Într-una din clipele sale de mare bunăvoință, Nimeni îmi zice cu patimă:
- De ce să mă deranjeze că demnitarul „X” sau „Y” este corupt?! N-ar fi singurii care au adunat așa niște averi. De ce să-și dea demisia? Că dacă ne conducem după principiul ăsta ar trebui să-și dea demisia întregul Parlament.
- Să fie suspendat, atâta vreme cât acela este în cercetare. Că doar nu i-or cerceta la DNA pe toți în același timp, încât să rămânem fără legislativ...
- I-au mai învinuit și pe alții, domnule, și au ieșit basma curată. Ce demisie? Ce suspendare? Nu cred că Justiția va găsi vreun vinovat, că doar n-a fost arestat vreunul dintre demnitarii ăștia mari! Iar dacă totuși se va întâmpla așa ceva, va fi eliberat în scurt timp.
Nimeni simte că aerul din încăpere devine tot mai puțin respirabil, astfel că mult se mai bucură în clipa când se trezește în aerul tare al străzii.

***

Se întâlnește întâmplător cu un fost coleg de școală. Îl întreabă ce mai face și află că o duce greu.
- Politică faci? îl iscodește Cineva.
- Nu, răspunde sec, Nimeni.
- Păi, vezi?! Nu pricep de ce te mai plângi că o duci greu.
- Dom’le, eu nu fac politică! Îmi văd de treabă la servici, că de acolo iau pâinea. Toți care făceau gargară cu politica au fost dați afară. Așa că, decât câine comunitar, mai bine javră cu servici.

***

Îi văd mereu cum se ceartă, povestește AltCineva:
„ Nu ești bun la nimic. Când nici nu te-aștepți, ți se întrerupe pasta, zice coala de hârtie către pix. Mai bun era bătrânul toc, cu peniță și cerneală”,
„ Tu vorbești, tu, unsuroaso?! țipă pixul , plin de nervi. Mi-e silă de tine, darămite să și scriu!”
Mai văd cum asistă la ceartă, Muza, plictisită. Cască de-i trosnesc fălcile, Muza. Se întoarce așadar la culcușul său.

Tot mai bine îi era adormită...

***

- Lui Caragea Vodă îi plăceau femeile, spune Nimeni. Când punea ochiul pe câte o nevastă, îi trimitea bărbatul într-o slujbă îndepărtată.
- „Ce a fost, va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; nimic nou sub soare”, zice Cineva zâmbitor, cu gândul la o persoană sus-pusă.

***

- Profesorul nostru de Limba și Literatura Română de la liceu, își amintește Cineva, atunci când a ajuns să predea biografia și opera scriitorului Octavian Goga, ni s-a adresat arătându-ne manualul: „Copii, să lipim foile. Când veți fi mari, veți înțelege”, și toată lumea a lipit cele câteva file de carte referitoare la indezirabilul Octavian Goga. Păstrez și acum manualul, ca pe o mărturie a crimei contra literaturii române și mă gândesc, firește, că va trebui să mai lipim, de astă dată îndreptățiți, mii și mii de file de literatură cu damf ideologic, publicate în cei aproape cincizeci de ani de experimentări comuniste.

***

- Să vă spun una bună, despre cum s-a născut prietenia româno-chineză, povestește Nimeni, amuzat... Cică, odată, primul ministru s-a ocupat personal de pregătirile pentru iarnă. Astfel că, după o lungă și obositoare ședință de guvern, a intrat, mahmur, într-un magazin cu de toate. Vânzătoarele s-au înghesuit să-l servească.
„ Ce doriți?” l-a întrebat șefa de raion.
„ Indi...indi...izmene”, s-a bâlbâit premierul. „Izmene galbene, a rostit în cele din urmă”.
„ Nu ținem... purtate”.
„ Duduie, d’-ale galbene”, a insistat premierul. „De la chineji adică”...
„ Ne pare rău, n-am primit”.
Și așa, aflând domnul prim-ministru că nu se găsesc asemenea mărfuri „indispensabile” românului și așteptându-se la o iarnă geroasă, a pus de o vizită oficială în China.

***

- Domne, ce penurie! se văicărește Nimeni. Ca pe vremea războiului.
- Noroc că se mai găsește câte ceva..., îl secondează Nimenea.
Râde, cu aluzie la paharele goale de pe masă:
- Chelner! strigă într-un târziu.
- Da, vă rog!
- Două... mici. Că, de, criză mare...
- Vine!
- Criză, domne, nu glumă! Uite, acum sunt plecat după grisine. Am făcut coadă de o oră și m-am ales doar cu două bucăți. Îți dai seama ce mi-o zice nevasta când m-oi duce acasă, după șase ore, numai cu două bețe?!
- Înseamnă că ai femeie rea, neînțelegătoare. Eu, pentru două grisine, aș fi putut lipsi de acasă chiar și o săptămână. Și nu mi-ar fi zis nimic, că așa am educat-o.
- Am încercat și eu s-o îmblânzesc, dar n-am reușit.
- Auzi, de ce n-o lași?
- Nu înțeleg.
- Divorțează. Ia-ți alta. Că de femei încă n-am auzit să fie penurie.
- Știi ceva? Mai bine să mai luăm un păhărel. Și să schimbăm subiectul. Că cine știe, poate ne aude careva și se duce să-i spună neveste-mii!
- Sau nevesti-mii, ai dreptate!... Că, este ea înțelegătoare, dar nu suportă când mint că am educat-o...

***


Până și pietrele urlă, de frig mai ales, de suferință mai ales; până și statuile gem, de foame mai ales, de boli mai ales; până și oamenii amuțesc, de gol mai ales, de neputință mai ales; până și neființa râde, de Nimeni mai ales, de Cineva mai des.

***