În curtea mare, în fața casei colorate în bleu deschis, se înalță doi brazi crescuți până la nivelul streașinei. În laterala casei, doi nuci falnici, crescuți unul lângă altul, se întreceau cu un al treilea brad, cu coroana mai rară, ce se ridica mult deasupra curții. Alături de puț, lângă brad, a rămas înfiptă în pământ o țeavă lungă care, cu ani în urmă, a purtat o antenă de televizor.
Într-o seară, pe fundalul cerului înstelat, pe capătul țevii am văzut o formă mare, alungită, ce sugera a fi o pasăre mare.
Am privit atent și, deasupra capului umbrei, am distins două prelungiri care sugerau existența a ...două coarne.
M-am apropiat de baza stâlpului și duă un salt scurt în aer și o întoarcere pe o traiectorie curbă, în cădere, umbra s-a ridicat și a dispărut fără nici un zgomot în noaptea luminoasă și caldă. Am crezut că totul a fost o părere, atât de repede s-a petrecut totul dar a doua seară umbra cu coarne era pe același stâlp. M-am apropiat cu grijă, protejat de crengile joase ale nucului, și umbra a rămas nemișcată.
Dinspre câmp o altă nălucă a apărut în zbor dar a dispărut de pe fundalul cerului de vară înghițită de umbra neagră a bradului uriaș.
Pe ziuă am cercetat mai cu atenție bradul solitar și pe la jumătatea trunchiului am distins, cu mare greutate, doi bulgări de puf gălbui ce mă urmăreau cu niște ochi imenși și galbeni. Doi pui de bufniță ieșiseră din cuibul masiv și mă priveau aliniați pe o creangă groasă. Când se lăsa seara umbrele puilor erau trădate de țipete stranii ce se auzeau alternativ, chemându-și părinții. Rând pe rând părinții veneau și potoleau țipetele flămânde.
După circa o săptămână puii au început să-și schimbe locul în brad, despărțindu-se și apropiindu-se unul de celălalt, folosindu-și cu greu aripile grele. Începuseră să le crească și lor "urechi"și aspectul de bulgăre de puf nu dispărea dar în schimb puii creșteau văzând cu ochii, de la o zi la alta.
După un timp, în mijlocul nopții,țipetele de chemare a părinților au început să se audă din pomi diferiți, din diferite colțuri ale livezii ca apoi, după alte câteva seri să nu mai aud decât o singură chemare în prejma casei. Strigătele celuilalt chemător se auzeau din pădurea din spatele casei. Strigătele celui care rămăsese în livadă se auzeau din ce în ce mai slab și mai rar iar într-o seară am avut impresia că le aud de pe jos din iarbă. Am luat o lanternă puternică și am căutat printre ierburi și printre legumele crescute destul de înalte. Puiul de bufniță, ca un ghem auriu, mă privea speriat. Am întins mâna către el și ciocul deschis amenințător mă avertiza, printr-un sâsâit ca de gâscan, că pot fi mușcat. Aripile larg deschise, încă acoperite de puf, m-au lovit în timp ce gherele puternice mi s-au înfipt în degete. L-am prins, l-am adus în casă și am constatat că trupul îi era, firav și slăbit. L-am scos înapoi în curte după ce m-am convins că nu este rănit și l-am așezat pe bolta de viță ca să poată fi auzit și ajutat de părinți. Chemările din ce în ce mai slabe nu au adus părinții cu mâncarea atât de multașteptată. Strigătele puternice ale fratelui se auzeau din pădurea de fag și probabil că părinții îi potoleau foamea pentrucă tăcerile lui erau din ce în ce mai lungi.
Am readus puiul în casă și dimineață am dat telefon la diverse asociații pentru protecția animalelor, la grădina zoologică, am lansat apeluri pe intzernet dar nu mă ajuta nimeni. Am tăiat o fâșiuță de carne proaspătă și i-am apropiat-o de cioc asumându-mi riscul unui atac agresiv. Tentativa mea a rămas fără succes cu toate că ciocul a fost înfipt în bucata de carne dar tentativa a fost urmată de abandon. Abia seara, în urma apelurilor repetate , am primit un mail de la un om de la Cluj, om care se îndeletnicea cu creșterea șoimilor. Informația era interesantă pentrucă mă îndemna să încerc cu pateu de ficat și cu parizer mai puțin usturoiat. Cu mare greutate am reușit să-l conving pe micuț să se hrănească.
Pe zi ce trecea puful era din ce în ce mai rar,penele mai late, trupul mai viguros și strigătele de cerere a hranei mai puternice, urmate de o atitudine mai agresivă la primirea mâncării.
Puiul stătea ziua pe un băț gros în dormitor și cucăia devenind activ odată cu venirea serii. Într-o seară puiul s-a ridicat în zbor și a dat ocol camerei. Mă temeam că nu avea să știe să se hrănească singur în libertate dar eram hotărât să-l redau sălbăticiei.
Ziarul așezat sub bățul de odihnă trebuia schimbat de câteva ori pe zi din cauza mirosului îngrozitor de la excrementele buhăi.
Pe corp puiul mai purta câteva urme de puf pe care le vedeam mițcând când respirația mea era prea aproape.
În pragul serii de august puiul a coborât pe tocul ferestrei privind atent în noaptea ce se infiripa.
Cu o mișcare elegantă tânăra buhă a întors capul spre dormitorul rămas în întuneric și unde eu cu soția o urmăream cu speranța revenirii puiului în natură.
Cele două discuri aurii ale ochilor au fost umbrite pentru o clipă de pleoapele ce s-au închis și s-au deschis cu lentoare apoi capul s-a întors spre noaptea de început de toamnă. Nu am auzit niciun sunet când zborul, ca de nălucă, a purtat fostul puișor în bradul în care văzuse pentru prima oară diamantele nopții.
A trecut un an de la această întâmplare și pe țeava de lângă brad stă de strajă, noapte de noapte, o umbră mare care sugerează forma unei păsări cu urechi iar din bradul falnic se aud chenările stranii a doi pui de buhă.