agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-07-05 | |
Am fost să revăd casa copilăriei mele.
Cunoșteam strada și aș fi nimerit chiar cu ochii închiși. Îmi aminteam casa, lungă ca un vagon de cale ferată, care începea de la stradă și se termina tocmai în fundul grădinii. Camerele erau înșirate una după alta, cu ușile dând într-o verandă lungă, semn că proprietarul intenționase, încă de la construirea acesteia, să o folosească pentru închiriere. Doar camera de la stradă era ceva mai mare, mai arătoasă, distingându-se în peisajul străzii, dealtfel destul de monoton. Ca să intri în această încăpere trebuia să urci câteva trepte de lemn, care scârțâiau de fiecare dată când pășeai pe ele. Îmi aduc aminte mobila masivă de stejar, ferestrele mari, luminoase, acoperite cu perdele și mirosul de naftalină amestecat cu al florilor ce nu lipseau niciodată de pe masă, puse într-o glastră cu motiv floral. Pășeam cu sfială pe covorul gros, în care pasul se afunda cu ușurință, mergând la coșul cu nuci și mere, din care luam până ne săturam. Nu pot uita râul care curgea pe sub casă, pe sub una din încăperi, a cărui apă rece și vijelioasă ne speria pe noi, copiii, și care alimenta undeva, mai jos, o moară de grâu și o instalație de umplut sifoane. Mă duceam cu plăcere să umplu sifoanele, fiind liber să fac ce voiam pe drumul până acolo, atât la ducere, cât și la întoarcere. Mergeam de bună voie să aduc borș de la o vecină bătrână, care stătea într-un demisol a cărui ușă dădea spre stradă și care avea un clopoțel, care suna de fiecare dată când venea un client. Până acasă sorbeam cu plăcere o gură de borș acrișor, cu grija să nu se observe că am băut din sticlă. Stăteam ore în șir să cumpărăm pâine pe cartelă, înghesuit la rând între alți copii și câteva femei. Când venea pâinea de la brutărie, această masă de oameni începea să se agite și după ce ni se cântăreau porțiile la fiecare, plecam grăbit spre casă, lihnit de foame. Nu pot uita cămara cu bunătăți a bunicii, pe care o ținea încuiată, de teama ca noi, nepoții, să mâncăm fără știrea ei, fără socoteală, dulcețuri, fructe și alte produse puse la păstrat. A fost mereu o tentație pentru mine, până când, într-o zi, am reușit să găsesc cheia ascunsă și să mă înfrupt din dulceața de nuci verzi. Nu pot uita nici camerele, unde ne duceam seara la culcare și care, pe timpul zilei rămâneau încuiate și în care nu aveam voie să intrăm. Dar cel mai mult îmi plăcea grădina de zarzavat, lângă care avea cușca câinele cel mai frumos pe care l-am văzut vreodată și cel mai cuminte, cu care mă jucam și care îmi era un adevărat prieten. * Am mers cu sfială pe trotuarul străzii copilăriei mele și am început să citesc numerele de la porți sau de pe case. Dar ce văd? La numărul știut nici urmă de casa copilăriei mele. În locul ei se ridicase o vilă nouă, cu etaj, aproape terminată, dar netencuită. Nici râul nu mai era. Fusese secat mai demult, pentru că producea inundații în anotimpurile ploioase. Moara de grâu era acum acționată de motoare electrice, iar instalația de umplut sifoane dispăruse. Cine să le mai umple? Am simțit un gol imens, o tristețe de nedescris și aproape m-am târât de acolo, pentru a nu izbucni în lacrimi. Transformarea se produsese. Timpul a lucrat. Anii au trecut și peste mine, prin mine, lăsând destule cicatrici. Doar amintirile au rămas vii, proaspete, tinere. 23 iunie 2011 Ploiești
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate