agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-13 | |
Crina locuia în centru, într-o locuință veche, istorică, de o semnificație adâncă, demnă de a fi ocrotită de UNESCO. Dormitorul vast, era ocupat de un pat străvechi, cu picioare și ramă metalică, de un dulap enorm, cu ușile mereu deschise, unde domnea o dezordine ce avea menirea de a-i da ei sentimentul de confort, de comoditate, îi asigura liniștea sufletească, perechi de pantofi peste tot, în cartoane deschise sau închise, pe sub pat, pe dulap, supraetajate până la tocul ferestrei , (într-o zi, când Piper o tachina, Crina îi spuse, că pentru ea un bărbat valorează mai puțin decât o pereche de pantofi, desigur a glumit? ), apoi o comodă pentru lenjerie, cu sertarele deschise, cu ciorapii de nylon, care atârnau afară din sertare, cu tuburi de cosmetice desfăcute, bijuterii pentru uzul zilnic, oglinzi de toate mărimile, caiete, cărți deschise, romane și manuale, apoi camera de zi, dublă la mărime față de dormitor, mobilată cu piese antice, de valoare, supraîncărcată cu obiecte de calitate, tablouri, bibelouri fine, șemineul care nu mai era folosit, dar avea un efect major, ocupat cu zeci de fotografii de toate mărimile, înrămate scump, ca apoi să-ți întorci ochii spre divanul comod, și a măsuței de cafea, toate mobilele erau pline de obiecte, vaze, cusături, încăt aveai impresia unei imagini baroc, în care fiecare detaliu te atrage în parte, ca și un tablou de interior al maeștrilor olandezi. Rubens ar fi fost încântat.
Crina se cățăra pe pereții de piatră a peșterii în căutare de lumină... Visase urât. Erau coșmaruri frecvente, apăsătoare, care îi furau energia pentru ziua, care trebuia absolvită cu orice preț, toate planurile trebuiau duse până la capăt, textele învățate pe de rost, căutarea unei locuințe mai mari, planuri peste planuri, pentru a ieși din mizerie. Și trebuia să reziste, nopțile bântuite de groază, să învingă apăsătoarea singurătate, mereu lăsată singură, nimeni nu o înțelegea, și îi era atât de dor de iubirea ei, poate pierdută, de care nu se vindecase, care îi devora încă sufletul. Dar Crina nu era tipul de femeie, care să lamenteze asupra nefericirii, ci se întorcea pe partea cealaltă și adormea imediat până dimineața, când întâmpina plină de entuziasm ziua următoare. Se părea că iarna aceasta îi va da multă bătaie de cap, să treacă de cele șapte clauzuri pe care și le-a propus... Vorbise mai mult de un ceas la telefon cu o prietenă despre necazurile ei, nu fiindcă și-ar fi dorit să fie consolată, cât mai mult să-și limpezească capul, să asculte, printre fraze, o idee în plus, care i-ar fi ușurat viața, nu că ar fi cerut vreodată vreun sfat de la cineva, ci mai mult să iasă din impasul de moment, de a încerca noi posibilități, nu că ar fi acceptat vreun ajutor, ci încerca să manipuleze, cum era cazul lui Piper, persoana respectivă, ca aceasta să vrea de la sine să-i dea o mână de ajutor, deci să nu se simtă manipulată. Și ea avea inteligența de a controla emoțiie unora. Ca apoi să-și ia gândul de la problema respectivă, bazându-se pe colegul ei, care din firea lui era totdeauna bucuros de a ajuta, așa că ea îi dăduse doar un mic impuls, pentru ca acesta să preia responsabilitatea succesului, cel puțin a unei clauzuri, și era de-ajuns. Știa că el o vrea, și fără ca acesta să-i fi spus ceva, dar îl lăsa să se zbată în disperarea lui, puțin din răzbunare, să știe și el, ce înseamnă să suferi din dragoste, dar și fiindcă nu simțea nimic pentru el, nici măcar amiciție. Din punctul ei de vedere, el nu exista decât ca și mijloc pentru scop, scopul ei de a trece de cel puțin un obstacol; principiul lui Kant inversat, pervertit, ar fi spus Piper, dacă și-ar fi dat seama de realitatea în care l-a plasat Crina. Sau poate, chiar dacă ar fi știut, ar fi fost destul de galant, ca să-i ignore egoismul. Crinei nu-i păsa, doar că în ultimul timp Piper îi devenise nesuferit, prin încercările sale debile, de a se apropia de ea. Se decise spontan să se debaraseze de el imediat după clauzură. Crina, în măreția splendorii ei, nu mai putea privi la nimeni, ce se târa la picioarele ei. Þelurile ei erau mai presus decât mojicii ce șchiopătau de la o pomană la alta. Crina avea nevoie de independență față de toată lumea, nu suporta pe nimeni în preajmă, dorința de succes și independență anihila toate celelalte necesități sociale. De ziua ei Piper îi făcu cadou o tăviță antică, cu imaginea unui mozaic celebru din Ravenna, cei doi porumbei ce se adapă, se bucurase pe moment, dar următorul impuls a fost de a se scăpa de compania lui, fiindcă era obișnuită să trăiască ca și un lup solitar. În mijlocul societății se comporta ca atare, ca și cum ar fi făcut parte din societate, dar odată ajunsă acasă, rolurile dispar, era ea, și ea vroia să fie doar lăsată în pace. Piper abuzase atunci de ocazie și îi furase un sărut. Ea n-a simțit nimic. A fost sinceritate și sărut. Totuși ea se pierduse în rol și uitase cine este, sărutul a fost o întrerupere accidentală, neprevăzută, care i-a provocat o descărcare de tensiune, i-a trebuit o imensă energie, de a-și pune din nou masca adecvată, se simțise, pentru un moment doar, ca și o zdreanță, o marionetă cu sforile tăiate, metaforele sunt multe, platitudini, roase și ciobite, tocite, ciuntite, știrbe de atâta uzură. Dar atentul Piper i-a prins atunci privirea, ochii ei neprotejați au lăsat drum liber până în adâncul sufletului, a fost ca și o pătrundere, penetrare, invazie silnică în templul sacru, orașul interzis, a fost cuprinsă de oboseală și furie, și-a ascuns ochii de el, hotărâtă să îl rănească, să se răzbune... cândva, mâine. Și totuși, Crina l-a chemat pe Piper în cafeteria, ca să invețe împreună. Era exasperată de atitudinea lui, pentru examen, nu se pregătise de loc, i-a spus că citește „Clavigo” al lui Goethe. Ce impertinență! De groază ca acesta să nu perecliteze întreaga situație, îl chemă la ea pentru a-l supraveghea. Piper a înțeles această invitație absolut pe dos! Piper era ca întotdeauna entuziasmat de lecturile sale, și vroia neapărat să se comunice, să-i inspire și ei acel entuziasm, să discute despre tema din „Clavigo”, justificarea jerfirii iubirii, idei și teme la care ea nu avea timp, să le asculte! Ea trebuia să-l ia din scurt, și era convisă că orice bărbat, oricât de inteligent, are nevoie de dresaj, dacă vrea cinea să realizeze ceva cu el. Dar pentru dresaj era nevoie de timp, și era îndatorirea unei soții, rol pe care ea nu-l va prelua niciodată! Câtă pierdere de vreme! Fiindcă el nu se putea apuca de învățat! A trebuit mai întâi să-l asculte. Apoi s-a discutat despre iubire. Pentru ea toți bărbații erau neandertaleri, incapabili de emoții profunde și ea a încercat să-i spună acest lucru: - Ai iubit vreodată până la uitare de sine, o iubire aproape ireală, o iubire pe care ai crezut, că nu ți se cuvenea, ai simțit vreodată o beatitudine nemeritată, o femeie întreagă, fără cusur, de care ți-a fost teamă, să nu o strivești în delicatețea ei de marmoră a unui Rodin, genială, ai fost iubit de o asemenea femeie? îl întrebă ea provocatoare, ironică. - Da, zise el simplu. - Și? - Am crezut că-mi perd mințile, zise el sincer, am intrat în pământ de rușinea hainelor mele simple, de mizeria mea, devenită abia atunci vizibilă. - Ai aspirat deci la o femeie, și când ai găsit-o, ai eșuat, îl completă ea. - Am eșuat din toate punctele de vedere, am eșuat în întregime ca om, intelectual, moral, emoțional, și ea m-a vrut așa! Eu însă am început să mă detest, mi-am detestat slăbiciunile, neputința, mediocritatea, își căuta cuvintele, neputința de a fi ceva mai bun, mi-am detestat goliciunea. - Și ce ai făcut? a vrut ea să știe, mai mult din curiozitate feminină. - În apropierea ei eram într-o stare de leșin și beatitudine, când nu eram cu ea, eram într-o tensiune emoțională teribilă. Atunci o așteptam, asta era tot ce puteam face, în febră, incapabil de vreo activitate. Ca să treacă timpul mai repede citeam romane interminabile, cardinale: Mizerabilii, Notre-Dame din Paris, Crimă și pedeapsă, La răscruce de vânturi, cărți pe care mi le făcuse ea cadou... Eram în pat, neputincios, cu gândul la ea, la chipul ei, eram în agonie și ... extaz. Crinei nu-i venea să creadă spusele tânărului, erau parcă din romanul ei preferat „Nightwood”. Un bărbat capabil de pasiune? - Și ce s-a întâmplat după aceea? întrebă ea intrigată. - Într-o zi, fără să-mi dau seama cum, continuă el, am avut un moment de luciditate, poate creierul obosit a vrut să iasă forțat, de la sine, din tensiunea la care l-am supus... - Și? - Și! I-am trimis toate scrisorile înapoi, toate îmbrățișările, toate săruturile, a fost un gest de... - Ce-ai făcut? strigă Crina indignată. - A fost un gest de disperată regăsire de sine, de suveranitate sufletească, de recâștigare a demnității. Mi-am zis: nu pot să o expun pe ea mizeriei mele! Ar fi fost criminal din partea mea. - Dar i-ai explicat gestul, nu? zise Crina. A înțeles de ce ai făcut-o? - Nu. N-am zis nimic. - De ce? - Eu mi-am ucis dragostea. Ce explicații să mai dau? - Ești nebun! Știi asta? - Știu, zise el distrus. - Și apoi? întrebă ea. - Și apoi? Hm. Nimic! Se lăsă liniștea. Fiecare a rămas închis în gândurile sale. - Îți plac senzațiile tari, îl ironiză ea după o vreme, ca și cum ar fi reușit, emoțional, să-l înțeleagă. Ea iubea cu pasiune, dar nu reușise nici-odată să se rupă de cineva așa de... decisiv. Iubești, zise ea, dar ești capabil de cruzime... demn de Iason, care a părăsit-o pe Medeea sau Aeneas, care a părăsit-o pe Didona... - Ah nu, se împotrivi el, Iason a părăsit-o pe Medeea pentru o partidă mai bună, Aeneas a fost trimis de zei să întemeieze Roma. Eu... - Tu nu ai fost în stare să lupți pentru iubire, un laș... - Desigur. Am anticipat doar eșecul dinainte programat. Am înlăturat profilactic dezamăgirea reală... Legendele sunt scrise în jurul unor personaje idealizate, fii de regi, de zei, care își urmează un destin prestabilit. Nu au groaza zilei de mâine. - De ce trebuie să gândești totul, de ce să anticipi totul, viața se schimbă în fiecare secundă, nimeni nu poate prevedea, ce se va întâmpla mâine, de ce tu? Deși citești atât, nu înțelegi nimic. De ce nu te... - Tocmai aici e tragedia: vreau, trebuie să preîntâmpin răul înainte ca acesta să se întâmple, zise el. - De ce nu te lași purtat de destin, ca și Ulise, din aventură în aventură, înfruntând primejdiile atunci când se întâmplă? zise ea. De ce nu îl iei pe el ca model? zise ea. - Nu pot! Așa cum se zice, „profilaxia este mama sănătății”, încerc să preîntâmpin totul, zise el. - Dar asta înseamnă să nu mai ai nici o bucurie în viață, nici-o surpriză, nimic, ce să te scoată din carapace, zise ea dezamăgită. - Nu-mi permit o viață, în care să am surprize, zise el. E ca și cum aș pierde controlul asupra mea. - Dar, atunci, tu vrei să controlezi și femeia, și iubirea ei? De ce nu lași pur și simplu ceva să se întâmple? - Fiindcă, ea mă va iubi până când va înțelege cu cine are de-a face, apoi va fi scârbită, și eu nu vreau să citesc dezamăgirea din ochii ei. - Dar ești imposibil de închis, te comporți ca un arici în stare de alertă continuă. Dacă tot timpul ascunzi adevărul, adică adevărata ta personalitate, cum vrei ca cineva să te înțeleagă? - Sau mi-a fost simplu frică să intru într-o relație serioasă, zise el pentru a încheia subiectul. - Și discuția nu mai are sens, zise ea sesizând intenția lui. Sosise noaptea, erau încă în toiul iernii, și ea ieșise din clădire, ca să poată fuma. El scria. Crina privea peisajul înzăpezit, pierdută în gândurile la iubirea ei. S-a trezit cuprinsă în brațe, și ea, plină de dor, nu se împotrivi, pentru un singur moment. - Știu, că mă iubești, i-a spus ea, dar trebuie să mă înțelegi, ți-am spus doar. Suntem doar prieteni. Ea se eliberă din strânsoarea lui. - O parte din mine îți respectă dorința, dar cealaltă parte te dorește la nebunie, vreau să te sorb, frumusețea ta..., să te posed. - Nu se poate. Înțelege că iubesc pe altcineva. Cu aceeași pasiune, pe care și tu ai simțit-o odată, trebuie să mă înțelegi... încearcă... El se întoarse la masa de lucru, dezamăgit, însingurat, respins, înstrăinat într-o clădire străină, ce căuta acolo? Ce-a crezut, ce și-a imaginat? Toate imaginile spulberate, s-a decis să nu mai își dorească imposibilul, dar de ce? De ce era totul așa de complicat? A doua zi la prezentarea lucrării s-a întâmplat un lucru curios. Piper a vorbit poate mai puțin de cinci minute și a adus un argument, care a plăcut profesorului. A arătat un punct comun dintre piesele lui Shaw și ale lui Shakespeare, doar în treacăt. Profesorul a fost însă așa de impresionat încât l-a întrerupt pe student din prezentarea lui și i-a cerut voie, ca el să prelege mai departe, adică să explice mai adânc studenților, de ce Shaw și Shakespeare se aseamănă etc, etc. Apoi a fost rândul Crinei să-și țină partea de lucrare. La sfârșitul orei Piper a primit o notă mai mare decât Crina, care s-a simțit nedreptățită și s-a enervat în așa măsură, că a rupt relația cu Piper. Se supărase pe motivul, că ea se pregătise și muncise mai mult decât el, că bărbații sunt misogini și dezavantajează femeile, că Piper fusese favorizat de la început de profesor... Piper n-a reușit să o împace pe Crina sub nici o formă și de atunci nu s-au mai văzut deloc, niciodată. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate