agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-13 | |
La stâna lui Moralciuc
Panta grea a muntelui ne-a scos sufletul. Ba mai răsări și soarele mare, puternic, prea autoritar pentru noi. - Ce-i, Mihai? Nu mai poți urca? - Nu știu ce am, nu mai pot urca deloc!... - Nici eu nu mai pot! Totuși, hai, să mai încercăm un pic! Oare mai este mult până sus? Cam așa urcam la deal, eu și fratele meu mai mic, Mihai, spre poiana cea mare, Tomnatic, situată tocmai sus pe un munte unde erau mai multe stâne. Toată săptămâna am lucrat în pădure, la descopleșiri (operație forestieră de tăiere de iarbă din jurul puieților de plantație din parchetele recent împădurite, încât iarba să nu sufoce firavii puieți plantați). Acum era vineri, și mama ne-a spus că la sfârșit de săptămână să ne ducem la stâna lui Moralciuc, la Tomnatic, unde aveam date câteva oi, să încercăm să luăm urda și cașul pentru cele câteva oi ale noastre. Așa că, după ce ne-am trezit devreme la cabana forestieră unde am înnoptat, mâncasem ceva, apoi ne-am pornit la drum spre stână. Dar, uitându-ne unul la altul, am constatat, simultan și fără să vrem, că nu avem niciun pic de vlagă, parcă aveam oasele de cârpă. Nici nu aveam cum să avem vlagă, din moment ce, dimineața, când să mâncăm, am constatat ca roșiile erau stricate, că și conserva de legume luată de la magazinul alimentar forestier era mucegăită, am aruncat-o, așa că eram nevoiți să mâncam doar pâine cu ceai făcut din crengi de zmeuriș. - Ei, ce facem, mai urcăm? Se uită jalnic Mihai către mine. - Hai să mai încercam… Degeaba. După nici zece pași, ne trântim iar la pământ. Picioarele nu slujeau la nimic. Dar trebuia să facem ceva, cu ultimele resurse trebuia să ne adunăm de pe jos, să urcăm câte un pic, iar acolo, la stână, aveam speranța să căpătăm ceva caș de oaie. Când am prins ceva înălțime, începu să adie un vânticel firav, care ne-a răcorit fețele. Începeam să vedem mai limpede poiana și pădurile din jur, deși încă le vedeam în culori sumbre. Parcă nici panta muntelui nu mai era chiar așa de mare. Da, intrasem în poiana din apropierea stânei. Oaza nădejdii noastre era la câteva minute de mers. Ne-au ieșit în întâmpinare niște câini de la stână, dar nu erau din cei fioroși, câinii mai de ispravă erau plecați cu oile, la pășune, prin văi și păduri, iar la prânz se întorceau la stână pentru muls. Sus am fost primiți bine. Cine credeți că erau la stână atunci? Tocmai niște băieți de-ai lui Ilie Moralciuc, un om din sat, cam sărac, dar vrednic muncitor, cu mulți copii. Contrar obiceiului ca un gospodar bogat să fie baci la stână, în anul acela, nu se știe cum, a fost pus baci acest om, Moralciuc, pe care-l știam ca bun tăietor de lemne în pădure. Ne-am bucurat revăzând la stână băieții lui Moralciuc, Vladimir și Gheorghe, care ne erau colegii la școală. - Aha, ați venit pentru brânză? ne întâmpină unul dintre băieți. - Da, ne-a trimis mama să luăm brânza pentru oițele noastre… - Măi, Viorele și Mihăiță… ați nimerit cam rău… tocmai ieri a venit un om bogat, cu mai multe oi la stână și a luat tot cașul pe care-l aveam. N-avem decât cașul fiert azi dimineață, care încă nu-i uscat, e plin de zăr… - Ghinion! Ne prindea bine dacă puteam lua acum. Nici așa nu putem lua cașul plin de zăr. Mama ne-a zis să ne uităm să fie uscat și să nu fie acru… - Îmi pare rău pentru voi, n-am ce să vă fac! Veniți peste vreo zece zile!… Dar… hai să mâncați ceva!... Ce era să facem? Mă uit la Mihai, ne-am înțeles din priviri, am venit degeaba. Dar, dacă tot ne invită băieții la masă, hai să mai stăm, și-așa ne era o foame de leșin. - Uite, tocmai am terminat de fiert urda, după ce tata a închegat caș azi dimineața, cu cheag din cel bun, de vițel, și l-a pus la zvântat și uscat!... Să vă pun niște zăr cu urdă fiartă în farfurii? Stați un pic… știți ceva? Nu așteptați să facem mămăliguța? Drăgălași acești băieți ai lui Moralciuc! Bineînțeles, am așteptat răbdători, ca niște câini de pripas, să se fiarbă bine, să se prăjească mămăliguța. După ce a fost gata, ni s-a pus în străchini de lut urdă fiartă cu zăr și mămăliguță caldă. Ba au mai tăiat băieții și niște feliuțe de caș și ne-au pus alături de mămăliguță. Ne-am pus cu toții la un prânz pe cinste. Era cât se poate de nimerit dacă aduceam, noi, cei care veneam din sat, niște ceapă, usturoi, castraveți, cum e obiceiul celor care vin la stână. Nouă ni s-a iertat că n-am adus nimic, am povestit că am venit de la cabană, nu de acasă. După ce am mâncat pe săturate, lucrurile începură să fie mai vesele, optimiste. Acum vedeam limpede toate lucrurile de la stână. Vedeam ceaunele acelea negre, uriașe, în care baciul fierbea cașul. Vedeam și o mulțime de donițe cu doage de lemn, spălate bine și puse la zvântat. Când am ieșit afară din stână, toate poienile și pădurile redeveniră senine, înviorate în culori vii, proaspete. Ce înseamnă o masă sănătoasă! Ne-am luat rămas bun de la băieții de la stână, i-am mulțumit pentru primire regească. Am pornit voioși la vale, către sat. Ca să vezi cum sunt oamenii. Băieții ăștia, precum cei ai lui Moralciuc, erau cam deficitari la învățătură. Ultimele săptămâni de școală le săreau, erau nerăbdători să se ducă la stână, ca strungari, să mâne oile la muls, la strungă. Ce carte, ce matematică! Aici, la stână, era adevărata matematică! Trebuia să numeri oile de câteva ori pe zi, încât numărul lor, împreună cu cele șchioape de lângă stână, și împreună cu pieile celor prăpădite sau mâncate de lupi, să dea numărul știut de oi preluate la urcarea stânei la munte. Mai trebuiau numărate și vacile din poiană, să nu lipsească vreuna. Dar asta era nimica toată pe lângă alte socoteli mai complexe pe care le făcea baciul. El trebuia să planifice distribuirea cașului în cursul verii către gospodarii care au adus oile la stână, în așa fel încât, până la toamnă, când se spărgea stâna, toata lumea să fie mulțumită, adică să-și primească porțiile cuvenite de brânză. Algebra asta a kilogramelor de brânză era mult complicată de numeroasele obligații pe care le avea baciul: cote către stat, atenții peste atenții către pădurari, ca să-i ierte pentru desele escapade ale ciobanilor prin plantații. Baciul avea de rezolvat ecuații și mai complicate, de gradul doi, sau chiar de gradul trei, ca să satisfacă poftele de o lăcomie fără obraz, a fel de fel de domni, a unor inspectori, și a rudelor acestora de gradul doi, respectiv gradul trei! Aici era adevărată matematică, cea a împărțirii cașcavalului, nu cea de la școală! Aveau dreptate băieții să ignore ultimele zile dinainte de vacanța de vară!... Dacă am fi căpătat caș pentru oile noastre, am fi avut ce aduce acasă, la mama, care, după ce tăia cașul în bucăți mari, le mai lăsa o zi, două la uscat, apoi le-ar fi tăiat bucăți-bucățele mici, le-ar fi frământat cu sare, apoi ar fi bătut brânza în bărbânză de brad, ca să țină cât mai mult. Câteva luni aveam ce mânca cu mămăliguță. Cei bogați umpleau multe bărbânze din acestea, le ajungea până la anul următor, aveau și de vânzare. Oameni săraci, cu oi puține, trăgeau de puțina brânză să ajungă măcar pentru lucru, până la toamnă. Când se termina brânza de oi, la fel de bună era și brânza dulce de vacă. Ajunși acasă, mama ne cercetă curioasă bagajele cu care am venit: - Ei, ați adus brânza de la stână? întrebă ea. - N-am reușit nimic! N-aveau deloc ce să ne dea! Cică tocmai au dat la unul bogat. Data viitoare… - Vai, săracii de noi! Pentru cei amărâți niciodată nu este! Bine că au pentru rudele lor, și pentru pădurari!... Hai să vă pun ceva de mâncare!… - Nu-i nevoie de mâncare, mamă… Am mâncat chiar bine la stână… - V-au dat de mâncare? - Da, ne-au dat… - Ați vorbit cu Moralciuc, bătrânul? - Nu… Am găsit doar băieții lui… - Bieții de ei! Iaca s-au gândit și la voi!... Au văzut cât de flămânzi erați! zise mama oarecum împăcată. Totuși, se gândea, cu necaz, că va trebui să mai urcăm odată la stână să ne încercăm norocul să luăm drepturile pentru oile noastre. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate