nemilos. Aici s-a îmbolnăvit din nou și a fost dus iar la târgul de cai.
Dar dupa cum însuși Negruț spune “…cu fruntea sus, speram în mai bine”, așa și eu am sperat că totuși cineva “blând si bun” îl va lua pe Negruț sub ocrotire. Și așa s-a întâmplat. Datorită fermierului Thoroughgood și a nepotului lui, Willie, care l-au cumparat din târg și l-au îngrijit, Negruț a ajuns la domnișoarele Blomefield. Aici grăjdar era Joe Green, care l-a recunoscut pe căluțul nostru după steaua albă din frunte. Și tot acum, căluțul nostru și-a recăpătat numele de Negruț pentru că nu v-am spus că stăpânii cei răi îl strigau Jack.
Da. Necazurile lui Negruț au dispărut, și totuși spune el in confesiunile lui: “….deseori, înainte de a mă dezmetici din somn, îmi închipui că mă aflu încă în livada de la Birtwick, stând cu vechii mei prieteni, la umbra merilor.”
O poveste de citit și de ascultat, pentru că e tare frumoasă, dragi copii.

Motanul Tom
Colaborator: D-na Gheo