zâmbiți, vă rog1

Cu puține zile în urmă mi-am serbat ziua de naștere numai că am serbat-o de două ori, odată sâmbătă și a doua oară marți. Dar marți, după tot ritualul aperitivelor, al chinului suportat de mine la căldura grătarului, după clasicul”mulți ani trăiască”, lălăit de surori, cumnați, copii și soție, urmat de tort și șampanie s-a lăsat cu privitul la poze.
Nu a fost ceva forțat sau premeditat, a fost așa, că așa a venit!
M-am detașat un pic din atmosferă și, gândind la noțiunea de fotografie, am baletat mental peste vremea lui Aristotel și peste alchimiști, chiar și peste Herschel și Niepce.
Din 1839, când J.M Daguerre a prezentat invenția și până astăzi fotografiile ne-au umplut existența.
Fotografii din natură, cu persoane, de familie, realizate la diferite evenimente, cu animale, din avion sau din satelit, de pe loc sau din mișcare, pentru memorie, știință, spionaj sau artă, ele ne-au devenit indispensabile.
Ponderea cea mai mare, dintre fotografiile pe care le am, este dată de cele alb-negru, ceva mai puține color, și mai puține sepia dar cele mai multe realizate digital.
Priveam fotografiile pe hârtie lucioasă sau granulată și alb-negrul sau chiar cele sepia, mi-au readus nostalgia evenimentelor din imagini.
Cu ce ocazii facem fotografii?
La naștere și la moarte subiecții fotografiați nu sunt întrebați dacă vor să figureze în poze.
La copiii mici se urmărește să fie prins în imagine și sexul, așa, ca atunci când vor fi adulți să se vadă și ei cum arătau.
Tații de băieți imortalizează sexul celui care îi va duce numele mai departe, iar mama să poată exclama în intimitate:”e frumos cum eram eu, mică!”Mai pot divaga dar nu este cazul.
Botezuri, cununii, odihnă la băi, călătorii pe munte sau ieșiri la mare, în țară sau în afară, dorim să imortalizăm clipele plăcute.
La munte sau la mare, în imagini omul este mai mic dar este prezent în peisajul impresionant.
În călătoriile din afară avem grijă să se vadă un nume de autostradă, o fațadă de monument, un marcaj al unui meridian sau a unei paralele.
Pozele cu mașini, iahturi, avioane etc. nu-mi fac plăcere așa că nu voi scrie despre ele.
Poza de pe buletin ne arată un început de adolescență, ca apoi, poza de la absolvirea a 8 clase să marcheze trecerea spre fotografia adolescentului frumos, prin tinerețea lui, sau chiar frumos cu adevărat.
Fotografia ne arată tânărul ce poartă în ochi bucuria celui ce a scăpat din liceu, celui care a luat Bac-ul, celui care pleacă în viață.
Fotografia de grup are viața ei, personalitatea ei.
Grupurile pot fi mai mici sau mai mari, în excursii, la petreceri școlare, la absolviri, la diverse cursuri, la căsătorii.
La divorțuri nu se fac poze!
Mai sun fotografiile acelea reci ale fotografilor de la medicina legală, fotografii ce ne arată un detaliu sau un ansamblu, cu cinism, cu răceală.
Nici fotografiile artistice, realizate de profesioniști, nu le iau în calcul.
Mă simt tentat să divaghez despre munca, riscurile, pasiunea și harul acestor fotografi dar nu o voi face.
Se întâmplă să dorim să facem o poză în care să putem arăta lumii cum am vrea noi să fim sau ce vrem să scoatem în evidență. Bărbații, cu bustul gol(mai nou și femeile), își încordează torsul și abdominalii, sug burta, încordează bicepșii, așa ca și când așa sunt ei de la natură, reliefează mușchii picioarelor, ca într-o stare izometrică stupidă, și sunt gata de declic.
Femeile își trag umerii spre înapoi de parcă ar fi o caravelă, trag aer mult în piept să mai ridice ce se poate ridica, își arcuiesc gâtul și coapsele, neuitând să facă genunchi, să se vadă glezna fină și sunt gata pentru poza din care ar trebui, la final, să te privească o divă, plină de nuri.
Accidental, dacă apucăm să ajungem la a publica o carte, ni se poate solicita o fotografie pentru copertă.
Dacă avem o fotografie mai veche, în care eram mai tineri, mai puțin ridați, o oferim pe aceea. Dacă nu găsim nici un portret, care să arate satisfăcător, vom poza, ca niște oameni de litere ce urmează să fim, dar va trebui să părem intelectuali și aici este o problemă. Poziția cu profilul și capul sprijinit în palmă, la femei, și cu degetul sprijinit de tâmplă, la bărbați, este cam desuetă și nu prea se face dar nu excludem total ipostaza.
Poza tip pașaport, pentru copertă, o eliminăm din plecare și optăm pentru ipostaza „într-o ureche”. Dar și aici subconștientul ne joacă o festă.
Un profil, o bărbie, un nas, un contur de buze, sunt elemente pe care, uneori fără voia noastră, încercăm să le scoatem în evidență.
Cele mai reușite fotografii rămân fotografiile realizate instantaneu la petreceri, în excursii, pe stradă.
Pozele color au, pentru mine, o doză de artificial, de calp.
Spre vârsta a treia, după ce ne-am asigurat că avem un loc de veci, după ce l-am îngrădit cu clasicul gard de fier forjat și eventual am amplasat la capatâi o cruce de marmură sau de mozaic, pe care am pus pietrarul să scrie numele, anul nașterii și am lăsat posibilitatea celorlalți să plătească, măcar atât, pietrarul să scrie data decesului, ne cutreieră și gândul unei poze.
Fotografie sepia sau color, pe marmură sau porțelan?
După ce trecem de această dilemă apar alte câteva întrebări: să fiu singur în poză sau cu ea? Să fim mai tineri sau pe la vârsta asta?
Și dacă pun o poză cu noi tineri să punem poza aia în care ne sărutăm? Să stăm unul lângă altul imobilizați, ca în ghips? Să fim îmbrățișați?
Pentru orice opțiune am marșa, poza va fi pe porțelan și probabil că va avea margine aurie.
Dar până atunci mă dezlipesc de aceste rânduri și voi face câteva fotografii.
Am în vedere un măr verde căzut din pom dar suspendat de la sol de un cârcel drăgăstos al unui vrej de castravete.
Acum va trebui să găsesc și un titlu la această fotografie.
Lângă chioșcul în care se petrece aniversarea mea crește un măr care, pe la colțul chioșcului, sub greutatea fructelor, a coborât o creangă până printre niște flori de regina-nopții.
Tot acest tablou este întregit de răsucirea tandră a unei spirale din perdeaua de zorele.
Vă zâmbesc, ca la poză, tuturor celor ce au avut răbdare cu aceste rânduri și aștept să declanșați aparatele de fotografiat.