Faptul că a realizat situația în care se afla era un lucru de admirat. Să gândești, să meditezi, chiar dacă gândirea ți-a fost interzisă de copil, nu numai că arată prezența unui instinct dezvoltat puternic, ci și curaj eroic, mai subtil decât cel întâlnit pe câmpul de luptă, cu nimic mai prejos în ceea ce privește calitatea.
Ar fi putut, din comoditate, să fi rămas în liniștea aparentă, primejdios de tăcută, a comunității religioase, în care intrase involuntar, încă de la naștere, fiindcă părinții lui erau membrii activi ai respectivei comunități.
Sub influența acelei așa numite ordini religioase ale comunității și-a petrecut copilăria și adolescența.
- Am fost educat să mă bizui pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu e prezent –
era unul din argumentele pe care i le arunca în cap lui Piper la fiecare întâlnire. Era de cele multe ori pierdut în gânduri și îl lăsa pe Piper să povestească ceva, fără să îl asculte. Era de fapt fără întrerupere adâncit în gândurile lui. Și invers, de multe ori Piper asculta ore în șir, ce încerca Tudor să-i spună și sincer că îi era greu să-l urmărească. Avea multe gânduri, pe care simțea că trebuie să le exprime, dar fiindcă era stângaci la vorbă, îi trebuia mult timp până ca să poată spună ceva concret. Piper l-a sfătuit să-și pună gândurile pe hârtie, dar Tudor se simțea ofensat, zicându-i că vrea să scape de el.
De fapt, lui Tudor îi plăcea compania unui om, care să-l înțeleagă, fiindcă se cam săturase de singurătate, mai ales că, așa cum citise în Jaspers, comunicația e scopul filozofiei, iar el vroia să poată purta discuții directe asupra temelor atât de importante pentru el.
Felul lui Piper mai retras din fire, acum ca și atunci, îl făceau pe Tudor în compania lui să se simtă în largul său și putea să-și dea frâu liber gândurilor, care de multe ori îl chinuiau și vroiau să iasă la lumină. Piper observase imediat că o discuție nu putea avea loc în liniște, din cauza firii lui Tudor, ușor explozive, fiindcă încă nu a învățat niciodată, să accepte o critică. Din frazele neterminate și uneori haotice, pentru Piper cam fără legătură, și-a dat seama de faptul că nu purtase des vreo discuție, în care el să-și poată spună punctul de vedere, la care i-a atras atenția.
Tudor i-a spus că el nu vorbește cu nimeni în afară de el despre ce îl frământă în interior, fiindcă de câte ori încercase, în familie sau cu alți prieteni, s-a ales cu neînțelegere și neatenție. Toată lumea începea să caște când lua el cuvântul, sau nu ajungea deloc să ia cuvântul așa că a abandonat să mai spună ceva. Față de Piper avuse la început aceeași problemă, adică frica că nu va fi înțeles, dar acum a observat, că acesta îl ascultă și spera de fapt să îl și înțeleagă.
Piper i-a mărturisit însă că are probleme să-l urmărească, tocmai fiindcă el nu-și ducea nici cel puțin un gând până la sfârșit.
Tudor l-a lăudat întăi pe Pier pentru răbdarea sa apoi a încercat să formuleze cât mai clar posibil un gând , o concluzie la care a ajuns nu demult: Omul eșuează la principiile impuse chiar de el însuși, de aceea nu trebuiesc alte principii de a-i fi impuse și de străini.
Piper trebuia să se mulțumească cu această propoziție, fiindcă tudor i-a spus ca mai întâi să se gândească la ea, ca apoi să discute. Cu aceste cuvinte deci, Tudor a plecat.
Piper a continuat să-și fumez țigareta și să bea restul de cafea, urmărind fără interes tumultul din cafenea.
Piper încerca să-și înțeleagă noul prieten din punctul de vedere al umanului, adică din toate aspectele, psihice, sociale și nu numai din aspectul religios. Dar religia jucase de sigur rolul decisiv în viața acestuia. Viața lui Tudor decursese aparent normal în acea comunitate, după anumite reguli fixate și urmate voluntar, cum ar fi vizitele duminicale la locul dat, fapt ce i se părea normal, când te gândești câtă lume merge duminica la biserică, sau întâlniri peste săptămână, excursii frumos organizate, la pădure, natură, dar totuși lui Tudor îi lipsise ceva. Dar ce?
De ce nu era mulțumit cu viața de până acum; ce l-a făcut dintr-o dată, fără să fie influențat de nimeni sau poate influențat de toți și de toate, să caute mai departe, când chiar el era ferm convins, că nu mai era nimic de căutat, fiindcă totul a fost găsit deja, adică: singurul țel în viață ar fi Dumnezeu; nu mai este nimic de căutat în plus.
Apoi, ce l-a făcut pe Tudor, să caute și mai ales să rămână în tovărășia sa, mai ales că știa de atitudinea sa foarte critică la adresa religiei fanatice practicate de unele comunități, din care și el făcea parte.
Ce i-a tulburat liniștea sufletească, cu greu dobândită, în cele din urmă, când a depus armele în fața destinului și a jurat credință Celui de sus?
Poate discrepanța dintre comportamentul oamenilor de pe stradă a fost un prim semn de întrebare la care comunitatea nu i-a dat un răspuns mulțumitor, l-a făcut să caute cu o febră de copoi, mai departe decât orizontul artificial al acesteia, care avea numai intenții bune, dar superficiale, după cum i-a spus odată.
În fantezia lui Tudor viața era minunată, Pământul un paradis în care factorul tulburător ar fi fost diavolul, care se încăpățâna să dispară. Iar toți trecătorii, pasagerii autobuzelor, vizitatorii cinematografelor, deci și el, Piper, erau acei demonizați, care în ochii ageri ai comunității vor ajunge cu siguranță cu toții în iadul pentru ei pregătit.
Dar Tudor nu vedea ce vedeau ceilalți dintre membrii, străzi pline cu demonii, de care trebuiai să te ferești la orice pas, la orice mișcare, nu, ci el vedea oameni, păcătoși desigur, pierduți de la adevărata credință și care prin iubire puteau fi salvați și nu blestemați și abandonați.
Însă nu putea vorbi cu nimeni despre ce „gândea” el, fiindcă gândirea era nu numai interzisă, ci de bună voie încătușată, din convingerea proprie, o convingere artificială desigur, datorită predicilor primite încă de mic, gândirea fiind declarată a fi izvorul păcatelor și revoltei împotriva lui Dumnezeu.
Dar poate așa este natura omului: indiferent de culoare sau credință, să înceapă să caute o explicație pentru orice ghicitoare, oricât de nesimnificativă ar fi.
Și totuși o singură neclaritate nu poate revoluționa, răsturna o credință adânc înrădăcinată. De aceea Piper credea, că pe parcursul vieții lui Tudor s-au ivit mai multe semne de întrebare, care i-au dat de gândit, cum ar fi versetul paradoxal din cartea pildelor lui Solomon, în care omului i se cere să gândească sau versetele din Ieremia, unde Dumnezeu e supărat, fiindcă omul nu intră în el pentru a gândi de unul singur asupra idolilor, etc.
- Să lăsăm idolii la o parte, se răstea Tudor unui inamic imaginar, acolo ți se cere să gândești independent!
Deci găsise o discrepanță chiar în interiorul tezelor religioase.
De multe ori Tudor era disperat și Piper îl vedea cum se frământă, dar nu putea să-și explice, părea torturat, mai ales că îi era totdeauna frică, frică de urmări, frică, frică, frică. Îi era frică de iadul ce va veni, fiincă totdeauna, de ce îi era mai mult frică acel lucru se întâmpla, încât își crea un iad în suflet, mai groaznic decât cel biblic. Pedeapsa de acum îl va salva oare de pedeapsa viitoare? Piper îi spuse că și el va ajunge acolo, așa că să nu-și facă griji din privința aceasta. Dar, îl asigura Tudor, Piper nu va păți nimic fiindcă era om cumsecade, ci numai el, rebelul, trebuia pedepsit.
Piper încercase atunci să găsească o explicație logică și să-l conving contrariul. Un Dumnezeu drept nu îl poate pedepsi pentru că gândește, dar credea că trebuie să-și găsească argumente mai puternice pentru a-l convinge.
Îndoielile lui erau ca niște piloni de beton, pe care cu greu ar fi putut fii zdrobiți.
De aceea Piper îl rugase să-și continue gândul asupra acelor contradicții, pe care Tudor le-a descoperit, dar pe care îi era teamă să le spună, de parcă s-ar fi răsturnat cerul.
O discrepanță în interiorul gândirii religoase, între ce e scris, ce-a fost înțeles și cum s-a aplicat în practică. O problemă de hermeneutică.
- De ce înțeleg eu altfel decât înțeleg ceilalți? spunea Tudor de-a dreptul îngrozit.
Piper i-a spus că și el înțelege altfel. Un răspuns nelalocul lui, fiindcă după aceea Tudor a tăcut și s-a retras în el. Apoi au continuat cu banalități. Sau poate era pur și simplu extenuat. Piper era.