Totuși, acest copil are tendința de a deveni un personaj al acestei cărți, dacă nu chiar personajul acestei cărți, așa că bine ar fi să-i aflăm și numele, bineînțeles dacă are un astfel de nume.
El nu își știa niciunul, însă, în puținul timp cât stătuse la casa de copii fusese numit Haralamb, după numele polițistului care îl adunase de pe stradă, dar nu apucase să se obișnuiască prea bine cu el pentru că fugise de acolo după numai câteva săptămâni.
Se aciuase un timp într-o fabrică părăsită, devenită un fel de cetate a hoților, cerșetorilor și copiilor străzii. Aici primise numele de Uscatu’, desigur nu pentru că ar fi fost prea dolofan.
Nu stătuse nici aici prea mult timp, dar apucase să învețe să fumeze și încă de la un copil cu 2-3 ani mai mic decât el. Nu-i plăcuse gustul țigării pentru că-i provoca greață și scârbă, dar continuase să fumeze pentru că toți de-acolo o făceau. Încercaseră unii mai mari să-l învețe și cu aurolacul, însă se ținuse tare. Știa că este o substanță chimică nenorocită, care nu face altceva decât să te amețească și să-ți distrugă plămânii.
Se îngrozise văzând copii de 3-4 ani care stăteau ore în șir cu pungile gri la nas, încercând, poate, să uite de foame și de frig.
În vechea fabrică părăsită văzuse lucruri înfiorătoare, deși nu stătuse decât două luni, suficient însă pentru a cunoaște mizeria și degradarea umană, atât fizică, dar mai ales sufletească.
Văzuse bătăi, crime și violuri, victimele fiind deopotrivă fete și băieți.
Deși nu era decât un copil fără educație își dăduse seama că în acest mediu în curând va deveni și el unul dintre nenorociții obligați să distrugă viețile altora, dar mai ales să-și distrugă propria viață.
Încă nu-și găsise un alt adăpost, când fusese obligat să fugă de-acolo în plină noapte.
Într-o seară, un grup de patru băieți, cu vârste între 14 și 16 ani, făcuse rost de o sticlă cu vodcă proastă, așa-zisul „Genocid” și se îmbătaseră combinând băutura cu țigarea și cu nelipsitul aurolac.
Uscatu’ stătea retras într-un colț prefăcându-se că doarme, dar stând la pândă să nu fie luat prin surprindere de petrecăreți.
Este știut că beția îți dă curajul să faci lucruri teribile, pe care, treaz fiind, nici nu te-ai fi gândit că le poți face. Așa s-a întâmplat și cu cei patru tineri, care, înfierbântați de cele trei vicii și-au pus în cap că n-ar fi rău să se distreze cu puștiul uscat și pricăjit care dormea colo, într-un colț.
Își spuneau că nici nu va fi o treabă prea grea, puștiul fiind singur și neavând prieteni care să-l fi putut apăra.
Prefăcându-se că se joacă și se îmbrâncesc, cei patru s-au apropiat de colțul Uscatului și s-au repezit dintr-o dată la el, lovindu-l cu pumnii și picioarele, ca nu cumva să-i treacă prin cap să opună rezistență.
Uscatu’ era însă pregătit pentru așa ceva și era hotărât să moară mai degrabă decât să se lase violat, așa că lovea și el cu toată puterea, încasând și dând pumni și picioare, zgâriind și chiar mușcând din atacatori.
Aceștia fiind mai mulți și mai mari, chiar dacă beți, l-ar fi răpus până la urmă dacă nu s-ar fi abătut asupra lor o ploaie de lovituri date cu precizie de către un bătrân ce ținea în mână un picior de masă, armă care potolise furia violatorilor.
Totuși, după ce se dezmeticiseră, și-au îndreptat atacul asupra bătrânului, uitând cu totul de victima lor inițială.
Uscatu’, acum liber, îl auzi pe bătrân urlând la el s-o ia la sănătoasa dacă vrea să scape viu de-aici. Dându-și seama de acest adevăr, copilul o luă la fugă, sărind peste grămezi de moloz și peste trupuri adormite, urcându-se pe un pervaz de unde s-ar fi putut pierde în noaptea întunecoasă.
De-acolo a întors capul să vadă ce se întâmplă cu salvatorul său și abia de a putut să-l vadă trântit la pământ, cu bețivanii peste el, cărându-i pumni, când o mână jegoasă și descărnată îl trânti brusc de pe pervaz, iar o voce răgușită de femeie, duhnind a țigări proaste și a alcool, îi șopti la ureche:
„- Nu vrei să ne iubim în noaptea asta, frumosule?”
Scârbit, Uscatu’ încercă să se elibereze din strânsoare, dar femeia nu-i dădea drumul, acum strigându-i în ureche dorința ei de dragoste murdară:
„- Hai, iubește-mă, frumosule. Vreau să fiu a ta în noaptea asta. A ta. Numai a ta.”
Degeaba îi striga Uscatu’ să-l lase, degeaba se zbătea, pofta femeii era mai puternică decât forța celor patru bețivi la un loc.
De dincolo bătrânul striga la el:
„- Fugi copile, fugi. Fir-ați ai dracu’ de drogați. Fugi.”
Dar femeia nu-l slăbea, iar doi dintre atacatori, auzind strigătele bătrânului, îl lăsară pe acesta și se îndreptară către capătul clădirii, unde era Uscatu’.
Văzându-i pe aceștia că se apropie copilul intră în panică, încercând cu disperare să se smulgă din mâinile femeii, însă fără sorți de izbândă.
„- Nu pleca. De ce vrei să pleci, iubitul meu? Iubește-mă. Vreau să fiu a ta. Iubește-mă.”
Îngrozit, Uscatu’ puse mâna pe o cărămidă și o izbi pe femeie în tâmplă, dar nebuna nu-și descleșta degetele de pe brațul lui. Cei doi atacatori mai aveau numai câțiva pași până la el și atunci lovi cu spaimă, repetat, capul femeii, până când se sfărâmă cărămida și simți că brațul îi este eliberat, sări peste pervaz, urlând, afundându-se în noapte.
Rătăcise ore în șir pe străzi, plângând și rugându-se la Dumnezeu să n-o fi omorât pe acea femeie, deși era foarte sigur că, dacă nu s-ar fi eliberat din strânsoare, el ar fi fost cel omorât în bătaie de către bețivi.
Trecuse un an de la acea teribilă noapte și aproape că uitase ce se întâmplase atunci. Numai imaginea bătrânului n-o uitase, pentru că îl salvase pe el, un necunoscut, punându-și propria viață în pericol.
În imaginea aceea părea a fi însuși Dumnezeu, cu pletele albe atârnându-i pe umeri și barba sură acoperindu-i pieptul, cu piciorul de masă ridicat, ca un toiag cu care îi pedepsea pe păcătoși.
Deși bătrânul nu era deloc înalt, îi păruse copilului a fi un uriaș care trimitea fulgere în capetele bețivanilor, biete gângănii care murdăreau sfântul toiag al bătrânului.
Și totuși, acele gângănii îl doborâseră până la urmă pe zeu și se transformaseră, parcă, în niște hiene care smulgeau bucăți de carne din trupul lui.
Oare o fi scăpat cu viață bietul salvator?