Într-una din zile, povestește amicul Nimeni, Petrică, băiatul cel mare al soră-mii, dă buzna în casă, cerându-mi sprijinul:
- Unchiule, te rog frumos, ajută-mă, am o problemă, matale ești expert...
Mă gândesc că a scrântit-o la matematică.
- Uite, continuă el, am găsit într-o revistă...
Scoate din buzunar un petic de hârtie, decupat dintr-un ziar, pe care era un joc de cuvinte încrucișate. Îl netezește cu ambele mâini și mi-l vâră sub nas. Ca să-i fac pe plac, îmi aduc creionul, guma, îmi pun ochelarii și trec la treabă. Citesc definiția de la unu orizontal – „sună a gol”. Cuvântul îngrilat ar trebui să aibă șapte litere.
- Mda, rostesc eu, pare a fi „dovleac”.
- De ce dovleac?, mă întreabă înțepat puștiul.
- Păi dovleacul e format din șapte litere și dovleac mai înseamnă și cap. Iar capul poate să sune a gol...
- Nu e dovleac unchiule, îți spun eu! Nu poate fi decât „arbitru”.
- Mă, tu ești băiat deștept, te știam eu! Arbitru este! Într-adevăr, când el fluieră a „gol”, buzunarul său sună a „plin” – încerc eu să fac pe spiritualul.

... Mai departe, îi zic eu... Să vedem mai departe. La unu vertical, din șase litere: „Îți face cu ochiul”.
- Fereastră... nu e. Are nouă litere. Plasă... nu. Are cinci litere – socotesc eu în gând.
- Verigă! Verigă de lanț. Orice lanț e format din zale, din ochiuri. Și are șase litere. Vezi, drăguțule, ce înseamnă să fii maestru?
- Nu merge unchiule, îmi taie țâncul elanul. Matale nu vezi, trebuie să înceapă cu „a”, cuvântul de la unu orizontal e „arbitru”.
- Nepoate, ai dreptate! Dar, în loc să mesteci gumă, mai bine ți-ai pune căpșorul la contribuție...
- Unchiule, „aragaz” trebuie să fie!
- Da’ ce, mă, aragazul îți face cu ochiul?, îl reped intrigat.
- Da. Atunci când îți încălzești mâncarea singur, că mătușa întârzie la coafor.
- Îți umblă mintea, puștiule! Dar nu te amesteca în viața mea familială! Auzi? Nu fi necuviincios, răbufnesc eu în cele din urmă.

... Completez, totuși, cuvântul în grilă și îmi trec dosul mâinii peste fruntea încinsă. Puștiul, trebuie să recunosc, începe să mă calce pe nervi.
- Mai departe, zic, făcând eforturi pentru a mă stăpâni. La cinci orizontal, din șapte litere: „Mare în casă”.
- Nevastă!, silabisesc eu încântat, și parcă o și văd pe Jana mea, cu mâinile în șolduri, rățoindu-se că n-am făcut piața.
- Nu, unchiule, „acvariu” este, nici atâta lucru nu-ți trece prin minte?!
- Ascultă, mă, deșteptule, să nu mă înveți tu pe mine, asta e la mintea cocoșului. Am vrut să fac doar o glumă, pe care tu n-ai cum s-o guști.
- Iartă-mă, unchiule, uite, la zece vertical, din șase litere, „gală de box”!

Urmează un moment de tăcere. Mă concentrez puternic. Simt cum un cerc de oțel îmi strânge tâmplele. Desigur, autorul nu se referă la competiția sportivă. Altceva trebuie să fie...
Sudoarea îmi curge șiroaie pe față, ochelarii s-au aburit. Îi șterg, dând semne de sporită iritare.

- Lustru!, intervine nepotul, nelăsându-mă să mă tot chinuiesc.
- Ptiu, fir-ar să fie, asta e! Boxul mai înseamnă și piele din care se fac fețe de încălțăminte. Deci, gală de încălțăminte, egal lustru. Mă nepoate, e ceva necurat la mijloc! Prea îți vin ideile așa ușor. Hai, recunoaște, de unde știi dezlegarea?
- Păi, e un careu pe care l-ai publicat mata, acum un an, în revistă, și e trecută și dezlegarea. Am vrut să-ți arăt cât de greu e să fii dezlegător.
„Copilul ăsta e dracul împielițat!”, îmi spun, în sine-mi, apoi, să audă mucosul:
- Dragule, dacă mai găsești ceva și întâmpini greutăți, vino, îți stau la dispoziție. Acum mă grăbesc, am o întâlnire cu rebusiștii din oraș. La revedere!

Ies în mare viteză, agresat de grijile zilei, dar rumegând la o nouă pastilă de calmare:
„Cabinet”- Guvern internat în spital; la nebuni.