agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5051 .



Nimic pentru nimic
proză [ ]
Culegere povestiri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Isaac_Asimov ]

2011-05-21  |     |  Înscris în bibliotecă de Enache Nicolae






Locul acțiunii era planeta Pământ.

Să nu-și închipuie, însă, cineva că ființele de pe nava spațială se gândeau la ea ca la planeta Pământ. Pentru ei constituia doar o suită de simboluri stocate într-un computer; era cea de-a treia planetă a unui astru situat într-o anumită poziție în raport cu linia ce lega planeta lor de gaura neagră care marca centrul Galaxiei; iar respectiva planetă se rotea cu o anumită viteză în jurul astrului.

Timpul acțiunii era anul 15.000 î. Chr., cu aproximație.

Din nou, trebuie menționat că ființele de pe nava spațială nu aveau de unde să știe că era anul 15.000 î. Chr. Pentru ei, era o anumită perioadă de timp stabilită potrivit sistemului lor local de măsurare.


― Asta e pierdere de vreme! a exclamat căpitanul navei, vădit nemulțumit. Planeta aceasta e o masă de gheață. Haideți să plecăm!

Însă exploratorul de pe navă s-a opus.

― Nici vorbă, căpitane! I-a contrazis el calm.

Și totul a fost după voia lui.

Atâta timp cât o navă se afla în spațiu sau, mai corect spus, în hiperspațiu, căpitanul era stăpânul absolut; dar dacă nava apuca să se plaseze pe orbita unei planete, exploratorul trebuia lăsat să-și facă munca. Era un cunoscător al lumilor! Asta era specialitatea iui.

Iar exploratorul la care ne referim era imbatabil. El poseda ceea ce se considera a fi un instinct sigur în privința comerțului profitabil. Numai datorită lui această navă spațială câștigase trei Premii de Excelență, pentru treaba făcută în ultimele trei expediții. Trei pentru trei.

Prin urmare, atunci când exploratorul a spus "Nu", căpitanul n-a îndrăznit să se opună. Chiar dacă ar fi rostit "Da", ceea ce era puțin probabil, echipajul s-ar fi răzvrătit Dacă, pentru căpitan, un Premiu de Excelență reprezenta un frumos disc spectral bun de atârnat în salonul principal, pentru echipaj el însemna un surplus spectaculos la salariul net și un adaos și mai binevenit ce se încasa pe durata concediilor și la pensie. Iar exploratorul lor le oferise toate aceste lucruri de trei ori. Trei pentru trei.

― Nici o lume ciudată n-ar trebui lăsată necercetată, a continuat exploratorul.

― Ce e ciudat aici? s-a mirat căpitanul.

― Examinarea preliminară arată urme de inteligență, și asta pe o planetă înghețată!

― Cu siguranță că au mai existat cazuri asemănătoare.

― Structura de-aici e ciudată! I-a contrazis din nou exploratorul, cu un aer ușor neliniștit. Nu știu sigur cum anume sau de ce, dar structura vieții și a inteligenței este ciudată. Trebuie să o cercetăm mai cu atenție.

Și, firește, totul a fost după voia lui. În Galaxie existau cel puțin o jumătate de trilion de lumi planetare, dacă se puneau la socoteală doar acelea care se învârteau în jurul unor aștri. Dacă erau adăugate și cele care, în număr nelimitat, se mișcau independent prin spațiu, rezultatul final era de zece ori mai mare.

Chiar și cu ajutorul computerelor, nici o navă spațială nu era în stare să le cunoască pe toate; în schimb, însă, un explorator experimentat, datorită faptului că nimic altceva nu-l interesa, că studia toate rapoartele despre explorări, dar și pentru că făcea corelații la nesfârșit, pentru că jongla cu statisticile până și-n somn, ajungea să capete ceea ce celorlalți li se părea a fi o intuiție mistică.

― Va trebui să lansăm sonde în cadrul unui program complet de interconectare, a rostit scurt exploratorul.

Căpitanul părea furios. Un asemenea program însemna o cercetare pe îndelete, timp de mai multe săptămâni, cu cheltuieli enorme.

― E absolut necesar? a întrebat el, cu o undă de șovăire în glas.

― Așa cred, a răspuns exploratorul, cu siguranța de sine a celui care știe că toanele lui sunt lege.

Sondele au adus exact ceea ce anticipase căpitanul, și încă în detaliu. Din datele culese, reieșea că era vorba de o specie inteligentă, dar mai degrabă primitivă, cel puțin așa arăta la prima vedere, semănând întrucâtva cu rasele inferioare ce populau regiunile din vecinătatea celui de-al cincilea braț al Galaxiei ― în tot cazul, nu era tocmai neobișnuită, dar putea, fără îndoială, să-i intereseze pe mentologi.

Deocamdată, însă, această specie inteligentă nu reușise să atingă decât primul nivel de tehnologie ― era foarte, foarte departe de a fi folositoare în vreun fel.

Căpitanul și-a încheiat relatarea, ascunzându-și cu greu iritarea; în schimb, exploratorul, care răsfoia rapoartele, a tresărit dintr-o dată și, murmurând "Ciudat! Foarte ciudat!", a cerut să fie chemat comerciantul.

Asta era chiar prea mult. Un căpitan bun nu trebuia să dea niciodată motiv de nemulțumire exploratorului, dar toate aveau o limită!

― În ce scop, exploratorule? a întrebat căpitanul, încercând să mențină discuția în termeni politicoși, dacă nu chiar amicali. La acest nivel, ce putem spera?

― Au unelte, a răspuns gânditor celălalt.

― Piatră! Os! Lemn! Sau echivalentul pentru aceste materiale. Asta-i tot! E clar că nu putem descoperi nimic de valoare!

― Și totuși, există ceva ciudat în tiparul lor.


― Poți să-mi spui și mie ce este acest ceva, exploratorule?

― Dacă aș ști ce e, n-ar mai fi ciudat și n-aș mai fi obligat să aflu. Nu glumesc, căpitane, am nevoie urgent de comerciant!


Comerciantul era la fel de indignat ca și căpitanul, numai că el avea o mai mare libertate de a-și exprima nemulțumirea. În definitiv, specialitatea lui era la fel de însemnată ca a oricărei ființe de pe navă, ba chiar, după părerea lui (și a altora), era la fel de dificilă și de necesară precum cea a exploratorului.

O fi fost căpitanul cel care comanda nava, iar exploratorul cel care descoperea civilizații folositoare, ghidându-se după cele mai subtile indicii, dar, în ultimă instanță, comerciantul și echipa lui erau cei care se confruntau direct cu diversele creaturi și extrăgeau din mintea și din cultura lor ceea ce era folositor, dându-le în schimb ceva ce socoteau ei că era util.

Și asta însemna un risc foarte mare. Ecologia fiecărei planete în parte nu trebuia dezechilibrată, iar făpturile inteligente ce o populau nu aveau voie să pățească nimic rău, nici chiar în cazul când ai fi fost obligat să-ți aperi propria viață. Existau temeiuri solide, la scară cosmică, pentru a proceda astfel, iar comercianții erau recompensați din plin pentru riscurile pe care și le asumau, dar ce rost avea să-ți asumi riscuri inutile?

― Nu-i nimic acolo! a spus comerciantul, abia stăpânindu-și indignarea. În interpretarea mea, informațiile aduse de sonde arată că avem de-a face cu animale semi-inteligente, a căror utilitate este egală cu zero. În schimb, cred că sunt foarte periculoase. Știm cum să ducem tratative cu rasele într-adevăr inteligente, iar echipele de comercianți rareori sunt ucise. Cine știe, insă, cum vor reacționa animalele acestea... În plus, gândiți-vă că nu avem voie să ne apărăm cum ar trebui.

― Aceste animale ― dacă sunt totuși animale, deși eu bănuiesc că pot fi mai mult decât atât ― s-au adaptat traiului pe gheață într-un mod foarte interesant, a răspuns exploratorul, tremurând de furie. În structura de aici există niște variații fine pe care nu le înțeleg, dar opinia mea, asupra căreia am chibzuit bine, este că bietele creaturi nu sunt periculoase ― și mai mult chiar, cred că pot fi folositoare. Simt că merită să fie cercetate mai îndeaproape.

― Ce ne-ar putea oferi o inteligență de Epocă de Piatră?

― Asta e treaba voastră să aflați.

"Sigur, la asta se ajunge... să aflăm noi", și-a zis comerciantul în sinea lui, înciudat. Avea motive temeinice să se simtă așa.

Cunoștea bine istoria și scopul acestor expediții. Cu un milion de ani în urmă, nu existau nici comercianți, nici exploratori, nici căpitani, ci numai niște animale străvechi a căror minte se afla în curs de dezvoltare și care aveau o tehnologie specifică Epocii de Piatră ― foarte asemănătoare cu cea a animalelor de pe planeta pe a cărei orbită se aflau acum. Evoluția prin propriile puteri fusese dureros de lentă ― durase o adevărată veșnicie până când se ajunsese la civilizația de gradul trei. Apoi apăruseră navele spațiale și posibilitatea de a interfertiliza culturile. După aceea apăruse progresul.

― Cu tot respectul, a vorbit din nou comerciantul către explorator, recunosc că aveți o experiență îndelungată în chestiunile acestea de intuiție. În schimb, dumneavoastră nu vreți să-mi recunoașteți experiența practică, chiar dacă e mai puțin spectaculoasă? Înțelegeți că e cu neputință ca o creatură situată sub cel de-al treilea grad de civilizație să posede ceva care să ne fie de folos...

― Aceasta, a replicat celălalt, este o generalizare care poate să fie sau să nu fie adevărată.

― Cu tot respectul, exploratorule, este adevărată! Și chiar dacă acele... acele semi-animale ar avea ceva care să ne fie folositor, deși mi-e greu să-mi imaginez o asemenea ipoteză, ce le-am putea da noi în schimb?

Exploratorul tăcea.

― La acest nivel, a continuat comerciantul, este absolut imposibil ca o protointeligență să primească un stimul din exterior. Mentologii au căzut de acord în privința aceasta, iar experiența mea o confirmă. Evoluția trebuie să fie autogenerată până când se atinge cel puțin nivelul al doilea. Iar noi am fi obligați să le dăm ceva în schimb, pentru a nu încălca principiul nostru de bază.

― Treaba asta are un sens, a intervenit căpitanul. Dacă stimulăm dezvoltarea acestor forme de inteligență, ne putem întoarce mai târziu să culegem recolta.

― Pe mine nu mă interesează ce motive ar exista, a răspuns enervat comerciantul. Eu vreau doar să respect preceptele profesiunii mele: să nu facem rău în nici un chip și să dăm ceva în schimb pentru ceea ce luăm. Aici nu există nimic, nici un lucru pe care să vrem să-l luăm; și chiar dacă descoperim ceva, nu le vom putea da nimic în schimb... Pierdem timpul!

― Îți cer să vizitezi o așezare populată, comerciantule, l-a întrerupt exploratorul, clătinând din cap. Îți promit că-ți voi respecta decizia, după aceea.

Și, din nou, totul a fost după voia lui.


Timp de două zile, micul modul al echipei de comercianți a zburat peste suprafața planetei, căutând dovezi care să ateste existența unui grad înalt de tehnologie. Firește, n-au găsit nici una.

O cercetare completă le-ar fi luat ani întregi, insă ar fi fost o muncă zadarnică. Era absurd să bănuiești că acea tehnologie ar fi fost ținută la păstrare. Tehnologia cea mai avansată era întotdeauna expusă la vedere, pentru a descuraja vrăjmașii ― cel puțin, aceasta era constatarea generală a comercianților de pretutindeni.

Și totuși, era o planetă frumoasă, în ciuda faptului că părea pe jumătate înghețată. Alb și albastru și verde... Sălbatică și aspră și multicoloră... Proaspătă și... virgină...

Dar nu veniseră aici ca să se ocupe de frumusețe; în consecință, comerciantul și-a alungat nervos gândurile. Atunci când cei din echipa lui încercau să descrie în termeni poetici ceea ce vedeau, ii punea iute la punct.

― Să aterizăm! a poruncit el într-un târziu. În locul acesta, pare a fi o concentrație de inteligență destul de mare. Mai mult de-atât nu putem face.

― Chiar și cu ăștia, ce șanse de reușită avem, Maestro? a întrebat secundul.

― Puteți să înregistrați! a răspuns comerciantul. Înregistrați toate animalele, și pe cele neinteligente, și pe cele așa-zis inteligente, precum și toate obiectele ce le aparțin, pe care le puteți descoperi. Aveți grijă ca înregistrările să fie în întregime holografice.

― Dar vedem deja..., s-a bâlbâit secundul.

― Noi vedem, l-a întrerupt celălalt, numai că trebuie să facem o înregistrare perfectă, ca să-l obligăm pe explorator să renunțe la visurile lui. În caz contrar, rămânem aici pe vecie.

― E un explorator bun, a intervenit unul dintre membrii echipajului.

― A fost un explorator bun, l-a corectat comerciantul, dar asta nu înseamnă că va fi întotdeauna așa. Poate că tocmai succesele l-au făcut să se creadă infailibil. Prin urmare, e necesar să-l aducem la realitate... dacă așa ceva este posibil.

Când au părăsit modulul, purtau cu toții costumele de protecție.

Atmosfera planetei era suportabilă, și totuși vânturile aspre ce bântuiau suprafața deschisă le provocau o senzație dezagreabilă. Gravitația era puțin mai ridicată, ca și intensitatea luminii, de altfel, însă aceste amănunte nu-i deranjau în mod special.

Când cei din echipaj s-au apropiat, ființele inteligente, îmbrăcate sumar cu straie făcute din porțiuni exterioare ale altor animale, s-au retras șovăitoare și au început să-i privească mai degrabă cu curiozitate decât cu dușmănie. Asta l-a liniștit pe comerciant. Orice semn de nonviolență era binevenit pentru cei cărora nu li se permitea să se apere.

Comerciantul și membrii echipajului n-au încercat să comunice direct cu băștinașii sau să facă gesturi prietenoase. Când aveai de-a face cu o creatură străină, nu puteai ști niciodată care gest era socotit prietenos. În schimb, el a stabilit un câmp mental încărcat cu vibrații inofensive, răspândind un calm desăvârșit, în speranța că ființele din fața lor aveau câmpuri mentale suficient de evoluate pentru a răspunde.

Probabil că manevrele lui fuseseră sesizate, deoarece unele dintre creaturi s-au târât și mai mult înapoi, după care au prins să urmărească mișcările echipei de intervenție cu extremă atenție, cuprinse parcă de o vie curiozitate. Comerciantul a avut impresia că detectează gânduri fugare din direcția lor ― însă asta părea puțin probabil pentru niște ființe de gradul întâi, așa că nu le urmări.

În schimb, și-a văzut impasibil de treabă, făcând reproducerile holografice ale vegetației, ale unei turme de erbivore dezorientate, care își făcuse apariția între timp, pentru ca apoi, constatând că împrejurimile erau primejdioase, să se depărteze bocănind. Un animal mare a rămas totuși pe loc, pentru o vreme, un animal înzestrat cu un soi de arme de culoare albă amplasate într-o cavitate situată în partea din față a corpului, dar în cele din urmă a plecat.

Aidoma comerciantului, membrii echipajului s-au apucat de muncile ce le reveneau, deplasându-se metodic de-a lungul întinderii.



Strigătul, în întregime mental și încărcat de o asemenea emoție, uimire și înfiorare, încât conținutul informațional era cu totul neclar, a venit pe neașteptate:

"Maestro! Aici! Veniți repede!"

Nu existau indicații precise. Ca atare, comerciantul s-a văzut nevoit să urmeze unda care ducea înăuntrul unei peșteri delimitate de două aflorimente pietroase. Alți membri ai echipajului s-au îndreptat și ei într-acolo, nereușind, însă, să i-o ia înainte.

― Ce s-a întâmplat? s-a interesat el.

Secundul stătea într-o scobitură adâncă a versantului, înconjurat de lumina radiată de propriu-i costum.

Comerciantul a privit de jur împrejur.

― Asta e o peșteră naturală, nu un produs tehnologic!

― Da, dar uitați-vă!
Șeful echipei și-a ridicat ochii și, vreme de aproape cinci secunde, a rămas fără grai. Apoi, cu voce răgușită, le-a transmis tuturor celorlalți un mesaj prin care le cerea să nu se apropie.

― E de natură tehnologică? I-a întrebat după aceea pe secund.

― Da, Maestro. Observați că nu e terminată.

― Cine a făcut-o?

― Creaturile acelea de-afară, cele inteligente. L-am găsit pe unul dintre indivizi aici, lucrând. Aceasta e sursa lui de lumină -vegetație arsă, iar acestea sunt uneltele lui.

― Și el unde e?

― A fugit.

― Chiar l-ai văzut?

― L-am înregistrat.

Comerciantul a căzut o clipă pe gânduri, apoi și-a ridicat din nou privirea spre tavanul peșterii.

― Ai mai văzut vreodată așa ceva?

― Nu, Maestro.

― Sau ai auzit vreodată vorbindu-se despre așa ceva?

― Nu, Maestro.


― Uimitor!

Cum comerciantul nu dădea semne că ar fi vrut să-și desprindă ochii de ceea ce vedea, secundul a rostit în șoaptă:

― Maestro, ce facem?

― Cum?

― Asta în mod cert va ajuta nava noastră să obțină un al patrulea premiu.

― În mod cert, a repetat celălalt cu tristețe, dacă am putea s-o luăm...

― Am înregistrat-o deja! l-a asigurat secundul.

― Ce-ai zis? A, da, înțeleg... Și la ce bun? N-avem nimic să le lăsăm în schimb.

― Dar acum am luat imaginile. Dați-le orice!

― Ce tot vorbești acolo? s-a răstit comerciantul. Indivizii ăștia sunt prea primitivi ca să primească vreun dar din partea noastră. În mod sigur, vor trebui să aștepte un milion de ani până să fie în stare să accepte idei de origine exogenă... Ca atare, vom fi nevoiți să distrugem înregistrarea.

― Dar noi știm, Maestro!

― Atunci nu trebuie să vorbim niciodată despre asta. Meseria noastră are etica și tradițiile ei, pe care nimeni nu le poate încălca, știi bine asta. Nimic pentru nimic!

― Chiar și în cazul acesta?

― Chiar și în cazul acesta.

Pe chipul aspru și neînduplecat al comerciantului se așternuse o nuanță de amărăciune insuportabilă și, în ciuda acelui "Chiar și în cazul acesta", șeful echipajului rămăsese pe loc, nehotărât.

Sesizând lupta care se dădea în sufletul celuilalt, secundul a stăruit:

― Încercați să le dați ceva, Maestro!

― Ce bine ar putea să le aducă? a oftat comerciantul.

― Ce rău ar putea să le facă? I-a ispitit subalternul său.


― Am pregătit o prezentare pentru întreg echipajul navei, și-a început comerciantul relatarea, dar, mai întâi, trebuie să v-o arăt dumneavoastră, exploratorule ― cu profund respect și cu scuzele cuvenite pentru gândurile ascunse. Ați avut perfectă dreptate. Într-adevăr, se întâmpla ceva ciudat cu planeta aceasta. Deși ființele inteligente ce-o populează se situează de-abia la nivelul întâi și deși tehnologia lor este cât se poate de primitivă, și-au dezvoltat un concept pe care noi nu l-am avut niciodată, un concept cum nu am mai întâlnit pe nici o altă planetă, după cunoștințele mele.

― Nu-mi imaginez ce-ar putea să fie, l-a întrerupt căpitanul, vizibil încurcat.

Știa el prea bine că, uneori, comercianții aveau obiceiul de a-și lăuda peste măsură achizițiile, ca să-și amplifice propriul merit.

Exploratorul nu scosese nici o vorbă. În comparație cu căpitanul, el părea mult mai tulburat.

― Este o formă de artă vizuală..., a continuat comerciantul.

― Joc de culori? s-a interesat căpitanul.

― Și de forme..., producând un efect cât se poate de uimitor. (Șeful expediției pusese în funcțiune proiectorul holografic.) Observați!

Pe suprafața de vizionare de dinaintea lor a apărut o turmă de animale voluminoase, cu păr țepos, cu două coarne și patru picioare. Bestiile șovăiau, adulmecau aerul, apoi o rupeau la fugă, făcând țărâna să țâșnească de sub copitele lor.

― Urâte obiecte! a mormăit căpitanul.

Turma din hologramă a încremenit brusc, într-un stop-cadru. Imaginea s-a mărit, concentrându-se în întregime asupra unui singur exemplar, cu capul mare lăsat în jos, cu nările dilatate.

― Priviți acest animal, i-a îndemnat comerciantul, iar acum examinați această compoziție artificială, făcută dintr-un amestec rudimentar de ulei și culori minerale, pe care am găsit-o mâzgălită pe bolta unei peșteri.

Noua imagine, deși nu aducea întru totul cu specimenul holografiat, era remarcabilă ― n-avea relief, într-adevăr, dar era extrem de expresivă.

― Ce asemănare stranie! a murmurat căpitanul.

― Nu este stranie, a precizat comerciantul, ci a fost deliberat făcută în felul acesta! Erau zeci de asemenea figuri... diferite animale în diferite poziții. Asemănarea mergea până la detalii, prin urmare ea nu poate fi întâmplătoare. Gândiți-vă ce idee îndrăzneață ― să așterni culori în forme și în combinații plăcute, și într-o astfel de manieră încât să amăgești ochiul, făcându-l pe privitor să creadă că se uită la un obiect real. Această creaturi au conceput o artă care reproduce realitatea. Este o artă reprezentativă, presupun că așa ar putea fi numită. Și asta nu-i tot, imaginați-vă! Am descoperit chiar și mostre confecționate în trei dimensiuni.

Și comerciantul a scos la iveală o serie de figurine din piatră cenușie și os gălbui.

― Cu certitudine, astea sunt menite să-i reprezinte pe ei înșiși, a conchis el.

Căpitanul părea uluit.


― Ai văzut tu cum le fabricau?

― Nu, n-am avut ocazia, căpitane. Unul dintre lucrătorii mei a surprins, însă, un băștinaș, în timp ce acela întindea culoare pe una dintre reprezentările din peșteră. Obiectele de față le-am găsit deja alcătuite. Din nou, trebuie să recunosc că nu există nici o altă explicație posibilă în afară de aceea că au fost modelate în mod voit. Ele n-ar fi putut căpăta asemenea forme printr-un proces întâmplător.

― Toate acestea sunt ciudate, spuse căpitanul, dar motivul pentru care au fost făcute nu este prea clar. Oare tehnicile holografice n-ar servi mai bine acestui scop ― desigur, mă refer la o epocă în care dezvoltarea lor ar fi posibilă?

― Acești primitivi nu au nici cea mai mică idee că, într-o bună zi, va exista șansa ca holografia să fie inventată, și de aceea nu pot aștepta un milion de ani... În plus, n-ar fi exclus ca holografia să nu fie mai bună. Comparați aceste reprezentări cu originalele și veți observa că ele sunt simplificate și deformate în asemenea manieră încât să scoată în evidență anumite caracteristici. Cred că, într-un fel, această formă de artă înfrumusețează originalul și, cu siguranță, poartă un mesaj diferit.

După ce l-a pus la punct pe căpitan, comerciantul s-a întors către explorator.

― Mă uimiți de fiecare dată cu talentul dumneavoastră, a spus el emoționat. Ne puteți lămuri cum ați simțit caracterul unic al acestei inteligențe?

― N-am bănuit deloc așa ceva, i-a răspuns exploratorul, clătinând din cap. Consider că aceste lucruri sunt interesante și nu am nici un dubiu în privința valorii lor ― cu toate că mă întreb dacă noi înșine am fi capabili să stăpânim în mod adecvat culorile și formele, pentru a le integra într-un asemenea mod reprezentativ. Totuși, asta ar putea explica tulburarea pe care o simțeam. Sunt curios, însă, cum ați ajuns în posesia acestor lucruri. Ce le-ați oferit în schimb? În asta constă ciudățenia, după părerea mea.

― Ei bine, a zâmbit ușor comerciantul, într-un fel aveți dreptate. E foarte ciudat. Nu credeam că le pot da ceva, de vreme ce ființele acelea erau atât de primitive; totuși, descoperirea aceasta îmi părea prea importantă ca să renunț la ea fără a face măcar un efort. De aceea, am ales din grupul celor care făureau aceste obiecte o ființă cu un câmp mental mai puternic decât al celorlalte și am încercat să-i transfer un dar în schimb.

― Și, desigur, ai reușit, a anticipat exploratorul.

― Da, am reușit, a încuviințat celălalt fericit, fără să observe că exploratorul făcuse o afirmație, iar nu pusese o întrebare. Creaturile astea, a continuat el, ucid animale ca acelea pe care le reprezintă în culori cu ajutorul unor bețe lungi al căror vârf e făcut din piatră ascuțită. Acestea pătrund prin pielea animalelor, le rănesc și le slăbesc puterile. După aceea, ele pot fi omorâte de făpturile care, luate fiecare în parte, sunt mai mici și mai neputincioase decât vânatul propriu-zis. Și, cum ziceam, am încercat să-i sugerez individului respectiv că un băț mai mic, cu vârf de piatră, ar putea fi azvârlit înainte cu o forță mai mare, cu un efect mai puternic și cu o bătaie mai lungă dacă s-ar folosi ca mecanism de propulsare o coardă elastică...

― Asemenea instrumente au fost observate în rândul ființelor cu o inteligență primitivă, dar care erau, totuși, mult mai evoluate decât acestea, l-a întrerupt exploratorul. Paleomentologii le numesc arc și săgeată.

― Și vrei să spui că a asimilat indicația? s-a mirat căpitanul. Nu-i cu putință așa ceva, la acest nivel de evoluție...

― Dar a fost cu putință, nu am nici o îndoială, l-a contrazis comerciantul. Reacția câmpului mental a fost una de înțelegere, de o intensitate aproape insuportabilă. ...Doar nu credeți că aș fi luat aceste obiecte de artă, chiar dacă ar fi fost de douăzeci de ori mai valoroase, dacă n-aș fi avut convingerea că am dat ceva în schimb. Nimic pentru nimic, căpitane!

― Ciudățenia constă tocmai în faptul că ți-au primit darul! a murmurat exploratorul, întunecându-se la față.

― Dar, comerciantule, sunt sigur că nu putem face asta! a protestat căpitanul. Ființele de pe planetă nu sunt pregătite pentru un asemenea dar. Le vom provoca mult rău. Vor folosi arcul și săgeata nu numai pentru a vâna animale, ci și pentru a se răni unele pe altele.

― Noi nu le facem rău acestor indivizi, și nici nu le-am făcut rău, l-a contrazis din nou comerciantul. Ceea ce-și fac ei unii altora și cum se vor sfârși toate astea, peste un milion de ani, nu cred ca e un lucru care ne privește.

Căpitanul și comerciantul au plecat pentru a pune la punct ultimele amănunte ale demonstrației ce urma a fi oferită echipajului navei. Rămas pe locul lui, exploratorul a strigat în urma lor:

― Dar au înțeles! Și civilizația lor înflorește, în mijlocul ghețarilor. Iar peste douăzeci de mii de ani, toate astea ne vor privi și pe noi.

Știa că nimeni nu l-ar crede și de aceea se simțea deznădăjduit.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!