agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2689 .



La cules de rodii în cartierul Rahova 45c
proză [ ]
repartiție...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Almalo ]

2011-05-17  |     | 



- Eh, ce bine fuse cum a fost! o auzeam pe tanti Ioana, când împărțea țuica la cei care cumpărau câte-o cinzeacă sau boabele de la vișinată, la mare preț pentru noi copiii.....

Împărțea convinsă și dictoane la toți cei care o ascultau, ea, cea mai bătrână vecină din cartier, care nu fusese la nici o școală în satul în care se născuse, care acum i se părea la capătul pământului:

- Ce ne trebe nouă gaze, ce ne trebe nouă autobuze?.....Până la biserică și la piață merjem pi jos să mai mișcam picierele ... nu-i așa măi copii?

Cam așa era și atitudinea acestui fost inspector, un fel de profesor bau-bau, "der adjunct von Humele” : „ce ne trebui nouă profesoară de germană, ce ne trebuie nouă copii cu școală, când putem să-i lăsăm așa, „bio”, și să-i folosim la muncile câmpului, care se pot rezolva precum se știe și fără nici o cunoștința a vreunei limbi străine!”

Și restul era o mare tăcere, pe care doar câte un cocoș o întrerupea sau și mai rar un tractor. Agricultura …și ea cam șubredă pe aceste pământuri sărace. Iar ceilalți profesori ciuruiau tavanul cu privirea în timpul ședințelor, n-ar fi scos un sunet nici cât de mic în apărarea copiilor.

La mașini, amante și telefoane mobile e altfel. Se preferă ultimul tip, pentru că e „performant”. Dar mentalitatea de atunci nu cunoștea acest cuvânt, ce azi ne provoacă stări de stress pozitiv.

- A avea e mai simplu decât a știi......zicea tata. Știi destul, atunci e bine să și ai suficient! Dar să schimbi cele materiale pentru că „e la modă”, să muncești de două-trei ori în viață pentru un dulap?

- Nein, nein, (nu, nu), nici che merite…..adăuga scuturându-și buclele blonde, tot ce e „im Kopf und Herz”, (în inimă și cap), e al teu și nu ia nimeni, restul poate vine focul, fiscu’...și iar ești pe strade…
- Remin la creionu’ meu, îmi explica tata, când îi întindeam pixul sau spuneam: uite calculatorul, faci mai repede....
- N-am nevoie de repede, am nevoie de minte, și ce ați chiștigat che aveți calculatori? Pei nici mecar bani se socotiți cu ele n-aveți.....

Îmi amintesc ce zarvă a fost la ședința cu părinții, când prin clasa a treia apăruseră pixuri groase, chinezești, cu tabla înmulțirii! Doar îl roteai și gata, pixul știa imediat cât fac 8 ori 8....Atâta s-au certat părinții pro și contra acestor pixuri până au fost interzise în școală, pentru că strică mintea care trebuie fortificată cu tabla înmulțirii învățată pe din afară.....”.

Fiica mea nici n-a zâmbit când i-am povestit scena. Presupun că i-a părut o istorioară dintr-o lume de peste „mări și țări”, când azi peste tot sunt calculatoare și lumea digitală...

Ea nu mai trebuie să aibă scrisul frumos. Pentru asta există computerul, să pună zorzoane și semnulețe! Caligrafia, care în unele culturi este o profesie, a fost rasă de pe fața pământului și nici că are șanse să se întoarcă!
Fiica mea nu mai scrie cu creionul pentru că n-are cui!
Ea nu mai învață poezii de dragoste, tot pentru că n-are cui le declama!
Ea nu mai colecționează șervețele sau gume cu diverse mirosuri cum făceam noi, pentru că n-are cu cine să facă schimb...

Nu ai cu cine să schimbi nimic, totul e digital....prieteni, mărfuri, scrisori de dragoste, Paști sau Crăciun, contracte, oferte, cumpărături, chiar și secretele acelea pe care le purtai în cap sau în suflet, precum amanți sau dorințe de toate tipurile, toate, toate digitale!

Stai și bați orb la tastatură și visezi că dincolo de digital este paradisul……Dacă nu am crede așa, n-am putea să ne împrietenim serios cu „nu știu cine”, din Tanganika, care nu se știe dacă e pom sau om; pentru ca apoi dimineața să fim obosiți, dar fericiți…

- Vai ce bine, am stat de vorba cu Bianca…
- Care?
- Aia din nordul Canadei?
- Și?
- Mi-a zis că arat bine?
- Și arăți, după aparerea ta?
- Nu, dar contează??!

Eh, de aceea generația mea o ducea mai bine. Se făceau colecții de te miri ce și erau un fel de șezători în care ne minunam când vedeam ce frumos e de pildă un servețel din Singapore adus de tatăl unei colege de clasă Cristina S.

Dar să ne întoarcem la povestea "profesoară la țară".

va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!