agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2679 .



La Uniune, La Uniune! 5
proză [ ]
Din viata Larisei de Pàscani 5

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Almalo ]

2011-09-16  |     | 



Da, când mă fac mare mi-am spus pe vremea aceea, vreau și eu să fluier în somn, sforăitul părinților mei, aducea cu sunetele unor drujbe, nu chiar foarte mari, ci mai mici. Când mă fac mare voi întreba dacă fluier sau sforăi, dar asta poți afla numai dacă locuiești cu cineva, care adoarme după ce adormi tu.

Dănuțul meu părea că va fluiera în somn, ca bunica mea care nu avea putere să sforăie. Îi era bine, nu reușea să iasă din transa nopții și nici hărmălaia nu părea a-l întrerupe din visele lui de viitor avocat al tuturor femeilor.

O împăcare stranie părea să se lăsa din nou peste viața noastră, afară însă gălăgia nu avea să se liniștească prea curând.

Foamea, frigul și praful i-a trezit cândva și pe prietenii mei și se pare că pe toți de pe stradă.
După acest cutremur Bucureștiul urma să se dea peste cap cu temelii cu tot. Praful avea să ne orbească, iar foamea de libertatea să ne hrăneasca zilele, cuvintele aveau să se întoarcă pe dos, limbajele noi să ne îmbete, precum ani de zile vodca, întunericul și visele. În ruinele orașului au disparut cuvintele „cu rost”, el, rostul se reîncarnase în „carieră”. Dar o minune salvase marele of al Larisei de Pàșcani: „hai la Uniune, la Uniune să ne distrăm puțin”.

– Vai de voi, stai că trebuie să-ți mai spun una, povestise bătrâna fără nume printre-nghițituri încete, căutând resturi prin gura-i pungă. Uniunea nu era așa o adunătură pe vremea lui Ian, cum aud eu acum de pe la Neluțu al meu, nepotă-miu, om mare la Parisu' vostru. El zice „hai să-ți povestesc ma mère”.

Da, așa îmi zice când vine încărcat cu de toate, „ma mère”, da’ mie nu-mi place, îi zic să-mi zică „mamaie” și nu vrea; „mamaie este une babete, tu ești ma mère, la danseuze entre les guerre”, iar ochii ei mici, fără gene, clipesc precum porumbeii, repede și sticlos. Ma mère zice Neluțu, adunătură peste tot ma mère, uniunile nu mai sunt ce-au fost, s-au pierdut, și da draga mea, oftează tare și Neluțu când pleacă de aici de lângă ceașca lui, uite, aia de sus de tot e a lui, singura întreagă. Și el e într-o uniune și știe și el mi-a spus că n-are nici cât un strop de rom ceva comun cu cărțile Uniunea de azi... dar ce mai contează ma mère, toate sunt la fel, zice el. Drag rău de drag îmi e de el, cum vine el cu pachete de batoane de vanilie, cu lavandă franțuzească...

– Neluțule, ce-mi trebe mie lavandă scumpă franțuzească la molii bătrâne românești?, așa îl întreb. Și el zice că-mi aduce „pacea” în dulap.

– Oui, ma mère, uite pacea dinainte de războiul tău și-al lui Ian, uite săpunuri pline de miros de pace, hahahaha!
– El mi-a mai rămas din toate Uniunile... și un strop de pace îmbujora fața-i ce se deschidea încet și gălbui, de semăna cu lampa de gaz spânzurată acum de tocul ușii.
Larisa se dezmeticii de tot abia în baie, apa era maro și nu putea să-și facă baia ei tradițională de câteva ore.
– Vai dragă, rău mai e la bloc, noi acolo la Pașcani păi una-două scoateam apa cu pompa și dacă nu merge pompa, merge puțu' lu tataie și gata, ah nu știi, avem baie cu cadă, a cumpărat-o tata cu ajutorul primarului și când nu avem apă caldă, punem o găleată pe foc și turnăm în cadă.

Ce viață și la voi, auzi duș, păi cine mai face duș azi... și își întorcea părul peste toate părțile capului ca să analizeze gradul și necesitatea unui spălat complet.
– Draga mea, am început să o liniștesc, să o trezesc ușor, ca pe mama în vis sau pe bătrâna proprietăreasă din povestirile ei, auzi, avem un ibric, îți faci apă caldă și te speli parțial în chiuvetă, precis că multe zile trebuie să avem grijă de apa ce o avem, apoi te duci încet dar sigur spre facultate, că pierzi anul, iar părinții tăi se vor supăra.

– Să se supere, pe-n ce? Ce-am făcut? Da` ce știe ei de cât e de greu să mergi toată ziua la facultate, să fii singură încuiată în camere pline de cărți, să scrii și să scrii sau să alergi după unu' și altu' să te ajute cu mapa lui, nu, ei nu știe, că ei e acolo și e la Primărie și Primăria nu se desființează a zis tata, da' io trebuie doar să stau aici și să iau dupe aia diploma, tu trebuie să îmi faci alt siviu și atunci tata mi-a promis că îți dă un hectar de pământ.

– Un hectar de ceeee, de pământ? Ehhh!
– Vrei mai multe? Îți dă, dacă-i zic. Nu știu cât e un hectar dar nu contează, îi zic să-ți dea cinci, dar atunci trebe să-mi spui unde le vrei, că la noi în curte nu mai e loc de mașinile de la Primărie că le repară frati-miu cu ăia de ne vizitează. Eh, nu mă-nteresează.

– Nu vreau pământ, ce sa fac cu el? Vreau să-mi termin diploma despre „libertate, fraternitate, egalitate în poezie”.

– Serios? păi asta stă scris pe franci, am văzut io la studenții marocani, nu cred că mai ai de scris multe, că pe toate scrie așa.

Larisa știa ce vrea, asta era clar. Nu din ce spunea, căci și asta era la fel de clar. Când a deschis ușa și a plecat spre lift cu tocurile ei perfecte, cu ciorapii strălucitori, plutea prin molozul ce stăpânea de acum lumea cea de toate zilele, dar nu a ei. Pașii-i erau hotărâți ca și frazele ei scurte spuse între o vodcă și alta, sau cum își aprindea țigarea și urmărea fumul până sus spre lampadare.

Era sigură, avea viziune și îi era egal cine îi va scrie un nou siviu, un cineva care trebuia numai să-și dea mare silință pentru Larisa Xenia de Pàșcani, înaltă, pieptănată și îmbrăcată în miros de trandafir.
Am rămas cu un Dan care ba respira, ba fluiera. Mi-am făcut bagajele, am strâns chitanțe, i-am lăsat un bilet, bani și cheia de la cutia poștală. Știu, el se va trezi speriat, ne va căuta, dar liniștea va fi restabilită pe loc atunci când „cheia spre ziua de mâine” va fi a lui, e vorba de cheia cutiei poștale. Asta mi-a explicat el când încă ne iubeam, că e foarte important pentru un avocat să poată coresponda cu universul sub toate formele. Și de ce să-i fi pus o piedică în cariera lui de avocat al tuturor femeilor pentru care sacrifica orice?

Când l-am cunoscut citea mult, vorbea calm și
încet, mâinile lui ațoase păreau făcute pentru barou, degetele subțiri tocmai bune pentru răsfoit tomuri și mângâiat părul fin al clientelor disperate.
– Draga mea, un avocat este un psiholog pentru clienți și mai ales cliente, un avocat nu este un profesor, el este un preot, înțelege tot, rezolvă tot.
Apoi, publicase câteva povestiri și intrase repede în Uniunea scriitorilor. Se pare că intratul în ceva era mai simplu, nu trebuia să aibă toată lumea decât ceva talent și-o pălărie, mi-a explicat Dan într-una din primele seri, când încă nu părea absorbit de toate blondele, de toate uniunile.
– Trebuia să intru, mai bine decât într-un partid, acolo ăia vorbesc mult și nu știi dacă-ți faci clienți buni, la Uniune e baza, nici nu știi ce lume întortocheată, mistere peste mistere, nu știi cine a scris și ce, nu știi cum îi cheamă dar nici nu trebuie, ca în povești aștepți o Ileană Cosânzeană și vine Zmeul, asta mi-a spus-o unul chel când am intrat, măi băiete mi-a spus, așteaptă-te la toate, azi mâine te vei crede împărat și de fapt ești nebunul pe o tablă de șah. I-am spus că nu joc șah, că eu am scris în glumă ce ziceau unul și altul, vai ce m-au mai bătut pe umăr, m-au strâns în brațe, am băut mult și tot auzeam: „măi băiete ești genial, să vezi ce facem noi din tine”, lume nu povești.

Nu prea l-a interesat. Un avocat este un om serios ce n-are ce căuta printre poeți. În Uniune intrase până să viseze să facă dreptate. Dreptatea acum îl urmărea începând cu fiecare blondă pe care o analiza acribic și căreia îi lua toate datele:

– Strâng date, ca să am pe viitor clienți, ce știi tu, tu te joci cu cuvintele, atât, și cu banii.
– Sunt banii părinților mei, iar la Paris am fost la arhivă și m-am întors... sau?

Singurele certuri cu Dan au fost pentru faptul că
eu călătoream prea mult și mă întorceam. El stătea, învăța pe dinafară cu lunile. Era de înțeles de ce nu îl găseam singur când mă întorceam.

– Păi cine să creadă că te mai întorci iubirea mea?, spunea oftând, uitându-se la ceas. Toată lumea pleacă, pleacă și gata.
– Ce să fac eu departe de București?
– Cum ce să faci?, să găsești o locuință, să mă iei pe mine și îți arăt eu apoi.
– Eu fără limba română și București nu pot.
– Ah, d-astea-mi ești, vorbești ca tata... el m-a pus să scriu, să intru în Uniune, să tocesc, să mă fac om... și ce, acum sunt om și...?
– Iar te enervezi, nu-ți face bine la respirație.
– Ah, da mamă, da!
– De ce zici că nu e bine, avem casă, tu te faci avocat... ajunge!
Mă gândeam dacă oare așa o fi vorbit și Ian cu bătrâna din Știrbei. El a venit din Viena de bună voie, din dragoste, cu mașina, cu perle, cu uniforma lui cu tot. Dan trecuse ușor prin primii doi ani de facultate, reformele schimbaseră materiile obligatorii, reformele veniseră și ele cu liberatatea de a face legi peste legi, iar când a dat de ele săracu' Dan a trebuit să o ia de la capăt de câteva ori.

Când Larisa era plecată ne spuneam pe nume, nu aveam diminutive, iar paharul era pahar, nu păhăruț, pentru că vodca se bea din pahare nu din degetare.


va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!