agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-17 | | Numai Serafita știa să prețuiască cu adevărat valoarea unei mașini performante de spălat. De când o găsise pe Albalux, pe Donna de Lux, sau pe Albă-ca-Zăpada, o alinta și o mângâia pe creștet, ba chiar o îmbrățișa auzind-o cum spală pe diferite programe, unul mai dificil decât celălalt. Special lăsa toți stropii de ulei să sară pe rochii, sarafane, bluze, salopete, sacouri, chiar și când trebuia să plece dimineața la lucru. Multe dintre vecine aveau mașini de spălat rusești. Iar Serafita, care spăla scările blocurilor, măcar acasă a vrut să aibă o prietenă spălătoreasă, o confidentă, dacă oricum nu se învrednicise până la aproape cincizeci și cinci de ani să fie soție, darmite mamă… O iubea foarte mult, pentru că din sufletul său de spălătoreasă a vrut să iasă boboci, iar dacă nu s-a ivit niciunul natural, măcar iată că avea unul artificial, pe Albalux… O iubea ca pe ochii din cap, spăla în fiecare seară. În loc de balsam punea oțet. Pentru dedurizarea apei, ca să nu capete vreo afecțiune, îi umplea sertarul de sus cu Calgon. Din acela ieftin, nu scump. O ștergea până și de-un infim fir de praf ori de patele căzute din mâncare. Ștergea pe dedesubt. Rupea orice pânză de păianjen. Ba ajunse să-i celebreze venirea în casă în fiecare lună, pe data de 15. Serafita avea mereu insomnii; de frică să nu depisteze vreun sunet suspect la plămânii Albei în timp ce funcționa, începuse să aibă coșmar după coșmar. Ce medicamente injectabile și pe cale orală nu-i dădea în vise!... În ultimele săptămâni deschidea dulapul cu medicamente, fie aievea, noctambulă, fie scufundată într-un scurt somn și îi picura din sticluța de Visine pe ochiul înroșit, crezând că astfel îi va încetini cataracta, dacă s-ar fi declanșat un fel de cancer, de zgâlțâire a mașinii. A avut și un vis feeric: se făcea că mașina sa Albalux tânjește după un bărbat pe măsură, tot la fel de harnic, vesel și ascultător ca și ea. Ce credeți? Printr-o minune, Serafita câștigă la Robingo pe unul dintre miracolele tehnicii noastre, primul boiler sau pe cel dintâi boier neaoș. Știe cineva din ce regiune a fost? Aud? Nimeni! Primul boiler își făcu loc deasupra mașinii de spălat. În visul Serafitei, care se spăla doar cu apă rece și fiartă în bucătărie, el fu pus la loc de cinste, în poziția misionarului oricărui progres tehnologic. Se vede treaba că Serafita făcea deja în vise, nu și în realitate, baie cu apă fierbinte, având la cadă un duș dotat cu vibromasaj. Întocmai și Albalux a ei. Parcă funcționa și mai bine, oricâte rufe erau îndesate în ea, seară de seară. După nouă luni, fără să anunțe prin vreun semn că ar avea probleme, Albalux începu să facă harcea-parcea hainele Serafitei. Primul rând de haine ieși din ea destrămate, numai fâșii. Al doilea transport, pus imediat, cu toate medicamentele din mica farmacie a Serafitei, inclusiv cu întregul conținut de Calgon, ieși din pântecele mașinii Albalux ca niște spaghetti. Următorul ca fideaua. La al patrulea apa devenea deja o pastă groasă, cu textile zdrobite și dizolvate. - Te pomenești că a făcut temperatură peste 100 grade Celsius! Într-adevăr, geamul Albeilux era încins, pe fruntea sa putea să-și coacă stăpâna oul de dimineață. - Oh, sărmana mea fată, nu muri, te-ajut, îmi dau viața, numai nu te strica, Te rog, Maica Domnului, nu mi-o lua pe Albalux! Fără ea n-aș putea să trăiesc. Iată au trecut și lunile de garanție, dar oricum nu mă voi despărți niciodată de ea. Dacă moare în brațele mele, dacă se sacrifică, atunci nici eu nu mai pot trăi. Fă, Măicuță, un miracol, ca să se pună la loc pe picioare, să meargă. Uite, iau din casă și perdele, draperii, carpete, lenjeria de pat, prosoapele decorative țărănești! Pe toate le sfârtecă, cred c-o doare îngrozitor, că o trec toate cuțitele iadului… Albalux, sărmana mea fată! Deja Serafita era disperată. Nu știa ce are fetița sa. A pus în ea și lenjeria intimă. Nu mai avea haine nici să iasă pe stradă, nici de stat în casă. - Goală am fost, atunci când m-a făcut mama, Dumnezeu s-o ierte, că mult m-a iubit, fiind singura sa odraslă, tot goală rămân și o urmez pe Albalux a mea la fiare vechi – în portul Costanța, ca să mă vândă Băsescu în străinătate și să intrăm pe-acolo în același laminor, să fiu trup din trupul ei! Aproape convinsă că Albalux nu și-a revenit deloc, Serafita deschise ușița, ca s-o privească pentru ultima dată pe copilă. Minune, să-ți stea mintea în loc, nu altceva! Se rupsese apa… În locul hainelor, iată că plângea, de parcă se sufoca, un copil amfibiu. Un cordon ombilical comunica direct cu tubul deversor și furtunul mașinii sale Albalux. Serafita luă cuțitul cel mare de bucătărie, îi tăie buricul, cum se pricepu mai bine. Îi puse în locul vătămat, ca să nu mai sângereze deloc, ultima picătură de Betadină, adică iodul rămas din sticluța fostei sale farmacii din casă. Cum a scos copilul din Albalux, a pupat-o pe fiică-sa, văzând-o stinsă, apoi s-a dus la Neptun, dezbrăcată în plină stradă și-apoi la emisiunea în direct, cu pruncul neînfășat. Orice cârpă din casa ei se transformase între timp în zdrențe. Radu Ștefănescu Măzăriche (zis PS DR), primarul Constanței, șeful televiziunii locale Neptun și a Telegrafului, fu înduioșat, făcu și cercetări, trimițându-și la noul Lourdes echipa de reporteri. Istoria Serafitei Margit Olinescu era credibilă. Părea totuși de domneniul science fiction apariția copilului. Dar vecinii Serafitei și locatarii blocurilor unde spăla până și lifturile puneau mâna-n foc, garantând că este o ființă neobosită, că muncește neîntrerupt de la șase dimineața la opt seara, că n-are datorii la întreținere, că e ajutorul doamnei adminitrator din blocul său, că merge la biserică săptămână de săptămână, la mănăstiri din lună în lună, în câte o sâmbătă sau duminică. Impresionat de aceste fapte, ce-ar fi rămas cu totul anonime dacă n-ar fi avut loc marea naștere grație progresului tehnologic, Radu Ștefănescu a numit-o pe Serafita Margit Olinescu cetățean de onoare al municipiului Constanța și i-a dat locuință pe gratis, nu în acele apartamente din blocurile făcute din containerele din port, ci într-o zonă rezidențială, pe malul mării, aproape de stațiunea Mamaia, de Faleză-Nord și de Pescărie. Când a ajuns la grădiniță copilul-minune a fost întrebat de colegi cine e de fapt maică-sa, că femeia aceea care-l tot aducea nu putea fi decât bunică-sa. Revenind acasă, a întrebat-o cu fermitate pe mama Serafita: - Unde e mama, cine e mama mea? Femeia s-a dus la debara. I-a arătat o mașină de spălat veche, ruginită, cu furtunul aproape topit de la niște călduri ca-n Sahara, cu ochii de programe obosiți. Copilul mașinii a plâns cum n-a plâns niciodată niciun copil de pe lume. Vă dați seama câtă sfâșiere în inima sa… Mama sa martir stătea mumificată de-aproape șase ani acolo. Cadavrul din debara mirosea a cauciuc încins, exact ca în ultimele sale clipe când i se rupsese apa, iar Serafita îl scosese din pântece, ca la cezariană, pe frumosul copilaș fără sex. Deodată Albalux mirosi a Coccolino și detergent scump, nu a oțet cum puțea înainte de a se strica, se transformă într-o femeie albă ca zăpada, cu păr mătăsos, dat cu mir de la Ierusalim, cu fața îmbujorată, cu un zâmbet candid și trup zvelt de fecioară. - Þi-am spus eu, dragă mamă Serafita, că mama mea nu-i moartă? Iat-o, îmbrățișați-mă, sărutați-vă! Suntem împreună… Cum te numești, mămico? - Mă cheamă Madonna Lux! Vino, Har, vino, Serafita, să vă îmbrățișez!... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate