agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5102 .



Bun gust
proză [ ]
Culegere povestiri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Isaac_Asimov ]

2011-05-21  |     |  Înscris în bibliotecă de Enache Nicolae




1

Era cât se poate de clar pentru oricine că toate acestea nu s-ar fi întâmplat ― familia nu ar fi fost făcută de rușine și lumea de pe Gammer nu ar fi fost șocată și îngrozită ― dacă Chawker cel Mic nu ar fi făcut Marele Tur.

Nu era propriu-zis ilegal să faci Marele Tur, dar, pe Gammer cel puțin, faptul respectiv nu era întru totul acceptat din punct de vedere social. Trebuie să recunoaștem că Chawker cel Bătrân fusese de la bun început împotrivă, dar mai apoi Doamna Chawker îi luase partea celui mic și, uneori, nu te poți pune cu mamele. Chawker cel Mic era al doilea copil al ei (amândoi băieți, după cum se întâmplase să fie) și, cum alții nu mai putea să aibă, nu era de mirare că ținea la el ca la ochii din cap.

Fiul ei cel mic vrusese să vadă Celelalte Lumi de pe Orbită și promisese să nu stea mai mult de un an. Doamna jelise o vreme, lăsându-se pradă unei cumplite lâncezeli, apoi, în cele din urmă, se ștersese la ochi și avusese o discuție între patru ochi cu Chawker cel Bătrân ― și Chawker cel Mic plecase.

Acum se întorsese, exact după un an (era un tânăr care se ținea întotdeauna de cuvânt; în plus, susținerea financiară din partea Bătrânului ar fi încetat chiar dacă ar fi întârziat o singură zi), și familia sărbătorea evenimentul.

Cel Bătrân își pusese o cămașă nouă, neagră și lucioasă, dar nu se abținea să nu strâmbe în permanență din nas a neîncredere, și nici nu catadicsea să întrebe oarece amănunte. Lumile Celelalte nu-l interesau ― nu-l interesau deloc ― cu felul lor primitiv de a mânca și cu obiceiurile lor ciudate (care nu erau cu nimic mai bune decât cele ale pământenilor, despre care cei de pe Gammer nu aduceau niciodată vorba).

― Tenul ți s-a pătat și ți s-a murdărit, Chawker cel Mic! a zis Cel Bătrân strângând din buze. (Folosirea numelui întreg îi arăta nemulțumirea.)

Tânărul a râs și pielea curată a feței sale oarecum înguste s-a încrețit.

― M-am ferit cât am putut de soare, Bătrâne al meu, dar cei de pe Lumile Celelalte nu îngăduiau asta întotdeauna.

Doamna Chawker nu îngăduia nici ea să se afirme așa ceva despre fiul său și, prin urmare, i-a luat apărarea, cu căldură în glas:

― Dar nu s-a pătat deloc, Bătrâne! A căpătat doar o nuanță mai caldă.

― De la Soare, a mormăit nemulțumit Cel Bătrân. Te pomenești că s-o fi ocupat să și scurme prin mizeriile lor de-acolo.

― De lucrat pământul, asta n-am făcut-o, Bătrâne al meu. E o muncă grea. Din când în când, însă, am vizitat cuvele de ciuperci.

Chawker cel Mare, mai în vârstă decât Cel Mic cu trei ani, cu fața mai lată, mai împlinit la trup, dar în rest semănându-i mult, oscila intre invidia că fratele său mai tânăr văzuse Celelalte Lumi de pe Orbită și repulsia pe care acest gând i-o provoca.
― Ai mâncat din Baza lor, Cel Mic? a întrebat el.

― A trebuit să mănânc ceva, a răspuns Chawker cel Mic. Bineînțeles, au fost și pachetele dumitale, Doamnă a mea. O adevărată salvare... uneori.

― Presupun, a intervenit din nou Cel Bătrân, dezgustat, că Baza era de nemâncat pe acolo. Cine știe ce mizerii colcăie în ea!

― Nu-i chiar așa, Bătrâne al meu!

Chawker cel Mic a făcut o pauză, ca și cum ar fi încercat să aleagă cuvintele, apoi a ridicat din umeri.

― Păi, cum să zic, păstrează trupul și sufletul dimpreună. Ajungi să te obișnuiești cu ea. Mai mult de-atât nu voi spune... Dar, Doamnă Bătrână a mea, sunt atât de fericit că am ajuns acasă! Luminile sunt atât de calde și de blânde!

― După câte văd, te-ai săturat de soare! a rânjit Cel Bătrân. Ai ținut insă morțiș să te duci. În fine, bine ai revenit în Lumea Interioară, cu lumina și căldura controlate de noi, ferită de strălucirea și dogoarea soarelui! Bine ai revenit în pântecul omenirii, cum spune proverbul!

― Și totuși, sunt fericit că am plecat, a mai spus tânărul. Vă dați seama, opt lumi diferite îți oferă o perspectivă pe care altfel n-ai cum s-o dobândești...

― Și pe care ar fi fost mai bine să n-o ai, l-a mustrat Cel Bătrân.

― Nu sunt chiar atât de sigur de asta, a răspuns Chawker cel Mic, și pleoapa de sus de la ochiul drept i-a tremurat abia perceptibil când a privit spre Cel Mare. Acesta a strâns din buze, dar nu a rostit nici un cuvânt.

2

A fost un adevărat ospăț. Toți s-au văzut nevoiți să recunoască asta, și în cele din urmă chiar Chawker cel Mic, care fusese cel mai lacom la început, a fost primul care a împins farfuria la o parte. N-avea de ales; altminteri, Doamna i-ar fi adus probă după probă din ceea ce părea a fi o cămară fără fund.

― Doamnă a mea, a vorbit el, plin de afecțiune, limba îmi este obosită. Nu mai pot să gust nimic.

― Nu mai guști? s-a arătat mirată Doamna. Ce aiureli mai sunt și astea? La așa ceva te pricepi la fel de bine ca însuși Marele Bătrân. Când aveai șase ani, erai deja un Degustător; doar ne-ai dovedit-o de atâtea ori. Nu era condiment pe care să nu-l poți detecta, la vârsta când nici măcar nu puteai să le pronunți numele cum trebuie.

― Papilele gustative își pierd finețea când nu sunt folosite, a spus Chawker cel Bătrân, posomorât. Plimbatul prin Lumile Celelalte poate să strice omul de tot...

― Serios? Atunci hai să vedem, s-a rățoit Doamna. Cel Mic al meu, spune-i Bătrânului tău cel plin de neîncredere ce ai mâncat!

― În ordinea în care le-ai servit? a întrebat Chawker cel Mic.

― Exact. Demonstrează-i că-ți aduci aminte.

Chawker cel Mic a închis ochii și s-a încruntat puțin.

― Nu se poate spune că-i un test cinstit, a murmurat el. M-am bucurat atât de mult de gusturi încât nu am stat să le analizez. În plus, a trecut atâta vreme...

― Vezi, Doamnă, vezi? a rânjit Cel Bătrân. Găsește scuze ca să n-o facă!

― Dar o să încerc, a adăugat repede tânărul. În primul rând, materialul de bază pentru tot ce am îmbucat aici provine din cuvele de ciuperci ale Sectorului de Est, mai precis dintr-al treisprezecelea coridor dinlăuntrul lui, zic eu, doar dacă nu cumva s-au produs mari schimbări în lipsa mea.

― Nu s-a schimbat nimic, așa că ai dreptate, a exclamat Doamna cu satisfacție.
― Și a costat o avere, a adăugat Cel Bătrân.

― S-a întors fiul risipitor, s-a băgat în vorbă și Chawker cel Mare, adoptând un ton cam acru, și trebuie să tăiem ciuperca a mai grasă, cum zice proverbul... Spune adaosurile, Cel Mic, cu condimente cu tot, dacă poți!

― Păi, a început Chawker cel Mic, primul strat a fost multă Dimineață de Primăvară, cu Frunze Proaspete pe deasupra, și un praf de Spara-Rămurea...

― Perfect adevărat! a exclamat din nou Doamna, zâmbind fericită.

Chawker cel Mic a continuat ― ținându-și mereu ochii închiși, pentru a-și aminti ― să descrie lista de bucate, punându-și la încercare cu deosebită plăcere memoria gustativă, răsfoind parcă pe îndelete aromele și consistențele probelor. A sărit peste cea de-a opta, dar apoi s-a întors la ea.

― Asta, a murmurat el, mă nedumerește. Chawker cel Mare a rânjit.

― Nu ți-ai dat seama deloc despre ce este vorba?

― Ba firește că mi-am dat seama. Intuiesc aproape în întregime compoziția. A fost Miel Zburdalnic ― nu Miel Săltăreț. Zburdalnic, chiar dacă bătea un pic înspre Săltăreț.

― Haide, nu încerca să faci lucrurile să pară mai complicate decât sunt, l-a întrerupt fratele cel mare. Asta e simplu. Ce-a mai fost?

― Izmă-Verde dreasă cu o vagă urmă de Izmă-Amară, precum și un praf de Sânge-Spumos... Dar a mai fost ceva pe care nu reușesc să-l recunosc.

― A fost bun? a întrebat Chawker cel Mare.

― Bun? Azi nu e ziua potrivită pentru a mă întreba așa ceva. Toate sunt bune, toate sunt gustoase. Chiar și ceea ce nu pot să recunosc pare delicios. Se apropie de Gard-Viu-înflorit, dar e mai bun...

― Mai bun, zici? I-a bătut pe umăr Chawker cel Mare, încântat. E-al meu!

― Ce vrei să spui cu "al tău"? s-a mirat Chawker cel Mic.

― Fiul meu care-a stat acasă n-a pierdut vremea degeaba cât timp tu ai fost plecat! a intervenit Cel Bătrân cu emfază. A pus la punct un program de calculator care a proiectat trei, noi molecule aromatice biologic-compatibile, de un cert viitor. Însuși Marele Bătrân Tomasz și-a făcut loc pe limbă pentru una din creațiile Celui Mare, chiar cea pe care tocmai ai gustat-o, Fiu Mic și Umblăreț, și a apreciat-o foarte mult.

― De fapt, nu a zis nimic, Bătrâne al meu, l-a corectat Chawker cel Mare cu modestie.

― Expresia feței lui nu avea nevoie de cuvinte, a intervenit Doamna.

― Este într-adevăr bun, a încuviințat Chawker cel Mic, oarecum iritat că nu se mai afla în centrul discuției. O să concurezi pentru Premii?

― Poate, cine știe..., a mormăit Chawker cel Mare, străduindu-se să pară indiferent. În tot cazul, nu cu aceasta ― am denumit-o Lumină Purpurie, că veni vorba ― ci cu alta, bănuiesc, mai potrivită pentru concurs.

Chawker cel Mic a ridicat din sprâncene.

― M-am gândit că...

― Ce anume?

― Că sunt gata să-mi iau picioarele la spinare ca să-mi caut un loc de odihnă și să nu mă mai gândesc la nimic. Haide, Doamna mea, mai dă-mi creația Fratelui cel Mare și să vedem ce concluzii pot trage în privința structurii chimice a Luminii Purpurii...

3

Atmosfera de sărbătoare din casa Chawker s-a întins pe durata unei săptămâni. Chawker cel Bătrân era binecunoscut pe Gammer și se părea că jumătate din locuitorii lumii trecuseră prin Sectorul lui, cu precădere pentru a-și potoli curiozitatea, cu alte cuvinte, pentru a vedea cu proprii lor ochi că Chawker cel Mic se întorsese nevătămat. Cei mai mulți făcuseră remarci la adresa pielii lui, și mai multe tinere femei întrebaseră dacă aveau voie să pună mâna pe obrazul lui, ca și cum ușoara nuanță de bronz ar fi fost un strat adăugat ulterior, ce putea fi simțit la pipăit.

Chawker cel Mic permisese să fie atins, arborând un aer de mărinimie satisfăcută, chiar dacă Doamna nu se arătase de acord cu aceste cereri obraznice.

Însuși Marele Bătrân Tomasz coborâse din sferele sale cerești și apăruse în casa lor, la fel de dolofan pe cât și-ar fi putut permite să fie orice locuitor al Gammerului și nedând nici un semn că vârsta sau părul cărunt i-ar fi diminuat talentele cu care îl înzestrase natura. Era un Maestru Degustător cum poate că pe Gammer nu se mai întâlnise până atunci, în ciuda poveștilor despre Marele Bătrân Faldon, din urmă cu o jumătate de veac. Nu exista ceva care, o dată ajuns pe limba lui Tomasz, să nu-și dezvăluie toate secretele în fața lui.
Chawker cel Mic, care era departe de a fi socotit un ins modest atunci când se punea problema afirmării propriilor talente, nu se simțea rușinat să recunoască faptul că toate calitățile sale înnăscute, laolaltă, nu atingeau nici pe departe valoarea experienței ilustrului personaj.

Marele Bătrân, care de aproape douăzeci de ani prezida festivalul anual al Premiilor, grație inegalabilei sale iscusințe, s-a interesat în amănunt despre Celelalte Lumi pe care nu apucase să le viziteze niciodată, lucru absolut firesc, de altfel. Pe tot parcursul întâlnirii s-a arătat extrem de indulgent, ba chiar i-a zâmbit Doamnei Chawker, ca și cum ar fi vrut s-o asigure de sprijinul lui.

― Nu-i cazul să vă neliniștiți, Doamnă, a spus el. Tinerii din ziua de azi sunt foarte curioși. Pe vremea mea, eram foarte mulțumiți să avem grijă de cilindrul nostru de treabă, cum zice proverbul; între timp, însă, s-au schimbat multe, și o groază de semeni de-ai noștri pleacă să facă Marele Tur, cum este denumit îndeobște. Poate că-i mai bine. Cunoașterea Celorlalte Lumi -frivole, arse de Soare, hulpave, lipsite de adevărate papile gustative care să le ofere bucurie ― îl ajută pe om să-l aprecieze cum trebuie pe frățiorul cel mare, cum zice proverbul.

Marele Bătrân Tomasz era singurul gammerian pe care Chawker cel Mic îl auzise vreodată referindu-se la planeta lor ca la "frățiorul cel mare", chiar dacă această poreclă era întâlnită destul de des pe videocasete. Gammer era cea de-a treia colonie înființată pe orbita Lunii, în zilele de pionierat ale celui de-al douăzeci și unulea secol, dar primele două, Alter și Bayter, nu reușiseră niciodată să devină viabile din punct de vedere ecologic. Chawker cel Mic și-a început relatarea cu precauție, dându-și silința să nu facă vreo gafă.

― Cei din Lumile Celelalte n-au contenit a-mi spune cât de mult a însemnat experiența lui Gammer pentru toate lumile înființate după aceea. Toate au avut de învățat, spuneau ei, de la Gammer.

Tomasz radia de satisfacție.

― Cu siguranță, cu siguranță... Bine spus!

― Și totuși, Mare Bătrân, a continuat tânărul, cu extremă prudență, într-atât de mare este iubirea de sine ce-i bântuie pe oamenii acelor locuri, încât se găsesc unii care să considere că au luat-o înaintea lui Gammer.

Marele Bătrân Tomasz a pufnit pe nas (niciodată să nu respiri pe gură mai mult decât este nevoie, nu obosea el să-i sfătuiască pe ceilalți, căci în caz contrar, limba Degustătorului devine mai puțin simțitoare) și l-a fixat pe Chawker cu ochii săi adânci și albaștri, care arătau și mai albaștri datorită sprâncenelor albe ca neaua.

Conștient de faptul că înainta pe o gheață subțire și că tatăl său se uita urât la el, Chawker cel Mic a adăugat cu voce joasă:

― În ceea ce privește lucrurile pe care ei le prețuiesc, m-aș încumeta să afirm că nu sunt eu cel mai avizat să le judec...

― Ca și cum ne-ar interesa pe noi ce anume prețuiesc ei! Spune-mi, însă, în peregrinările tale ai dat peste vreo lume în care să se știe mai multe despre chimia alimentară decât știm noi?
― Nu! Cu siguranță, nu, Mare Bătrân! Din observațiile mele, reiese că nimeni nu se ocupă cu asta. Toți se bizuie pe descoperirile noastre și nu le e rușine s-o recunoască pe față.

Marele Bătrân Tomasz a pufnit din nou nemulțumit:

― Se pot bizui pe noi pentru a afla efectele primare și cele secundare a o sută de mii de molecule, urmând ca în fiecare an să studiem, să definim și să analizăm efectele a încă o mie. Se bizuie pe noi pentru a îmbunătăți valorile dietetice ale elementelor chimice și ale vitaminelor, până la ultimul amănunt. Dar mai ales, se bizuie pe noi pentru a revizui arta gustului, ducând-o până ia cea mai subtilă și mai alambicată nuanță finală. Am sau n-am dreptate, tinere?

― Toți recunosc asta fără ezitare.

― Și unde găsești calculatoare mai demne de încredere și mai complexe decât ale noastre?

― Pentru domeniul nostru, nicăieri.

― Și cu ce Bază te-au servit? a întrebat venerabilul bărbat, adăugând apoi, cu un umor sarcastic: Sau se așteptau ca un tânăr gammerian să înfulece ca sălbaticii?

― Nu, Mare Bătrân, aveau și ei Bază. Pe toate lumile pe care le-am vizitat exista câte o Bază; cât despre cele pe care nu le-am vizitat, mi s-a spus că și locuitorii de acolo aveau așa ceva. Până și pe lumea unde Baza era considerată ca fiind bună mai ales pentru clasele inferioare...

Tomasz s-a înroșit de furie.

― Idioții! a bombănit el.

― Lumi diferite, obiceiuri diferite, s-a grăbit Chawker cel Mic să preîntâmpine un eventual scandal. Dar chiar și acolo, Mare Bătrân, Baza avea succes atunci când era nevoie de ceva care să fie ieftin și hrănitor. Iar Baza tot de la noi o iau. Cu toții au o specie de ciupercă adusă de pe Gammer.

― Ce specie?

― A-5, a spus Chawker cel Mic, cu un aer oarecum spășit. Este cea mai robustă, susțin ei, și cea care necesită o cantitate mică de energie.

― Și cea mai grosolană, a completat Tomasz cu satisfacție. Și ce compuși aromatici folosesc?

― În principiu, folosesc foarte puține adaosuri...

Tânărul a căzut câteva clipe pe gânduri, apoi a adăugat:

― Pe Kapper, într-un loc, am descoperit o aromă la modă printre băștinași, care... promitea. Dar calitățile ei nu erau dezvoltate cum ar fi trebuit, iar când le-am oferit eșantioane din cele cu care mă înzestrase Doamna mea, au fost obligați să recunoască că, în comparație cu ale lor, erau precum este Gammer față de o pietricică de meteorit.

― Această întâmplare nu mi-ai povestit-o, a spus Doamna Chawker care, până atunci, nu se încumetase să intervină cu comentarii într-o conversație atât de importantă. Celor de pe Lumile Celelalte le-au plăcut specialitățile mele, nu-i așa?

― Nu le-am dat de prea multe ori, a lămurit-o Cel Mic, zâmbind. Am fost prea egoist ca să mă lipsesc de ele, dar când am făcut-o, au știut să le aprecieze la adevărata lor valoare, Doamnă a mea.

4

Au trecut mai multe zile până când cei doi frați au reușit să găsească o ocazie de a rămâne singuri.

― Nu ai fost deloc pe Kee? a întrebat Cel Mare pe un ton conspirativ.

― Ba da, a răspuns Chawker cel Mic, coborând vocea. Am stat, insă, doar vreo două zile. Prețurile erau prea mari...

― Nu mă îndoiesc că Celui Bătrân nu i-ar place să audă nici de astea două zile.

― Eu, unul, n-am de gând să-i spun. Dar tu?

― Termină cu întrebările prostești. Mai bine povestește-mi cum e acolo.

Chawker Cel Mic i-a istorisit cu jumătate de gură întâmplări de pe Kee, oferindu-i anumite detalii, cuprins de stânjeneală, și a încheiat zicând:

― Treaba e, frate al meu Cel Mare, că lor nu li se pare un lucru greșit. Ei nici măcar nu se gândesc la asta. Din această cauză, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva, de fapt, nu există bine și rău. Lucrurile cu care ești deprins reprezintă binele, iar toate celelalte pe care nu le cunoști sau de care nu vrei să ții seama reprezintă răul.

― Încearcă să-i explici asta Celui Bătrân.

― Trebuie să recunoști că tot ce gândește el e bine, iar deprinderile lui fac parte, în mod sigur, din aceeași categorie a binelui...

― Ce importanță are ce recunosc eu sau nu? Cel Bătrân consideră că tot binele și tot răul au fost puse pe hârtie de către întemeietorii Gammerului și că totul se află într-o carte din care nu există decât un singur exemplar, aflat în posesia noastră, și că, drept urmare, toate Lumile Celelalte vor greși de-a pururi... Metaforic vorbind, desigur.

― Și eu cred la fel, Cel Mare... metaforic vorbind. Totuși, am fost teribil de tulburat când am constatat cât de calm privesc lucrurile cei din Celelalte Lumi. Am putut chiar... să-i văd înfulecând.

Un spasm de dezgust a brăzdat fața Celui Mare.

― Ca animalele, vrei să spui?

― Problema e că nu arătau a animale, atunci când mâncau.

― I-ai privit cum omorau și disecau acea... acea...

― Nicidecum, s-a grăbit Cel Mic să-l liniștească. I-am văzut doar când era totul gata. Mâncarea lor arăta ca niște feluri de Bază și mirosea în același chip ca niște feluri de Bază. Îmi imaginez că avea gust de...

Chawker cel Mare s-a strâmbat, și chipul său a căpătat o expresie de scârbă totală, ceea ce l-a îndemnat pe Cel Mic să se apere:

― Dar, la începuturile istoriei, a fost înfulecatul, știi doar... Pe Pământ, vreau să zic. Și ar fi posibil ca atunci când Baza a fost pentru prima dată făurită pe Gammer, să fi fost concepută în așa fel încât să imite gustul hranei primitive.

― Prefer să nu-mi închipui așa ceva, a mârâit Chawker cel Mare.

― Preferințele tale nu contează!

― Înțelege că nu-mi pasă ce înfulecă ei. Dacă ar avea vreodată șansa să mănânce Bază adevărată ― nu specia A-5, ci ciuperca grasă, cum zice proverbul ― și dacă ar avea adaosuri sofisticate, iar nu cine știe ce gunoi primitiv, sunt sigur că ar începe să deprindă și ei arta gustului și nu s-ar mai gândi niciodată să se îndoape în mod sălbatic. Dacă ar putea să mănânce ce am conceput eu, și tot ce voi concepe de acum încolo..
.
― Chiar ai intenția de a concura pentru Premiu? I-a întrebat Cel Mic.

Chawker cel Mare a căzut câteva clipe pe gânduri, apoi a răspuns:

― Cred că da, frate al meu. Voi participa la concurs, chiar dacă nu voi câștiga, și până la urmă tot voi izbândi. Programul pe care l-am făcut e diferit...

Pe măsură ce vorbea, Chawker cel Mare se entuziasma.

― Nu seamănă cu nici un program de calculator pe care să-l fi văzut sau despre care să fi auzit vorbindu-se vreodată; în plus, ține cont că funcționează. Totul este să...

Dintr-o dată, însă, fratele cel mare s-a ridicat de pe scaun și și-a întrerupt discursul, cu un aer stânjenit:

― Sper că nu te superi că nu o să-ți vorbesc despre el... Nu i-am povestit nimănui.
Chawker cel Mic a ridicat din umeri.

― Ar fi o prostie să povestești cuiva. Dacă într-adevăr ai un program bun, poți să devii bogat și celebru, știi foarte bine. Uită-te la Marele Bătrân Tomasz. Cred că au trecut treizeci și cinci de ani de când a inventat Cântecul Coridorului, și încă nu i-a publicat formula.

― Da, dar se cam bănuie cum a ajuns la el. Și, după părerea mea, nici măcar nu e atât de...

Zicând aceasta, Chawker cel Mare a clătinat îndoielnic din cap, preferând să nu adauge ceva care să miroasă a lez-majestate.

― Motivul pentru care te-am întrebat dacă ai de gând să concurezi pentru Premiu..., a continuat Chawker cel Mic.

― Da?

― ... Este că mă cam gândeam să particip și eu...

― Tu? Dar abia ai împlinit vârsta!

― Am douăzeci și doi de ani. Te-ar supăra această posibilitate?

― Nu ai suficiente cunoștințe, Fratele meu cel Mic. Ai lucrat vreodată la un calculator?

― Ce importanță are? Calculatorul nu-i soluția.

― Serios? Dar care e?

― Papilele gustative.

― Veșnica ia-și-gustă-pe-papilă-și-mai-incearcă-o-dată. Știm cu toți poezia asta și pot și eu să sar peste axa zero dintr-o dată, cum zice proverbul.

― Dar eu vorbesc serios, Cel Mare! Calculatorul nu-i decât punctul de plecare. Până la urmă, toate ajung pe limbă, indiferent de unde pleci.

― Și bineînțeles că un Maestru Degustător precum flăcăul nostru Cel Mic poate face totul...

Chawker cel Mic nu era suficient de bronzat ca să nu se remarce faptul că se înroșise la față.

― Poate că nu Maestru Degustător, dar în orice caz Degustător, și tu știi asta! a mârâit el. Chestia este că, fiind plecat de acasă timp de un an, am ajuns să apreciez o Bază bună și să-mi dau seama ce se poate face cu ea. Am învățat destul... Uite cum stau lucrurile, Cel Mare: limba este tot ceea ce am, și aș vrea să redobândesc banii pe care Cel Bătrân și cu Doamna i-au cheltuit cu mine. Ai ceva de obiectat dacă mă înscriu și eu? Þi-e frică de concurență?

Chawker cel Mare a adoptat o atitudine distantă, ușor disprețuitoare. Era mai înalt și mai solid decât fratele său și nu avea un aer prietenos.

― Nu mi-e frică de nici un fel de concurență. Dacă vrei să te înscrii, treaba ta, Copil cel Mic! Dar să nu vii apoi la mine să te vaiți, când vei fi făcut de rușine. Și îți spun ceva, Celui Bătrân n-o să-i placă să ajungi ca aluatul fără gust, cum zice proverbul.

― Nimeni nu-i obligat să câștige de la bun început. Chiar dacă nu obțin premiul cel mare, până la urmă tot voi izbândi, cum zice proverbul tău.

Rostind aceste cuvinte, Cel Mic s-a răsucit pe călcâie și a plecat. Simțea că avea un chef nebun să se certe cu cineva.


5

Într-un târziu, lucrurile au intrat din nou în normal. Toți cunoscuții păreau să se fi săturat de poveștile despre Lumile Celelalte. Chawker cel Mic descrisese pentru a cincizecea oară animalele pe care le întâlnise și negase pentru a o suta oară că ar fi văzut vreunul dintre ele omorât. Pictase cu ajutorul cuvintelor câmpurile de grâne și încercase să explice cam cum arăta răsăritul soarelui scânteind peste bărbați și femei și clădiri și câmpuri, prin aerul ce devenea încetul cu încetul albastru și cețos în depărtare. Explicase pentru a două suta oară că nu, nu semăna deloc cu efectul răsăritului de soare din încăperile de vizionare exterioară de pe Gammer (pe care, oricum, puțină lume se mai obosea să le viziteze).

Și acum, că se terminase, parcă își dorea să mai fie oprit pe coridoare și să fie întrebat diferite amănunte. Nu-i mai displăcea celebritatea. Stătea și derula microfilmul la care obosise să se tot uite și încerca să nu se arate plictisit în fața Doamnei.

― Ce-i cu dumneata, Doamnă a mea? a întrebat el într-un târziu. Nu ai zâmbit deloc astăzi.

Mama lui și-a ridicat privirea, gânditoare.

― Sufăr când văd neînțelegere între Cel Mare și Cel Mic.

― Ei, și dumneata...

Chawker cel Mic s-a ridicat nervos de pe scaun și s-a dus la gura de ventilație. Era zi cu iasomie, și mirosul îi plăcea. Ca întotdeauna, s-a întrebat în mod automat cum ar fi putut să-l îmbunătățească. Era foarte slab, desigur; oricine știa că mirosurile puternice de flori scădeau sensibilitatea limbii.

― Nu mi se pare deloc greșit, Doamnă a mea, a spus el pe un ton voit calm, faptul că m-am înscris și eu la concurs. Este dreptul oricărui gammerian care a împlinit douăzeci și unu de ani...

― Dar nu-i de bun gust să concurezi cu fratele tău!

― Bun gust! De ce nu? Concurez cu oricine. La fel și el. Problema confruntării dintre noi constituie un detaliu minor. De ce nu ți-ai spus că el concurează cu mine?

― E cu trei ani mai mare decât tine, Fiul meu Cel Mic.

― Și probabil că va câștiga, Doamnă a mea. El are la dispoziție calculatorul. V-a rugat cumva Cel Mare să mă convingeți să renunț?

― Nu, nu a făcut asta! Nu gândi așa ceva despre fratele tău...

Doamna vorbea cu convingere, dar își ferea ochii de ai lui.

― Deci, după cum îmi dau seama, a reluat Chawker cel Mic, iubitul meu frate s-a gudurat pe lângă dumneata și dumneata ai învățat să dai glas gândurilor lui, fără să fie nevoie să o mai facă și el. Și toate astea din cauză că m-am calificat în turul preliminar, în pofida tuturor așteptărilor lui.

― Oricine se poate califica, s-a auzit dinspre ușă vocea lui Chawker cel Mare.
Chawker cel Mic s-a răsucit pe călcâie.

― Chiar așa? Atunci de ce te-a supărat asta? Și de ce o sută de oameni nu au reușit să se califice?

― Ce hotărăsc niște nepricepuți cu gustul slab contează prea puțin! Așteaptă să ajungem în fața juriului...

― De vreme ce te-ai calificat și tu, Cel Mare, nu mai e nevoie să-mi spui cât de nesemnificativi sunt niște nepricepuți cu gustul slab!

― Fiu al meu, încetează! a intervenit Doamna, pe un ton destul de tăios. Poate că ar fi cazul să ne aducem aminte că este un lucru foarte neobișnuit să se califice atât Cel Mare, cât și cel Mic aparținând aceleiași unități.

Din respect față de Doamnă, cei doi frați s-au ferit să mai rupă tăcerea, dar privirile lor furioase spuneau totul.

6

Pe măsură ce zilele treceau, Chawker cel Mic era tot mai absorbit de pregătirea eșantionului final de Bază aromată, despre care papilele sale gustative și zona sa olfactivă ii spuneau că nu se putea compara cu nici unul dintre cele ce poposiseră vreodată pe limbile gammerienilor.

A vizitat personal cuvele de Bază, unde delicios de dulcile ciuperci își trăgeau seva din dejecțiile urât mirositoare și se multiplicau cu o viteză ieșită din comun ― în condiții ideale menținute cu grijă ― în douăzeci și patru de tulpini principale, fiecare dintre ele cu soiurile ei.

(În general, Maestrul Degustător, dacă gusta Baza nearomată ― ciuperca nealterată, cum se spunea -, putea să-i identifice sursa, mergând până la secția și coridorul respectiv. Nu numai o dată, Marele Bătrân Tomasz afirmase în public că el putea indica însăși cuva și, uneori, până și zona cuvei, deși nimeni nu-l pusese până atunci la încercare.)

Chawker cel Mic nu pretindea că ar avea enorma experiență a lui Tomasz; cu toate acestea, și-a pus la contribuție buzele și limba, plescăind și ciugulind, până când s-a hotărât în privința tulpinei și soiului pe care le dorea, cele care mergeau cel mai bine cu ingredientele pe care le amesteca în minte. Un bun Degustător, spunea Marele Bătrân Tomasz, era capabil să combine mental ingredientele și să guste amestecul doar în imaginație. În cazul lui Tomasz, astea puteau fi, după știința tuturor, simple vorbe, dar Chawker cel Mic le luase în serios și era sigur că avea să reușească.

Pentru a face o treabă serioasă, închiriase un spațiu la bucătării (altă cheltuială pentru sărmanul Cel Bătrân, deși el personal se descurca cu o sumă mai mică decât cea cerută de Cel Mare). Totuși, Chawker cel Mic nu s-a arătat nemulțumit căci, deoarece sărea peste etapa cu calculatorul, nu avea nevoie de prea multe. Mașinile de tocat, mixerele, cuptoarele, strecurătorile și restul ustensilelor de bucătărie ocupau puțin spațiu. Dar, mai ales, îl bucura faptul că avea la dispoziție o hotă excelentă pentru mascarea și evacuarea mirosurilor. (Toată lumea cunoștea poveștile de groază cu Degustătorii care fuseseră dați de gol de o singură adulmecare a unui miros și apoi descoperiseră că amestecul lor special ajunsese pe buzele tuturor, înainte de a fi fost prezentat juriului. Să furi produsul altuia nu era deloc de bun gust, cum ar fi zis Doamna, dar asemenea incidente se întâlneau destul de des și nu exista un mijloc legal de a te apăra de spioni.)

Semnalul luminos a pâlpâit după un cod binecunoscut. Era Chawker cel Bătrân. Chawker cel Mic a simțit cum îl zguduie același fior de vinovăție ca în urmă cu mulți ani, când, copil fiind, șterpelise niște probe de Bază păstrate pentru musafiri.

― Un moment, Bătrân al meu! a strigat el.

Și, în mare grabă, a dat drumul hotei la puterea maximă, a încuiat dulapul, a măturat cu mâna ingredientele de pe masă, apoi a ieșit din încăpere, închizând repede ușa în urma lui.
― Iartă-mă, Bătrân al meu, s-a scuzat mezinul, încercând să pară degajat, dar titlul de Degustător e mai presus de toate...

― Înțeleg, a mormăit Cel Bătrân cu răceală, cu toate că nările lui adulmecaseră în jur, preț de o clipă, ca și cum și-ar fi dorit să prindă izul fugitiv. În ultimul timp, însă, ai dat foarte rar pe-acasă, de uneori îmi vine să cred că ai pornit din nou în vreo aventură nebunească prin spațiu. M-am văzut nevoit să vin aici ca să stau de vorbă cu tine...

― Nu m-ai deranjat deloc, Bătrân al meu! Să mergem în sala de odihnă.

Sala de odihnă se afla aproape și, din fericire, era goală. Cel Bătrân a privit de jur-împrejur, părând mulțumit de faptul că nu-i deranja nimeni, ceea ce l-a făcut pe Cel Mic să ofteze neauzit. Știa că îl aștepta o morală strașnică.

― Cel Mic, a vorbit Bătrânul într-un târziu, îmi ești fiu și îmi voi face datoria față de tine. Cu toate acestea, nu sunt dator numai să-ți plătesc cheltuielile și să am grijă să pornești cu dreptul în viață. Sunt obligat să-ți fac și reproșuri, atunci când vine vremea lor. Cine vrea Bază din cea bună nu trebuie să se oprească doar la gunoaie împuțite, cum zice proverbul.

Chawker și-a lăsat ochii în jos. Împreună cu fratele său, se număra printre acei treizeci de tineri care se calificaseră în faza finală a concursului ce urma să aibă loc cel mai târziu într-o săptămână, și circula zvonul că Chawker cel Mic obținuse un rezultat mai bun decât Chawker cel Mare.

― Bătrâne al meu, l-a întrerupt el, oare o să-mi ceri să mă străduiesc mai puțin, de dragul fratelui meu?

Tatăl lui a clipit scurt, a nedumerire, și Chawker cel Mic și-a închis repede gura. În mod clar, o luase într-o direcție greșită.

― Nu îți cer să faci mai puțin decât ești în stare, ci mai mult! a bombănit Bătrânul. Gândește-te numai la rușinea pe care ne-ai adus-o săptămâna trecută, când te-ai purtat ca un neghiob în fața lui Stens cea Mare.

Pe moment, lui Chawker cel Mic îi veni greu să-și amintească despre ce era vorba. Nu se întâmplase absolut nimic cu Stens cea Mare ― o tânără prostuță care, atunci când ii ieșea în cale, provocându-i la o discuție, reușea să-l plictisească de moarte.

― Stens cea Mare? Rușine? Cum așa?

― Să nu-mi spui că nu-ți aduci aminte toate prostiile pe care i le-ai îndrugat. Stens cea Mare a repetat totul Celui Bătrân și Doamnei sale, care sunt buni prieteni ai familiei noastre, și acum se vorbește despre asta în tot Sectorul. Ce te-a apucat să critici obiceiurile de pe Gammer?

― Dar nu am făcut așa ceva! Ea m-a întrebat despre Marele Tur, și eu i-am spus același lucru pe care îl repetasem și celorlalți...

― Nu ai afirmat tu că femeilor ar trebui să li se dea voie să meargă și ele în Marele Tur?

― Aha!

― Da, aha!

― Dar, Bătrâne al meu, singurele mele cuvinte au fost că dacă o să facă și ea Marele Tur n-o să mai fie nevoie să pună atâtea întrebări, și când s-a arătat șocată de o asemenea sugestie, i-am spus că, după părerea mea, cu cât gammerienii vor vedea mai mult din Lumile Celelalte, cu atât va fi mai bine pentru noi toți. Eu zic că alcătuim o societate prea închisă și, Bătrâne al meu, nu sunt primul care afirmă asta.

― Da, am auzit că există unii radicali care susțin asemenea prostii, dar nu în Sectorul nostru și, cu siguranță, nu în familia noastră. Avem o vechime mult mai mare decât Celelalte Lumi, suntem o societate mai stabilă și mai cuviincioasă și, în plus, nu avem problemele lor. Există oare criminali printre oamenii noștri? Există oare corupție?

― Dar, Bătrâne al meu, toate aceste avantaje sunt plătite cu prețul imobilității și al unei morți-vii. Cu toții suntem atât de constrânși, atât de îngrădiți...

― Ce pot să ne învețe Celelalte Lumi? Nu te-ai bucurat că te întorci acasă, în Sectoarele închise și confortabile din Gammer, cu coridoarele lor scăldate în lumina aurie a propriei noastre energii?

― Da... ai dreptate, numai că, vezi tu, există atâtea lucruri pe Lumile Celelalte cu care aș fi vrut tare mult să mă obișnuiesc...

― Și cam care ar fi acelea, nebunul meu Fiu cel Mic?

Chawker cel Mic și-a înghițit cuvintele. Apoi, după o pauză, a murmurat:

― Ce rost are să fac simple afirmații? Când voi putea demonstra că o anumită cale de pe una dintre Lumile Celelalte e mai bună decât cea de pe Gammer, voi veni și cu dovada. Până atunci, e zadarnic să înșirăm vorbe goale...

― Ai trăncănit deja prostește, fără cap și coadă, Fiul meu cel Mic, de putem zice că aventura ți-a făcut al naibii de rău... Dacă ți-a mai rămas cumva puțin respect față de mine, după Marele Tur al tău, pe care Doamna ți l-a obținut cu tot soiul de cuvinte dulci, împotriva voinței mele, Gammer știe cum, sau dacă pui la socoteală faptul că încă nu-ți refuz nimic din ceea ce creditul meu îți poate oferi, o să-ți ții gura închisă de-acum încolo. Să nu crezi că mă va împiedica oarecine de a te trimite de la casa mea, dacă ne faci de rușine. Atunci vei putea să-ți continui Marele Tur, cât o ține Orbita ― și să nu-mi mai fii fiu!

― Precum ți-e voia, Bătrâne al meu! a rostit Chawker cel Mic cu voce înceată. Pe viitor, de nu voi avea dovezi, nu voi mai scoate o vorbă.

― Și cum n-o să ai niciodată dovezi, a adăugat Cel Bătrân înverșunat, o să fiu mulțumit dacă o să-ți ții cuvântul.

7

Finalele anuale reprezentau cel mai mare prilej de sărbătoare, cel mai important eveniment social, cea mai mare efervescență, din toate punctele de vedere, de pe tot parcursul anului. Toate cele treizeci de feluri de Bază rafinat aromatizate fuseseră preparate. Fiecare dintre cei treizeci de arbitri urma să guste fiecare fel, la intervale îndeajuns de lungi pentru a-i lăsa timp limbii să-și revină. Fenomenala festivitate avea să dureze toată ziua.

Și totuși, din respect față de cinste, gammerienii erau nevoiți să recunoască faptul că nu toți cei aproape o sută de câștigători care luaseră premiul cel mare și intraseră în istoria lumii lor inventaseră feluri de mâncare demne de a ocupa un loc în Marea Listă de Bucate. Unele fuseseră uitate, iar altele erau acum considerate mâncăruri obișnuite. Pe de altă parte, cel puțin două dintre mâncărurile favorite ale gammerienilor, combinații servite în permanență în restaurante și preparate sistematic în case în ultimii douăzeci de ani, nu figuraseră printre primele trei ce dobândiseră laurii în anii în care participaseră la concurs. Catifeaua Neagră, a cărei combinație ciudată de ciocolată caldă și flori de vișin o făcuse să devină prăjitura clasică, nici măcar nu ajunsese în finală.

Chawker cel Mic nu avea nici o îndoială în privința rezultatului. Era atât de încrezător, încât s-a pomenit că îl păștea teribilul pericol de a se plictisi. A urmărit atent fețele arbitrilor, ori de câte ori aceștia luau un vârf de linguriță din fiecare fel de mâncare, punându-și-l apoi pe limbă. "Marii Judecători" își controlau cu grijă expresiile întipărite pe chipuri, străduindu-se să le păstreze neutre, ca niște măști de plumb, pentru a nu se da de gol în fața celorlalți. Nici un arbitru autentic nu-și putea permite să afișeze vreo expresie de uimire, sau să lase să-i scape un oftat de plăcere ― și cu atât mai puțin un fior de dezgust; se mulțumeau doar să treacă notele în cartelele de calculator pe care le purtau cu ei.

Chawker cel Mic s-a întrebat dacă aveau să reușească să-și stăpânească plăcerea atunci când vor gusta din creația lui. În ultima săptămână, amestecul său devenise perfect, atingând o culme a splendorii gustului ce nu putea fi depășită, nu putea...

― Îți numeri voturile? I-a întrebat în șoaptă Chawker cel Mare. Chawker cel Mic a tresărit și s-a întors rapid. Fratele său era
Îmbrăcat în purpură din cap până în picioare și strălucea ca un soare.
― Haide, Cel Mare al meu, știi doar că-ți doresc succes! a spus el prietenos. Sunt cât se poate de sincer. Vreau să ieși pe cel mai bun loc...

― Locul doi, dacă tu câștigi, nu-i așa?

― Ai refuza locul doi, dacă aș câștiga?

― N-ai cum să obții premiul cel mare! Am făcut o serie de cercetări. Știu care este tulpina ta de Bază, iți știu și ingredientele...

― Și tot timpul ăsta, cât te-ai jucat de-a detectivul, de preparatele tale te-ai mai ocupat?

― Nu-mi purta mie de grijă! Nu mi-a luat mult să aflu că nu există nici o posibilitate ca, din combinarea ingredientelor tale, să iasă ceva valoros.

― Presupun că treaba asta ai verificat-o cu calculatorul...

― Da, așa e.

― Atunci stau și mă întreb cum de am ajuns în finală... Poate că nu cunoști toate amănuntele despre ingredientele mele. Fii atent, Cel Mare, numărul de combinații efective chiar numai între câteva ingrediente este astronomic, dacă luăm în considerare diferitele proporții posibile, precum și posibilele tratări înainte și după amestecare, și ordinea amestecării și...

― Nu am nevoie să-mi ții prelegeri, Cel Mic!

― Atunci știi că nu există calculator care să fi fost programat să atingă complexitatea unei limbi experimentate. Pe de altă parte, poți să adaugi unele ingrediente în cantități atât de mici încât să nu fie detectate nici măcar de limbă, și totuși asta să-i dea o aromă care să reprezinte o schimbare clară.

― Asemenea trucuri te-au învățat tipii din Lumile Celelalte, puștiule?

― Ba le-am învățat singur.

Și Chawker cel Mic s-a îndepărtat, înainte de a deveni nervos până într-atât încât să înceapă să vorbească prea mult.

8


Nu exista nici o îndoială că anul acesta, la fel ca și în cei trecuți, după mărturia cronicilor, Marele Bătrân Tomasz ținea Comisia de Arbitrii în căușul limbii, cum zicea proverbul.

Chawker cel Mic și-a plimbat privirile de la un capăt la celălalt al lungii mese la care luaseră loc toți arbitrii, în ordinea întâietății, avându-l în centrul lor pe Tomasz. Datele fuseseră introduse în calculator; acesta tocmai dăduse rezultatul. Se lăsase o tăcere deplină în sala în care se aflau concurenții, prietenii și familiile lor, așteptând gloria sau, cel puțin, consolarea de a putea gusta din toate preparatele înscrise în concurs.

Restul gammerienilor, probabil fără excepție, priveau la holo-video. La sfârșit, aveau să se prepare cuptoare întregi din aceste mâncăruri, pentru o săptămână de ospăț, fiindcă, de cele mai multe ori, opinia generală nu concorda întotdeauna cu cea a arbitrilor, deși asta nu avea cum să influențeze împărțirea premiilor.

― Nu îmi amintesc vreo decernare de premii la care să fi pus atât de puțin la îndoială hotărârea calculatorului, sau noi să fi fost intru totul de acord, și-a început cuvântarea Tomasz.

Cei prezenți în marea sală au înclinat din cap, și-au zâmbit unii altora și și-au aruncat priviri de satisfacție.

"Par sinceri, și-a zis Chawker cel Mic, ca și cum ar avea un cuvânt de spus în fața Marelui Bătrân. Pesemne că eu sunt fericitul ales..."

― Anul acesta, a continuat Tomasz, am avut privilegiul să gust un fel de mâncare mai rafinat, mai ispititor, mai de ambrozie decât tot ce am gustat vreodată, martore fiindu-mi vârsta și experiența mea. Acesta este cel mai bun și, trebuie să mărturisesc, nu-mi pot închipui cum ar putea fi perfecționat.

Apoi, ridicând mâna în care ținea Cartelele de Calculator, a declamat:

― Marele Premiu este acordat în unanimitate. Calculatorul a fost folosit doar pentru determinarea ordinii celorlalți. Câștigătorul este... (pauză de efect, și apoi anunțul magic, surprinzându-i pe toți, cu excepția celui în cauză)... Chawker cel Mic, pentru preparatul său intitulat Scufia de Zăpadă a Muntelui... Tinere, vino aici!

Chawker cel Mic s-a apropiat de Marele Bătrân pentru a primi premiul în bani, strângerile de mâini, ovațiile, iar ceilalți concurenți au fost înștiințați ce număr obținuseră pe listă. Chawker cel Mare era pe locul cinci.

După o vreme, Marele Bătrân Tomasz l-a abordat pe Chawker cel Mic, luându-i de braț.

― Ei, Chawker cel Mic, azi e o zi minunată pentru tine și pentru noi toți. Nu am exagerat, crede-mă! Felul tău de mâncare a fost cel mai bun pe care am pus vreodată limba... Și totuși, curiozitatea și uimirea mea rămân treze. Þi-am identificat toate ingredientele, dar n-am descoperit calea prin care combinarea lor a fost în stare să producă ceea ce a produs. Nu ai vrea să-mi împărtășești secretul tău? N-o să mă supăr dacă o să mă refuzi, dar în cazul unei realizări atât de covârșitoare venind din partea cuiva atât de tânăr, a...

― O să vă spun, Mare Bătrân. De fapt, am de gând să vorbesc în fața tuturor. I-am promis Celui Bătrân al meu că nu voi spune nimic până nu voi avea dovada. Dumneavoastră mi-ați furnizat-o.

― Cum? a întrebat Tomasz, nedumerit. Ce fel de dovadă?

― De fapt, ideea acestui fel de mâncare mi-a venit pe Lumea Kapper, motiv pentru care l-am denumit Scufia de Zăpadă a Muntelui, în semn de omagiu. Am folosit ingrediente obișnuite, Mare Bătrân, alese toate cu grijă, în afară de unul singur.

Presupun că ați identificat Zbucnetul-Grădinii...

― Într-adevăr, numai că există o ușoară modificare, cred eu, pe care nu am cercetat-o. Dar ce influență a avut Lumea Cealaltă, de care vorbeai, în treburile acestea?

― A avut, Mare Bătrân, pentru că nu era Zbucnetul-Grădinii, în tot cazul, nu produsul chimic. Am folosit un amestec complicat în locul lui, un amestec de a cărui natură nu pot fi sigur intru totul.

Tomasz s-a încruntat, cu o expresie de rău augur:

― Cu alte cuvinte, vrei să spui că nu mai poți face încă o dată acest preparat?

― Ba da, îl mai pot face, fiți sigur de asta, Mare Bătrân! Ingredientul la care mă refer este usturoiul.

― Ãsta nu-i decât termenul vulgar pentru Zbucnetul-Muntelui! s-a rățoit la el Tomasz.

― Nu Zbucnetul-Muntelui! Acesta este un simplu amestec chimic. Eu vorbesc de bulbul unei plante.

Marele Bătrân Tomasz a holbat ochii mari și a căscat gura de uimire.

― Nici un amestec nu poate înlocui complexitatea unui produs natural, viu, Mare Bătrân! a continuat Cel Mic, plin de entuziasm. Pe Kapper am selecționat o varietate deosebit de delicată pe care o folosesc la Baza lor. Cei de acolo, însă, o utilizează incorect, fără a-i aprecia în nici un fel potențialitatea. Mi-am dat seama imediat că un gammerian poate s-o facă infinit mai bine, așa încât am adus cu mine un număr de bulbi și i-am folosit cât se poate de avantajos. Ați afirmat că a fost cel mai bun fel de mâncare din Bază pe care l-ați pus vreodată pe limbă, și dacă există cumva altă dovadă mai puternică decât asta în ceea ce privește nevoia de deschidere a societății noastre, atunci...

Dar cuvintele i s-au stins pe buze, și Chawker cel Mic și-a întrerupt tirada, privindu-l alarmat pe Tomasz. Acesta se retrăgea cu iuțeală din fața lui și bolborosea incoerent:

― A crescut... din mizerie... din praf... am mâncat...

Marele Bătrân se lăudase adesea că avea un stomac atât de zdravăn încât nu vomase niciodată, nici măcar în copilărie. Totodată ― acesta era un fapt cert ― nimeni nu vomase vreodată în marea Sală de Decizii...

Venise insă vremea ca Marele Bătrân să stabilească un precedent în ambele cazuri.

10

Chawker cel Mic nu își recăpătase calmul. Era și greu să redevină calm, într-o asemenea situație. Dacă Chawker cel Bătrân îl condamnase la exil, atunci urma să-i facă pe voie. Nu avea să se mai întoarcă niciodată pe Gammer.

Cel Bătrân nu venise să-l vadă la plecare. Nici Cel Mare, bineînțeles. Nu conta; oricum, Chawker cel Mic își jurase în sinea lui că se va descurca și fără ajutorul lor, chiar de-ar fi fost nevoie să se angajeze bucătar pe Kapper.

Doamna era însă acolo ― singura persoană de pe tot terenul de decolare care venise să-l vadă plecând; singura care îndrăznise să-l accepte în postura de nimeni, în care ajunsese. Tremura și arăta jalnic, iar pe Chawker cel Mic l-a apucat dorința disperată de a se justifica:

― Doamnă a mea, a exclamat el, într-o izbucnire de auto-compătimire, nu e cinstit! A fost cel mai bun fel de mâncare preparat vreodată pe Gammer. Marele Bătrân în persoană a spus asta, el, cu propria lui gură. Cel mai bun! Dacă avea bulb răzuit în compoziție, asta nu înseamnă că mâncarea era rea; înseamnă că bulbul era bun. Nu pricepi?... Nu înțelegi că asta ne demonstrează faptul că trebuie să devenim o societate deschisă, că trebuie să învățăm de la alții, dar și să-i învățăm pe alții, dacă nu vrem să ne stingem?

Platforma s-a clătinat, fiind pe cale de a porni în sus, spre navă. Doamna îl privea cu tristețe, ca și cum ar fi știut că nu avea să-l mai vadă niciodată.

Chawker cel Mic a început să se înalțe, stând aplecat peste balustradă.

― Ce rău am făcut, Doamnă a mea? a mai strigat el.

Și ea i-a răspuns cu voce înceată, încărcată de durere:

― Nu înțelegi, Cel Mic al meu, că ceea ce ai făcut nu a fost de...

Zăngănitul sasului a acoperit ultimele ei două cuvinte, și

Chawker cel Mic a intrat în navă, lăsând pe vecie în urma lui imaginea Gammerului.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!