agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2202 .



Zodia mielului
proză [ ]
Iată omul!... (I)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2011-06-12  |     | 



1.

– Atunci vor picura din cer șasesuteșaizecișișase de picături de foc și pucioasă pe
conștiința de paie a celor nenăscuți în zodia mielului! – răsuna tulburător ca un tunet vocea bătrânului, lovindu-se de garduri, de ziduri, de vitrine... se înălța speriind porumbeii ca apoi să rămână atârnată, acolo sus, ca un blestem deasupra orașului în care oamenii mișunau ca niște viermi într-un cadavru intrat în descompunere. Te cuprindeau fiorii ascultându-l, era ceva înfricoșător în vocea lui, ceva care te făcea să crezi că la început a fost tăcerea! iar cuvântul a ... Da, cuvântul a ucis tăcerea și de atunci nimic nu este cum ar trebui să fie...
– În curând o să apară omul născut sub zodia mielului, poate a și apărut deja printre
noi, dar ne va da un semn de ne vom mira cu toții și acesta va fi semnul că a sosit timpul nașterii din nou. Căci cine nu se va naște a doua oară din apă și din foc, sub zodia mielului, va fi nimicit și numele lui va fi șters din cartea vieții! – ridica amenințător un toiag de fier bătrânul, iar oamenii întâlnindu-l treceau pe partea cealaltă a drumului sau intrau în curți ca să nu fie nevoiți să treacă pe sub înspăimântătorul toiag.
– Pui de năpărci cine v-a învățat să fugiți de mânia ce va să vie?!... – urla și agita și
mai amenințător toiagul bătrânul, pe care poetul și profesorul de filosofie Marin Lemnaru îl poreclise Gamaliel și îl considera un profet al cetății, poate pentru că era și singurul om din oraș care nu se temea de toiagul și prorociile bătrânului.
Lui Gamaliel puțin îi păsa dacă cetatea ascultă și se cutremură de profețiile sale, atâta timp cât îl asculta, scuturându-și înțelept bărbuța, țapul său cu un singur corn, pe care tot profesorul Marin Lemnaru îl poreclise Nabucadnețar, așa se născuse... cu un singur corn în partea stângă a capului, iar după bătrânul profet acesta era un mare semn că zodia mielului este aproape. Într-un fel lumea se obișnuise cu el. Mai ales, mereu, aproape aceiași mușterii ai bufetului gării, unde Gamaliel era prezent în fiecare seară. Intra însoțit de Nabucadnețar și profețea stând în mijlocul bufetului, până când cineva îi punea în mână o halbă de bere, atunci lua loc la câte o masă, alături de cine se nimerea și sorbea tăcut din halbă, fără să se amestece în vorbă cu cei de la masa cărora s-a așezat. După aceea ieșea și pleca tăcut ca a doua zi să apară din nou pe străzile lăturalnice ale «Babilonului» – astfel denumea el orașul în al cărui centru nu ajungea niciodată, poate asta îl și salvase de la internarea în vestitul ospiciu local, cum a fost internat cu câțiva ani în urmă bietul Gicuță Armăsarul care stătea rezemat ore întregi de câte un copac sau stâlp din centru și rânjea idioțește la femei, uneori se și masturba fără să-i pese de nimeni.
Autoritățile locale nu erau deranjate, bineînțeles că știau de existența bătrânului profet, însă nimeni niciodată nu i-a sesizat în privința lui. Nici între ei oamenii nu-l vorbeau de rău niciodată, de fapt nici nu prea aduceau vorba despre el, ca și cum nici nu ar fi existat printre ei. Se temeau de el cu o teamă plină de respect, și fiecare era convins că făcându-i rău ar fi atras mari nenorociri asupra lor, la fel ca atunci când omori o broască îți moare o vită, sau când distrugi un cuib de berze îți ia foc casa.

Va urma.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!