În ținutul Năsăudului, îmi spunea odată Nimeni, dăinuie un obicei mai vechi „boul împănat”, adică împodobit cu flori. În ziua de Sânziene, cel mai chipeș bou din sat și cu coarnele cele mai arătoase este decorat cu cingători din portul popular, este frumos gătit cu flori și înzorzonat cu panglici multicolore și clopoței puternic zăngănitori. Însoțit de un mare alai de flăcăi, boul e plimbat cu mare pompă pe ulițe, cu muzică și chiuituri, poposind, de preferință, la case cu fete de măritat. Feciorii sunt primiți cu vin, iar când închină paharul, stropesc și boul, să le aducă gazdelor bogăție și fertilitate în case.

- Povestea în sine are valoarea ei de ritual tradițional, a continuat Nimeni cu aer de multe-știutor, și nu o iau în derâdere. Făcând o paralelă, însă, tot așa văd eu prostia, împopoțonată și zăngănitoare. Că prostia este zgomotoasă. Ea este omagiată public, cu ovații și urale, iar prin fața ei lumea defilează și îi dă onorul spre înaltă cinstire.

Rostul poveștii ăsteia l-am înțeles mai târziu când, într-o zi de vară, la o terasă, am asistat, fără să vreau, la o discuție între doi tineri.
- Sunt fericit. Am făcut o partidă bună. Socru-meu câștigă bine, e om de afaceri, se laudă unul înghesuit în pantaloni albi și bluză roz, mulate pe corp.
- Comerț? întreabă celălalt, după câte aveam să înțeleg, un mai vechi prieten, înțolit modern, cu haine scurte, subțiri și strânse pe corp, cu părul în creastă și năclăit în gel.
- Nu, domne. Prestări servicii.
- Ei, nu mă omorî. Și, mah, ce prestează?
- Turism.
- Să mori tu. Și-i merge?
- Oho! În Parcul Poporului. Are doi măgăruși, pah, plimbă turiști.
Omul, puțin dezamăgit:
- Mah, ies mulți bani?
- Face și producție.
- Așa se explică. Ce produce?
- Gogoși.
- Să mor eu, mah!
- Are linie de chioșcuri, în vad comercial, lângă primărie și sectoare de poliție. Ãștia, bugetarii, cu bani puțini, nu-și permit bunătățuri, pah, la pachet. Se umflă cu gogoși, pe de o parte de la socru-meu și pe de alta de la guvern!, zice el și scoate tacticos o oglindă micuță din borsetă în care își studiază bretonul ridicat și mai lung decât restul părului. Am bani, mașini, femei...
- Mah, să moară dușmanii!

- Cuvântul bou vine de la latinescul „bos”, mă instruiește cu dărnicie Nimeni.
- Da, da, mă luminez eu, „Bos Javanicus”, boul sălbatic...
- Mi se pare antagonic spus „bou sălbatic”, zice Nimeni, aplicându-mi, astfel, un bobârnac semantic peste vârful nasului. Boul, în genere, este cel mai trudnic și răbdător animal. E calm, tăcut, consecvent, de-a pururi trist și contemplativ. E liniștit, n-o ia la galop cu căruța după el și nici încăpățânat nu e, ca măgarul, să nu se urnească din mijlocul drumului! Boul este nobil, zicala „S-a lăsat ca boul pe tânjeală” face, de fapt, referire la om, nu la bou...

- Nevasta îmi este credincioasă, pah, și mă iubește mult, până la venerație, reia povestea tânărul personaj. De aici până la stele și chiar mai mult, dacă e să mă exprimez cu vorbele ei... Îmi zice că eu sunt viața ei, sunt apa, aerul, rujul ei. Îmi face toate poftele, mă îngrijește și mă hrănește ca pe un zeu... Îmi face cadouri scumpe, bijuterii, și când spune asta arată către lanțul masiv de aur de la gât și își expune ostentativ ghiulurile de la degete, râzând în același timp, cu dinții lați de aur, complet dezveliți.

- Boul este bou, are de comentat Nimeni, pentru că neglijându-și consoarta, implicit o împinge în brațele taurului, este bou-bou pentru că nu are conștiința acestui fapt și este bou-bou-bou pentru că se bate cu pumnii în piept că vaca îi e credincioasă. Și, în fine, este fericit pentru că este atât de bou încât e convins că partenera sa de jug îl crede un sfânt. Aista-i Boul boilor.

- Tu ce faci, mah, ceva afaceri?
- Pah, eu numa’ cânt: „Mi-am dorit bani și avere, Să fiu fericit și eu, Dar să-i fac în viața mea, E din ce în ce mai greu”...
- Cânți, mah, cu Guță?
- Frate, eu am bani, nu umblu cu sărăntocii, cine, pah, e ăla? E vai de mama lui, nu ca mine...

În altă împrejurare, a venit vorba despre zei, despre sacru... Și zicea Nimeni sub presiunea înțelepciunii sale: „Contra prostiei, chiar și zeii luptă în zadar, din Schiller citire”...
- Într-un fel, își duce el gândul mai departe, fără a conștientiza faptul egiptenii venerau prostia, se închinau Boului Apis, zeu al forței și al fecundității. Boul Apis are culoarea întunericului, este negru și, mai mult, însemnat, are o pată albă în frunte. Zeitatea, ca atare, este închipuită doar ca animal și nu ca „om cu cap de animal”. Cineva spunea că Boul Apis este zeu pentru fanatici, simbol pentru înțelepți și simplu bou pentru proști. Și tot așa cum prostia se reinventează, după ce moare, Boul Apis renaște într-un nou trup, de vițel la poartă nouă.

- Locuiesc numa’ eu cu nevasta, pah, în casă mare, prin care umblu cu busola să nu mă rătăcesc, și cu mobilă scumpă, în care lenevesc și mă cultiv...
- Mah, ce studiezi?
- Cărți. Petrec aproape tot timpul în Salonul Cărții. E plăcut și educativ, îmi dă valoare. Dezvoltă simțul afacerilor... Pe acasă nu prea stau, am multe pe cap. Când ajung, totuși, nevasta nu știe cum să-mi facă pe voie. Zâmbește cu gura ei mare și frumoasă de-ți vine s-o mănânci, și-mi arată respect, „Bună dragule, vino să te pup! Ce-a făcut puiul meu astăzi? Ai să te surmenezi. Uite ce ți-am cumpărat..., și zilnic îmi oferă un cadou, scump, dar de prost gust, pah! Mai bine mi-ar da biștari. Am nevoie. Cheltuiesc mult..., cu cărțile..., și cu investițiile la cazino, păcănele și Bingo- Star Mistery-Poker...
- Mah, ești bestial...
- Toată lumea știe că investec banii în afaceri..., uneori câștig, dar mai și pierd. Am câștigat odată de mi-am dat blugii jos și le-am făcut nod la un crac, să car banii câstigați. E perfect dacă câștigi și ai o gagică alături, ești cel mai fericit, și cu bani și cu femeie... Știi cum e, pah, când te-a prins flama, nu te mai dezlipești... Dacă ai câștigat, vrei să continui, dacă ai pierdut banii, îi vrei înapoi și tot joci...
- Am priceput, mah! De cât ai nevoie?
- Mai mulți, cu dobândă. Pah, pun gaj mașina.
- Mah, să nu zici că sunt cămătar, nu te jupoi, frate!
- Lumea știe că investesc... Să știi, pah, dacă te întreabă socru-meu...

- Oamenii sunt ca baloanele, îmi zice Nimeni, pilduitor. Înțeleptul este balonul rotund, când se umflă crește multilateral. Prostul este acel balon lunguieț care crește într-o parte ca un colon iritat, iar când se sparge, bubuie. Primul nu se sparge, după o vreme se dezumflă de la sine. Iar prostia e ca ecoul, reverberează și dincolo de moarte. Prostia în lentoare e ca roua pentru buruieni, le hrănește, pe când prostia în acțiune e ca boala tăciunelui pentru cereale, le înnegrește de le face pulbere.

- Ce știi tu despre lumea bună, pah, i-am zis odată nevestei, relațiile se "ține" cu bani... Nu vrea să-mi dea bani, că a apucat-o gelozia... Ca să o conving de adevăr, am amenințat-o cu pumnul în masă și apoi în falcă. Prea mă jignise în amorul meu propriu. Atunci a chemat pe ta’său și m-a dat afară din casă. Aștept să-i treacă, mă primește ea la loc, târându-se în genunchi. Până atunci, îmi trebuie niște bani...
- Așa să fie. Îți dau, ce mai!, se hotărăște prietenul, iar, în sinea lui, își zice zâmbind, șmecherește: ”Dacă, mah, n-ar fi proști pe lume, isteții ar muri de foame!”.