agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-24 | |
Oscar nu știe de când a răsărit printre alge, dacă a ieșit din icre ori ca pui viu din burta maicii sale. Are două inimi, fiecare cu trei camere, pentru că prima inimă trebuie s-o dăruiască lui Angie, ca să aibă unde se desfășura.
- Pe Angie de când am mângâiat-o s-a făcut de-un roz cyclam. Mi-a mărturisit că-i pentru prima dată când simte ceva în dreptul pieptului, ca un foc de vulcan oceanic. Și am rămas împreună, la bine și la rău. În mediul acvatic contează încă de la împerechere spațiul pe care-l capătă peștoaica, iar acesta depinde numai de dimensiunea inimii peștoiului. Cine nu știe că deseori peștoiul depune un strat de lichid ca vinul spumos pentru a face cuibul, iar peștoaica va fi ca într-un balcon în acel spațiu casnic, miraculos ocrotit de el! Oscar este cel mai viu colorat peștoi exotic. Are fața galbenă, buzele cărnoase, portocalii, o coadă dorsală care aduce mult cu penele pieilor roșii. Înotătoarele sale laterale, verzi, știu să îmbrățișeze cu patimă, iar atunci când o fac, tot pieptul, până la brâu i se face violet, iar inimile sale suprapuse se observă roșii prin membrana transparentă. De-atâtea declarații pe care i le face în orice secundă scumpei sale perechi, Angie, din buze îi ies mereu bulbuci încărcați de dor, pe care-i sparg alți pești din vreun banc, hrănindu-se și ei cu iluzia dragostei mari a lui Angie. De fapt se presupune că bulbucii au o încărcătură deosebită: rezonanța conținută în ei nu trebuie să se piardă în apă. Fie o preiau alți pești melomani, ca să inventeze tot felul de cântece despre marile iubiri ale apelor, fie ajung deasupra apei, în aer și se propagă în lume, până la cele mai îndepărtate galaxii. Cele două părți ale cozii lui Oscar, de-o lungime egală cu întregul său corp, seamănă cu șalvarii de atlas strălucitor, având dungi verzi, galbene, albastre. În schimb, iubita cu care Oscar face pereche de când se știe, Angie, este de-o subțirime sau de-o zveltețe cum rareori se pot vedea la peștoaicele care au făcut mai multe rânduri de pui. Are brațele line, bleu, cu degete foarte lungi și vârfuri prelungi, roz. Ochii săi mari clipesc foarte mult, iar genele par două mici evantaie sub niște sprâncene nepensate, pentru că toate sunt din solzi, cu luciu natural, de la mumă-sa marea, ba chiar și de la bunică-sa, mam’marea. Să nu o întrebați cine i-au fost părinții, deoarece o întristați teribil! Se poate să fi fost o știucă și un clean, o scrumbie și un căluț de mare, o stea de mare și un triton de baltă, un rechin și o hamsie, un chefal și o pisică de mare, un pește balon și o anghilă, un ac de mare și un pește lună. Pare o prințesă cu trupul său de culoarea bordo, cu irizări mai închise, iar podoaba de pe creștet în jos – hai să-i zicem părul revărsat în plete egale, de fapt, o coadă dorsală mov – e trecută prin coaforul valurilor. După fiecare amenințare-coafare ea își petrece precum japonezele un lung ac otrăvitor deasupra acestei podoabe dorsale, pe care-l arată stăruitor ca să-l îndepărteze pe rapacele rechin care ar vrea s-o înfulece dar nu poate. Odată l-a și străpuns pe unul, Frankie, de i s-a umflat falca timp de o lună, încât ajunsese numai piele ca șmirghelul și cartilaje… Săracul rechin albastru era doar un săculeț alungit cu zgârciuri. De scârbă, nu din teamă de el, nu-l mâncau nici marii rechini albi, nici orcile. Norocul lui Frankie i-a venit de la rechinii ciocan, medicii chirurgi ai speciei, care tot dându-i cu nicovalele boturilor în falca imflamată, până la urmă i-au spart abcesele tuturor dinților, pungile cu venin provenit de la acul otrăvitor al lui Angie. De atunci Frankie s-a jurat să nu mai fie carnivor, să devină un rechin fitofag (sic!). Și pe amanta sa, rechinița Lenni Ușdrea, pe care i-o tot sufla unui rechin cam impotent zis Pintenogul Cocoș, o învățase să nu se mai dea la bancurile cu pești, pentru că și cei mici sunt foarte periculoși, peste tot pândind în adâncuri numai… torpile de mare după războiul din Irak. Golful Persic e plin de spioane Angie, trimise de oameni ca să lichideze neamul rechinesc. Angie are o rochie maiestoasă, prin care le face praf la toate seratele, mesele aristocratice nu doar pe toate peștoaicele mai puțin colorate și dotate cu garderobe viu clorate, ci îi bate la capitolul vestimentar de ultimă modă și pe masculii de Beta Splendis, gurami sidefii, cardinal, carași aurii și cu ochi telescopici, scalari, neoni, gupi imperiali, jandarmi, xifori. Angie are o trenă de rochie princiară, cu dungi în diverse nuanțe: roșu Vodafone, galben spic, grena vișină putredă, roz cyclam și bordo. Succesiunea și sclipirea lor iau ochii și unui peștoi balenă, care își lasă partenera puțin baltă ca să admire o așa minunăție de... spioană! Misiunea lui Angie e clară. Într-o lume subacvatică a mileniului al treilea, când au dispărut circa patru cincimi din populația piscicolă de la începutul secolului XX, ea are rolul de-a ajuta la încrucișarea cromozomială controlată. Angie este chiar Mica Sirenă a lui Hans Christian Andersen, obținută pe cale artificială, în laboratorul New Fish’s World. Iar Oscar este cel mai berbant dintre toți cavalerii mărilor și oceanelor, un căpitan Nemo, dublat de-un Anton Lupan care a desoperit o Adnană! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate