Partea întîi – Capitolul 5 – Un început bun

Pe vizitiu îl chema John Manly; era căsătorit, avea un copil mic și locuia în casa rezervată vizitiului, foarte aproape de grajduri.
A doua zi dimineată el m-a scos în curte și m-a țesălat bine; tocmai când intram în boxa mea, cu părul strălucitor și moale, moșierul veni să mă vadă și păru mulțumit.
- John, spuse el, în dimineața asta aveam de gând să încerc calul cel nou, dar am o altă treabă; du-te tu cu el lângă pășunea comunală și pe lângă pădure, apoi întoarce-te pe la moară, pe malul râului, ca să vezi cum merge.
- Mă voi duce, domnule, răspunse John.
După micul dejun, veni și îmi puse un căpăstru. John era deosebit de dibaci în felul cum strângea și slăbea curelușele căpăstrului, ca să-mi lase capul cât mai liber; apoi aduse șaua care nu era destul de lată pentru spinarea mea; observă imediat acest lucru și se duse după alta care se potrivea bine. Întâi am mers la pas, apoi la trap, apoi la galop mic, și când am ajuns la pașune mă atinse ușor cu cravașa și atunci am pornit într-un galop întins.
-Ho, ho, băiatul meu! îmi zise în timp ce mă potolea. Cred că ți-ar plăcea să însoțești câinii de vânătoare.
Pe când ne întorceam prin parc, ne-am întâlnit cu domnul și cu doamna Gordon, care se plimbau; se opriră și John descălecă.
- Ei, John, cum merge?
- Clasa întâi, domnule, răspunse John, este sprinten ca o căprioară și are o deșteptăciune aparte; poate fi mânat scuturând doar dârlogii. La capătul pașunilor am întâlnit o căruță de acelea cum au negustorii ambulanți, de care atârna coșuri, pături și alte asemenea lucruri; dumneavoastră știți că mulți cai nu trec liniștiți pe lângă căruțe de felul ăsta; el doar s-a uitat bine la ea și apoi, cât se poate de liniștit și mulțumit, a mers mai departe. Lângă pădure era o vânătoare de iepuri și un glonț a trecut foarte aproape; s-a oprit puțin, a privit, dar nu s-a clintit nici un pas la stânga sau la dreapta. Eu am ținut doar bine dârlogii și nu l-am grăbit; cred că atunci când a fost mic nu a fost nici speriat, nici tratat rău.
- Asta e bine, spuse moșierul; mâine îl voi încerca și eu
A doua zi am fost adus pentru stăpân. Mi-am amintit de sfatul mamei și al fostului meu stăpân și am încercat să îndeplinesc tot ceea ce dorea el să fac. Am descoperit că era un foarte iscusit călăreț, care se gândește și la cal. Când ne-am întors acasă, stăpâna se afla la ușa de la intrare.
- Ei, dragul meu, întrebă ea, cum îți place?
- E tocmai cum a spus John, răspunse el; nici nu mi-am dorit un cal mai bun. Ce nume să-i dăm?
- Nu ți-ar place Abanos? întrebă ea? Este negru ca abanosul.
- Nu, nu Abanos.
-Vrei să-i spunem Corbu, așa cum îl chema pe calul cel bătrân al unchiului tău?
- Nu, ăsta-i mult mai frumos decât bătrânul Corbu.
- Da, spuse ea, e într-adevăr o frumusețe și are o înfățișare atât de plăcută și de blândă și ochi atât de inteligenți și de frumoși…ce-ai zice să-l numim Negruț?
-Negruț? O,da, cred că-i un nume care i se potrivește! Dacă-ți place, așa se va chema.
Și așa a fost.
Când John a intrat în grajd i-a spus lui James că stăpânul și stăpâna îmi aleseseră un nume frumos….
- Dacă n-ar răscoli niște amintiri din trecut, eu l-aș fi botezat Rob Roy, pentru că nu am mai văzut doi cai care să se asemne mai mult.
- Nu-i lucru de mirare, spuse John. Nu știai că Duchess, bătrâna iapă a fermierului Gray, le-a fost mamă la amândoi?
Pâna acum nu auzisem nimic despre acest lucru; deci sărmanul Rob Roy care a fost omorât la vânătoarea aceea era fratele meu! Nu m-am mai mirat că mama a fost atât de tulburată atunci. Caii se pare că nu au sentiment de rudenie; cel puțin, după ce sunt vânduți, nu se mai cunosc.
John părea foarte mândru de mine…
În felul său, James Howard, grăjdarul, era la fel de blând și de bun…
După câteva zile, a trebuit să ies în oraș înhămat cu Ginger la aceeasi trăsură. Mă întrebam cum o să ne împăcăm împreună; dar, în afară de faptul că și-a lăsat urechile spre spate când am fost adus lângă ea, Ginger s-a purtat foarte bine. Și-a îndeplinit munca cinstit, aducându-și partea ei de contribuție. Nu-mi puteam dori un partener mai bun atunci când eram înhămat împreuna cu altcineva!...
După ce am ieșit de două sau de trei ori împreună, ne-am împrietenit, lucru care m-a făcut să mă simt în largul meu.
Cât despre Merrylegs, curând am devenit buni amici; era un cal atât de prietenos, de curajos și de blând, încât era preferatul tuturor și în special al domnișoarelor Jessie și Flora, care obișnuiau să-l călărească în livadă și sa se joace frumos cu el și cu cațelușul lor, Frisky.
Într-un alt grajd, stăpânul mai avea doi cai. Unul era Justice, un cal murg, folosit la călărie sau la căruța de bagaje; celălalt un cal de vânătoare, roib, pe nume Oliver; el nu mai era pus la muncă din cauza vârstei înaintate, dar rămăsese un mare favorit al stăpânului, care îi dădea voie să intre și în parc. Uneori făcea transporturi ușoare pe moșie sau ducea pe vreuna din domnișoare când călărea împreună cu tata lor, pentru că era blând și puteai să-i încredințezi un copil, la fel cum i se încredința și lui Merrylegs. Justice era un cal puternic, bine făcut, liniștit, și uneori stăteam de vorbă cu el la pașune, dar, de fapt, nu puteam să fiu la fel de apropiat cu el cum eram cu Ginger, cu care locuiam în același grajd.